Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3120/2008

HOTĂRÂRE
25.09.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3120/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 august 2007, reclamantul M.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului la atribuirea gratuită, în proprietate, a unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaționale, pentru răniți în luptele pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este beneficiarul certificatului având titlu de „luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989”, în prezent fiind pensionar de invaliditate, cu deficiențe locomotorii determinate de faptul că a fost împușcat în data de 17 decembrie 1989. A mai arătat reclamantul că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 341/2004, modificată, are dreptul, printre altele, la atribuirea unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaționale. Reclamantul a precizat că deși s-a adresat cu o serie de cereri Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 pentru a i se acorda cu titlu gratuit un autoturism - mijloc de transport autonom, până la data introducerii acțiunii nu a primit un răspuns final la solicitarea sa.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 324 din 5 decembrie 2007, a admis acțiunea, a obligat pârâtul față de reclamant la atribuirea spațiilor în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaționale și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea nr. 324 din 6 martie 2008, aceeași instanță, la cererea reclamantului, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței în sensul că în loc de „obligă pârâtul față de reclamant la atribuirea spațiilor în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaționale” se va trece „obligă pârâtul față de reclamant la atribuirea gratuită în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaționale”.

Prin aceeași încheiere, instanța a lămurit dispozitivul sentinței în sensul că noțiunea de „mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaționale” se referă la un autoturism nou adaptat gradului de invaliditate al reclamantului. Instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței, că reclamantul în urma revoluției române din decembrie 1989 a contactat o infirmitate pe viață, având deficiențe locomotorii, motiv pentru care a și fost pensionat de invaliditate. S-a mai reținut că, în această situație, reclamantul beneficiază de anumite drepturi instituite prin Legea nr. 321/2004, între care și atribuirea în proprietate, cu titlu gratuit, a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaționale pentru marii mutilați și persoanele care au un grad de invaliditate locomotorie.

Instanța a reținut, de asemenea, că deși reclamantul se încadrează în criteriile medicale în vigoare pentru acordarea unui astfel de mijloc de transport și s-a adresat pârâtei cu diverse memorii pentru a-și realiza dreptul, solicitările sale au rămas nefinalizate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Guvernul României, secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989, care a invocat, la modul general, prevederile art. 299art. 316 C. proc. civ., fără a-și sistematiza criticile formulate în motivele de recurs prevăzute la art. 304art. 3041 C. proc. civ., dar susținând, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Recursul este nefondat. Prin sentința recurată, al cărei dispozitiv a fost definitivat prin Încheierea nr. 324 din 6 martie 2008 pentru îndreptarea erorii materiale, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la atribuirea gratuită în proprietate a unui mijloc de transport autonom, corespunzător standardelor internaționale.

Autoritatea recurentă nu a negat statutul intimatului și nici încadrarea sa în prevederile art. 5 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 341/2004, potrivit căruia „persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum și la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizația calculată conform prevederilor art. 4, și de următoarele drepturi: - scutirea de la plata taxelor și impozitelor pentru o locuință din proprietate și terenul aferent acesteia, pentru autoturisme hycomat și mototriciclu, precum și scutirea de taxe la importul unui singur autoturism tip hycomat sau atribuirea gratuită, în proprietate, a unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaționale pentru marii mutilați și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, care au un grad de invaliditate locomotorie”.

Or, instanța de judecată a preluat, în dispozitivul sentinței recurate, integral textul corespunzător, de mai sus. Susținerea autorității recurente, cum că intimatul - reclamant ar avea dreptul la un fotoliu rulant și nu la un autoturism, excede soluția dată în cauză, instanța limitându-se să reproducă în mod exact textul legal, fără să facă referire la tipul mijlocului de transport autonom, aspecte care vor fi finalizate cu ocazia punerii în executare de către autoritatea publică, în raport cu prevederile legale și practica sa administrativă anterioară. Astfel fiind, urmează ca recursul să fie respins, soluția instanței fiind legală și temeinică.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României, secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989, împotriva sentinței civile nr. 324 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-09-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 martie 2007, reclamantul M.D. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 19
ÎCCJ 2008-10-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3510/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.N.,
ÎCCJ 2009-02-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 885/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 7 ianuarie 2008, reclamantul T.G. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Dec
ÎCCJ 2009-04-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2114/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2008-11-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4364/2008
nefondată. Față de obiectul acțiunii – constatarea calității de persoană îndreptățită la acordarea indemnizației lunare reparatorii și nu acela de obligare a pârâtului la plata indemnizației, cum a afirmat recurentul, se va constata că aces
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă