ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4659/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3243 din

11 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul M.T., prin care solicita

obligarea acestuia să răspundă la petiția nr. 2022 din 16 august 2007, în

conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2002, Legii nr. 233/2002 și art. 51 din

Constituție.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 20222 din 16

august 2007, reclamantul a

solicitat ministrului transporturilor să dispună trimiterea

unei oferte de

despăgubire corespunzătoare

suprafeței de 500 mp., cu care nu a putut fi împroprietărit. Reclamantul a

primit răspuns prin adresa din

05 septembrie 2007 prin care se arată că,

în contextul dispozițiilor Legii nr. 44/1994, M.T. îi revine obligația doar cu

privire la realizarea drepturilor veteranilor de război constând în asigurarea,

în condițiile legii, a transportului gratuit pe calea ferată. Potrivit

dispozițiilor art. 13 din acest act normativ, cuantumul despăgubirilor pentru

terenurile pentru care titularii dreptului nu au putut fi împroprietăriți sunt

suportate

de la bugetul statului, a cărui

gestionare excede atribuțiilor M.

T.

Având în vedere actele depuse la dosar, instanța de fond a constatat că

pârâtul și-a îndeplinit obligația legală de a răspunde petiției adresate, în

conformitate cu prevederile art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea

activității de soluționare a petițiilor.

Față de susținerea reclamantului cu privire la

nerespectarea art. 4 din

Legea nr. 233/2002 (art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002,

aprobată

prin Legea nr. 233/2002), prima

instanță a apreciat că petiția a fost adresată

ministrului transportului

în considerarea funcției pe care acesta o deține în Consiliul Interministerial

de acordare a despăgubirilor, așa încât petiția nu

a fost „greșit îndreptată”, în sensul art. 6

1

, ci aceasta a

vizat competența

ministrului transporturilor în soluționarea cererii.

În ce privește susținerea reclamantului referitoare la încălcarea

dreptului proprietate, instanța de fond,

constatând că obiectul acțiunii îl

constituie obligarea pârâtului să

răspundă la petiție, în conformitate cu

O.G.

nr. 27/2002, Legea nr. 233/2002 și art. 51 din Constituție, a reținut că

recunoașterea

dreptului reclamantului de a obține transmiterea unei oferte de despăgubiri cu

consecința obligării autorității la emiterea actului sunt aspecte ce pot fi

supuse analizei în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, bazate pe

prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond a declarat recurs

reclamantul, care, fără a se raporta la motivele prevăzute la art. 304

și 304

1

C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a dat o

hotărâre nelegală și netemeinică, învederând următoarele critici generale:

-

instanța de fond a omis să țină cont de jurisprudența C.E.D.O. care a

culpabilizat Guvernul României, din care face parte și pârâtul, pentru

tergiversarea soluționării cererilor celor îndreptățiți la despăgubiri;

- prin respingerea acțiunii

sale, instanța de fond anulat, de facto, sentința civilă nr. 871 din 23

septembrie 2008, lipsindu-l astfel de proprietatea sa;

- Legea nr. 44/1994, republicată,

nu prevede persoana asupra căreia trebuie să-și îndrepte cererea de acordare de

despăgubiri, astfel că pârâtul, în calitatea sa de membru al Guvernului

României, are calitate procesuală pasivă, Guvernul fiind autoritatea

responsabilă pentru executarea legilor.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut

în mod corect că obiectul acțiunii care a fost învestită îl formează cererea

reclamantului de obligare a pârâtului să-i răspundă „la petiția nr. 20222 din

16 august 2007 în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 27/2002, Legii nr.

234/2002 coroborat cu art. 51 din Constituția României”, așa cum

recurentul-reclamant a prevăzut în mod expres în actul de sesizare a instanței

de contencios administrativ.

Or, cu adresa din 5

septembrie 2007, M.T. i-a comunicat răspunsul la cererea sa, care fusese

înregistrată cu nr. 20222 din 16 august 2007, ceea ce impune concluzia că

pârâtul și-a îndeplinit obligația legală, așa cum a reținut și instanța de fond

în mod întemeiat.

Susținerea recurentului,

referitoare la sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, nu este pertinentă în raport cu

obiectul cauzei de față, hotărârea respectivă privind un litigiu în

contradictoriu cu C.G. al Municipiului București, față de care urma să fie pusă

în executare.

Celelalte critici formulate

conțin susțineri cu un mare grad de generalitate, din care nu rezultă motive de

nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Oricum, în măsura în care

recurentul - reclamant apreciază că răspunsul dat de către autoritatea publică

în cauză reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale, acesta

are la dispoziție posibilitățile reglementate la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere

considerentele de mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de reclamantul R.M.

împotriva sentinței nr. 3243 din 11 decembrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2008.