ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1882/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 380

din 15 mai 2006 pronunțată în dosarul nr. 4727/2005 de Tribunalul Maramureș, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea

reclamantei B.R.C.R. – C.B., în faliment, prin lichidatorul său SC B.C.A. SA

București, în contradictoriu cu pârâta SC D.R. SRL Baia Mare prin lichidatorul

său S.Z. și a fost respinsă, ca nefondată, cererea în interes propriu formulată

de intervenientul D.P., iar ca o consecință, s-a constatat că radierea pârâtei

SC D.R. SRL din registrul comerțului este nulă de drept și s-a dispus

restabilirea situației anterioare acestei radieri, luându-se act de renunțarea

la excepția de incompatibilitate formulată de intervenient.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin încheierea

judecătorului-delegat de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 353 din

28 ianuarie 2003 s-a dispus radierea a 1.846 de societăți comerciale din

registrul comerțului, la poziția nr. 526 figurând SC D.R. SRL, deoarece nu și-a

majorat capitalul social la nivelul minim stabilit prin Legea nr. 31/1990,

modificată privind societățile comerciale, măsură ce a fost luată conform

dispozițiilor Legii nr. 314/2001 privind reglementarea situației unor societăți

comerciale.

Această societate a fost

însă declarată în încetare de plăți prin încheierea judecătorului-sindic din 8

februarie 1999 în dosarul nr. 128/1998 al Tribunalului Maramureș la cererea

creditoarei C.B. Baia Mare, procedură în derulare pentru recuperarea unei

creanțe de 3.958.992.385 lei vechi din care s-au realizat doar 200.000.000 lei

vechi pe parcursul derulării procedurii.

Deși încheierea de

deschidere a procedurii a fost notificată registrului comerțului, societatea

debitoare nefiind identificată a fost radiată de judecătorul, delegat cu toate

că această măsură putea fi dispusă numai de judecătorul-sindic conform Legii nr.

64/1994, odată cu închiderea procedurii de faliment.

Creditoarea C.B. SA prin

lichidator, văzând că nu-și poate recupera creanța a formulat acțiune pentru

constatarea nulității absolute a radierii debitoarei SC D.R. SRL Baia Mare,

dispusă prin încheierea nr. 353 din 28 ianuarie 2003, iar administratorul

statutar al debitoarei aflate în faliment, D.P. a formulat cerere de

intervenție în interes propriu, solicitând respingerea ca inadmisibilă a

acțiunii.

Prima instanță însă a

considerat acțiunea reclamantei întemeiată pentru următoarele considerente:

Constatarea nulității de

drept a radierii debitoarei în litigiu nu afectează autoritatea de lucru

judecat a încheierii judecătorului-delegat.

Prin efectul legii, art. 3 alin.

(4) din Legea nr. 314/2001, pentru societățile comerciale care nu și-au majorat

capitalul social, dizolvarea operează de drept, iar radierea se dispune din

oficiu.

Legiuitorul a prevăzut o

excepție de la radierea din oficiu atunci când vreun creditor justifică o

creanță față de societatea dizolvată, iar în conformitate cu art. 5 alin. (4)

din Legea nr. 428/2002 radierea este nulă de drept și nu încheierea.

Faptul că reclamanta nu și-a

recuperat decât o mică parte din creanța înregistrată în dosarul de faliment,

justifică interesul ei de a cere nulitatea încheierii, deoarece la data

pronunțării încheierii de radiere falimentul debitoarei era pe rol, împrejurare

care satisface cerința Legii nr. 314/2001, legiuitorul oferind un mijloc de a

proteja pe creditorii care se aflau angajați într-un proces de orice fel cu

debitorul. S-a urmărit să se evite ca pe parcursul soluționării cauzei,

pârâta-debitoare să-și piardă capacitatea de folosință și litigiul să nu poată

fi soluționat în urma radierii dispusă printr-o procedură necontencioasă.

A mai reținut prima instanță

că, prin admiterea prezentei acțiuni nu se ajunge la cenzurarea

judecătorului-delegat la registrul comerțului ci la constatarea că a intervenit

în fapt o împrejurare care face inoperantă această încheiere.

Pe baza acestor considerente

care au dus la admiterea acțiunii s-a dispus respingerea, ca nefondată, a

cererii de intervenție.

Împotriva hotărârii primei

instanțe a declarat apel, în termenul legal intervenientul D.P. și prin decizia

civilă nr. 158 din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de

intervenientul-apelant D.P. și în consecință: a respins apelul declarat de

intervenientul-apelant D.P. împotriva sentinței civile nr. 380 din 15 martie

2006 pronunțată în dosarul nr. 4727/2005 al Tribunalului Maramureș, pe care o

menține în întregime, a respins cererea de aderare la apel formulată de

reclamanta – intimată B.R.C.R. – C.B., prin lichidator SC B.C.A. SA București,

a obligat apelantul D.P. să plătească intimatei B.R.C.R. – C.B. suma de 4500 lei,

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că excepțiile nu pot fi primite, deoarece este vorba

în speță de o acțiune în constatarea nulității absolute a radierii din

registrul comerțului a SC D.R. SRL izvorâtă din lege și nu de o acțiune în

angajarea răspunderii administratorului promovată în temeiul art. 138 alin. (1)

din Legea nr. 85/2006 sau art. 124 din Legea nr. 64/1995 republicată, acțiune

de drept comun, potrivit art. 111 C. proc. civ., în care judecătorul care a

soluționat-o nu a avut calitatea de judecător – sindic.

Dimpotrivă, acțiunea

reclamantei este întemeiată pe dispozițiile alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 314/2001

așa cum a fost modificată prin Legea nr. 428/2002 (M. Of. nr. 497/10.07.2002).

Cât privește motivele de

fond ale apelului, Curtea a reținut că nu se poate pleca în raționamentul

juridic pentru interpretarea dispozițiilor alin. (4) din art. 5 al Legii nr. 314/2001,

modificată prin Legea nr. 428/2002, de la faptul că procedura falimentului nu

ar fi o procedură litigioasă, ci ar fi o procedură specială de executare

silită, așa încât la data pronunțării încheierii de radiere, deși societatea

debitoare se afla în procedura falimentului, nu se afla într-un „litigiu” aflat

pe rolul instanțelor judecătorești cu reclamanta.

Procedura insolvenței și a

falimentului este diferită de executarea silită și nu poate fi asociată cu

aceasta astfel că radierea este nulă de drept atâta timp cât societatea

comercială avea datorii față de creditori cu care era în litigii aflate pe

rolul instanțelor judecătorești.

Cât privește cererea de

aderare la apel formulată de intimată care tinde la schimbarea hotărârii primei

instanțe în privința cheltuielilor de judecată de la fond, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului Tribunalului Maramureș s-a constatat că nu au

fost solicitate la dezbaterea cauzei, nici prin concluziile scrise de la dosar

și nici nu s-au făcut dovezi în privința lor.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

intervenientul D.P. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8,

9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului.

În dezvoltarea, în fapt, a

recursului s-a susținut că instanța de apel a încălcat legea când a respins

excepțiile invocate de intervenientul-apelant, că excepția lipsei de interes a

reclamantei primează și raportat la faptul că finalitatea practică urmărită de

către reclamantă este imposibil de realizat, interesul acesteia de a promova o

acțiune în constatarea nulității radierii SC D.R. SRL lipsește.

Cât privește fondul cauzei

s-a susținut că aprecierea conform căreia falimentul se subsumează conceptului

de litigiu între părți este greșită deoarece este unanim admis în doctrină și

în jurisprudență că falimentul este „ o procedură specială de executare silită,

având caracter unitar, colectiv, concursual, egalitar care vizează toate

bunurile debitorului comun al mai multor creditori; că prevederile art. 5 din

Legea nr. 314/2001 modificată prin Legea nr. 428/2002 sunt inaplicabile; că o

altă eroare de judecată constă în negarea de către această instanță a

caracterului contradictoriu al motivării hotărârii date de către judecătorul

fondului; că aprecierea formulată de judecător în sensul că „însuși legiuitorul

a permis ca ulterior pronunțării încheierii judecătorului delegat să se poată

constata existența vreunei datorii care face inoperantă de la lege mențiunea

radierii” este inexactă, deoarece din economia art. 5 din Legea nr. 314/2001 nu

poate fi desprinsă o atare concluzie și că sub aspectul cererii de intervenție

decizia recurată este nemotivată.

Intimata B.R.C.R. SA – C.B. prin

lichidator judiciar SC B.C.I. S.P.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de intervenient.

Soluția de respingere a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, a excepției

prescripției dreptului la acțiune privind angajarea răspunderii

administratorului și a excepției lipsei de interes a creditoarei-reclamante a

fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, întrucât textele legale invocate în

sprijinul lor nu sunt incidente în cauză față de obiectul acțiunii.

Astfel, instanța a fost

învestită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a radierii din

registrul comerțului a SC D.R. SRL întemeiată pe dispozițiile alin. (4) al art.

5 din Legea nr. 314/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 428/2002 și

nu cu o acțiune în angajarea răspunderii administratorului întemeiată pe art. 138

alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sau art. 124 din Legea nr. 64/1995 republicată.

Interesul reclamantei rezidă

din faptul că radierea propusă în contra, dispozițiilor legale prin efectele ei

ar pune-o în imposibilitate de a uza de toate mijloacele legale puse la

dispoziție pentru recuperarea creanțelor sale.

Examinând criticile invocate

de intervenient ce vizează fondul cauzei din perspectiva dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța a reținut o situație de

fapt corectă, pe baza probelor administrate și a făcut o interpretare și

aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 314/2001 modificată prin Legea nr. 428/2002.

Instanța de apel a apreciat corect

că procedura insolvenței și a falimentului este diferită de executarea silită

și nu poate fi asociată cu aceasta, în primul rând prin reglementări în acte normative

proprii fiecăreia (Legea nr. 85/2006, respectiv Codul de procedură civilă),

scopul celor două instituții este diferit, iar procedura este evident

contencioasă.

Cum la data pronunțării

încheierii de radiere, societatea debitoare se afla în procedura falimentului,

unul din creditori fiind și reclamanta în mod temeinic și legal au reținut

instanțele că este îndeplinită norma legală instituită în teza ultimă a art. 5

al Legii nr. 314/2001 modificată prin Legea nr. 428/2002 în sensul că radierea

este nulă de drept atât timp cât societatea comercială avea datorii față de

creditori, cu care era în litigii pe rolul instanțelor judecătorești.

Recurentul a invocat în

drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă dezvoltarea în fapt nu

permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face

posibil controlul judiciar, astfel că se va respinge.

Nu se constată existența

cerințelor necesare pentru reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând în considerente motivele de fapt și de

drept pe care se sprijină soluția dată, oferind posibilitatea verificării

temeiniciei și legalității ei.

Sub aspectul cererii de

intervenție instanța a motivat că argumentele care au stat la baza admiterii

acțiunii au fost avute în vedere în același timp și în adoptarea soluției de

respingere a cererii de intervenție în interes propriu a intervenientului,

nemaifiind necesară o reluare a acestora, răspunzându-se și problemelor de

drept invocate de acesta, încât nu este de natură a face aplicabil motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge

recursul declarat de intervenient ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de intervenientul D.P. împotriva deciziei nr. 158 din 16

octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.