ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1295/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1295/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 7011 din 22 mai 2007,
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge cererea principală
formulată de reclamantul - pârât W.C., cu domiciliul în București, sector 4, în
contradictoriu cu pârâta SC R.N. SRL, cu sediul în București, sector 1, și cu
pârâta - reclamantă SC C.T.I. SRL, cu sediul în București, sector 1, și cu
sediul ales la CA M.F. din București, sector 2, ca neîntemeiat.
Admite cererea
reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC C.T.I. SRL împotriva
reclamantului - pârât W.C.
Dispune rezilierea
contractului încheiat la 18 august 2000.
Admite în parte cererea
pârâtei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă
reclamantul la plata sumei de 10.008,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel,
instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea principală
dedusă judecății, reclamantul W.C. a solicitat anularea antecontractului de
vânzare - cumpărare din 22 decembrie 2005 încheiat la BNP S.T., încheiat între
pârâte.
Prin acest contract pârâtele
au convenit să vândă, respectiv să cumpere terenul în suprafață de 1.535 mp
situat în București, sector 2, pentru prețul de 2.200.000 euro.
În susținerea cererii sale,
reclamanta a invocat drept motiv de anulare a actului juridic menționat
încălcarea dreptului său de preferință la dobândirea terenului, stipulat prin
dispozițiile art. 35 din contractul încheiat cu pârâta SC C.T.I. SRL,
reclamantul susținând că prin această convenție a dobândit un drept privitor la
cumpărarea terenului.
Prin art. 35 din contract,
părțile au convenit, cu putere de lege între ele, în temeiul principiului
forței obligatorii a oricărui contract, consacrat prin dispozițiile art. 969 C.
civ. următoarele: pârâta - reclamantă SC C.T.I. SRL, în calitate de beneficiar,
au dreptul de a vinde unui terț, cu condiția ca acesta să preia toate
obligațiile beneficiarului, iar reclamantul - pârât, în calitate de project
manager, are dreptul de prim ofertant cu o ofertă de aceeași valoare făcută
beneficiarului de către terț.
Instanța de fond a apreciat
că pactul de preferință, contrar susținerilor reclamantului, nu vizează terenul
în cauză, neputându-se reține încălcarea vreunei promisiuni de înstrăinare,
cererea reclamantului de anulare a antecontractului prin care pârâta - reclamantă
SC C.T.I. SRL a promis să înstrăineze acest teren pârâtei SC R.N. SRL este
neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea
reconvențională, Tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată, dispunând
rezilierea convenției încheiată la data de 18 august 2000, pentru următoarele
considerente:
Rezilierea este sancțiunea
care devine incidentă în cazul unor contracte cu execuție succesivă, în cazul
neîndeplinirii obligațiilor asumate.
În cauză, reclamantul -
pârât, în calitate de „project manager”, și-a asumat, prin contractul încheiat,
mai multe obligații, a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Reclamantul a susținut
îndeplinirea obligațiilor asumate, invocând existența unor „negocieri ferme” cu
Compania S., însă acestea rămân doar afirmații, nedovedite în cauză.
Reținând neîndeplinirii
obligațiilor de către reclamant, având în vedere și data încheierii
contractului, 18 august 2000, față de care neîndeplinirea obligațiilor
depășește cu mult conceptul de durată rezonabilă și specifică raporturilor
comerciale și celerității în afaceri, instanța a dispus rezilierea contractului
încheiat de către părți.
Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 503 din 30 octombrie 2007,
respinge apelul formulat de apelantul W.C. împotriva sentinței comerciale nr. 7011
din 22 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
ca nefondat.
Instanța de apel a reținut
că la data de 18 august 2000 între SC C.T.I. SRL și W.C. s-a încheiat un
contract de antrepriză având ca obiect realizarea de investiții în vederea
edificării unui imobil la adresa din București, sector 2.
Contractul s-a încheiat sub
condiția suspensivă, respectiv să se obțină un credit bancar în vederea
realizării acelei investiții și/sau să se fi atras diverși investitori în
cadrul proiectului de realizare a investiției respective. Nu s-a obținut
creditul bancar și nu s-au găsit nici investitori care să investească și ca
urmare investiția nu s-a realizat.
Apelantul nu a respectat
obligațiile contractuale, folosind contractul doar pentru a face o notare în
cartea funciară a imobilului din sectorul 2.
După 6 ani de la semnarea
contractului a transmis intimatei contractante o notificare cu o ofertă de
intenție anexată, fără a fi vorba de o ofertă fermă. Apelantul nu poate
pretinde dreptul conferit de art. 35 din contract pentru că pe teren nu sunt
construcții edificate și pactul de preferință nu vizează terenul.
Probele cauzei fac dovada
neonorării obligațiilor contractuale asumate de apelant, cererea de reziliere a
contractului fiind justificată.
Prin cererea de recurs
formulată, reclamantul W.C. a susținut că instanța de apel a interpretat greșit
actul juridic dedus judecății, schimbându-i natura. Dacă acest contract
încheiat la data de 18 august 2000 ar avea natura juridică a unui contract de
antrepriză, ar fi incidente și dispozițiile art. 1413 pct. 5 C. civ., în sensul
că recurentul s-ar fi obligat să execute lucrarea pe riscul său, în schimbul
unui preț determinat.
De asemenea, recurentul
precizează că obligațiile asumate au fost unele de diligență, cu atât mai mult
nu îi este imputabilă situația creată ca urmare a nerespectării obligațiilor
asumate de către intimata - pârâtă.
Recurentul și-a îndeplinit
obligația de a „prezenta” reprezentanților intimatei - pârâte un investitor
foarte serios, în speță firma I., membru al G.E.B., ofertă profesională, dovedind
seriozitatea cu care tratează tranzacțiile ce i se propun.
Hotărârea instanței de apel
cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, cum ar fi
„practic apelantul nu a respectat obligațiile contractuale, folosind contractul
doar pentru a face o notare în cartea funciară a imobilului din sectorul 2”,
sau „după 6 ani de la semnarea contractului a transmis intimatei contractante o
notificare, anexată cu o ofertă de intenție, fără a fi vorba de o ofertă
fermă”.
Intimata SC C.T.I. SRL nu și-a
îndeplinit obligația contractuală de a răspunde operativ în termen de 21 zile,
conform art. 9 la contract, solicitării mandatarului din 7 decembrie 2005 de
a-și da acordul ori a opune obiecții la „prezentarea” investitorului I. din G.E.B.
Temeiul de drept indicat de
recurent îl constituie art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Intimatele prin notele
scrise formulate au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea
ca temeinică și legală a sentinței comerciale nr. 7011 din 22 mai 2007 pronunțată
de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, soluție menținută prin
decizia civilă nr. 503 din 30 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel
București.
În recurs nu au fost depuse
înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând
decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și
de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să
conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din
situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.
Prima critică a recurentului
nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în
concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept la
toate pretențiile formulate, conducând în mod logic și convingător la soluția
din dispozitiv.
Referitor la cel de-al
doilea motiv de recurs, din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că
instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele
contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.
În ceea ce privește critica
finală, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost
dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut distincție
între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost
nesocotită.
Privitor la reiterarea
situației de fapt, recurentul nu se poate prevala de o analiză a susținerilor
referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de
căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în
concordanță cu acestea.
În temeiul dispozițiilor art.
312
alin.
(1) C. proc. civ., pentru
aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de
reclamantul W.C. împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 30 octombrie 2007 a
Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul W.C. împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 30 octombrie 2007
a Curții de Apel București, secția a VI-a Comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 martie 2008.