ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14 noiembrie 2006, reclamanta Confederația Națională Sindicală C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.C.P.B.M.U.V., cu sediul în București obligarea la plata primelor de vacanță pentru perioada 2003 - 2005, actualizate cu indicele de inflație, pentru toți membrii de sindicat care au calitatea de funcționari la instituția pârâtă. În motivarea acțiunii, s-a arătat că primele de vacanță sunt datorate în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel încât în mod nejustificat s-a refuzat plata acestor prime către funcționarii publici din cadrul autorității pârâte.

S-a mai arătat că suspendarea drepturilor respective prin legile bugetare nu echivalează cu o anulare a dreptului. Prin sentința civilă nr. 1373 din 26 februarie 2007, Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 2913 din 20 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Confederația Națională Sindicală C.A., cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâtul I.C.P.B.M.U.V. cu sediul în București. A obligat pârâtul să plătească membrilor reclamantei, care au calitatea de funcționari publici la instituția pârâtă, primele de vacanță pentru perioada 2003 - 2005, actualizate cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată prevede că „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”. Aplicabilitatea acestui act normativ a fost suspendată anual prin legile bugetare, dar suspendarea nu poate echivala cu anularea dreptului, întrucât este vorba de un drept câștigat, iar interpretarea contrară ar avea ca efect lipsirea dreptului de conținutul său. Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs I.C.P.B.M.U.V. București.

În motivarea recursului s-a susținut că instanța de fond a interpretat în mod eronat categoria juridică a suspendării unei dispoziții dintr-un act normativ și că hotărârea instanței de fond s-a pronunțat cu depășirea atribuțiilor specifice puterii judecătorești, Curtea Constituțională fiind singura îndrituită să asigure constituționalitatea legilor și ordonanțelor de urgență. Recursul este nefondat. Se reține că hotărârea instanței de fond nu a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor specifice puterii judecătorești, întrucât instanța nu a soluționat o excepție de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe de urgență. Curtea de Apel București a fost legal investită cu soluționarea cauzei de față, având în vedere obiectul litigiului și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, se reține că este de necontestat faptul că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, este de necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of.

nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007). Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2003 și 2005. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.C.P.B.M.U.V. București împotriva sentinței civile nr. 2913 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.