ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7348/2008

Deliberând

asupra recursului de față,

In motivarea

cererii, s-a arătat că la data de 27 decembrie 2007 pârâtul a fost returnată

din Franța, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

aprobat prin H.G. nr. 278/1994, publicată în M.Of. nr. 282/1994, care la art. 1

prevede că

, fie care parte contractantă

readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte

părți

contractante si fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit

condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește

cerințele privind șederea, aplicabile

pe teritoriul statului părții

contractante solicitante ... „.

Îndepărtarea

pârâtului de pe teritoriul statului francez și declarația dată de acesta în

punctul de trecere a frontierei dovedesc încălcarea legislației statului

francez, nefiind necesare și alte dovezi pentru admiterea acțiunii.

Tribunalul

București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 247 din 6 februarie

2008, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație, solicitată de reclamantă, vine în contradicție cu

reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European și a

Consiliului 2004/38/CE. Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de

ședere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiție sau formalitate, în afara

cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil.

Limitarea

exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile

statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, poate fi

dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate

publică, iar reclamanta nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.

Apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea

de Apel București, secția a

IX

a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin decizia civilă nr. 57 A pronunțată la data de 18 martie

2008.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 27-29 din Directiva

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004,

statele membre UE nu pot restrânge dreptul de intrare și dreptul de ședere al

cetățenilor Uniunii decât pentru motive de ordine publică, siguranță publică

sau sănătate publică. Simpla returnare a cetățeanului român pentru ședere

ilegală pe teritoriul statului francez nu constituie, prin ea însăși, o

atingere adusă vreuneia dintre cele trei valori democratice menționate. Numai

condiționat de circumstanțe personale privind conduita acestuia pe teritoriul

statului de unde a fost returnat, care să constituie o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului ar

putea fi una proporțională.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o

ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005,

rezulta că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a

returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat

acord de readmisie.

Se mai arată

că dispozițiile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au o

aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin vreun act normativ și nu

există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie aplicate după 1

ianuarie 2007.

Analizând

recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente: Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea

luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate

pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza

unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României,

legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care

are prioritate.

Această

prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția

României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii

Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu

au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea

actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire

a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform

dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea

Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura

compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data

aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere,

legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act

normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde

condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor

europene.

Potrivit

legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept

absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea

libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor

de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță

națională sau sănătate publică. In alin. (2), textul prevede că măsurile luate

trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv

pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea

Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate

de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare,

deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a

restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală,

dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține

recurenta.

Limitarea

exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute

de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

In cauză, așa

cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite

condițiile art. 27 din Directivă.

Din declarația

pârâtului (fila 3, dosar fond) nu rezultă care a fost motivul returnării, iar

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârșit vreo faptă

care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Singurele probe

administrate în cauză sunt reprezentate de talonul de returnare întocmit de

Inspectoratul Poliției de Frontieră și declarația olografă a pârâtului, din

care rezultă că acesta a ieșit în mod legal din România, prin punctul de

frontieră Henri Coandă, ajungând în Franța, unde a muncit „la negru",

fiind ulterior reținut de autoritățile acestui stat pentru nedeținerea unor

acte de identitate și pentru ședere ilegala.

Față de

dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație al intimatului pârât doar pentru

faptul că a fost returnat de statul

francez

pentru „nedeținerea unor acte de identitate și ședere ilegală" nu ar

respecta

principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat

hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legii materiale incidente.

In raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 57 A

din 18 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX

a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2008.