ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2477 din 30 septembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, anulat hotărârea nr. 9847 din 11 martie 2005, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000; a respins totodată excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, cu privire la excepția de tardivitate invocată în cauză că pârâta nu a făcut dovada datei la care a comunicat reclamantei hotărârea a cărei anulare se solicită, dată de la care se calculează termenul de 30 de zile în care poate fi sesizată instanța, conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Pe fondul cauzei s-a reținut că, față de scopul reglementării, astfel cum rezultă din conținutul art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobat prin Legea nr. 189/2000, dispozițiile acestui act cu caracter reparator sunt aplicabile atât persoanelor care au suferit nemijlocit persecuții din motive etnice cât și celor care, pentru aceleași motive și în aceeași perioadă, au resimțit persecuția în mod indirect. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, susținând că, din dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că pot beneficia de aceste dispoziții legale numai persoanele care au fost născute la data strămutării, inclusiv persoanele concepute și au fost invocate în acest sens adresele nr. 12340 din 31 august 2005 și nr. 12345 din 31 august 2005, emise de Ministerul Justiției.

S-a criticat hotărârea instanței de fond și pentru lipsa dovezilor din care să rezulte începutul și sfârșitul perioadei de strămutare a părinților cu motivarea că Legea nr. 189/2000 acordă drepturi numai pentru perioada în care părinții au fost strămutați și s-au invocat prevederile Tratatului bilateral dintre România și Bulgaria cu privire la termenul până la care autoritățile române erau obligate să evacueze ultimele zone, respectiv 30 septembrie 1940. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2 au asimilat persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca efect al tratatelor bilaterale. Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințe traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii.

Rezultă în acest context că nici textul Tratatului de la Craiova, astfel cum a fost invocat în motivele de recurs și nici adresele Ministerului de Justiție, menționate de recurentă, nu prezintă relevanță din punctul de vedere al recunoașterii calității intimatei de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă, prin natura lor juridică, nu pot determina modificarea sau completarea dispozițiilor legii. În concluzie, intimata-reclamantă, născută pe teritoriul României, la data de 19 aprilie 1943, prin urmare în intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000 este îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între data nașterii și limita intervalului reglementat prin lege, respectiv 6 martie 1945. Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 2477 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.