ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2477 din 30

septembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.C., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, anulat hotărârea nr. 9847

din 11 martie 2005, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a

Legii nr. 189/2000; a respins totodată excepția tardivității acțiunii, invocată

de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, cu privire la excepția de tardivitate invocată în cauză că pârâta nu a

făcut dovada datei la care a comunicat reclamantei hotărârea a cărei anulare se

solicită, dată de la care se calculează termenul de 30 de zile în care poate fi

sesizată instanța, conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Pe fondul cauzei s-a reținut că, față de

scopul reglementării, astfel cum rezultă din conținutul art. 1 din O.G. nr. 105/1999

aprobat prin Legea nr. 189/2000, dispozițiile acestui act cu caracter reparator

sunt aplicabile atât persoanelor care au suferit nemijlocit persecuții din

motive etnice cât și celor care, pentru aceleași motive și în aceeași perioadă,

au resimțit persecuția în mod indirect.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, susținând că, din dispozițiile

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 189/2000, rezultă că pot beneficia de aceste dispoziții legale numai

persoanele care au fost născute la data strămutării, inclusiv persoanele

concepute și au fost invocate în acest sens adresele nr. 12340 din 31 august

2005 și nr. 12345 din 31 august 2005, emise de Ministerul Justiției.

S-a criticat hotărârea instanței de fond

și pentru lipsa dovezilor din care să rezulte începutul și sfârșitul perioadei

de strămutare a părinților cu motivarea că Legea nr. 189/2000 acordă drepturi

numai pentru perioada în care părinții au fost strămutați și s-au invocat prevederile

Tratatului bilateral dintre România și Bulgaria cu privire la termenul până la

care autoritățile române erau obligate să evacueze ultimele zone, respectiv 30

septembrie 1940.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate

decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a ordonanței,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2 au asimilat persoanelor strămutate

pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul

schimbului de populație, ca efect al tratatelor bilaterale.

Textele legale au avut în vedere

persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie

română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada

strămutării, atâta vreme cât consecințe traumatizante ale unei asemenea

experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este

acela al acordării unor drepturi compensatorii.

Rezultă în acest context că nici textul

Tratatului de la Craiova, astfel cum a fost invocat în motivele de recurs și

nici adresele Ministerului de Justiție, menționate de recurentă, nu prezintă

relevanță din punctul de vedere al recunoașterii calității intimatei de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă,

prin natura lor juridică, nu pot determina modificarea sau completarea

dispozițiilor legii.

În concluzie, intimata-reclamantă,

născută pe teritoriul României, la data de 19 aprilie 1943, prin urmare în

intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000 este îndreptățită să beneficieze

de drepturile acordate prin acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între

data nașterii și limita intervalului reglementat prin lege, respectiv 6 martie

1945.

Pentru aceste motive, constatând că,

potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu există motive de

casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca

nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 2477 din 30 septembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19

februarie 2009.