ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VIII-a
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2477 din 30
septembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.C., în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, anulat hotărârea nr. 9847
din 11 martie 2005, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o
nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a
Legii nr. 189/2000; a respins totodată excepția tardivității acțiunii, invocată
de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
reținut, cu privire la excepția de tardivitate invocată în cauză că pârâta nu a
făcut dovada datei la care a comunicat reclamantei hotărârea a cărei anulare se
solicită, dată de la care se calculează termenul de 30 de zile în care poate fi
sesizată instanța, conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, față de
scopul reglementării, astfel cum rezultă din conținutul art. 1 din O.G. nr. 105/1999
aprobat prin Legea nr. 189/2000, dispozițiile acestui act cu caracter reparator
sunt aplicabile atât persoanelor care au suferit nemijlocit persecuții din
motive etnice cât și celor care, pentru aceleași motive și în aceeași perioadă,
au resimțit persecuția în mod indirect.
Împotriva acestei sentințe, a declarat
recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, susținând că, din dispozițiile
art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea
nr. 189/2000, rezultă că pot beneficia de aceste dispoziții legale numai
persoanele care au fost născute la data strămutării, inclusiv persoanele
concepute și au fost invocate în acest sens adresele nr. 12340 din 31 august
2005 și nr. 12345 din 31 august 2005, emise de Ministerul Justiției.
S-a criticat hotărârea instanței de fond
și pentru lipsa dovezilor din care să rezulte începutul și sfârșitul perioadei
de strămutare a părinților cu motivarea că Legea nr. 189/2000 acordă drepturi
numai pentru perioada în care părinții au fost strămutați și s-au invocat prevederile
Tratatului bilateral dintre România și Bulgaria cu privire la termenul până la
care autoritățile române erau obligate să evacueze ultimele zone, respectiv 30
septembrie 1940.
Recursul este nefondat și urmează a fi
respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr.
105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ
beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate
în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate
decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a ordonanței,
aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2 au asimilat persoanelor strămutate
pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul
schimbului de populație, ca efect al tratatelor bilaterale.
Textele legale au avut în vedere
persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie
română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada
strămutării, atâta vreme cât consecințe traumatizante ale unei asemenea
experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este
acela al acordării unor drepturi compensatorii.
Rezultă în acest context că nici textul
Tratatului de la Craiova, astfel cum a fost invocat în motivele de recurs și
nici adresele Ministerului de Justiție, menționate de recurentă, nu prezintă
relevanță din punctul de vedere al recunoașterii calității intimatei de
beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă,
prin natura lor juridică, nu pot determina modificarea sau completarea
dispozițiilor legii.
În concluzie, intimata-reclamantă,
născută pe teritoriul României, la data de 19 aprilie 1943, prin urmare în
intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000 este îndreptățită să beneficieze
de drepturile acordate prin acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între
data nașterii și limita intervalului reglementat prin lege, respectiv 6 martie
1945.
Pentru aceste motive, constatând că,
potrivit art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., nu există motive de
casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca
nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 2477 din 30 septembrie
2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19
februarie 2009.