ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 69 din 6 martie 2008 a

Curții de Apel Craiova, a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată,

formulată de numitul T.C., în contradictoriu cu Ministerul Apărării și Centrul

Militar Zonal Dolj (U.M. 02403 Craiova) și având ca obiect obligarea pârâtului

să-i acorde gradul de „locotenent colonel” în rezervă și dreptul de a purta

uniforma militară în anumite zile festive și la ceremonii, ca o recunoaștere

onorifică și o reparație morală pentru serviciile pe care le-a adus armatei,

timp de peste 30 de ani, în serviciul acesteia.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut:

- că Centrul Militar Zonal -

U.M. 02403 Craiova nu are calitate procesuală pasivă, neavând nici

personalitate juridică și nici capacitate procesuală;

- că doar Ministerul

Apărării are calitate procesuală pasivă în cauză;

- că acțiunea este neîntemeiată,

având în vedere dispozițiile coroborate ale art. 61 și art. 53 alin (2) din

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, din care rezultă doar o

posibilitate de înaintare la gradul următor a ofițerilor în rezervă în timp de

pace, iar aceasta condiționată de nevoile forțelor armate, de expirarea

stagiului minim în grad, de o comportare demnă, precum și de organizarea de

concentrări de pregătire a cadrelor militare în rezervă, în cadrul cărora, cei care

solicită acordarea gradului următor să fi obținut rezultate bune sau foarte

bune și să fi fost propuși prin aprecierile de serviciu;

- că pârâtul a învederat

instanței că în ultima perioadă nu au mai fost realizate concentrări de

pregătire a cadrelor militare în rezervă și nici nu s-au întocmit propuneri cu

aprecieri, astfel încât reclamantul nu îndeplinește condițiile legale;

- că dispozițiile art. 73 alin.

(3) din Legea n. 80/1995 prevăd, ca o condiție înaintarea în grad a cadrelor

militare în rezervă, existența „aprecierilor de serviciu” în care acestea să

fie propuse la înaintare, întocmite în anul în care sunt propuse, iar în cazul

reclamantului o asemenea propunere nu există;

- că susținerea reclamantului

că ar fi fost numit prin ordin de zi în funcția de „locotenent colonel” nu

poate fi primită, întrucât din acest act administrativ rezultă doar o predare a

funcției de „șef birou rechiziții” către reclamant care avea gradul de „maior”,

măsură care nu echivalează cu numirea în funcția de „șef birou” ca „locotenent

colonel”, nefiind aplicabile, deci, dispozițiile art. 1081 din O.G. nr. 90/2001;

- că reclamantul, în ultimii

5 ani de activitate, nu a avut doar calificativul „foarte bine” - așa cum a

pretins în susținerea cererii - ci și calificativele „bun” și „corespunzător”;

- că dreptul cadrelor

militare în rezervă de a purta uniforma în anumite ocazii este reglementat de

„Instrucțiunile M.R.U. -1 referitoare la Normele privind sistemul de gestiune a

resurselor umane din Armata Română”, în secțiunea 16 și este condiționat de

îndeplinirea, cumulativ, a două norme: ofițerul să fi îndeplinit cel puțin 5

ani funcțiile prevăzute în statul de organizare, cu gradul de „maior” sau

„locotenent comandor” și superioare; ofițerul să fi fost evaluat prin

aprecierile de serviciu din ultimii 5 ani preponderent cu cel puțin

calificativul „foarte bun”, iar reclamantul nu îndeplinește aceste condiții.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În drept, recurentul invocă

dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. și practica Curții Europene a

Drepturilor Omului, în general.

În fapt, recurentul susține,

în esență:

- că instanța de fond și-a

însușit în totalitate actele eronate prezentate de pârât, pronunțând o soluție

inechitabilă și împotriva spiritului de dreptate socială;

- că instanța nu a exercitat

un control veritabil asupra modului în care pârâtul a aplicat legea, ci a

acordat prevalență unor instrucțiuni și ordin ale ministerului care sunt contrare

principiului statului de drept;

- că ministerul pârât

practică o politică de cadre contrară unor criterii corecte precum: pregătirea

profesională avansată, vârsta, situația socială, situația familială, folosite

de către celelalte ministere în politica lor de efectuare a reducerilor, reorganizării

și comasării;

- că, prin politica sa de

cadre, ministerul pârât a îndepărtat din rândurile armatei elita, persoanele

bine pregătite, împiedicând avansarea lor în grad, dar a menținut persoane

necorespunzătoare, pe baza unor criterii subiective și nedrepte.

Recursul nu se fondează.

exercitat controlul de legalitate asupra refuzului pârâtei de a îndeplini cele

două cereri ale reclamantului. În condițiile în care sistemul judiciar român

este guvernat de principiul legalității și nu de judecata în echitate, în mod

legal instanța a apreciat legalitatea refuzului prin raportare la Legea nr. 80/1995

care reglementează Statutul cadrelor militare și la actele normative cu o forță

juridică inferioară, dar emise în executarea acestei legi.

Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, definește în art. 2 alin. (1) lit. i) „refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere” ca exprimare explicită, cu exces de

putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Or, instanța de contencios

administrativ are obligația de a verifica dacă refuzul autorității este

exercitat în limitele puterii pe care legea i-o acordă. În speță, instanța de

fond a stabilit cele două aspecte esențiale în soluționarea cauzei: că

drepturile solicitate de reclamant nu sunt prevăzute imperativ și necondiționat

a fi acordate oricărui ofițer în rezervă și că refuzul autorității pârâte se

înscrie în limitele libertății de apreciere pe care aceasta o are conform

legii.

cauzei, Curtea de față consideră că un refuz de soluționare a unei cereri,

supus cenzurii instanței de contencios administrativ, presupune pe de o parte

ca, între solicitant și autoritatea căreia i se adresează să existe un raport

de drept administrativ, iar, pe de altă parte, ca cererea să se refere la

drepturi recunoscute de lege care fac parte din obiectul unui asemenea raport

juridic.

Or, în speță, reclamantul nu

se mai află într-un raport de drept administrativ cu Ministerul Apărării, fiind

trecut în rezervă, iar pentru drepturile - în sens larg - pe care le pretinde

reclamantul are doar o vocație de a le dobândi, dacă sunt îndeplinite anumite

condiții, prevăzute de legea specială, dar și de normele militare aplicabile în

domeniul resurselor umane din cadrul armatei.

Având în vedere aceste

aspecte de ordin juridic aplicabile în cauză, sunt irelevante argumentele din

recurs privind politica de cadre a ministerului pârât, inclusiv criteriile după

care se face trecerea în rezervă a ofițerilor, aspecte de fapt care, de altfel,

nici nu au făcut obiectul acțiunii și nici al controlului judiciar al instanței

de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.C., împotriva sentinței nr. 69 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2008.