ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2652/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. - Prin acțiunea introductivă înregistrată

pe rolul Tribunalului Arad, la data de 4 septembrie 2008, reclamanta F.C.R. Arad

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA, sucursala Timișoara rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20849 din 10 decembrie

1992 de fostul N.S. Arad prin care a vândut pârâtei o suprafață de 6701 mp

teren fără construcție cu prețul de un milion lei și repunerea părților în

situația anterioară în sensul intabulării dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 6701 mp suprafață ce a făcut obiectul vânzării, pe

numele reclamantei.

Potrivit susținerilor reclamantei, părțile au

convenit anterior perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare ca

transferul dreptului de proprietate să se facă la un preț modic de un milion

lei, urmând ca pârâta să pună la dispoziția reclamantei, asociația sportivă,

terenul și clădirile existente pe el în mod gratuit și să susțină activitatea

sportivă la un nivel superior, obligație pe care și-a îndeplinit-o numai până

în anul 2005, când invocând probleme financiare a încetat să mai susțină

activitatea sportivă care constituie obiectul de activitate al clubului.

II. - Prin sentința civilă nr. 309 din 5

martie 2008, Tribunalul Arad, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâtă în apărare, respectiv excepția netimbrării

acțiunii, a necompetenței materiale a tribunalului comercial și excepția

prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a respins acțiunea în

rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți la 10 decembrie

1992, ca neîntemeiată, constatând că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată

a prețului bunului achiziționat, iar în contractul părților nu au fost inserate

alte obligații în sarcina cumpărătoarei pentru a fi incidente prevederile art. 1020

– art. 1021 C. civ.

III. - Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, prin decizia civilă nr. 194 din 21 noiembrie 2008.

Verificând stabilirea situației de fapt și

aplicarea dispozițiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ., în raport cu motivele de

apel, instanța de control judiciar reține din probatoriu administrat că deși anterior

încheierii contractului părțile au avut în vedere ca pe lângă prețul încasat

reclamanta să beneficieze de sprijinirea materială și financiară a

activităților sportive pe care le derula, această voință a părților nu s-a

materializat într-o clauză contractuală cu conținut determinat, cuprinsă în

contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, așa încât

reclamanta nu poate să se prevaleze de clauza rezolutorie implicită prevăzută

de art. 1020 C. civ.

IV. - Împotriva acestei decizii reclamanta F.C.R.

a declarat recurs, la data de 22 decembrie 2008, în termen legal, solicitând în

temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea hotărârii instanței de apel

cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta a invocat în susținerea cererii de

recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în caută, argumentele

sale fiind structurate pe trei aspecte:

Sub un prim aspect recurenta a susținut că

dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., care reglementează rezoluțiunea

pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de oricare din părți au fost

greșit înlăturate ca neavând incidență în cauză.

Referitor la obligația asumată de pârâta

intimată de a susține financiar echipa de fotbal, obligație nerespectată de

aceasta în ultimii doi ani anteriori introducerii acțiunii, recurenta consideră

ca natura contractuală a acestei clauze inserate într-un act separat de

contract, este determinată de momentul realizării acordului de voință al

părților care coincide cu momentul acordului părților pentru încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, iar contractele de sponsorizare încheiate de

părți până în anul 2005 constituie o dovadă materială a faptului că pârâta și-a

asumat și și-a executat parțial obligația de sponsorizare.

Sub aspect procedural recurenta invocă

nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în ce privește

sentința fondului urmare lipsei de la dosar a încheierii de dezbateri din data

de 27 februarie 2008 când părțile au pus concluzii numai pe excepția

necompetenței funcționale a secției comerciale a tribunalului, iar instanța a

rămas în pronunțare pentru data de 5 martie 2008. Or, susține recurenta potrivit

sentinței nr. 309 din 5 martie 2008, instanța a soluționat și fondul cauzei în

condițiile în care părțile nu au pus concluzii decât pe excepție, aspecte care

însă nu pot fi verificate în absența de la dosar a încheierii de dezbateri.

Intimata pârâtă a depus la data de 15 mai

2009 întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea ca neîntemeiate a

criticilor formulate.

În esență, intimata a arătat că și-a

îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat,

cererea de reziliere neavând fundament față de conținutul contractului cu

executare uno ictu. Referitor la cele consemnate în procesul verbal din 8

decembrie 1992, intimata susține că acestea nu pot constitui un act adițional

la contractul de vânzare-cumpărare care să genereze obligații de natură

contractuală.

V. - Asupra recursului

Examinând în cadrul contractului de

legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

instanțe au reținut că în materie de vânzare-cumpărare dispozițiile art. 1020 –

art. 1021 C. civ., nu se aplică, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

fiind posibilă numai în două ipoteze, de neplată a prețului și pentru viciile

ascunse ale bunului vândut, apare ca vădit nefondată, considerentele celor două

hotărâri neimpunând o asemenea concluzie, chiar dacă hotărârea primei instanțe

este redactată mai sumar.

Curtea, observă sub acest aspect că instanța

de apel verificând aplicarea dispozițiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ., în cauză,

nuanțează și explicitează interpretarea dată de prima instanță stabilind, în

mod corect că, în principiu, contractului încheiat de părți îi sunt aplicabile

în materia rezoluțiunii nu numai dispozițiile speciale de la vânzare ci și cele

generale prevăzute de art. 1020 C. civ., dar că, în raport de conținutul

concret al contractului de vânzare-cumpărare reclamanta nu se poate prevala de

clauza rezolutorie implicită pentru neexecutarea unei obligații care nu se

regăsește în conținutul contractului.

corect față de circumstanțele cauzei, obligația a cărei neexecutare se impută

nefiind prevăzută în contract, iar prin natura sa contractul de

vânzare-cumpărare nu impune o asemenea obligație.

Cu alte cuvinte clauzele contractului de

vânzare-cumpărare convenit de părți sunt clare și precise în ce privesc

obligațiile cumpărătorului fără nicio referire, chiar implicită la susținerea

financiară a activității sportive a vânzătorului de către cumpărător.

Faptul că anterior încheierii actului

autentic de vânzare-cumpărare, reprezentantul cumpărătorului și-a manifestat intenția

de a sponsoriza activitatea sportivă a cumpărătorului, în condițiile în care în

contractul de vânzare-cumpărare această manifestare de voință nu a fost prevăzută

ca o obligație a cumpărătorului, deși nu exista nici un impediment legal de

inserare a unei astfel de clauze, impune concluzia că voința părților la

încheierea actului de vânzare-cumpărare a fost de transfer al proprietății în

schimbul prețului primit, fără alte obligații sau sarcini impuse

cumpărătorului.

Distinct de aceste argumente care rezidă din

aplicarea principiilor de interpretare a convențiilor statornicite în art. 977

și următ. C. civ., potrivit cărora convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra

cărora părțile și-au propus a contracta, iar în caz de îndoială convenția se

interpretează în favoarea celui ce se obligă, un examen obiectiv al înscrisului

intitulat proces-verbal pe care recurenta reclamantă și-a fundamentat întreaga

construcție juridică pe care încearcă să și-o valorifice, impune aceeași

concluzie.

În alte cuvinte, chiar dacă se are în vedere

ipoteza în care reprezentantul pârâtei intimate în calitate de participant

invitat la ședința consiliului de conducere al clubului sportiv și-a asumat

obligația de sponsorizare a activului clubului, nu există nici o mențiune în

cuprinsul procesului verbal din care să rezulte că transferul cu plată al

terenului către pârâtă, hotărât în acea ședință a asociației sportive era

condiționat și de îndeplinirea obligației de sponsorizare.

În sfârșit, din punct de vedere al obiectului

convenției, art. 948 C. civ., cere între alte condiții esențiale pentru

validitate, ca obiectul convenției la care partea se obligă să fie determinat.

Or din această perspectivă a analizei, Legea nr.

32/1994 privind sponsorizarea prevede în art. 2 în mod obligatoriu ca, în

contractul (convenția) de sponsorizare să se specifice obiectul, valoarea și

durata sponsorizării precum și drepturile și obligațiile părților.

Cum nici una din aceste condiții de

valabilitate impuse de dispozițiile legale pertinente, nu rezultă în înscrisul

exhibat, concluzia inexistenței unei astfel de obligații contractuale asumate

de pârâtă în calitate de cumpărătoare a terenului, reținută de instanța fondului

și confirmate în apel este pe deplin întemeiată.

În sfârșit, împrejurarea că după vânzarea

terenului între părți s-au încheiat în condițiile impuse de Legea nr. 32/1994

mai multe contracte de sponsorizare cu obiect, valoare și durată determinată, nu

vine decât să confirme raționamentul juridic expus mai sus, în sensul că

obligația de sponsorizare cu un conținut determinat a fost convenită în mod

distinct și independent de contractul de vânzare-cumpărare și nu ca o sarcină

impusă cumpărătorului.

Altfel spus, disponibilitatea pârâtei de a

sponsoriza activitatea sportivă a clubului putea constitui din punctul de

vedere al vânzătoarei un criteriu de preferabilitate a cumpărătoarei la vânzarea

terenului fără ca această împrejurare să se convertească într-o clauză

contractuală în măsura în care nu a fost prevăzută ca o sarcină impusă

cumpărătorului.

Referitor la motivul de recurs prin care se

invocă o neregularitate de ordin procedural sancționată cu nulitatea hotărârii

fondului, respectiv lipsa încheierii de ședință de la termenul din data de 27

februarie 2008 când Tribunalul a rămas în pronunțare pentru data de 5 martie

2008, încheiere care face parte integrantă din sentința pronunțată la 5 martie

2008, Curtea constată că urmare diligențelor depuse de intimată, conducerea

Tribunalului Arad i-a comunicat cu adresa emisă la 16 iunie 2009 o copie de pe

încheierea de dezbateri de la termenul din 27 februarie 2008 extrasă din

aplicația E. a tribunalului, complinindu-se astfel această lipsă.

Verificând ordinea și mersul dezbaterilor

consemnate în cuprinsul acestei încheieri rezultă că prima instanță a unit

excepția necompetenței materiale a tribunalului comercial cu fondul cauzei și a

dat cuvântul părții prezente pe ambele aspecte, așa încât critica recurentei în

sensul că dezbaterile au vizat numai excepția de necompetență nu se confirmă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în

temeiul art. 318 (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta F.C.R. ARAD împotriva deciziei civile nr. 194 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

octombrie 2009.