Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3217/2009

HOTĂRÂRE
10.06.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3217/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 5 iulie 2008, reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2, a chemat în judecată Primăria Municipiului București solicitând anularea procesului verbal de constatare nr. 2358 din 15 aprilie 2008 întocmit în urma verificării încasărilor și virării veniturilor ce constituie surse ale bugetului Municipiului București. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că verificarea nu are temei legal, H.C.G.M.B. nr. 301/2006 invocată de organul de control fiind anulată prin hotărâre judecătorească definitivă. Se mai arată că pârâta nu avea competența de a efectua un astfel de control, reclamanta fiind un serviciu cu personalitate juridică aflat sub autoritatea Consiliului Local al sectorului 2. Pe fondul cauzei reclamanta a mai susținut că nici unul din impozitele și taxele ce s-au stabilit a fi virate nu se cuvin pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 3540 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, căreia cauza i-a revenit spre competentă soluționare prin declinare de la Tribunalul București, a admis acțiunea și a anulat procesul verbal de constatare nr. 2358 din 15 aprilie 2008. S-a reținut pentru aceasta că actul administrativ contestat a fost încheiat în afara oricărui temei legal. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primăria Municipiului București prin Primarul General susținând în esență că la data efectuării controlului H.C.G.M.B. nr. 301/2006 își producea încă efecte – hotărârea prin care a fost anulată devenind irevocabilă abia la 30 noiembrie 2007. A mai susținut recurenta că potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al Primăriei Municipiului București - Direcția de Venituri din cadrul Primăriei Municipiului București are competența de a exercita atribuții de organ fiscal.

Recursul nu este fondat. Primăria Municipiului București prin Direcția Venituri a efectuat în perioada 10 martie – 18 martie 2008, o verificare prin sondaj la Direcția Venituri Buget Local sector 2 asupra încasărilor și virărilor de venituri ce constituie surse ale bugetului Municipiului București. Potrivit procesului verbal de constatare încheiat cu acest prilej „verificarea conturilor a fost efectuată în conformitate cu H.C.G.M.B. nr. 301/2006 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor bugetului legal al Municipiului București pe anul 2007”. Or, din conținutul acestei hotărâri nu rezultă posibilitatea efectuării unui astfel de control, și mai mult, în perioada în care s-a făcut verificarea, respectiv 10 martie - 18 martie 2008, hotărârea 301/2006 nu mai putea fi invocată drept temei legal ea fiind anulată definitiv și irevocabil la 30 noiembrie 2007 – Decizia nr. 2157 pronunțată de Curtea de Apel București.

Pe de altă parte, Direcția Venituri Buget Local sectorul 2 a fost înființată în baza H.C.L. sector 2 nr. 31/2001, ca serviciu public cu personalitate juridică care funcționează sub autoritatea Consiliului Local Sector 2 – nefiind subordonată nici administrativ și nici financiar contabil vreunei autorități publice local sau centrale și cu atât mai puțin Primăriei Municipiului București. În fine nici H.C.G.M.B. nr. 210/1999 invocată pe parcursul soluționării cauzei drept temei al efectuării controlului nu se justifică, întrucât potrivit acesteia, Primăria Municipiului București poate efectua control doar asupra compartimentelor de specialitate din cadrul primăriilor de sector, iar Direcția Venituri Buget Local Sectorul 2 nu are acest statut.

Mai mult, potrivit art. 7 din hotărârea menționată atribuții de verificare are numai Direcția Impozite și Taxe Local și Metodologie Legislativă a Primăriei Municipiului București , or în cauză controlul s-a efectuat de către D.G.F.P.V. Rezumându-se la verificarea aspectelor legate de competența pe care Primăria Municipiului București o avea în verificarea Direcției Venituri Buget Local sectorul 2, în mod corect Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că procesul verbal nr. 2358 din 15 aprilie 2008 este nelegal fiind încheiat de o autoritate administrativă prin depășirea competențelor sale.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3540 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3313/2010
ul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Procesul-verbal de constatare nr. 8839 din 04 decembrie 2008 a fost întocmit de Direcția Generală Economică - Direcția Venituri - Serviciul Urmărire Alte Venituri din cad
ÎCCJ 2010-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2010
râtă a arătat că, astfel, efectuarea controlului s-a realizat cu respectarea H.C.G.M.B. nr. 301/2006, care era obligatorie pentru autoritățile publice locale organizate în sectoarele Municipiului București până la data de 30 noiembrie 2007.
ÎCCJ 2010-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1835/2010
întocmit ca urmare a verificării perioadei ianuarie – noiembrie 2007, în baza H.C.G.M.B. nr. 301/2006, care era obligatorie și pentru autoritățile publice locale organizate în sectoarele municipiului București, conform art. 85 din Legea nr.
ÎCCJ 2010-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5017/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 2 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și
ÎCCJ 2010-06-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3312/2010
Asupra excepției invocate din oficiu; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 martie 2009, reclamanta D.I.T.L. Sector 3 București a solicitat anularea Deciziei nr. 61 din 15 decembrie 2008
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă