ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2653/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanta Confederația Națională Sindicală C.A. în numele și pentru membrii de sindicat A.C., A.K., si alții, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime de concediu cuvenite membrilor de sindicat menționați, cu statut de funcționari publici, pentru anii 2003, 2004 și 2005, în funcție de perioada efectiv lucrată, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că membrii de sindicat cu statut de funcționari publici angajați ai autorității pârâte au dreptul, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999 la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Totodată, reclamanta a arătat că aplicarea prevederilor legale referitoare la prima de concediu a fost suspendată succesiv, prin legi bugetare temporare, care și-au încetat aplicabilitatea. Prin sentința civilă nr. 2501 din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei Confederația Națională Sindicală C.A., în numele și pentru membrii de sindicat, obligând pârâta A.N.S.V.S.A. să plătească membrilor de sindicat reprezentați de confederație drepturile bănești corespunzătoare primei de concediu aferentă perioadei 2003, 2004 și 2005, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății, în funcție de timpul efectiv lucrat.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că membrii de sindicat menționați au calitatea de funcționari publici, fiind angajați de autoritatea publică pârâtă în perioada 2003 - 2005 și având dreptul, conform legii, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. S-a mai reținut că, după încetarea aplicabilității actelor normative care au suspendat acordarea primelor de concediu, drepturile în discuție au devenit active, putând fi solicitate de cei în cauză. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A. În cuprinsul recursului se susține că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În acest sens, recurenta arată că dreptul funcționarilor publici la prima de concediu a fost succesiv suspendat printr-o serie de acte normative, iar instanța de fond a apreciat în mod greșit că dreptul menționat este un drept în vigoare. Recurenta consideră că exercițiul dreptului în discuție a fost restrâns, tot prin acte normative la nivel de lege. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziții legale succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8 .12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) la republicarea legii în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum și prin art. 35 alin. (2) la republicarea aceluiași act normativ în M. Of. nr. 365/29.05.2007.

Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie golit de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 2501 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.