ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 449/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120 din 26

martie 2007, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe inculpatul L.I., la o pedeapsă

de 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită

de dispozițiile art. 183 C. pen., cu aplicabilă

art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii

și arestării preventive, de la 01 septembrie 2005 la 28 februarie 2006.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării

pedepsei exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul

de Urgență București și a obligat inculpatul la plata sumei de 2859,41 lei

cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii

definitive a sentinței până la data plății efective.

A admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M.F., mama

victimei și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei

de 7500 lei, despăgubiri civile plus dobânda

legală aferentă de la data

rămânerii definitive a sentinței până la data

plății efective.

S-a luat act că fiul și fiica victimei nu s-au constituit părți civile.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Giurgiu și inculpatul, apel ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 30 din

13 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția l penală, desființându-se

sentința atacată și trimițându-se cauza spre rejudecare instanței fondului,

motivat de constatarea unui caz de

nulitate

absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv

faptul că în

compunerea instanței a intrat un judecător incompatibil, cu

încălcarea dispozițiile art. 47 lit. a) teza ultimă C. proc.

pen. Nu s-a reținut nici unul din actele procedurale efectuate în cauză de

instanța de fond.

În fond după rejudecare, Tribunalul Giurgiu a pronunțat sentința penală

nr. 243 din 09 mai 2008, prin care a respins cererea formulată de inculpat, de

schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73

lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile

art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 73

lit. b) C. pen.

Inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile

art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73

lit. b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și

arestării preventive de la 01 septembrie 2005 la 28 februarie 2006.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării

pedepsei exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei, ea a fost admisă în maniera în

care se făcuse și prima dată, la judecarea în fond a cauzei.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că în

seara de 12 august 2005, la barul

SC E. SRL din comuna Săbăreni, jud. Giurgiu, între inculpat și martorul D.I. a

avut loc o altercație, inculpatul l-a lovit pe martor cu pumnul în față, moment

în care victima, C.N., care stătea la o altă masă, a intervenit, iar între

inculpat și victimă a avut loc un schimb de cuvinte jignitoare, fără ca cei doi

să se lovească, după care victima a ieșit din bar și s-a așezat pe băncuța din

fața acestuia.

Martorul S.G.G., patronul barului, l-a dat afară și pe inculpat, iar

acesta a vrut să-și ia sacoșa cu uneltele de lucru, pe care o lăsase lângă

băncuța pe care stătea victima, moment în care a fost lovit de acesta cu

piciorul în față, așa cum rezultă din certificatul medico-legal aflat la

dosarul cauzei, care atestă că inculpatul prezentato leziune a piramidei

nazale.

Altercația ulterioară dintre cei doi nu a fost văzută de nici un

martor, dar inculpatul și victima s-au lovit reciproc, iar în urma îmbrâncelii,

victima a căzut și s-a lovit cu capul de ciment.

Raportul medico-legal de necropsie a stabilit că moartea victimei a

fost violentă și s-a datorat leziunilor traumatice la care a fost supus în

noaptea de 12 august 2005, prin lovire cu și de corpuri dure, între moartea

victimei și leziunile produse existând legătură de cauzalitate directă și

necondiționată.

Rezultatul raportului de necropsie a fost avizat și de C.S.A.C. din

cadrul I.N.M.L. Mina Minovici.

Inculpatul a negat constant comiterea faptei, însă probele administrate

pe parcursul procesului penal au stabilit situația de fapt reținută în actul de

inculpare, ca și faptul că infracțiunea săvârșită întrunește elementele

constitutive ale faptei incriminate de art. 183 C. pen., avându-se însă în

vedere că inculpatul a acționat sub impulsul unei puternice tulburări

determinată de acțiunea violentă a victimei.

Față de modalitatea în care s-au derulat

evenimentele, de modul

în care inculpatul a acționat, s-a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de

acesta, în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă

art. 73 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-au

avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul

de pericol social ridicat al faptei, prin care se aduce atingere unui atribut

fundamental al ființei umane, respectiv dreptul la viață, împrejurările

comiterii faptei, respectiv puternica tulburare sub imperiul căreia a acționat

inculpatul, determinată de acțiunea violentă a victimei, persoana inculpatului,

care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar care în seara respectivă a

avut un comportament violent, chiar și față de martorul D.I., comportamentul

ulterior al inculpatului, care nu a recunoscut comiterea infracțiunii.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, dar fără a indica în scris vreun motiv.

Oral, apărătorul inculpatului a solicitat reindividualizarea pedepsei,

dat fiind că aceasta a fost aplicată inculpatului urmare a unei administrări

nejudicioase a probelor, martorii neprezentând, în opinia inculpatului,

credibilitate, din cauza unor probleme grave de sănătate.

Analizând hotărârea atacată prin prisma celor susținute de inculpat,

instanța de apel a constatat că tribunalul a dat o corectă încadrare juridică

faptei săvârșite de acesta, a făcut o temeinică apreciere a probelor

administrate pe parcursul procesului penal, cu respectarea cerințelor prevăzută

de art. 63 C. pen.

Instanța de apel a constatat că, deși prin decizia pronunțată de Curtea

de Apel București, prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare primei

instanțe, nu au fost menținute actele procedurale administrate prima dată în

fond, inculpatul, reaudiat în faza apelului, a declarat că își menține

declarațiile date anterior, situație în care s-au avut în vedere situațiile

relatate de acesta la prima instanță, în sensul că atunci când s-a aplecat

să-și ia sacoșa cu uneltele, victima l-a lovit

cu piciorul, apoi inculpatul i-a dat două palme și victima a căzut în

fund

pe băncuța pe care stătea.

Așa cum rezultă și din celelalte probatorii administrate în cauză, la

momentul altercației produse în afara barului între victimă și inculpat, nici

un alt martor nu a fost prezent, însă situația de fapt reținută nu este negată

în totalitate de inculpat, care doar încearcă să nuanțeze aspecte care ar putea

duce la reținerea unei vinovății diminuate în sarcina sa și în modul în care a

aplicat loviturile.

Se reține în apel că inculpatul a acționat cu praeterintenție,

așadar cu intenție directă în ceea ce privește

lovirea victimei, rezultatul

letal datorându-se culpei inculpatului,

care nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Cu privire la credibilitatea martorilor audiați în cauză, instanța de

apel a constatat că susținerile inculpatului sunt neîntemeiate, dat fiind că nu

exista la momentul audierii lor nici un impediment care să fi împiedicat

audierea, iar, în situația în care aceștia ar fi declarat neadevărat,

inculpatul putea formula împotriva acestora plângere pentru săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260

C. pen.

Față de împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul

unei puternice tulburări, determinată de acțiunea

violentă a victimei, de

faptul că cei doi se cunoșteau de multă vreme,

locuind în aceeași localitate, de faptul că inculpatul este căsătorit, are doi

copii minori, dar și de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite,

instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată acestuia, în cuantum de 4 ani,

este una mult prea severă și că o pedeapsă diminuată ce va fi executată de

inculpat este aptă să asigure reeducarea acestuia și reinserția sa socială.

Astfel, prin decizia penală nr. 260 din 27 octombrie 2008, Curtea de

Apel București, secția l penală, a admis apelul declarat de inculpatul L.I.

împotriva sentinței penale nr. 243 din 09 mai 2008 a Tribunalului Giurgiu, secția

penală, a desființat în parte sentința apelată și, în rejudecare a redus

pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani închisoare, cu aplicabilă

art. 74 lit. a) și b) C. pen.

A aplicat art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A dispus obligarea inculpatului la plata

sumei de 300 lei cheltuieli

judiciare către intimatele

părți civile C.I., C.M. și M.F.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, fără a indica în scris

vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii recurate.

În raport de data înregistrării recursului, respectiv 20 noiembrie

2008, și

de data pronunțării deciziei

recurate, respectiv 27 octombrie 2008, inculpatul a

solicitat repunerea

în termenul de declarare a recursului, cerere în soluționarea căreia înalta

Curte reține următoarele:

Potrivit art. 385

3

raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen.,

termenul de

declarare a recursului, de 10

zile, curge de la pronunțare pentru partea

care a fost prezentă la

dezbateri sau la pronunțare.

Potrivit art. 385

3

alin. (2) raportat la art. 364 C. proc. pen.,

recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca

fiind făcut în termen dacă instanța de recurs constată că întârzierea

declarării căii de atac a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare,

iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea

executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

În sprijinul cererii de repunere în termenul de recurs, inculpatul a

depus la dosar o adeverință medicală emisă la data de 29 octombrie 2008 de

Cabinetul Medical Individual Dr. E.P. din com. Săbăreni, jud. Giurgiu, prin

care se adeverește că suferă de anumite afecțiuni medicale și se recomandă un

repaus în perioada 29 octombrie 2008 - 19 noiembrie 2008.

Înalta Curte nu va face observații asupra realității celor consemnate

în adeverința medicală, dar va conchide că repausul recomandat de medicul de

familie nu poate fi asimilat unei cauze temeinice de împiedicare a declarării

în termen a recursului, date fiind posibilitățile multiple oferite de lege

pentru valorificarea dreptului la declararea unei căi de atac, în derularea

unei proceduri judiciare în sistemul nostru de drept.

Actul medical nu relevă și faptul că inculpatul s-a aflat în

imposibilitatea totală de formulare a unei declarații de recurs, personal sau

prin mandatar.

În aceste condiții, constatând că hotărârea atacată s-a pronunțat la

data de 27 octombrie 2008, inculpatul fiind prezent la dezbateri, iar recursul

a fost înregistrat la data de 20 noiembrie 2008, cu mult peste termenul de 10

zile prevăzut de lege, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de recurs

formulată de inculpatul recurent L.I.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva

deciziei penale nr. 260 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei

cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2009.