ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3373/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 martie 2007, Tribunalul Constanța, care fusese sesizat cu acțiunea având ca obiect anularea dispoziției nr. 3861/2005 a Primarului Municipiului Constanța și restituirea în natură a apartamentului nr. 36 situat în Constanța, a dispus suspendarea judecății cauzei și sesizarea Curții de Apel Constanța pentru soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor Cap. II, pct. 1.4, lit. b), ultimul alineat din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, excepție invocată de reclamanții R.A.G. și R.P.L.

Excepția de nelegalitate a fost invocată în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, reclamanții arătând că, prin dispoziția atacată, li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, sub motivația că pentru ½ din acesta nu reprezintă o preluare abuzivă, în condițiile în care au fost îndestulați rezonabil de către stat prin prețul primit la plecarea definitivă din țară. Prin sentința civilă nr. 424/CA din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și Guvernul României.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că textul considerat nelegal de către reclamanți este în concordanță cu prevederile legale în raport cu care se solicită constatarea nelegalității, concluzionând că imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 sunt preluate abuziv, cu excepția situației în care, anterior formalizării intenției de a părăsi definitiv țara, proprietarul a luat hotărârea, neconstrâns de anumite împrejurări, de a înstrăina imobilul către stat, la un preț acceptat de ambele părți. Totodată, în sentința pronunțată în fond se face precizarea că judecătorul are rolul de a aprecia dacă la momentul primirii prețului era cristalizată intenția proprietarului de a părăsi țara, iar înstrăinarea locuinței s-a datorat acestei plecări, urmând ca în funcție de situația concretă să se constate dacă la emiterea dispoziției atacate s-au respectat prevederile legale.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat recurs reclamanții R.A.G. și R.P.L., criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Constanța nu ține seama de faptul că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că preluarea în baza Decretului nr. 223/1974 este o preluare abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru refuzul înapoierii în țară, cât și în cazul în care persoana care a formulat cerere de plecare definitivă din țară și-a înstrăinat în mod obligatoriu locuința către stat, recurentul R.A.G. aflându-se în prima situație, iar recurenta R.P.L.

în cea de-a doua. Verificând cauza în raport cu recursul formulat și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este fondat. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prevede, la art. 2 alin. (1) lit. h), că prin imobilele preluate în mod abuziv se înțelege și „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare”.

La art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 se precizează că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de stat. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 493/2003, în dispozițiile de la cap. II, pct. 1.4, lit. b) referitoare la Decretul nr. 223/1974 fac distincție între cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară, sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară și cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat. Pentru primul caz, Normele metodologice menționate prevăd două situații și anume: 1. - dacă locuința nu a fost înstrăinată de stat către o terță persoană, când se va dispune restituirea în natură cu obligația respectării drepturilor chiriașilor prevăzute de lege și 2. - dacă locuința respectivă a fost înstrăinată legal către o terță persoană, când se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Pentru cel de-al doilea caz, Normele prevăd că „stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil prin prețul primit dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara. În acest caz soluția administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită va fi respingerea motivată a cererii”. Decretul nr. 223/1974 prevedea, la art. 2, că persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România.

Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plată stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. De asemenea, același decret mai prevedea, la art. 5, că actele juridice încheiate în scopul eludării prevederilor acestui act normativ sunt nule de drept. Analiza prevederilor Decretului nr. 223/1974 evidențiază faptul că, în situația în care o persoană fizică părăsea definitiv țara, locuința proprietate personală trebuia înstrăinată numai statului, la un preț stabilit conform Legii nr. 4/1973, care nu acoperea valoarea reală a construcției, fiind exclusă posibilitatea vânzării către o terță persoană, care ar fi putut fi considerată nulă de drept.

Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 „în scopul înlăturării imediate din legislația țării noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state”. Se constată că prevederile pct. 1.4 lit. b) din Normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003 sunt în contradicție cu dispozițiile Decretului nr. 223/1974, modificându-le în mod esențial sensul. Astfel conduita persoanei era stabilită în mod imperativ prin dispozițiile decretului amintit, care încălca principiul constituțional al ocrotirii proprietății consacrat chiar și de Constituția din 1965. În acest fel, pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498/2003 are un caracter nelegal, fiind în contradicție cu prevederile constituționale (art. 41 și art. 135), precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. Fiind obligată să se conformeze dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, persoana care dorea să părăsească definitiv țara nu putea să înstrăineze imobilul anterior formalizării acestei intenții întrucât, potrivit normelor înscrise în decret, actul de vânzare cumpărare ar fi fost considerat nul de drept. Urmează ca recursul să fie admis și să se modifice sentința pronunțată în fond în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate. Totodată, urmează a fi respinsă excepția lipsei de obiect invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Guvernul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de obiect invocată de Guvernul României. Admite recursul declarat de R.A.G. și R.P.L. împotriva sentinței civile nr. 424/CA din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond admite excepția de nelegalitate. Constată nelegalitatea dispozițiilor Cap. II pct. 1.4 lit. b) alineatul ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în raport cu art. 2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 august 2007.