ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului București

la data de 5 ianuarie 2007, reclamantul W.C. a chemat în judecată pe pârâta SC

D.B.I. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la încredințarea

lucrărilor de conducere a obiectivului de investiții N.III ce urmează a fi

edificat pe terenul din București, în conformitate cu prevederile art. 4, art. 18

și art. 19 din contractul încheiat la data de 18 august 2000 și art. 969, art. 970

și art. 1073 și urm. C. civ.; la plata datoriilor certe, lichide și exigibile, așa

cum vor rezulta în baza prevederilor art. 23.2 – 3 % din aportul de capital

efectiv realizat de investitorul N.G. România plătibil la 3 zile după

efectuarea respectivului aport și art. 23.3 – 6 % plătibil lunar pe 5 ale

fiecărei luni, din valoarea investiției corelată cu „Graficul de Execuție și

Plăți”; aplicarea dobânzii legale obligațiilor bănești rezultate ca urmare a

expertizei ce se va efectua, în baza art. 1088 C. civ., stabilită prin O.G. nr.

9/2000, modificată prin Legea nr. 356/2002 și restituirea cheltuielilor de

judecată.

Secția a VI-a comercială a

Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 7339, pronunțată la data

de 30 mai 2007, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Spre a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în principal, că reclamantul nu este îndreptățit să solicite

obligarea pârâtei la încredințarea lucrărilor de conducere a obiectivului de

investiții, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce-i reveneau,

conform contractului încheiat la data de 18 august 2000 cu pârâta și nici

dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitate.

Apelul formulat de reclamant

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială

a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr.43, pronunțată la data

de 25 ianuarie 2008.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor

de apel, a reținut, că nu se poate reține susținerea apelantului referitoare la

greșita calificare a contractului, în sensul că este vorba de un contract cu

execuție succesivă, întrucât motivarea apelantului se referă la interdependența

și corelarea obligațiilor reciproce ale părților contractante, principiu ce

guvernează toate contractele sinalagmatice, independent de aspectul că sunt cu

executare uno ictu sau cu executare succesivă; că apelantul reclamant nu poate solicita

plata unor sume decât făcând dovada îndeplinirii efective a obligațiilor

contractuale asumate, iar, în ipoteza în care nu și-a îndeplinit aceste obligații,

independent de aspectul că neîndeplinirea nu îi este imputabilă sau se

datorează atitudinii beneficiarului, situație ce ar putea fi doar un motiv de

exonerare a apelantului-reclamant de obligația îndeplinirii, în termenul

contractual, a propriilor obligații contractuale, plata sumelor de bani, prevăzute

în art. 23.3 și art. 23.2, nu poate avea loc, ori apelantul recunoaște

neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale, inserate în art. 11 și art. 12, invocând

neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către beneficiar, aspect ce nu

fundamentează însă acțiunea sa în pretenții și nici nu creează obligația intimatei

pârâte de plată a unor prestații neexecutate.

Cu referire la primul capăt de

cerere, relativ la încredințarea lucrărilor de conducere a obiectivului de

investiții N.III, s-a reținut că acesta este chiar obiectul contractului,

obiect care se realizează prin îndeplinirea reciprocă a obligațiilor asumate de

beneficiar și project manager, iar, din probele administrate, nu reiese că apelantul

reclamant și-ar fi îndeplinit obligația de atragere a investitorilor străini,

care să justifice plata onorariului prevăzut de art. 23.2, cu atât mai mult cu

cât îndeplinirea acestei obligații depindea de îndeplinirea obligației din art.

11, relativ la întocmirea cu precădere a Anexei 8 pentru implementarea

montajului financiar (art. 13 din contract), anexă care nu a putut fi întocmită

de apelant, datorită neîntocmirii de către intimată a anexelor 2, 3 și 4, conform

art. 11, astfel cum acesta susține.

Împotriva menționatei decizii a

formulat recurs apelantul reclamant invocând motivele prevăzute art. 304 pct. 7,

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În esență, în dezvoltarea motivului

prevăzut art. 304 pct. 7, s-a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde

motive contradictorii, cu referire la faptul că, deși se reține că invocarea

culpei beneficiarului în îndeplinirea obligațiilor contractuale ale apelantului

poate fi un motiv de exonerare a acestuia de obligația de îndeplinire, în

termenul contractual, a propriilor obligații contractuale, se apreciază că

acest aspect nu fundamentează acțiunea în pretenții formulată în cauză și nu

creează obligația de plată a sumelor prevăzute de art. 23.3 și art. 23.2 de către

intimata-pârâtă pentru prestații neexecutate; în dezvoltarea motivului prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de apel a schimbat

natura actului juridic dedus judecății, considerându-l un contract sinalagmatic,

în totalitatea lui, cu toate că acesta este un contract de mandat comercial cu

un caracter sinalagmatic limitat la obligația de mijloace asumată de mandatar

și la obligația mandantului de a plăti remunerația, și a interpretat greșit

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzelor prevăzute la art. 13 și la

art. 15, ca și al celor referitoare la obiectul contractului, despre care

apreciază că se realizează prin îndeplinirea reciprocă a obligațiilor

contractuale asumate de beneficiar și project manager, cu toate că „acesta

constă în acțiunea mandatarului pentru beneficiar” în vederea realizării în

ansamblu a obiectivului, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că decizia atacată este nelegală, fiind dată

cu încălcarea art. 969 și art. 1073 C. civ., recurentul neprecizând relevanța

afirmațiilor vizând fondul cauzei și criticilor aduse instanței de fond, față

de hotărârea pronunțată de instanța de apel și de dispozițiile art. 299 alin. (1)

C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea deciziei atacate

nu relevă existența vreunei contrarietăți între considerentele acestei hotărâri,

iar argumentele aduse de instanța de control judiciar în justificarea

înlăturării, ca lipsită de relevanță în cauză, a susținerii culpei intimatei-pârâte

de către apelantul-reclamant în neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale,

nu constituie motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și

înlătură incidența acestui text legal.

Este de observat că actul juridic în

litigiu, încheiat la data de 18 august 2000 între SC D.B.I. SRL, în calitate de

beneficiar și C.W., în calitate de project manager, este nenumit, iar

conținutul complex al clauzelor acestuia nu justifică calificarea sa de a fi, exclusiv,

contract de mandat, cum se pretinde, pentru prima dată, prin cererea de recurs;

că instanța de apel a sesizat, cu justețe, caracterul sinalagmatic al acestui

contract, reținând interdependența și corelarea obligațiilor reciproce ale părților

contractante, iar, prin considerarea operațiunii de încredințare a lucrărilor

de conducere a obiectivului de investiții în discuție, ca făcând parte din

obiectul contractului, față de prevederile art. 4 Capitolul II, și, prin evocarea

obligațiilor contractuale neîndeplinite, stipulate prin art. 13 și art. 15 în

sarcina project managerului, nu se poate reține că această instanță a nesocotit

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al evocatelor clauze, aspecte ce înlătură

aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Cum instanța de apel și-a

fundamentat decizia pe neîndeplinirea, recunoscută și dovedită a obligațiilor

contractuale asumate de către apelantul reclamant, ce stau la baza pretențiilor

sale deduse judecății, nu se justifică critica încălcării art. 969 și art. 1073

C. civ., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge, recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul W.C., împotriva deciziei nr. 43 din 25 ianuarie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 iunie 2008.