ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3373/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 22 martie 2007, Tribunalul

Constanța, care fusese sesizat cu acțiunea având ca obiect anularea dispoziției

nr. 3861/2005 a Primarului Municipiului Constanța și restituirea în natură a

apartamentului nr. 36 situat în Constanța, a dispus suspendarea judecății

cauzei și sesizarea Curții de Apel Constanța pentru soluționarea excepției de

nelegalitate a prevederilor Cap. II, pct. 1.4, lit. b), ultimul alineat din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, excepție invocată de

reclamanții R.A.G. și R.P.L.

Excepția de nelegalitate a fost invocată

în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001,

reclamanții arătând că, prin dispoziția atacată, li s-a respins cererea de

restituire în natură a imobilului, sub motivația că pentru ½ din acesta

nu reprezintă o preluare abuzivă, în condițiile în care au fost îndestulați

rezonabil de către stat prin prețul primit la plecarea definitivă din țară.

Prin sentința civilă nr. 424/CA din 4

iunie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată

de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și

Guvernul României.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

instanța de fond a reținut că textul considerat nelegal de către reclamanți

este în concordanță cu prevederile legale în raport cu care se solicită

constatarea nelegalității, concluzionând că imobilele trecute în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 223/1974 sunt preluate abuziv, cu excepția

situației în care, anterior formalizării intenției de a părăsi definitiv țara,

proprietarul a luat hotărârea, neconstrâns de anumite împrejurări, de a

înstrăina imobilul către stat, la un preț acceptat de ambele părți.

Totodată, în sentința pronunțată în fond

se face precizarea că judecătorul are rolul de a aprecia dacă la momentul

primirii prețului era cristalizată intenția proprietarului de a părăsi țara,

iar înstrăinarea locuinței s-a datorat acestei plecări, urmând ca în funcție de

situația concretă să se constate dacă la emiterea dispoziției atacate s-au

respectat prevederile legale.

Împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond au declarat recurs reclamanții R.A.G. și R.P.L., criticând-o

pentru nelegalitate.

În motivarea recursului se arată că

sentința pronunțată de Curtea de Apel Constanța nu ține seama de faptul că

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că preluarea în

baza Decretului nr. 223/1974 este o preluare abuzivă atât în cazul trecerii

imobilului fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru

refuzul înapoierii în țară, cât și în cazul în care persoana care a formulat

cerere de plecare definitivă din țară și-a înstrăinat în mod obligatoriu

locuința către stat, recurentul R.A.G. aflându-se în prima situație, iar

recurenta R.P.L. în cea de-a doua.

Verificând cauza în raport cu recursul

formulat și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989 prevede, la art. 2 alin. (1) lit. h), că prin imobilele preluate în mod

abuziv se înțelege și „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil,

astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și

completările ulterioare”.

La art. 6 alin. (1) din Legea nr.

213/1998 se precizează că fac parte din domeniul public sau privat al statului

sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de stat.

Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 493/2003, în dispozițiile de la cap. II,

pct. 1.4, lit. b) referitoare la Decretul nr. 223/1974 fac distincție între

cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului, cu titlu de

sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară, sau care, fiind plecați

în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru

înapoierea în țară și cazul în care persoana a făcut cerere de plecare

definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat.

Pentru primul caz, Normele metodologice

menționate prevăd două situații și anume:

de stat către o terță persoană, când se va dispune restituirea în natură cu

obligația respectării drepturilor chiriașilor prevăzute de lege și

înstrăinată legal către o terță persoană, când se vor acorda persoanei

îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Pentru cel de-al doilea caz, Normele

prevăd că „stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia,

urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind

îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată

rezonabil prin prețul primit dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de

formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara. În acest caz soluția

administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită va fi

respingerea motivată a cererii”.

Decretul nr. 223/1974 prevedea, la art.

2, că persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară sunt

obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcțiile aflate în

proprietatea lor în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către

stat, care va prelua aceste bunuri, plată stabilindu-se potrivit prevederilor

art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. De asemenea, același decret mai

prevedea, la art. 5, că actele juridice încheiate în scopul eludării prevederilor

acestui act normativ sunt nule de drept.

Analiza prevederilor Decretului nr.

223/1974 evidențiază faptul că, în situația în care o persoană fizică părăsea

definitiv țara, locuința proprietate personală trebuia înstrăinată numai

statului, la un preț stabilit conform Legii nr. 4/1973, care nu acoperea

valoarea reală a construcției, fiind exclusă posibilitatea vânzării către o

terță persoană, care ar fi putut fi considerată nulă de drept.

Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat prin

Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 „în scopul înlăturării imediate din

legislația țării noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim

dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave

prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale

tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state”.

Se constată că prevederile pct. 1.4 lit. b)

din Normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003 sunt în contradicție cu

dispozițiile Decretului nr. 223/1974, modificându-le în mod esențial sensul. Astfel

conduita persoanei era stabilită în mod imperativ prin dispozițiile decretului

amintit, care încălca principiul constituțional al ocrotirii proprietății

consacrat chiar și de Constituția din 1965.

În acest fel, pct. 1.4 lit. b) din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 are un caracter nelegal,

fiind în contradicție cu prevederile constituționale (art. 41 și art. 135),

precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. Fiind obligată

să se conformeze dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, persoana care dorea să

părăsească definitiv țara nu putea să înstrăineze imobilul anterior

formalizării acestei intenții întrucât, potrivit normelor înscrise în decret,

actul de vânzare cumpărare ar fi fost considerat nul de drept.

Urmează ca recursul să fie admis și să se

modifice sentința pronunțată în fond în sensul admiterii excepției de

nelegalitate invocate.

Totodată, urmează a fi respinsă excepția

lipsei de obiect invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Guvernul

României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de obiect

invocată de Guvernul României.

Admite

recursul declarat

de R.A.G. și R.P.L. împotriva sentinței civile nr. 424/CA din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și în

fond admite excepția de nelegalitate.

Constată nelegalitatea dispozițiilor Cap.

II pct. 1.4 lit. b) alineatul ultim din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în raport cu art. 2 din

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

august 2007.