ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1106/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 292 de la 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția l penală, pronunțată în dosarul nr. 2185/2/2008 (782/2008), a fost admisă excepția tardivității plângerii invocată de către reprezentantul parchetului.

S-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de B.L. împotriva rezoluției din 27 martie 2002 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 894/P/2001.

A fost obligată petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 1 iunie 2001, B.L. din București a solicitat să se efectueze cercetări în vederea stabilirii condițiilor și împrejurările în care au fost perfectate procura autentificată sub nr. 119 din 20 februarie 2001 la B.N.P. S.A.G. din Buftea, județul Ilfov și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 400 din 09 martie 2001 la B.N.P. M.V. din comuna Jilava, județul Ilfov.

Prin rezoluția din 27 martie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul

public S.A.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals

intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și

neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., precum și pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr.

87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; neînceperea urmăririi penale față de numitul G.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în

declarații prevăzută de art. 292 C. pen. și pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din legea nr. 87/1994 pentru

combaterea evaziunii fiscale; neînceperea urmăririi penale față de numiții

P.M. și BD. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.; disjungerea cauzei față de numiții P.M. și B.D. în vederea efectuării cercetărilor ce se impun pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. și a infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

În conformitate cu art. 278 alin. (3

1

) C. proc. pen., soluția a fost comunicată petentei la domiciliul ales din B., conform propriilor sale declarații din datele de 11 iunie 2001 și 21 iunie 2001.

Împotriva acestei rezoluții B.L. a formulat plângere la data de 19 august 2003, arătând că domiciliază în B.

Prin rezoluția din 26 august 2003 plângerea a fost respinsă în conformitate cu art. 278 C. proc. pen., de către procurorul general al Curții de Apel București, ca nefondată, iar soluția i-a fost comunicată numitei B.L. la adresa indicată, respectiv București.

Conform actelor dosarului la data de 13 martie 2008, petenta B.L. a solicitat eliberarea unui exemplar al rezoluției nr. 894/P/2001 din 27 martie 2002.

La data de 27 martie 2008 petenta B.L. a formulat o nouă

plângere împotriva rezoluției dispusă în dosarul nr. 894/P/2001, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală la data de 8 aprilie 2008 sub nr. 2185/2/2008.

La termenul de judecată din 7 octombrie 2008, instanța de judecată a dispus conexarea dosarului nr. 2413/2/2008 al Curții de Apel București, secția a ll-a penală, în dosarul nr. 2185/2/2008, fiind îndeplinite prevederile art. 32 C. proc. pen.

În dosarul nr. 2413/2/2008 se află plângerea formulată de B.L. la data de 18 aprilie 2008, în conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției din 27 martie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Petenta a susținut în plângerea sa, că la data de 28 martie 2001, când s-a întors din Siria datorită faptului că tatăl său decedase, a constatat că imobilul din str. Luntreni București era ocupat în mod ilegal de persoane necunoscute.

De la această dată, petenta nu a mai locuit în casa părintească care fusese vândută de defunctul G.M., intimatei B.D., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 400 din 9 martie 2001.

În atare situație, cea care a determinat ca rezoluția procurorului general al Curții de Apel București să fie comunicată la o adresă la care nu mai locuia din anul 2001 este chiar petenta.

Această susținere are la bază declarațiile petentei, cât și ale intimaților B.D. și B.M., astfel cum a rezultat din încheierea de ședință din 7 octombrie 2008.

Împrejurarea că în perioada 18 septembrie 2003 - 4 octombrie 2003,

petenta a fost plecată din țară, nu poate constitui un motiv de respingere a excepției tardivității plângerii.

Potrivit art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale „în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanțelor ori, după caz, al rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., este de un an și curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.”

Or, petenta care avea cunoștință de rezoluția din 27 martie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și de împrejurarea că formulase plângere împotriva acesteia la data de 19 august 2003, se interesează de soarta dosarului la data de 13 martie 2008.

Conform art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003 mai sus invocat, petenta putea formula plângere în conformitate cu art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului din 27 martie 2002 până la data de 1 ianuarie 2005.

Ca urmare a nerespectării acestor prevederi legale de către petenta,

curtea de apel a admis excepția tardivității plângerii cu consecința respingerii acesteia ca tardiv formulată.

În ședința publică din 13 mai 2009 s-a procedat la legitimarea intimatului B.M., motiv pentru care în citativul încheierilor de ședință, cât și în practică acesta nu a mai fost trecut sub numele de P.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

petiționara B.L., invocând în scris cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 9, 17

1

și 18 C. proc. pen., solicitând în temeiul art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinței, întrucât este nelegală și netemeinică și în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, întrucât a soluționat cauza fără a rezolva fondul acesteia, pronunțându-se pe excepția tardivității introducerii plângerii, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor nr. 894/P/2001 la 27 martie 2002 emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții S.A.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 289 și 246 C. pen., M.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și neglijența în serviciu prevăzute și pedepsite de art. 289,

246, 249 C. pen. și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994 [(n.u.p. în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen.)], G.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații

prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen. și complicitate la infracțiunea

de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994 [(n.u.p. în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.)], P.M. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 291 și 215 alin. (3) C. pen. [(n.u.p. în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.)] și rezoluției nr. 894/P/2001/26 august 2003 prin care s-a respins plângerea sa împotriva primei rezoluții.

Recurenta petiționară a menționat că motivele de recurs la va depune separat printr-un memoriu după redactarea și motivarea hotărârii

instanței de fond, însă cu cel puțin înainte de primul termen de judecată în

conformitate cu dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 12 februarie 2009, în recurs, Înalta

Curte, apreciind, ca întemeiată, cererea de amânare formulată de recurenta

petiționară, în vederea angajării unui apărător, a amânat cauza la 26

martie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată,

aflată la dosarul Înaltei Curți.

De asemenea, a fost consemnat într-o notă pe încheierea mai sus arătată, că ulterior, strigării cauzei s-a prezentat apărătorul ales al intimaților B.D. și B.M., avocat V.M., care a luat cunoștință de termen și a depus la dosar delegația avocațială și chitanța.

La termenul de astăzi, s-au prezentat recurenta petiționară B.

L. și intimații B.D. și B.M. și asistați de apărător ales, avocat V.M., lipsind intimații M.V. și S.A.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Recurenta petiționară, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea, ca tardivă, din moment ce nu a avut cunoștință de soluțiile procurorului, depunând la dosar motivele de recurs formulate în scris, în triplu exemplar.

Fiind întrebată de către instanță, recurenta petiționară a precizat că în anul 2001 nu a menționat adresa sa de domiciliu procurorului, prezentându-se în anul 2008 pentru a lua soluția personal.

Concluziile apărătorului ales al intimaților, precum și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivele de recurs depuse la dosar și aflate la dosarul

Înaltei Curți, recurenta petiționară a arătat că în mod eronat instanța a reținut faptul că în anul 2001 tatăl său G.M. ar fi vândut casa părintească conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 400 din 9 martie 2001, că prin contractul menționat, notarul M.V. nu avea voie să încheie un contract de vânzare-cumpărare fără titlu de proprietate, cadastru, intabulare, certificat fiscal, că acesta a eludat legea și a încheiat totuși un contract de vânzare-cumpărare și că prin acesta este vândută numai o cotă parte din imobil și deși de drept este proprietara terenului din str. Luntreni București a fost

alungată din casa sa prin violență de țiganii care au ocupat abuziv imobilul

Recurenta petiționară a mai menționat că, având în vedere conjunctura nefavorabilă în care s-a aflat, mai presus de voința sa și având în vedere haosul în care se afla România după anul 1989 a fost forțată să părăsească casa în ciuda faptului că a sesizat organele competente să soluționeze această situație, dar care nu au luat nicio măsură.

Din anul 2001 și până la data de 27 martie 2008 nu i s-au adus la cunoștință lucrările, rezoluțiile sau actele efectuate de procuratură ca dovadă este faptul că atunci când a luat la cunoștință de rezoluția procurorului a făcut plângere împotriva acesteia în termen legal. În acest sens dacă procuratura susține că i-ar fi adus la cunoștință rezoluțiile lor să

facă dovada celor afirmate, arătând specimenul său de semnătură pus pe

vreun eventual document de primire al corespondenței.

Recurenta petiționară a menționat că i-a fost trimisă corespondența la o altă adresă, respectiv la numărul 28 nu 24, că a sesizat instanța cu privire la faptul că i se încalcă dreptul de proprietate și tulburare de posesie și dânșii i-au invocat admiterea excepției de tardivitate, deși a făcut dovada că este proprietară de drept până în prezent, însă în fapt este împiedicată prin violență de pârâți să-și exercite aceste drepturi, solicitând instanței ca în baza documentelor depuse la dosar (titlu de proprietate, cadastru, intabulare, certificat fiscal, expertiza grafologică a procurii prin care se atestă că nu tatăl său G.M. ar fi semnat-o) să se admită recursul formulat și să dispună în temeiul art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen. și a celorlalte.

Examinând recursul declarat de recurenta petiționară B.L. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

, Înalta Curte constată recursul petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că, în mod judicios și motivat, prima instanță, a admis excepția tardivității plângerii invocată de către

reprezentantul parchetului și a respins, ca tardivă plângerea formulată de

petiționara B.L. împotriva rezoluției din 27 martie 2002 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 894/P/2001.

Prin decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 105/6.03.1998), s-a constatat că art. 278 este constituțional numai în măsura în care nu oprește persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor

efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și

care nu ajung în fața instanțelor judecătorești, să se adreseze în temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează să se aplice în mod direct.

Ca urmare a deciziei mai sus menționate, legiuitorul a intervenit prin

Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., care stabilesc o procedură de soluționare a plângerii

împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

În conținutul art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003 s-a stipulat în mod expres că „în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanțelor ori, după caz, a rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 278

1

C. proc. pen., este de un an și curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale."

Legea nr. 281/2003 a intrat în vigoare la data publicării ei în M. Of., respectiv 1 iulie 2003, și s-a pus în aplicare după cum urmează: 1) dispozițiile privind arestarea preventivă și percheziția, de la data intrării în vigoare a legii; 2) celelalte dispoziții, de la data de 1 ianuarie 2004.

În dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., anterioare modificării prin Legea nr. 356/2008, legiuitorul a prevăzut că „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în prima instanță.”

Dispozițiile mai sus-menționate au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, în sensul posibilității formulării plângerii și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, precum și a organului judiciar la care aceasta poate fi introdusă, respectiv la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa încât celelalte prevederi și-au păstrat același conținut.

În contextul concret al cauzei a rezultat că petiționara B.L. a formulat o plângere penală împotriva învinuiților B.D., P.M. și notarilor public S.G.A. – B.N.P. Buftea, M.V. – B.N.P. Jilava pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals și înșelăciune, plângere pe care există o rezoluție olografă datată 1 iunie 2001 (dosarul nr. 894/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București).

Prin rezoluția din 27 martie 2002 dată în dosarul nr. 894/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorul a dispus în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a), b), d) și g) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

și art. 209 alin. (4) C. proc. pen., 1. neînceperea

urmăririi penale față de notarul public S.A.G. pentru

săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

; 2. neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.

V. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., fals intelectual prevăzută de

art. 289 C. pen. și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.

, precum și pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; 3. neînceperea urmăririi penale față de numitul G.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. și pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; 4. neînceperea urmăririi penale față de numiții P.M. și B.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. și

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.; 5. Disjungerea cauzei

față de numiții P.M. și B.D. în vedere efectuării cercetărilor ce se impun pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. și a infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale; 6. Un exemplar al prezentei rezoluții, împreună cu copii de pe actele dosarului penal nr. 894/P/2001 va fi trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în scopul menționat anterior.; 7. Soluția va fi comunicată din oficiu reclamantei, iar celorlalte părți la cerere; 8. Cheltuielile judiciare efectuate rămân în sarcina statului.

Împotriva acestei rezoluții, petiționara B.L.

a formulat plângere, pe

care a adresat-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, ce a fost înregistrată la 19 august 2003 (din lucrarea cu nr. 2291/11/2/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București).

Prin rezoluția dată la 26 august 2003 în lucrarea cu nr. 2291/11/2/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în

temeiul art. 278 C. proc. pen., a dispus 1. respingerea plângerii, ca nefondată; 2. Soluția se comunică.

La fila X din lucrarea cu numărul menționat să află adresa de comunicare adresată petiționarei B.L.,

în lucrarea cu nr. 2291/11-2/2003 la 29 august

2003 de către procurorul general având următorul conținut „Urmare plângerii dvs., vă facem cunoscut că din examinarea dosarului nr. 894/P/2001 a rezultat că soluția dispusă prin rezoluția din 27 martie 2002 cu privire la notarii publici S.A.G. și M.V. și la numiții P.M. și B.D., este legală și temeinică.”

La data de 13 martie 2008, petiționara B.L. a solicitat eliberarea unui exemplar al rezoluției nr. 894/P/2001 din 27 martie 2002 (fotocopia dresei de comunicare a rezoluției se află la dosarul curții de apel cu nr. 2185/2/2008), iar la data de 27 martie 2008, petiționara B.L., care nu a indicat nici un domiciliu, a formulat plângere împotriva rezoluției dispusă în dosarul nr. 894/P/2001, plângere datată 27 martie 2008 și adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, aceasta fiind înregistrată la parchet și înaintată cu adresă Curții de Apel București, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția l penală sub nr. 2185/2/2008.

Petiționara B.L. a formulat o plângere penală, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului prin care a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe P.M., B.D., M.V. și S.G., pentru infracțiunile menționate, datată 17 aprilie 2008 ce a fost înregistrată pe rolul secției a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 2413/2/2008 la 18 aprilie 2008.

La termenul de judecată de la 7 octombrie 2008, prima instanță a dispus conexarea dosarului nr. 2413/2/2008 al Curții de Apel București, secția a ll-a penală, la dosarul nr. 2185/2/2008, fiind îndeplinite prevederile art. 32 C. proc. pen.

Petiționara B.L. a învederat că după data de 28 martie 2001 când s-a întors din străinătate nu a mai locuit la adresa din București, str. Luntreni, deoarece imobilul era ocupat ilegal.

De asemenea, petiționara a depus la dosarul primei instanțe fotocopia cărții sale de identitate, respectiv CI. cu Seria RR nr. 398078 cu valabilitate de la 27 iunie 2006 la 08 octombrie 2016, indicându-se ca domiciliu, Municipiul B, str. L.

De asemenea, a fost depusă la dosar, la fotocopia adresa I.G.P.F. Din care rezultă situația intrărilor și ieșirilor din țară a petiționarei B.L., respectiv prin P.T.F. Giurgiu, intrare la data de 12 august 2002, ieșire la data de 29 septembrie 2002, intrare la data de 3 august 2003, ieșire la data de 18 septembrie 2003, intrare la data de 4 octombrie 2003.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins, ca tardivă plângerea formulată de petiționara B.L. față de dispozițiile legale incidente cu privire la termenul prevăzut de lege, stipulat expres de legiuitor în art. IX pct. 5 al Legii nr. 281/2003, în care petiționara se putea adresa instanței competente cu plângerea împotriva soluției date, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., în raport cu data comunicării soluției procurorului general și de datele în care aceasta a fost plecată în străinătate, precum și de data la care a fost înregistrată plângerea la instanța de judecată, cu depășirea termenului legal.

Totodată, Înalta Curte în baza propriului examen asupra cauzei consideră că plângerea penală întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen., adresată parchetului la data de 27 martie

2008 împotriva rezoluției procurorului de la 27 martie 2002 în dosarul nr. 894/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și care a

fost trimisă instanței competente, la care s-a dispus și conexarea unei alte

plângeri a aceleiași petiționare, care s-a adresat la 18 aprilie 2008 aceleiași instanțe, este tardiv introdusă, față de data comunicării soluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la adresa indicată constant de către petiționară, respectiv București, str.

Luntreni și anume la data de 29 august 2003, în raport cu

termenul prevăzut expres de art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, respectiv de 1 ianuarie 2005.

Înalta Curte consideră că apărările petiționarei referitoare la necunoașterea soluției procurorului general față de împrejurarea că încă de la 28 martie 2001 nu a mai locuit în imobilul din București, str. Luntreni, precum și că a fost plecată în străinătate în perioada 2002 - 2003, așa cum rezultă din încheierea din data de 7 octombrie 2008 și adresa depusă la dosar, nu pot fi avute în vedere, întrucât exista obligația petiționarei ca în situația în care nu mai locuia la adresa arătată să indice care este noua adresă.

Or, chiar în plângerea inițială formulată de petiționară și adresată parchetului pe care se află rezoluția olografă de 1 iunie 2001, petiționara B.L. a indicat adresa mai sus precizată, evidențiată, de altfel, în mod constant și în celelalte plângeri, fiind susținută și prin fotocopia actului de identitate depus, respectiv CI. cu valabilitate de la 27 iunie 2006 la 08 octombrie 2016, așa încât comunicarea soluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin adresa nr. 2291/11-2/2003 la data de 29 august 2003, a fost efectuată în mod corect la adresa indicată.

De asemenea, împrejurarea că petiționara a fost plecată în străinătate, așa cum rezultă din adresa menționată, existând mai multe date de intrare și ieșire în intervalele indicate, nu susține apărarea că aceasta nu ar fi cunoscut soluția comunicată de procuror la data de 29 august 2003, deoarece petiționara se afla în țară, potrivit vizei de intrare încă de la 3 august 2003, ieșind din țară la 18 septembrie 2003, pentru ca să reintre în țară la 4 octombrie 2003, așa încât aceasta putea să formuleze plângere, în raport cu termenul de un an statuat de art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, care a

început să curgă de la 1 ianuarie 2004 și a expirat la 1 ianuarie 2005, însă

aceasta nu a formulat plângere împotriva soluției decât la data de 27 martie 2008, depășind termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte consideră că față de preeminența tardivității plângerii, nu poate examina criticile formulate de recurenta petiționară cu privire la fondul cauzei.

În raport cu cele menționate, sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară B.L. împotriva sentinței penale nr. 292 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară B.L. împotriva sentinței penale nr. 292 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.