ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 449/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120 din 26 martie 2007, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe inculpatul L.I., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 01 septembrie 2005 la 28 februarie 2006. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 346 C. proc.

pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul de Urgență București și a obligat inculpatul la plata sumei de 2859,41 lei cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a sentinței până la data plății efective. A admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M.F., mama victimei și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7500 lei, despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a sentinței până la data plății efective. S-a luat act că fiul și fiica victimei nu s-au constituit părți civile.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul, apel ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 30 din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția l penală, desființându-se sentința atacată și trimițându-se cauza spre rejudecare instanței fondului, motivat de constatarea unui caz de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptul că în compunerea instanței a intrat un judecător incompatibil, cu încălcarea dispozițiile art. 47 lit. a) teza ultimă C. proc. pen. Nu s-a reținut nici unul din actele procedurale efectuate în cauză de instanța de fond.

În fond după rejudecare, Tribunalul Giurgiu a pronunțat sentința penală nr. 243 din 09 mai 2008, prin care a respins cererea formulată de inculpat, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen. Inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 183 C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 01 septembrie 2005 la 28 februarie 2006. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei, ea a fost admisă în maniera în care se făcuse și prima dată, la judecarea în fond a cauzei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în seara de 12 august 2005, la barul SC E. SRL din comuna Săbăreni, jud. Giurgiu, între inculpat și martorul D.I. a avut loc o altercație, inculpatul l-a lovit pe martor cu pumnul în față, moment în care victima, C.N., care stătea la o altă masă, a intervenit, iar între inculpat și victimă a avut loc un schimb de cuvinte jignitoare, fără ca cei doi să se lovească, după care victima a ieșit din bar și s-a așezat pe băncuța din fața acestuia.

Martorul S.G.G., patronul barului, l-a dat afară și pe inculpat, iar acesta a vrut să-și ia sacoșa cu uneltele de lucru, pe care o lăsase lângă băncuța pe care stătea victima, moment în care a fost lovit de acesta cu piciorul în față, așa cum rezultă din certificatul medico-legal aflat la dosarul cauzei, care atestă că inculpatul prezentato leziune a piramidei nazale. Altercația ulterioară dintre cei doi nu a fost văzută de nici un martor, dar inculpatul și victima s-au lovit reciproc, iar în urma îmbrâncelii, victima a căzut și s-a lovit cu capul de ciment. Raportul medico-legal de necropsie a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat leziunilor traumatice la care a fost supus în noaptea de 12 august 2005, prin lovire cu și de corpuri dure, între moartea victimei și leziunile produse existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Rezultatul raportului de necropsie a fost avizat și de C.S.A.C. din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici. Inculpatul a negat constant comiterea faptei, însă probele administrate pe parcursul procesului penal au stabilit situația de fapt reținută în actul de inculpare, ca și faptul că infracțiunea săvârșită întrunește elementele constitutive ale faptei incriminate de art. 183 C. pen., avându-se însă în vedere că inculpatul a acționat sub impulsul unei puternice tulburări determinată de acțiunea violentă a victimei. Față de modalitatea în care s-au derulat evenimentele, de modul în care inculpatul a acționat, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de acesta, în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 73 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, prin care se aduce atingere unui atribut fundamental al ființei umane, respectiv dreptul la viață, împrejurările comiterii faptei, respectiv puternica tulburare sub imperiul căreia a acționat inculpatul, determinată de acțiunea violentă a victimei, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar care în seara respectivă a avut un comportament violent, chiar și față de martorul D.I., comportamentul ulterior al inculpatului, care nu a recunoscut comiterea infracțiunii. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, dar fără a indica în scris vreun motiv.

Oral, apărătorul inculpatului a solicitat reindividualizarea pedepsei, dat fiind că aceasta a fost aplicată inculpatului urmare a unei administrări nejudicioase a probelor, martorii neprezentând, în opinia inculpatului, credibilitate, din cauza unor probleme grave de sănătate. Analizând hotărârea atacată prin prisma celor susținute de inculpat, instanța de apel a constatat că tribunalul a dat o corectă încadrare juridică faptei săvârșite de acesta, a făcut o temeinică apreciere a probelor administrate pe parcursul procesului penal, cu respectarea cerințelor prevăzută de art. 63 C. pen.

Instanța de apel a constatat că, deși prin decizia pronunțată de Curtea de Apel București, prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe, nu au fost menținute actele procedurale administrate prima dată în fond, inculpatul, reaudiat în faza apelului, a declarat că își menține declarațiile date anterior, situație în care s-au avut în vedere situațiile relatate de acesta la prima instanță, în sensul că atunci când s-a aplecat să-și ia sacoșa cu uneltele, victima l-a lovit cu piciorul, apoi inculpatul i-a dat două palme și victima a căzut în fund pe băncuța pe care stătea.

Așa cum rezultă și din celelalte probatorii administrate în cauză, la momentul altercației produse în afara barului între victimă și inculpat, nici un alt martor nu a fost prezent, însă situația de fapt reținută nu este negată în totalitate de inculpat, care doar încearcă să nuanțeze aspecte care ar putea duce la reținerea unei vinovății diminuate în sarcina sa și în modul în care a aplicat loviturile. Se reține în apel că inculpatul a acționat cu praeterintenție, așadar cu intenție directă în ceea ce privește lovirea victimei, rezultatul letal datorându-se culpei inculpatului, care nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Cu privire la credibilitatea martorilor audiați în cauză, instanța de apel a constatat că susținerile inculpatului sunt neîntemeiate, dat fiind că nu exista la momentul audierii lor nici un impediment care să fi împiedicat audierea, iar, în situația în care aceștia ar fi declarat neadevărat, inculpatul putea formula împotriva acestora plângere pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.

Față de împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări, determinată de acțiunea violentă a victimei, de faptul că cei doi se cunoșteau de multă vreme, locuind în aceeași localitate, de faptul că inculpatul este căsătorit, are doi copii minori, dar și de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată acestuia, în cuantum de 4 ani, este una mult prea severă și că o pedeapsă diminuată ce va fi executată de inculpat este aptă să asigure reeducarea acestuia și reinserția sa socială. Astfel, prin decizia penală nr. 260 din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția l penală, a admis apelul declarat de inculpatul L.I.

împotriva sentinței penale nr. 243 din 09 mai 2008 a Tribunalului Giurgiu, secția penală, a desființat în parte sentința apelată și, în rejudecare a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 3 ani închisoare, cu aplicabilă art. 74 lit. a) și b) C. pen. A aplicat art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către intimatele părți civile C.I., C.M. și M.F. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii recurate. În raport de data înregistrării recursului, respectiv 20 noiembrie 2008, și de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 27 octombrie 2008, inculpatul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, cerere în soluționarea căreia înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 385 3 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., termenul de declarare a recursului, de 10 zile, curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare. Potrivit art. 385 3 alin. (2) raportat la art. 364 C. proc. pen., recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de recurs constată că întârzierea declarării căii de atac a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. În sprijinul cererii de repunere în termenul de recurs, inculpatul a depus la dosar o adeverință medicală emisă la data de 29 octombrie 2008 de Cabinetul Medical Individual Dr.

E.P. din com. Săbăreni, jud. Giurgiu, prin care se adeverește că suferă de anumite afecțiuni medicale și se recomandă un repaus în perioada 29 octombrie 2008 - 19 noiembrie 2008. Înalta Curte nu va face observații asupra realității celor consemnate în adeverința medicală, dar va conchide că repausul recomandat de medicul de familie nu poate fi asimilat unei cauze temeinice de împiedicare a declarării în termen a recursului, date fiind posibilitățile multiple oferite de lege pentru valorificarea dreptului la declararea unei căi de atac, în derularea unei proceduri judiciare în sistemul nostru de drept. Actul medical nu relevă și faptul că inculpatul s-a aflat în imposibilitatea totală de formulare a unei declarații de recurs, personal sau prin mandatar.

În aceste condiții, constatând că hotărârea atacată s-a pronunțat la data de 27 octombrie 2008, inculpatul fiind prezent la dezbateri, iar recursul a fost înregistrat la data de 20 noiembrie 2008, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul recurent L.I. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 260 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2009.