ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București,
secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.P. a
solicitat anularea hotărârii nr. 23620 din 12 octombrie 2007 emisă de pârâta
Casa Județeană de Pensii Ilfov și obligarea acesteia la acordarea drepturilor
prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică, întrucât
ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de
martori.
Prin întâmpinare, pârâta,
Casa Județeană de Pensii Ilfov a solicitat respingerea acțiunii apreciind că
reclamanta nu a dovedit calitatea sa de persoană strămutată și, pe cale de
consecință nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 1635
din 28 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea
hotărârii nr. 23620 din 12 octombrie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii
Ilfov, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în
perioada 23 noiembrie 1944 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile conferite
de Legea nr. 189/2000.
Pentru a dispune astfel,
instanța de fond a reținut, în esență:
A considerat că potrivit
dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale,
persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere
de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din
motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de
domiciliu.
A constatat că refugiul părinților
reclamantei din Bulgaria s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul
instaurat în perioada respectivă.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov,
solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în
sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În cuprinsul motivelor de
recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică
întrucât de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 beneficiază numai
persoanele născute la data strămutării, inclusiv cele concepute în perioada
strămutării, nu și copiii concepuți după strămutare.
Examinând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de
pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c din
Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean
român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie
1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,
fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reține că părinții
reclamantei s-au refugiat împreună cu familia sa din localitatea Vetrina,
județul Dorostor, Bulgaria în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea,
România, ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova din 1940.
Reclamanta s-a născut la
data de 23 noiembrie 1944, adică în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr.
189/2000, efectele refugiului și răsfrângându-se și asupra sa.
Prima instanță a observat
corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele
cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii, în sensul că nu stipulează în mod
expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuți și născuți
după refugiul părinților.
Prin urmare, față de
împrejurarea că intimata reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în
vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinții
săi și întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește
persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul
său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în
temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menținându-se
hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 1635 din
28 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 februarie 2009.