ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1603/2009

Deliberând asupra recursului, se reține: Prin Decizia penală nr. 100/A din 4 noiembrie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului E.E.V., a desființat în parte sentința penală nr. 172 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Satu Mare și a redus pedeapsa de la 15 ani închisoare la 12 ani. Motivația instanței de apel rezidă în aceea că pedeapsa este prea aspră în raport cu fapta săvârșită, împrejurările în care a fost comisă și persoana inculpatului care este cunoscut ca fiind fără antecedente penale. În termen legal, inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1, 9, 12 și 18 C. proc.

pen. Astfel: - urmărirea penală a fost efectuată de către Poliția Satu Mare – Biroul de cercetări penale încălcându-se Ordinul M.I. nr. 265/2002 în sensul că numai organele de cercetare penală de la nivel județean aveau competența de a instrumenta o astfel de cauză. Prin urmare, ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. - motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii (art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc.

pen.) din moment ce ambele hotărâri atacate rețin infracțiunea de „viol fără penetrare” adică, că nu s-ar fi săvârșit nici un viol contrazicând „ceea ce înseamnă în esență actul sexual”, invocând în acest sens Decizia nr. 3 din 23 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite potrivit cu care „Dar, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând, penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare din aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracțiunea de viol”.

- deși indicat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în motivele scrise de recurs cât și în susținerile orale nu se face nici o motivare a acestuia în sensul indicării infracțiunii greșite pentru care a fost condamnat inculpatul în raport cu cea reținută prin actul de inculpare. Examinând criticile prin prisma actelor și lucrărilor cauzei, a hotărârilor atacate cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi dezvoltate. Prin sentința penală nr. 172 din 21 aprilie 2008 Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul E.E.V.

la 15 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d și e C. pen. conform dispozițiilor art. 65 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pedeapsa a fost redusă la 12 ani închisoare prin Decizia penală nr. 100/A/2008 a Curții de Apel Oradea. Ambele instanțe, analizând materialul de urmărire penală cât și probele administrate în cursul judecății au reținut că inculpatul este tatăl vitreg al părții vătămate - minora C.R.A. Încă de la începutul relației mamei părții vătămate cu inculpatul, acesta a manifestat o atitudine ostilă față de minoră, lovind-o fără un motiv plauzibil, mama acesteia intervenind destul de rar în apărarea sa tocmai pentru a nu fi părăsită de către inculpat.

Așa cum reiese din depozițiile părții vătămate – minore, pe la sfârșitul clasei a III-a, după ce s-a întors de la școală și s-a apucat să-și rezolve temele, inculpatul – care dormea – s-a trezit și a chemat-o lângă el în pat, solicitându-i să-și scoată hainele. În fața refuzului minorei, inculpatul i-a scos hainele de la brâu în jos, a întins-o pe spate, pe pat, i-a acoperit fața cu o bluză a mamei sale, i-a desfăcut picioarele și apoi minora a simțit că i-a pus ceva cald, mai gros și umed între picioare. După cca. 5 minute, inculpatul i-a cerut să se îmbrace, el mergând la baie. În timpul când se afla în pat minora l-a întrebat ce face, la care inculpatul a avertizat-o să nu relateze cuiva ce s-a întâmplat pentru că în caz contrar o va bate.

De frica acestuia, care până atunci o bătuse regulat, minora nu a relatat mamei sale, situația repetându-se de mai multe ori, când mama sa nu se afla în domiciliu. Tot din relatările minorei, odată când se uita la televizor și erau singuri, inculpatul a chemat-o la el, i-a dat jos pantalonașii și a luat-o pe genunchi, ținând-o cu spatele la el, simțind în zona anusului același obiect mare, cald și umed. Și-a mai amintit minora un sfârșit de săptămână când mama sa se afla la serviciu, inculpatul a ieșit din toaletă cu un prosop înfășurat în jurul taliei și i-a cerut acesteia să lase temele și să-i atingă cu mâna penisul. Fiind amenințată cu bătaia, de frică, minora a executat ce i se ceruse. Deși, pe parcursul timpului a relatat mamei sale ce se întâmpla, aceasta nu a crezut-o, reproșându-i că vrea să o despartă de inculpat.

Față de insistențele fetiței i-a promis că va încerca să-i prindă în fapt, însă nu a reușit. Bunica minorei confirmă că aceasta era timorată de inculpat, a observat în nenumărate rânduri urme de violențe pe corpul acesteia și a sesizat organele de cercetare atunci când partea vătămată a fost adusă la domiciliul ei de către martora I.A.O. Și învățătoarea părții vătămate a sesizat comportamentul ciudat al elevei care era retrasă și s-a distanțat de colegi, relatând atitudinea acesteia bunicii materne, fiind astfel încunoștințată și D.P.C. Martora a relatat toată povestea minorei așa cum a fost mai sus redată. Mama părții vătămate, martora E.A.A., confirmă comportamentul autoritar al inculpatului în raporturile cu minora, justificându-l prin răsfățul părții vătămate de către bunicii materni.

În cadrul ședințelor de consiliere s-a stabilit că minora a fost supusă nu numai abuzului fizic și psihic, dar și celui sexual, de către inculpat. Revoltată de concluziile raportului de evaluare întocmit de D. p . c ., mama părții vătămate a prezentat-o la medicul legist, constatându-se că minora este virgină. Mai mult, mama părții vătămate confirmă relatările constante ale minorei în legătură cu cele ce-i făcea soțul său în lipsa ei de acasă, inclusiv afirmația șocantă a acesteia că atunci când a promis că va încerca să-l prindă partea vătămată i-a replicat „nu ai cum”, aspect ce i-a întărit convingerea că fiica ei nu spune adevărul. În legătură cu infectarea cu boala sexuală a fiicei sale, martora susține că ar fi contactat-o de la Băile Tușnad unde a fost cu inculpatul și aceasta, iar senzațiile de „scuipat, umed, cald, mare” relatate de minoră afirmă că le-ar fi auzit de la copiii cu care se juca.

Despre prosopul înfășurat în jurul taliei susține că minora ar fi văzut la televizor filmări când fotbaliștii ieșeau de la duș. Martora I.A. afirmă că minora a refuzat să se întoarcă la domiciliul mamei ei fiindu-i frică „că o bate tatăl vitreg”, tremurând și afirmând că mama „așteaptă să-l prindă”. Rapoartele de expertiză medico-legale concluzionează că infecția cu virusul papiloma este cu transmitere preponderent sexuală și numai în cazuri excepționale se poate transmite prin folosirea de obiecte și lenjerie intimă ori prosop contaminate. Expertiza medico-legală la nivel de I.M.L.M.M. București deși susține că transmiterea H.P.V. este preponderent sexuală (cu penetrare sau nonpenetrare) nu exclude transmiterea nonsexuală, existând și astfel de posibilități probate științific într-un număr limitat de cazuri.

Există la dosar lucrări științifice în legătură cu modul de transmitere a bolii sexuale, inclusiv Raportul înaintat de către centrele pentru controlul și prevenirea bolilor către Congresul SUA, Departamentul de sănătate și servicii umane, care susțin că nu au fost dovedite prin documente scrise transmiterea virusului prin intermediul hainelor și prin suprafețele de mediu. Concluziile consilierilor de la D.P.C., ale psihologului de la Serviciul de p robațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare sunt constante, în sensul că minora prezintă simptomele abuzurilor psihic, emoțional și sexual. Inculpatul a negat permanent fapta, considerând că minora fabulează, că ar fi vizionat filme porno de unde s-a inspirat când a relatat senzația de „cald, umed și mare”.

Acesta nu-și poate explica cum minora s-a îmbolnăvit de aceeași boală sexuală, în timp ce soția sa (mama minorei), nu, deși trăiesc în același mediu, folosesc aceleași prosoape, dorm în același pat. Recunoaște însă că a ieșit de mai multe ori, în fața minorei, cu prosopul înfășurat în jurul taliei, din baie. Regretă atitudinea autoritară și exercitarea de violențe fizice asupra minorei. Martorii audiați în calea de atac a apelului, ce fac parte din primul grup de lucru al D.P.C. Satu Mare, unanim apreciază că minora nu a fabulat, nu a mințit și nu a relatat o scenă învățată pe dinafară, întreg comportamentul ei conducând la ideea abuzului sexual. Ea chiar a descris ejacularea ca pe o „scuipătură” pe care a simțit-o în zona organelor genitale și a anusului, percepție pe care nu avea cum să o relateze din filmele porno fără să fi simțit pe pielea ei, direct, senzațiile trăite.

Relevantă în aprecierea faptului că minora nu a mințit este declarația psihologului P.M. care s-a ocupat 3-4 ședințe de consiliere de aceasta. „Inițial era speriată și nu a vrut să discute nimic, după care a început să-mi povestească anumite lucruri, am pus-o să facă desene și să scrie. Scria foarte clar despre lucruri intime, ceea ce nouă ne-a creat anumite suspiciuni. Minora era agitată, verifica ușa să vadă dacă nu o ascultă cineva. Totodată, mi-a spus că despre ceea ce îmi va spune, nu cumva să afle tatăl ei.. Am văzut că minora încearcă un sentiment de rușine deoarece după ce scria, întorceam foaia, o puneam în sertar și mă uitam la ea după ce pleca minora .. mie mi-a lăsat impresia că spune adevărul, pentru că spunea niște chestii foarte clar și acesteia i-au fost tipărite în minte.

În urma exprimării minorei, am dedus faptul că era abuzată de tatăl vitreg .. Din discuțiile purtate cu minora, nu îmi aduc aminte ca aceasta să fi revenit, spunând că a mințit .. În prima ședință nici nu am putut să comunicăm. Nu îmi aduc aminte ca minora să îmi fi spus că a mințit atunci când mi-a spus că tatăl i-a cerut să-i facă masaj la „puță”, menționez că minora scria despre ce i se întâmpla, o întrebam cum s-a întâmplat, iar ea evita răspunsul .. Totodată, minora îmi povestea că stătea în pat cu tatăl ei și acesta îi cerea să-i pună mâna pe penis, mă gândesc că asta înțelegea prin masaj ” (f. 37 dos. inst. apel). Toate probele coroborate conduc la concluzia evidentă că situația de fapt este cea relatată, instanțele dând o interpretare corectă acestora și nu contrară unei alte realități ce ar rezulta din acestea.

Referitor la încadrarea în drept a faptelor, art. 197 alin. (1) C. pen., încriminează ca și infracțiune, actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitate ei de a se apăra ori de a-și exprima voința. În interpretarea infracțiunii, prin Decizia nr. 3/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite a statuat „Prin act sexual de orice natură .. se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex”. Cu alte cuvinte nu este nevoie de o penetrare cum s-a denaturat în concluziile scrise în interpretarea deciziei în interesul legii.

Prin urmare și încadrarea în drept dată faptelor inculpatului, de către instanțe, este legală. Critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este nefondată. Art. 207 C. proc. pen. consacră competența generală a organelor de poliție judiciară, situațiile derogatorii fiind expres și limitativ enumerate în art. 208-209 C. proc. pen. Se constată că și critica bazată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. este nefondată, ordinele, instrucțiunile și regulamentele interne fiind date în aplicarea și cu respectarea strictă a legii și nu contrar acesteia. Stabilirea competențelor în funcție de structura de personal și resursele umane nu contravine normei de competență materială prevăzută de art. 207 C. proc.

pen., pentru a fi incident art. 197 C. proc. pen. Așa cum se arăta, art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este numai indicat, nefiind dezvoltat și nesolicitându-se reținerea vreunei alte infracțiuni în favoarea inculpatului prin schimbarea încadrării juridice a faptelor. Constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.E.V. împotriva Deciziei penale nr. 100 A din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată C.R.A., se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.