ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7348/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7348/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursului de față, In motivarea cererii, s-a arătat că la data de 27 decembrie 2007 pârâtul a fost returnată din Franța, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994, publicată în M.Of. nr. 282/1994, care la art. 1 prevede că , fie care parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante si fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante ... „. Îndepărtarea pârâtului de pe teritoriul statului francez și declarația dată de acesta în punctul de trecere a frontierei dovedesc încălcarea legislației statului francez, nefiind necesare și alte dovezi pentru admiterea acțiunii.
Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 247 din 6 februarie 2008, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, solicitată de reclamantă, vine în contradicție cu reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE. Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de ședere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiție sau formalitate, în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică, iar reclamanta nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 57 A pronunțată la data de 18 martie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 27-29 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, statele membre UE nu pot restrânge dreptul de intrare și dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii decât pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Simpla returnare a cetățeanului român pentru ședere ilegală pe teritoriul statului francez nu constituie, prin ea însăși, o atingere adusă vreuneia dintre cele trei valori democratice menționate.
Numai condiționat de circumstanțe personale privind conduita acestuia pe teritoriul statului de unde a fost returnat, care să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului ar putea fi una proporțională. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezulta că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Se mai arată că dispozițiile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au o aplicabilitate temporară, nu au fost modificate prin vreun act normativ și nu există nici un impediment legal ca aceste texte să nu fie aplicate după 1 ianuarie 2007. Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene. Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.
In alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate. Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. In cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă. Din declarația pârâtului (fila 3, dosar fond) nu rezultă care a fost motivul returnării, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.
Singurele probe administrate în cauză sunt reprezentate de talonul de returnare întocmit de Inspectoratul Poliției de Frontieră și declarația olografă a pârâtului, din care rezultă că acesta a ieșit în mod legal din România, prin punctul de frontieră Henri Coandă, ajungând în Franța, unde a muncit „la negru", fiind ulterior reținut de autoritățile acestui stat pentru nedeținerea unor acte de identitate și pentru ședere ilegala. Față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al intimatului pârât doar pentru faptul că a fost returnat de statul francez pentru „nedeținerea unor acte de identitate și ședere ilegală" nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. In raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 57 A din 18 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.