ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2204/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București la data de 5 ianuarie 2007, reclamantul W.C. a chemat în judecată pe pârâta SC D.B.I. SRL, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la încredințarea lucrărilor de conducere a obiectivului de investiții N.III ce urmează a fi edificat pe terenul din București, în conformitate cu prevederile art. 4, art. 18 și art. 19 din contractul încheiat la data de 18 august 2000 și art. 969, art. 970 și art. 1073 și urm. C. civ.; la plata datoriilor certe, lichide și exigibile, așa cum vor rezulta în baza prevederilor art. 23.2 – 3 % din aportul de capital efectiv realizat de investitorul N.G.

România plătibil la 3 zile după efectuarea respectivului aport și art. 23.3 – 6 % plătibil lunar pe 5 ale fiecărei luni, din valoarea investiției corelată cu „Graficul de Execuție și Plăți”; aplicarea dobânzii legale obligațiilor bănești rezultate ca urmare a expertizei ce se va efectua, în baza art. 1088 C. civ., stabilită prin O.G. nr. 9/2000, modificată prin Legea nr. 356/2002 și restituirea cheltuielilor de judecată. Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 7339, pronunțată la data de 30 mai 2007, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că reclamantul nu este îndreptățit să solicite obligarea pârâtei la încredințarea lucrărilor de conducere a obiectivului de investiții, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor ce-i reveneau, conform contractului încheiat la data de 18 august 2000 cu pârâta și nici dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitate.

Apelul formulat de reclamant împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr.43, pronunțată la data de 25 ianuarie 2008. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, a reținut, că nu se poate reține susținerea apelantului referitoare la greșita calificare a contractului, în sensul că este vorba de un contract cu execuție succesivă, întrucât motivarea apelantului se referă la interdependența și corelarea obligațiilor reciproce ale părților contractante, principiu ce guvernează toate contractele sinalagmatice, independent de aspectul că sunt cu executare uno ictu sau cu executare succesivă; că apelantul reclamant nu poate solicita plata unor sume decât făcând dovada îndeplinirii efective a obligațiilor contractuale asumate, iar, în ipoteza în care nu și-a îndeplinit aceste obligații, independent de aspectul că neîndeplinirea nu îi este imputabilă sau se datorează atitudinii beneficiarului, situație ce ar putea fi doar un motiv de exonerare a apelantului-reclamant de obligația îndeplinirii, în termenul contractual, a propriilor obligații contractuale, plata sumelor de bani, prevăzute în art. 23.3 și art. 23.2, nu poate avea loc, ori apelantul recunoaște neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale,

inserate în art. 11 și art. 12, invocând neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către beneficiar, aspect ce nu fundamentează însă acțiunea sa în pretenții și nici nu creează obligația intimatei pârâte de plată a unor prestații neexecutate.

Cu referire la primul capăt de cerere, relativ la încredințarea lucrărilor de conducere a obiectivului de investiții N.III, s-a reținut că acesta este chiar obiectul contractului, obiect care se realizează prin îndeplinirea reciprocă a obligațiilor asumate de beneficiar și project manager, iar, din probele administrate, nu reiese că apelantul reclamant și-ar fi îndeplinit obligația de atragere a investitorilor străini, care să justifice plata onorariului prevăzut de art. 23.2, cu atât mai mult cu cât îndeplinirea acestei obligații depindea de îndeplinirea obligației din art. 11, relativ la întocmirea cu precădere a Anexei 8 pentru implementarea montajului financiar (art. 13 din contract), anexă care nu a putut fi întocmită de apelant, datorită neîntocmirii de către intimată a anexelor 2, 3 și 4, conform art. 11, astfel cum acesta susține.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelantul reclamant invocând motivele prevăzute art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În esență, în dezvoltarea motivului prevăzut art. 304 pct. 7, s-a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, cu referire la faptul că, deși se reține că invocarea culpei beneficiarului în îndeplinirea obligațiilor contractuale ale apelantului poate fi un motiv de exonerare a acestuia de obligația de îndeplinire, în termenul contractual, a propriilor obligații contractuale, se apreciază că acest aspect nu fundamentează acțiunea în pretenții formulată în cauză și nu creează obligația de plată a sumelor prevăzute de art. 23.3 și art. 23.2 de către intimata-pârâtă pentru prestații neexecutate; în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. s-a arătat că instanța de apel a schimbat natura actului juridic dedus judecății, considerându-l un contract sinalagmatic, în totalitatea lui, cu toate că acesta este un contract de mandat comercial cu un caracter sinalagmatic limitat la obligația de mijloace asumată de mandatar și la obligația mandantului de a plăti remunerația, și a interpretat greșit înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzelor prevăzute la art. 13 și la art. 15, ca și al celor referitoare la obiectul contractului, despre care apreciază că se realizează prin îndeplinirea reciprocă a obligațiilor contractuale asumate de beneficiar și project manager, cu toate că „acesta constă în acțiunea mandatarului pentru beneficiar” în vederea realizării în ansamblu a obiectivului, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a arătat că decizia atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 969 și art. 1073 C. civ., recurentul neprecizând relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei și criticilor aduse instanței de fond, față de hotărârea pronunțată de instanța de apel și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea deciziei atacate nu relevă existența vreunei contrarietăți între considerentele acestei hotărâri, iar argumentele aduse de instanța de control judiciar în justificarea înlăturării, ca lipsită de relevanță în cauză, a susținerii culpei intimatei-pârâte de către apelantul-reclamant în neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale, nu constituie motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și înlătură incidența acestui text legal. Este de observat că actul juridic în litigiu, încheiat la data de 18 august 2000 între SC D.B.I.

SRL, în calitate de beneficiar și C.W., în calitate de project manager, este nenumit, iar conținutul complex al clauzelor acestuia nu justifică calificarea sa de a fi, exclusiv, contract de mandat, cum se pretinde, pentru prima dată, prin cererea de recurs; că instanța de apel a sesizat, cu justețe, caracterul sinalagmatic al acestui contract, reținând interdependența și corelarea obligațiilor reciproce ale părților contractante, iar, prin considerarea operațiunii de încredințare a lucrărilor de conducere a obiectivului de investiții în discuție, ca făcând parte din obiectul contractului, față de prevederile art. 4 Capitolul II, și, prin evocarea obligațiilor contractuale neîndeplinite, stipulate prin art. 13 și art. 15 în sarcina project managerului, nu se poate reține că această instanță a nesocotit înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al evocatelor clauze, aspecte ce înlătură aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Cum instanța de apel și-a fundamentat decizia pe neîndeplinirea, recunoscută și dovedită a obligațiilor contractuale asumate de către apelantul reclamant, ce stau la baza pretențiilor sale deduse judecății, nu se justifică critica încălcării art. 969 și art. 1073 C. civ., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul W.C., împotriva deciziei nr. 43 din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.