ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3311/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 69 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de numitul T.C., în contradictoriu cu Ministerul Apărării și Centrul Militar Zonal Dolj (U.M. 02403 Craiova) și având ca obiect obligarea pârâtului să-i acorde gradul de „locotenent colonel” în rezervă și dreptul de a purta uniforma militară în anumite zile festive și la ceremonii, ca o recunoaștere onorifică și o reparație morală pentru serviciile pe care le-a adus armatei, timp de peste 30 de ani, în serviciul acesteia. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut: - că Centrul Militar Zonal - U.M.

02403 Craiova nu are calitate procesuală pasivă, neavând nici personalitate juridică și nici capacitate procesuală; - că doar Ministerul Apărării are calitate procesuală pasivă în cauză; - că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile coroborate ale art. 61 și art. 53 alin (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, din care rezultă doar o posibilitate de înaintare la gradul următor a ofițerilor în rezervă în timp de pace, iar aceasta condiționată de nevoile forțelor armate, de expirarea stagiului minim în grad, de o comportare demnă, precum și de organizarea de concentrări de pregătire a cadrelor militare în rezervă, în cadrul cărora, cei care solicită acordarea gradului următor să fi obținut rezultate bune sau foarte bune și să fi fost propuși prin aprecierile de serviciu; - că pârâtul a învederat instanței că în ultima perioadă nu au mai fost realizate concentrări de pregătire a cadrelor militare în rezervă și nici nu s-au întocmit propuneri cu aprecieri, astfel încât reclamantul nu îndeplinește condițiile legale; - că dispozițiile art. 73 alin. (3) din Legea n. 80/1995 prevăd, ca o condiție înaintarea în grad a cadrelor militare în rezervă, existența „aprecierilor de serviciu” în care acestea să fie propuse la înaintare, întocmite în anul în care sunt propuse, iar în cazul reclamantului o asemenea propunere nu există;

- că susținerea reclamantului că ar fi fost numit prin ordin de zi în funcția de „locotenent colonel” nu poate fi primită, întrucât din acest act administrativ rezultă doar o predare a funcției de „șef birou rechiziții” către reclamant care avea gradul de „maior”, măsură care nu echivalează cu numirea în funcția de „șef birou” ca „locotenent colonel”, nefiind aplicabile, deci, dispozițiile art. 1081 din O.G. nr. 90/2001; - că reclamantul, în ultimii 5 ani de activitate, nu a avut doar calificativul „foarte bine” - așa cum a pretins în susținerea cererii - ci și calificativele „bun” și „corespunzător”; - că dreptul cadrelor militare în rezervă de a purta uniforma în anumite ocazii este reglementat de „Instrucțiunile M.R.U.

-1 referitoare la Normele privind sistemul de gestiune a resurselor umane din Armata Română”, în secțiunea 16 și este condiționat de îndeplinirea, cumulativ, a două norme: ofițerul să fi îndeplinit cel puțin 5 ani funcțiile prevăzute în statul de organizare, cu gradul de „maior” sau „locotenent comandor” și superioare; ofițerul să fi fost evaluat prin aprecierile de serviciu din ultimii 5 ani preponderent cu cel puțin calificativul „foarte bun”, iar reclamantul nu îndeplinește aceste condiții. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată. În drept, recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, în general.

În fapt, recurentul susține, în esență: - că instanța de fond și-a însușit în totalitate actele eronate prezentate de pârât, pronunțând o soluție inechitabilă și împotriva spiritului de dreptate socială; - că instanța nu a exercitat un control veritabil asupra modului în care pârâtul a aplicat legea, ci a acordat prevalență unor instrucțiuni și ordin ale ministerului care sunt contrare principiului statului de drept; - că ministerul pârât practică o politică de cadre contrară unor criterii corecte precum: pregătirea profesională avansată, vârsta, situația socială, situația familială, folosite de către celelalte ministere în politica lor de efectuare a reducerilor, reorganizării și comasării; - că, prin politica sa de cadre, ministerul pârât a îndepărtat din rândurile armatei elita, persoanele bine pregătite, împiedicând avansarea lor în grad, dar a menținut persoane necorespunzătoare, pe baza unor criterii subiective și nedrepte.

Recursul nu se fondează. 1. Instanța de fond a exercitat controlul de legalitate asupra refuzului pârâtei de a îndeplini cele două cereri ale reclamantului. În condițiile în care sistemul judiciar român este guvernat de principiul legalității și nu de judecata în echitate, în mod legal instanța a apreciat legalitatea refuzului prin raportare la Legea nr. 80/1995 care reglementează Statutul cadrelor militare și la actele normative cu o forță juridică inferioară, dar emise în executarea acestei legi. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, definește în art. 2 alin. (1) lit. i) „refuzul nejustificat de a soluționa o cerere” ca exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Or, instanța de contencios administrativ are obligația de a verifica dacă refuzul autorității este exercitat în limitele puterii pe care legea i-o acordă. În speță, instanța de fond a stabilit cele două aspecte esențiale în soluționarea cauzei: că drepturile solicitate de reclamant nu sunt prevăzute imperativ și necondiționat a fi acordate oricărui ofițer în rezervă și că refuzul autorității pârâte se înscrie în limitele libertății de apreciere pe care aceasta o are conform legii. 2. În raport cu obiectul cauzei, Curtea de față consideră că un refuz de soluționare a unei cereri, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, presupune pe de o parte ca, între solicitant și autoritatea căreia i se adresează să existe un raport de drept administrativ, iar, pe de altă parte, ca cererea să se refere la drepturi recunoscute de lege care fac parte din obiectul unui asemenea raport juridic.

Or, în speță, reclamantul nu se mai află într-un raport de drept administrativ cu Ministerul Apărării, fiind trecut în rezervă, iar pentru drepturile - în sens larg - pe care le pretinde reclamantul are doar o vocație de a le dobândi, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, prevăzute de legea specială, dar și de normele militare aplicabile în domeniul resurselor umane din cadrul armatei. Având în vedere aceste aspecte de ordin juridic aplicabile în cauză, sunt irelevante argumentele din recurs privind politica de cadre a ministerului pârât, inclusiv criteriile după care se face trecerea în rezervă a ofițerilor, aspecte de fapt care, de altfel, nici nu au făcut obiectul acțiunii și nici al controlului judiciar al instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.C., împotriva sentinței nr. 69 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.