ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4659/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3243 din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâtul M.T., prin care solicita obligarea acestuia să răspundă la petiția nr. 2022 din 16 august 2007, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2002, Legii nr. 233/2002 și art. 51 din Constituție. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 20222 din 16 august 2007, reclamantul a solicitat ministrului transporturilor să dispună trimiterea unei oferte de despăgubire corespunzătoare suprafeței de 500 mp., cu care nu a putut fi împroprietărit.

Reclamantul a primit răspuns prin adresa din 05 septembrie 2007 prin care se arată că, în contextul dispozițiilor Legii nr. 44/1994, M.T. îi revine obligația doar cu privire la realizarea drepturilor veteranilor de război constând în asigurarea, în condițiile legii, a transportului gratuit pe calea ferată. Potrivit dispozițiilor art. 13 din acest act normativ, cuantumul despăgubirilor pentru terenurile pentru care titularii dreptului nu au putut fi împroprietăriți sunt suportate de la bugetul statului, a cărui gestionare excede atribuțiilor M. T. Având în vedere actele depuse la dosar, instanța de fond a constatat că pârâtul și-a îndeplinit obligația legală de a răspunde petiției adresate, în conformitate cu prevederile art. 8 din O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Față de susținerea reclamantului cu privire la nerespectarea art. 4 din Legea nr. 233/2002 (art. 6 1 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002), prima instanță a apreciat că petiția a fost adresată ministrului transportului în considerarea funcției pe care acesta o deține în Consiliul Interministerial de acordare a despăgubirilor, așa încât petiția nu a fost „greșit îndreptată”, în sensul art. 6 1 , ci aceasta a vizat competența ministrului transporturilor în soluționarea cererii. În ce privește susținerea reclamantului referitoare la încălcarea dreptului proprietate, instanța de fond, constatând că obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtului să răspundă la petiție, în conformitate cu O.G.

nr. 27/2002, Legea nr. 233/2002 și art. 51 din Constituție, a reținut că recunoașterea dreptului reclamantului de a obține transmiterea unei oferte de despăgubiri cu consecința obligării autorității la emiterea actului sunt aspecte ce pot fi supuse analizei în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, bazate pe prevederile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul, care, fără a se raporta la motivele prevăzute la art. 304 și 304 1 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, învederând următoarele critici generale: - instanța de fond a omis să țină cont de jurisprudența C.E.D.O.

care a culpabilizat Guvernul României, din care face parte și pârâtul, pentru tergiversarea soluționării cererilor celor îndreptățiți la despăgubiri; - prin respingerea acțiunii sale, instanța de fond anulat, de facto, sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 2008, lipsindu-l astfel de proprietatea sa; - Legea nr. 44/1994, republicată, nu prevede persoana asupra căreia trebuie să-și îndrepte cererea de acordare de despăgubiri, astfel că pârâtul, în calitatea sa de membru al Guvernului României, are calitate procesuală pasivă, Guvernul fiind autoritatea responsabilă pentru executarea legilor. Recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod corect că obiectul acțiunii care a fost învestită îl formează cererea reclamantului de obligare a pârâtului să-i răspundă „la petiția nr. 20222 din 16 august 2007 în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 27/2002, Legii nr. 234/2002 coroborat cu art. 51 din Constituția României”, așa cum recurentul-reclamant a prevăzut în mod expres în actul de sesizare a instanței de contencios administrativ. Or, cu adresa din 5 septembrie 2007, M.T. i-a comunicat răspunsul la cererea sa, care fusese înregistrată cu nr. 20222 din 16 august 2007, ceea ce impune concluzia că pârâtul și-a îndeplinit obligația legală, așa cum a reținut și instanța de fond în mod întemeiat. Susținerea recurentului, referitoare la sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, nu este pertinentă în raport cu obiectul cauzei de față, hotărârea respectivă privind un litigiu în contradictoriu cu C.G.

al Municipiului București, față de care urma să fie pusă în executare. Celelalte critici formulate conțin susțineri cu un mare grad de generalitate, din care nu rezultă motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Oricum, în măsura în care recurentul - reclamant apreciază că răspunsul dat de către autoritatea publică în cauză reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale, acesta are la dispoziție posibilitățile reglementate la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere considerentele de mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinței nr. 3243 din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.