ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra

recursului, se reține:

Prin Decizia penală nr. 100/A din 4 noiembrie 2008

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul

inculpatului E.E.V., a desființat în parte sentința penală nr. 172 din 21

aprilie 2008 a Tribunalului Satu Mare și a redus pedeapsa de la 15 ani

închisoare la 12 ani. Motivația instanței de apel rezidă în aceea că pedeapsa

este prea aspră în raport cu fapta săvârșită, împrejurările în care a fost

comisă și persoana inculpatului care este cunoscut ca fiind fără antecedente

penale.

În termen legal, inculpatul

a exercitat calea ordinară de atac a recursului invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 9, 12 și 18 C. proc. pen.

Astfel:

- urmărirea penală a fost

efectuată de către Poliția Satu Mare – Biroul de cercetări penale încălcându-se

Ordinul M.I. nr. 265/2002 în sensul că numai organele de cercetare penală de la

nivel județean aveau competența de a instrumenta o astfel de cauză. Prin

urmare, ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 1 C. proc. pen.

- motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii (art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C.

proc. pen.) din moment ce ambele hotărâri atacate rețin infracțiunea de „viol

fără penetrare” adică, că nu s-ar fi săvârșit nici un viol contrazicând „ceea

ce înseamnă în esență actul sexual”, invocând în acest sens Decizia nr. 3 din 23

mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite potrivit cu

care „Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual

înseamnă, în primul rând, penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează

prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp

străin, iar dacă oricare din aceste acte are loc prin una dintre formele de

constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie

infracțiunea de viol”.

- deși indicat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în

motivele scrise de recurs cât și în susținerile orale nu se face nici o

motivare a acestuia în sensul indicării infracțiunii greșite pentru care a fost

condamnat inculpatul în raport cu cea reținută prin actul de inculpare.

Examinând criticile prin

prisma actelor și lucrărilor cauzei, a hotărârilor atacate cât și sub aspectul

cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt

nefondate pentru cele ce vor fi dezvoltate.

Prin sentința penală nr. 172

din 21 aprilie 2008 Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul E.E.V. la

15 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d și e C. pen. conform dispozițiilor art.

65 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Pedeapsa a fost redusă la 12

ani închisoare prin Decizia penală nr. 100/A/2008 a Curții de Apel Oradea.

Ambele instanțe, analizând

materialul de urmărire penală cât și probele administrate în cursul judecății

au reținut că inculpatul este tatăl vitreg al părții vătămate - minora C.R.A.

Încă de la începutul relației mamei părții vătămate cu inculpatul, acesta a

manifestat o atitudine ostilă față de minoră, lovind-o fără un motiv plauzibil,

mama acesteia intervenind destul de rar în apărarea sa tocmai pentru a nu fi

părăsită de către inculpat.

Așa cum reiese din

depozițiile părții vătămate – minore, pe la sfârșitul clasei a III-a, după ce

s-a întors de la școală și s-a apucat să-și rezolve temele, inculpatul – care

dormea – s-a trezit și a chemat-o lângă el în pat, solicitându-i să-și scoată

hainele. În fața refuzului minorei, inculpatul i-a scos hainele de la brâu în

jos, a întins-o pe spate, pe pat, i-a acoperit fața cu o bluză a mamei sale,

i-a desfăcut picioarele și apoi minora a simțit că i-a pus ceva cald, mai gros

și umed între picioare. După cca. 5 minute, inculpatul i-a cerut să se îmbrace,

el mergând la baie. În timpul când se afla în pat minora l-a întrebat ce face,

la care inculpatul a avertizat-o să nu relateze cuiva ce s-a întâmplat pentru

că în caz contrar o va bate.

De frica acestuia, care până

atunci o bătuse regulat, minora nu a relatat mamei sale, situația repetându-se

de mai multe ori, când mama sa nu se afla în domiciliu.

Tot din relatările minorei,

odată când se uita la televizor și erau singuri, inculpatul a chemat-o la el,

i-a dat jos pantalonașii și a luat-o pe genunchi, ținând-o cu spatele la el,

simțind în zona anusului același obiect mare, cald și umed.

Și-a mai amintit minora un

sfârșit de săptămână când mama sa se afla la serviciu, inculpatul a ieșit din

toaletă cu un prosop înfășurat în jurul taliei și i-a cerut acesteia să lase

temele și să-i atingă cu mâna penisul. Fiind amenințată cu bătaia, de frică,

minora a executat ce i se ceruse. Deși, pe parcursul timpului a relatat mamei

sale ce se întâmpla, aceasta nu a crezut-o, reproșându-i că vrea să o despartă

de inculpat. Față de insistențele fetiței i-a promis că va încerca să-i prindă

în fapt, însă nu a reușit.

Bunica minorei confirmă că

aceasta era timorată de inculpat, a observat în nenumărate rânduri urme de

violențe pe corpul acesteia și a sesizat organele de cercetare atunci când

partea vătămată a fost adusă la domiciliul ei de către martora I.A.O.

Și învățătoarea părții

vătămate a sesizat comportamentul ciudat al elevei care era retrasă și s-a

distanțat de colegi, relatând atitudinea acesteia bunicii materne, fiind astfel

încunoștințată și D.P.C. Martora a relatat toată povestea minorei așa cum a

fost mai sus redată.

Mama părții vătămate,

martora E.A.A., confirmă comportamentul autoritar al inculpatului în

raporturile cu minora, justificându-l prin răsfățul părții vătămate de către

bunicii materni.

În cadrul ședințelor de

consiliere s-a stabilit că minora a fost supusă nu numai abuzului fizic și

psihic, dar și celui sexual, de către inculpat. Revoltată de concluziile

raportului de evaluare întocmit de D.

p

.

c

., mama părții vătămate a prezentat-o

la medicul legist, constatându-se că minora este virgină.

Mai mult, mama părții

vătămate confirmă relatările constante ale minorei în legătură cu cele ce-i

făcea soțul său în lipsa ei de acasă, inclusiv afirmația șocantă a acesteia că

atunci când a promis că va încerca să-l prindă partea vătămată i-a replicat „nu

ai cum”, aspect ce i-a întărit convingerea că fiica ei nu spune adevărul.

În legătură cu infectarea cu

boala sexuală a fiicei sale, martora susține că ar fi contactat-o de la Băile

Tușnad unde a fost cu inculpatul și aceasta, iar senzațiile de „scuipat, umed,

cald, mare” relatate de minoră afirmă că le-ar fi auzit de la copiii cu care se

juca. Despre prosopul înfășurat în jurul taliei susține că minora ar fi văzut

la televizor filmări când fotbaliștii ieșeau de la duș.

Martora I.A. afirmă că

minora a refuzat să se întoarcă la domiciliul mamei ei fiindu-i frică „că o

bate tatăl vitreg”, tremurând și afirmând că mama „așteaptă să-l prindă”.

Rapoartele de expertiză

medico-legale concluzionează că infecția cu virusul papiloma este cu

transmitere preponderent sexuală și numai în cazuri excepționale se poate

transmite prin folosirea de obiecte și lenjerie intimă ori prosop contaminate.

Expertiza medico-legală la nivel de I.M.L.M.M. București deși susține că

transmiterea H.P.V. este preponderent sexuală (cu penetrare sau nonpenetrare)

nu exclude transmiterea nonsexuală, existând și astfel de posibilități probate

științific într-un număr limitat de cazuri.

Există la dosar lucrări

științifice în legătură cu modul de transmitere a bolii sexuale, inclusiv

Raportul înaintat de către centrele pentru controlul și prevenirea bolilor

către Congresul SUA, Departamentul de sănătate și servicii umane, care susțin

că nu au fost dovedite prin documente scrise transmiterea virusului prin

intermediul hainelor și prin suprafețele de mediu.

Concluziile consilierilor de

la D.P.C., ale psihologului de la Serviciul de

p

robațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare sunt constante,

în sensul că minora prezintă simptomele abuzurilor psihic, emoțional și sexual.

Inculpatul a negat permanent

fapta, considerând că minora fabulează, că ar fi vizionat filme porno de unde

s-a inspirat când a relatat senzația de „cald, umed și mare”. Acesta nu-și

poate explica cum minora s-a îmbolnăvit de aceeași boală sexuală, în timp ce

soția sa (mama minorei), nu, deși trăiesc în același mediu, folosesc aceleași

prosoape, dorm în același pat. Recunoaște însă că a ieșit de mai multe ori, în

fața minorei, cu prosopul înfășurat în jurul taliei, din baie.

Regretă atitudinea

autoritară și exercitarea de violențe fizice asupra minorei.

Martorii audiați în calea de atac a

apelului, ce fac parte din primul grup de lucru al D.P.C. Satu Mare, unanim

apreciază că minora nu a fabulat, nu a mințit și nu a relatat o scenă învățată

pe dinafară, întreg comportamentul ei conducând la ideea abuzului sexual.

Ea chiar a descris

ejacularea ca pe o „scuipătură” pe care a simțit-o în zona organelor genitale

și a anusului, percepție pe care nu avea cum să o relateze din filmele porno

fără să fi simțit pe pielea ei, direct, senzațiile trăite.

Relevantă în aprecierea

faptului că minora nu a mințit este declarația psihologului P.M. care s-a

ocupat 3-4 ședințe de consiliere de aceasta. „Inițial era speriată și nu a vrut

să discute nimic, după care a început să-mi povestească anumite lucruri, am

pus-o să facă desene și să scrie. Scria foarte clar despre lucruri intime, ceea

ce nouă ne-a creat anumite suspiciuni.

Minora era agitată, verifica

ușa să vadă dacă nu o ascultă cineva. Totodată, mi-a spus că despre ceea ce îmi

va spune, nu cumva să afle tatăl ei.. Am văzut că minora încearcă un sentiment

de rușine deoarece după ce scria, întorceam foaia, o puneam în sertar și mă

uitam la ea după ce pleca minora .. mie mi-a lăsat impresia că spune adevărul,

pentru că spunea niște chestii foarte clar și acesteia i-au fost tipărite în

minte. În urma exprimării minorei, am dedus faptul că era abuzată de tatăl

vitreg .. Din discuțiile purtate cu minora, nu îmi aduc aminte ca aceasta să fi

revenit, spunând că a mințit .. În prima ședință nici nu am putut să comunicăm.

Nu îmi aduc aminte ca minora să îmi fi spus că a mințit atunci când mi-a spus

că tatăl i-a cerut să-i facă masaj la „puță”, menționez că minora scria despre

ce i se întâmpla, o întrebam cum s-a întâmplat, iar ea evita răspunsul ..

Totodată, minora îmi povestea că stătea în pat cu tatăl ei și acesta îi cerea

să-i pună mâna pe penis, mă gândesc că asta înțelegea prin masaj

” (f. 37 dos. inst. apel).

Toate probele coroborate

conduc la concluzia evidentă că situația de fapt este cea relatată, instanțele

dând o interpretare corectă acestora și nu contrară unei alte realități ce ar

rezulta din acestea.

Referitor la încadrarea în

drept a faptelor, art. 197 alin. (1) C. pen., încriminează ca și infracțiune,

actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex,

prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitate ei de a se apăra

ori de a-și exprima voința.

În interpretarea

infracțiunii, prin Decizia nr. 3/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție –

Secțiile Unite a statuat „Prin act sexual de orice natură .. se înțelege orice

modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau

acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex”.

Cu alte cuvinte nu este

nevoie de o penetrare cum s-a denaturat în concluziile scrise în interpretarea

deciziei în interesul legii.

Prin urmare și încadrarea în

drept dată faptelor inculpatului, de către instanțe, este legală.

Critica întemeiată pe cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este

nefondată.

Art. 207 C. proc. pen.

consacră competența generală a organelor de poliție judiciară, situațiile

derogatorii fiind expres și limitativ enumerate în art. 208-209 C. proc. pen.

Se constată că și critica

bazată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C.

proc. pen. este nefondată, ordinele, instrucțiunile și regulamentele interne

fiind date în aplicarea și cu respectarea strictă a legii și nu contrar

acesteia. Stabilirea competențelor în funcție de structura de personal și

resursele umane nu contravine normei de competență materială prevăzută de art. 207

C. proc. pen., pentru a fi incident art. 197 C. proc. pen.

Așa cum se arăta, art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este numai indicat, nefiind dezvoltat și

nesolicitându-se reținerea vreunei alte infracțiuni în favoarea inculpatului

prin schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Constatând legalitatea și

temeinicia hotărârilor atacate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul E.E.V. împotriva Deciziei penale nr. 100 A din 4

noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte

vătămată C.R.A., se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 aprilie 2009.