ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6661/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6661/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 7

septembrie 2007, la Judecătoria sectorului 1 București (Dosar nr.

17689/299/2007), reclamanta A.S.N.B. România a chemat în judecată pe pârâta

S.C. T.D.O. S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să

fie obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie, suprafața de 1.500

mp situată în București.

În drept a invocat

dispozițiile art. 481 și 485 C. civ.

În fapt a arătat că

prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 a cumpărat terenul în

suprafață de 4500 mp de la V.N. și M.T. situat în extravilanul municipiului

București (ulterior intravilan). Terenul era deținut de vânzători în baza

titlului de proprietate nr. X/1994 eliberat de Comisia județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul București,

Sector Agricol Ilfov, pentru suprafața de 9500 mp. S-a mai arătat că ulterior

moștenitoarea vânzătoarei M.T., respectiv A.T., a înstrăinat prin contractul de

vânzare-cumpărare din 23 mai 2007 o suprafață de 1500 mp din lotul de 4500 mp

proprietatea reclamantei.

La aceeași dată și la

aceeași instanță (Dosar nr. 17691/299/2007) reclamanta a chemat în judecată pe

aceeași pârâtă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie

obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie, suprafața de 3.500 mp situată

în București.

În drept a invocat

dispozițiile art. 481 și 485 C. civ.

În fapt a arătat că

prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 a cumpărat terenul în

suprafață de 4500 mp de la V.N. și M.T. situat în extravilanul municipiului

București (ulterior intravilan). Terenul era deținut de vânzători în baza

titlului de proprietate nr. X/1994 eliberat de Comisia județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul București,

Sector Agricol Ilfov, pentru suprafața de 9500 mp. S-a mai arătat că ulterior

moștenitorii vânzătoarei M.T., respectiv A.T., B.M., M.N. și N.E. au înstrăinat

prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 mai 2007 o suprafață de 3500 mp din

lotul de 4500 mp proprietatea reclamantei.

La aceeași dată și la

aceeași instanță (Dosar nr. 17691/299/2007) reclamanta a chemat în judecată pe

aceeași pârâtă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie

obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie, suprafața de 3.500 mp

situată în București.

La termenul de

judecată din data de 12 octombrie 2007, în ambele dosare, pârâta a formulat

cerere de chemare în garanție a următoarelor persoane: A.T., A.N.C.P. București

și O.C.P.I. București.

Prin încheierea din

data de 7 decembrie 2007 instanța a dispus conexarea celor două dosare și

citarea chemaților în garanție A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. București și

O.C.P.I. București.

Prin Sentința civilă

nr. 3489 din 14 martie 2008, Judecătoria Sector 1 și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului București, reținând că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., imobilul în litigiu având o

valoare mai mare de 5 miliarde lei.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 13610/3/2008.

La data de 23 iunie

2008 instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de

pârâtă împotriva pârâților chemați în garanție A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P.

București și O.C.P.I. București și formarea unui nou dosar reținând că datorită

obiectului diferit al celor două acțiuni se impune administrarea unor

probatorii diferite și s-ar întârzia judecarea cererii principale de chemare în

judecată.

La termenul din 26

martie 2009, reclamanta a formulat o cerere având natura juridică a unei

completări de acțiune, solicitând ca instanța să aibă în vedere, atunci când

cercetează suprapunerea dintre terenul proprietatea reclamantei și terenul

proprietatea pârâtei, și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de A.S.N.B.

din România cu S.N. și autentificat în 19 august 1999. Față de lipsa de

opoziție a pârâtei cu privire la această completare, la termenul la care ea a

fost depusă, precum și la termenul următor, din 21 mai 2009, instanța a

respins, la termenul din 18 iunie 2009, excepția tardivității completării

acțiunii ca tardiv formulată.

La termenul din data

de 11 septembrie 2008 s-a încuviințat proba cu expertiză și s-a dispus

rectificarea citativului încheierii de ședință de la termenul precedent în

sensul că numiții A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. București și O.C.P.I.

București nu au calitate în cauză.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1106 din 15 octombrie 2009 a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis

acțiunea modificată și a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și

posesie reclamantei A.S.N.B. din România suprafața de 2641 mp, în București,

tarlaua X, precum și suprafața de 2.311,12 mp, în București, tarlaua Y,

identificate prin raportul de expertiză (refăcut), întocmit de expert M.-C.R.D.

A luat act că reclamanta a învederat că solicită cheltuieli de judecată pe cale

separată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că:

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 12 august 1999 (dosar Judecătoria

sector 1) reclamanta a cumpărat de la V.N. și M.T. suprafața de 4.500 mp

situată în București. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19

august 1999, reclamanta a cumpărat de la S.N. proprietatea terenului de 5.200

mp, situat în București (Dosar 17691/299/2007).

Prin Încheierile nr.

1033 și nr. 1034 din 20 august 1999, dreptul de proprietate astfel dobândit a

fost înscris în cartea funciară (Dosar nr. 17691/299/2007 Judecătoria sector

1).

Pârâta S.C. T.D.O.

S.R.L. a încheiat cu A.T. contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 23

mai 2007 pentru terenul de 1.500 mp situat în București, iar cu B.M., M.N.,

N.E., A.T., contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 23 mai 2007 pentru

terenul de 3.500 mp situat în București.

Pin Titlul de

proprietate nr. X/1999 (Dosar 17691/299/2007), s-a reconstituit dreptul de

proprietate în favoarea numiților M.T. și V.N. pentru terenul de 2 ha și 300

mp, din care 950 mp reprezentând tarlaua Y.

Conform contractului

de partaj voluntar autentificat în 19 mai 1999 (Dosar nr. 17689/299/2007

Judecătoria sector 1), M.T. și V.N. au procedat la partajarea terenului de

9.500 mp, conform schiței anexă, în două loturi, de 5.000 mp (M.T. ) și 4.500

mp (V.N.).

De pe urma defunctei

M.T., decedată la 17 iulie 2006, au rămas ca moștenitori B.M., M.N., N.E.,

A.T., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 10 octombrie 2006 -

Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1. Prin actul de dezmembrare și

contractul de partaj voluntar autentificat în 10 octombrie 2006 (Dosar

inițial), suprafața de 5.000 mp rămasă de pe urma acesteia s-a împărțit în două

loturi, de 3.500 mp și de 1.500 mp, acesta din urmă în proprietatea lui A.T.,

iar primul în favoarea celorlalți moștenitori, respectiv B.M., M.N., N.E.

Terenurile de 3.500 și 1.500 mp au făcut ulterior obiectul contractelor de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X și Y din 23 mai 2007.

Reclamanta a probat

că deține un titlu de proprietate asupra suprafeței de 4.500 mp, situată în

București, tarlaua Y, respectiv asupra suprafeței de 5.200 mp, situat în

București, tarlaua X, parcela 18, în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în 12 august 1999 și a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în 19 august 1999.

Instanța a reținut că

nicio prevedere legală nu îi interzice reclamantei să revendice suprafața de

4.500 mp, care face obiectul titlului său, chiar dacă acest teren face parte

dintr-o parcelă mai mare, de 9.500 mp și că din probele administrate nu a

rezultat că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12

august 1999 de notarul public A.A.J. are o cauză ilicită.

Astfel, aspectul că

la data autentificării contractului sus-menționat terenul în suprafață totală

de 4.500 mp se afla în extravilanul municipiului București și avea categoria de

folosință "arabil", iar părțile au prevăzut că proprietatea asupra

terenului se va transfera către reclamantă ulterior datei la care a fost

autentificat contractul, adică la data de 16 octombrie 1999 nu conduce la

concluzia fraudării bugetului de stat cu suma pe care în mod normal trebuia să

o plătească reclamanta A.B. ca taxă pentru scoaterea din circuitul agricol a

acestui teren.

Amânarea transferului

dreptului de proprietate este o clauză legală și licită, părțile fiind libere a

conveni asupra acestui aspect potrivit propriilor interese, iar formalitățile

trecerii terenului din extravilan în intravilan este firesc să fie efectuate de

către proprietar, cu costurile aferente, care în cauză, raportat la prevederile

contractuale, urmau a se suporta chiar de către cumpărătoarea reclamantă.

S-a mai reținut cu

privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 că nu

are o cauză ilicită întrucât la momentul încheierii sale a fost utilizat un

duplicat al titlului de proprietate din 29 martie 1994, având în vedere că

duplicatul are aceeași valoare juridică ca și originalul (art. 55 din Legea nr.

36/1995). Totodată, modalitatea de atribuire a numărului cadastral este un

element exterior și anterior formării acordului de voință al părților sub forma

contractului de vânzare-cumpărare, nefiind de natură a vicia transmiterea

însuși a dreptului de proprietate.

Suprafața de teren de

4.500 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat

în 12 august 1999, a făcut, în același timp, obiectul contractului de partaj

autentificat în 19 mai 1999 de BNP M. & M., prin care terenul a fost

partajat între M.T., care a preluat în deplină proprietate și posesie lotul nr.

X, format din suprafața de 5.000 mp și V.N., care a preluat în deplină

proprietate și posesie lotul nr. Y în suprafață de 4.500 mp.

Faptul că acest

contract de partaj voluntar, deși preexistent vânzării-cumpărării, nu a stat la

baza contractului de vânzare-cumpărare, nu este de natură să determine vicierea

acestuia din urmă, atât timp cât este îndeplinită cerința esențială ca

vânzătorul să fie proprietarul terenului transmis, să apară în contract și să

îl semneze. Prezența unei alte părți, care a semnat pe contractul de

vânzare-cumpărare nu are în acest context relevanță.

Reclamanta se

prevalează de două contracte de vânzare-cumpărare anterioare titlului pârâtei

și, în plus, înscrise în cartea funciară, aspect care le conferă opozabilitate

față de dobânditorii ulteriori, dreptul său fiind așadar preferabil.

Potrivit raportului

de expertiză topografică - Dosar nr. 13610/3/2008 Tribunalul București, secția

a III-a civilă, între terenurile părților există suprapuneri, pentru suprafața

de 2.641 m.p., din București, tarla X, precum și pentru suprafața de 2.311,12

mp, București, tarla Y.

Conform aceluiași

raport de expertiză, prin contractul de partaj voluntar autentificat în 19 mai

1999 (Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1), M.T. și V.N. au procedat

la partajarea terenului de 9.500 mp, conform schiței anexă, în două loturi, de

5.000 mp (M.T.) și 4.500 mp (V.N.). Din documentația cadastrală efectuată în

vederea înstrăinării terenului către reclamantă, rezultă că, de fapt, suprafața

de 4.500 mp nu este lotul nr. Y atribuit lui V.N., ci face parte din lotul lui

M.T., de 5.000 mp, același care a fost ulterior transmis pârâtei. Acest aspect

nu este însă de natură a invalida actul de vânzare-cumpărare al reclamantei,

atâta vreme cât atât M.T. cât și V.N. și-au manifestat voința de a vinde, iar

actul de partaj voluntar încheiat între aceștia nu a fost adus la cunoștința

cumpărătorului, care a dobândit o suprafață de 4.500 mp, identificată prin

măsurători cadastrale, dintr-un teren întreg de 9.500 mp.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâta S.C. T.D.O. S.R.L.

Prin motivele de apel

s-a susținut că sentința este nelegală și netemeinică întrucât instanța nu s-a

pronunțat cu privire la cererile de intervenție în interesul S.C. T.D.O. S.R.L.

și în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei.

Deși a arătat că atât

contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999, cât și

contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999 sunt lovite de

nulitate absolută și din acest motiv reclamanta nu are calitate de proprietar

și nu are calitate procesuală activă, instanța nu a analizat aceste critici.

În ceea ce privește

motivele de nulitate absolută ale contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în 19 august 1999, precizează că instanța de fond nu a analizat

niciunul din acestea.

Instanța de fond nu a

analizat cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12

august 1999 sub aspectul încheierii acestuia de către V.N. și M.T., ca și cum

suprafața înstrăinată s-ar fi aflat în indiviziune, în scopul creării unei

confuzii. De altfel, pentru justa soluționare a prezentei cauzei, A.B. ar fi

trebuit să lărgească cadrul procesual prin introducerea în cauză a

moștenitorilor lui V.N.

Instanța a soluționat

greșit excepția nulității absolute a titlului de proprietate invocat de

A.S.N.B. din România.

În mod greșit

instanța a reținut că inexistența unui număr cadastral fracționat și a

originalului documentației cadastrale nu sunt de natură a vicia transmiterea

dreptului de proprietate.

Numărul cadastral

este menit tocmai să individualizeze terenul ce se înstrăinează, sens în care,

în speță, acesta trebuia să fie un număr fracționat, rezultat ca urmare a

dezmembrării suprafeței totale de 9.500 mp. Concret, numărul cadastral

provizoriu nu putea să identifice decât suprafața totală de 9.500 mp, în timp

ce identificarea suprafețelor de 4.500 mp și, respectiv, 5.000 mp urma a se

face prin numere cadastrale fracționate.

Nu există

documentația cadastrală în original, iar din documentația cadastrală existentă

reies o serie de nereguli de natură să afecteze valabilitatea titlului de

proprietate al A.B. și cu toate acestea instanța a considerat întemeiate

cererile reclamantei.

Deși instanța de fond

reține existența contractului de partaj, preexistent încheierii contractului de

vânzare-cumpărare din 12 august 1999 și a cărui ignorare atrage nulitatea

titlului de proprietate al A.B., aceeași instanță apreciază că acest contract

nu influențează în niciun fel valabilitatea titlului intimatei-reclamante.

Instanța de fond nu a

luat în considerare faptul că la cererea depusă de V.N. pentru obținerea

documentației cadastrale lipsește menționarea contractului de partaj, precum și

că însuși expertul desemnat în cauză a reținut că, potrivit documentației

cadastrale întocmită de B.Ș., V.N. a înstrăinat un alt lot decât cel care i-ar

fi revenit în conformitate cu contractul de partaj.

Instanța, în mod

greșit a apreciat că reclamanta nu a urmărit fraudarea bugetului, în condițiile

în care plata restului de preț de 500 dolari SUA urma să se facă numai în

momentul în care erau îndeplinite toate formalitățile de trecere a terenului

din extravilan în intravilan și a schimbării categoriei de folosință a

acestuia.

Hotărârea este

nelegală și pentru faptul că s-a ignorat că actul de vânzare-cumpărare

autentificat în 12 august 1994 de notarul public A.A.J. are o cauză ilicită și

deoarece la momentul încheierii sale a fost utilizat un duplicat al titlului de

proprietate din 29 martie 1994, iar nu originalul acestuia, iar pe de altă parte,

numărul cadastral al imobilului înstrăinat nu a fot atribuit în condiții de

legalitate, atâta timp cât vânzătorii au vândut numai 4.500 mp din parcela nr.

Z, care avea o suprafață de 9.500 mp.

Numărul cadastral

provizoriu al suprafeței de 4.500 mp nu putea fi W, ci un număr cu fracție, iar

anterior sau concomitent încheierii actului de vânzare-cumpărare trebuia

încheiat un act de dezmembrare a parcelei nr. Z în două sau mai multe loturi

distincte. Toate aceste elemente ridică semne de întrebare chiar în ceea ce

privește autenticitatea documentației cadastrale care a stat la baza eliberării

numărului cadastral provizoriu W.

Instanța nu a avut în

vedere că S.N. a vândut o suprafață de teren mai mare decât moștenise,

respectiv 5.000 mp. în loc de 4.500 mp.

Deși s-a invocat

nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare instanța nu s-a

pronunțat asupra acestui aspect.

A.B. nu poate

revendica în nici un caz parcela nr. Z din tarlaua X întrucât, în conformitate

cu titlul de proprietate din 29 martie 1994, parcela nr. Z are o suprafață mult

mai mare decât suprafața revendicată, respectiv o suprafață de 9.500 mp.

La momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 s-a

ascuns existența contractului de partaj, prin care terenul a fost partajat

între M.T., care a preluat în deplină proprietate și posesie lotul nr. X,

format din suprafața de 5.000 mp și V.N., care a preluat în deplină proprietate

și posesie lotul nr. Y în suprafață de 4.500 mp; în acest sens, expertul desemnat

în cauză arată că V.N. nu a înstrăinat lotul ce îi revenea în urma partajului;

A.B. nu poate

revendica în nici un caz parcela din tarlaua X întrucât prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999 a fost înstrăinată o suprafață

mai mare decât cea deținută în proprietate de către S.N..

S.C. T.D.O. S.R.L. a

mai arătat că titlul său de proprietate este preferabil titlului de proprietate

al intimatei, întrucât a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în

condiții de deplină legalitate, fiind de totală bună credință la momentul

perfectării celor două contracte de vânzare-cumpărare; că în mod greșit

instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize și și-a

întemeiat hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză neconcludent și

nepertinent.

La termenul din data

de 22 februarie 2010 au formulat cerere de aderare la apel și totodată cerere

de intervenție în interesul altei persoane numiți B.M., M.N., N.E. prin

mandatar A.T. și A.T. în nume personal.

Cererea de aderare la

apel a fost respinsă prin încheierea din data de 17 martie 2010.

Prin cererea de

intervenție s-a arată că hotărârea este nelegală întrucât instanța nu s-a

pronunțat asupra cererilor de intervenție, părțile fiind prejudiciate astfel,

neputând să propună probe, să se apere și să apere poziția pârâtei în favoarea

căreia au intervenit.

Deși V.N. a fost

parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 acesta

nu a figurat ca parte în proces, cu toate că s-a cerut constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Având în vedere că pe

parcursul desfășurării procesului de fond s-a invocat excepția nulității

absolute a contractului mai sus menționat și excepția lipsei calității

procesual active a reclamantei instanța ar fi trebuit să suspende cererea de

revendicare până la soluționarea acestor excepții.

S-a mai susținut că

acțiunea ar fi trebuit să fie respinsă ca nefondată deoarece singurul titlu

valabil este cel al apelantei-pârâte.

Intervenienții au

fost vânzători de bună credință, iar pârâta S.C. T.D.O. S.R.L., a fost

cumpărătoare de bună-credință.

Nu s-a știut de

existența contractului de vânzare-cumpărare pe care îl invocă reclamanta ca

justificare a dreptului său de proprietate, contract de a cărui existență au luat

cunoștință din dosarul cauzei, contract pe care îl consideră nul absolut pentru

cauză ilicită și fraudă la lege.

În contractul de

vânzare-cumpărare nu este menționat contractul de partaj voluntar autentificat

în 19 mai 1999 de BNP A.M. și M., nu s-a notat privilegiul vânzătorului deși nu

s-a plătit tot prețul, iar proprietar exclusiv asupra imobilului era numai V.N.

și acesta numai pentru o suprafață de 4.500 mp. M.T. nu avea calitatea de a

vinde. Intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a fost nelegală

dat fiind ilegalitatea obținerii nr. cadastral, lipsa semnăturii judecătorului,

dar și faptul că la data de 20 august 1999 reclamanta nu era proprietara

terenului, transferul dreptului de proprietate fiind amânat pentru data de 16

octombrie 1999.

Prin Decizia nr. 663

A din 13 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie, a respins apelul și cererea de intervenție

accesorie. A obligat apelanta să plătească intimatei 2.000 RON onorariu expert și

37.007,18 RON onorariu avocat.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut cu privire la situația de fapt că la data de 29

martie 1994, Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor a emis, în favoarea numitei M.T. și a

lui V.N., Titlul de proprietate nr. X, care atestă reconstituirea dreptului de

proprietate în beneficiul acestora, în coproprietate, asupra unui teren în

suprafață de 9.500 mp situat în București.

La data de 19 mai

1999, M.T. și V.N. au încheiat contractul de partaj voluntar autentificat sub

nr. Y prin care și-au împărțit terenul în două loturi, unul de 4.500 mp, iar

altul de 5.000 mp, prevăzând în acest act că fiecare dintre ei urmează să preia

unul dintre aceste loturi în proprietate exclusivă.

La data de 12 august

1999, M.T. și V.N. și-au exprimat, amândoi, în calitate de vânzători,

consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. Y prin care au înstrăinat o porțiune de 4.500 mp din terenul de 9.500 mp

A.S.N.B., iar dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui teren a fost

înscris în cartea funciară nr. X a Sectorului 1 București la data de 20 august

1999.

Cu privire la motivul

de apel referitor la nepronunțarea instanței de fond asupra cererilor de

intervenție în interesul pârâtei s-a reținut că singurele persoane care au

interesul și legitimarea procesuală activă pentru a formula această critică

sunt doar intervenienții. Intervenienții nu au insistat în fața instanței de

fond pentru soluționarea cererii.

În ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a reținut că în

mod corect aceasta a fost respinsă de instanța de fond.

Apelanta a invocat în

fața primei instanțe de judecată, în susținerea excepției lipsei calității

procesuale active a reclamantei nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din

12 august 1999, încheiat de reclamantă cu V.N. și M.T. Prin motivele de apel

apelanta a invocat o nouă apărare de fond, potrivit căreia și contractul de

vânzare cumpărare din 12 august 1999, încheiat cu S.N., ar fi lovit de nulitate

pentru cauză ilicită.

Instanța de apel a

reținut că elementele structurale ale unui contract respectiv "condiții

esențiale pentru validitatea unei convenții" (art. 948 C. civ.), sunt

următoarele: capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza.

Motivele invocate de

către apelantă și intervenienți nu sunt prevăzute de lege ca având drept

consecință nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, iar frauda la lege și

cauza ilicită nu au fost dovedite.

Numărul cadastral al

imobilului nu influențează validitatea contactului, acest aspect fiind în

legătură cu claritatea operațiunilor premergătoare înscrierii în cartea

funciară, iar nu în legătură cu încălcarea normelor sancționate cu nulitatea la

încheierea unui contract.

Potrivit art. 120 al

ordinului Ministrului Justiției nr. 2371C/1997, în vigoare la momentul

înregistrării dreptului de proprietate al intimatei în cartea funciară:

"Modificările care intervin prin operațiunile de alipire ori prin cele de

dezlipire ale parcelelor se fac pe baza unor schițe întocmite și avizate de

oficiul teritorial. În aceste situații, numerele cadastrale ar putea fi

fracționate, ceea ce se menționează în schiță printr-o subdivizare a numărului

de parcele, care la prima împărțire va primi numărul X, prima parcelă și

numărul Y, a doua parcelă, și în continuare, după numărul parcelelor ce se

fac".

Ca atare, în cazul

realizării unei operațiunii de dezlipire a unei parcele atribuirea unui număr

fracționat parcelei dezlipite era posibilă, dar nu și obligatorie.

Prin urmare, chiar

dacă s-a vândut o suprafață mai mică, respectiv 4.500 mp, decât aveau în total

vânzătorii (9.500 mp) fără existența unui număr fracționat obținut ca urmare a

dezmembrării, titlului de proprietate al reclamantei este valabil.

Valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 nu este

afectată de faptul că vânzătorii M.T. și V.N. au încheiat anterior un act de

partaj voluntar.

Efectele acestui act

de partaj constau în aceea că fiecare coproprietar s-ar fi considerat

proprietar exclusiv al lotului primit, în mod retroactiv cu începere de la

nașterea stării de coproprietate.

În momentul

încheierii contractului nr. X atât V.N. cât și M.T. au înțeles să își declare

calitatea de vânzători și să își exprime consimțământul la vânzare, ceea ce

echivalează cu o revocare tacită a contractului de partaj voluntar (art. 969

alin. (2) C. civ.).

Și dacă nu s-ar ține

seama de acest acord de voință privind revocarea actului de partaj, contractul

de vânzare-cumpărare este valabil întrucât astfel cum a rezultat din rapoartele

de expertiză efectuate în cauză, terenul a căzut în lotul vânzătoarei M.T.,

devenind proprietatea sa exclusivă, iar aceasta și-a exprimat consimțământul la

înstrăinarea acestuia către A.S.N.B.

Faptul că și V.N. a

participat la încheierea contractului în calitate de vânzător nu constituie un

motiv de nulitatea a actului, consimțământul acestuia rămânând lipsit de efecte

juridice.

Din examinarea

clauzelor contractului, rezultă că voința părților a fost de a vinde și a

cumpăra un teren construibil, la prețul prevăzut în contract.

Faptul că s-a

menționat că părțile au amânat transferul dreptului de proprietate până la o

anumită dată și după efectuarea demersurilor pentru schimbarea categoriei de

folosință a terenului nu conduce la concluzia că părțile au intenționat

fraudarea bugetului de stat, atâta timp cât nu s-a dovedit că în realitate

prețul plătit ar fi fost mai mare decât cel menționat în contract (art. 9 din

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale).

Vânzătorii și-au

asumat numai obligația de a realiza demersurile administrative necesare

scoaterii terenului din circuitul agricol, pe cheltuiala cumpărătoarei,

respectiv a reclamantei-intimate.

Atâta timp cât

părțile nu contestă existența titlului de proprietate emis de Comisia pentru

stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenului a Municipiului București

pe numele vânzătorilor M.T. și N.V., faptul că la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare a fost folosit un duplicat nu conduce la nulitatea acestuia.

S-a mai reținut că

duplicatele sunt înscrisuri identice înscrisurilor originale eliberate de chiar

organul emitent și au aceeași valoare probatorie cu înscrisurile originale

(art. 55 alin. (2) din Legea nr. 36/1995).

Prin titlul de

proprietate din 20 iulie 1994 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de

proprietate a Municipiului București și S.A.I. s-a reconstituit pe numele lui

S.N. dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4 ha și 500 mp din care 5.200

mp erau situați în tarlaua X, adresă la care este situat terenul ce face

obiectul cererii de față (dosar apel), astfel încât a fost găsită neîntemeiată

susținerea potrivit căreia S.N. a vândut mai mult teren decât avea în

proprietate.

Înscrierea

privilegiului vânzătorului în cartea funciară se referă la etapa realizării

publicității imobiliare a contractelor de vânzare-cumpărare, fiind ulterioară

încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ca atare lipsa acestei înscrieri

nu afectează valabilitatea contractului.

Aceeași consecință o

are și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea

intimatei-reclamante anterior împlinirii termenului care afecta transferul

acestui drept.

Rezultatul unei

asemenea hotărâri îl reprezintă opozabilitatea față de terți a faptului

dobândirii proprietății și nu are relevanță cu privire la valabilitatea

contractului.

Mai mult, acest

aspect este nerelevant în raporturile dintre intimată și apelantă, întrucât

apelanta a cumpărat terenul în litigiu după data de 16 octombrie 1999,

menționată ca dată a dobândirii proprietății de către intimată.

În ceea ce privește

nelegalitatea sentinței motivat de faptul că nu a fost introdus în cauză

numitul V.N. sau moștenitorii acestuia, deși s-a solicitat constatarea

nulității absolute a unui contract în care acesta a fost parte s-a reținut că

instanța de fond a procedat corect, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat

principiul disponibilității.

Atâta timp cât pârâta

nu a formulat o cerere reconvențională prin care să cheme în judecată ca pârâți

pe N.V. sau S.V., instanța nu putea din oficiu să introducă ea în proces aceste

părți (art. 129 C. proc. civ.).

S-a mai reținut că

suprafața de teren de 4.946 mp, revendicată de către intimata - reclamantă a

fost transmisă, în mod succesiv de M.T. și V.N., și de moștenitorii defunctei

M.T. (intervenienții din cauza de față) intimatei-reclamante și

apelantei-pârâte.

Astfel, din raportul

de expertiză efectuat de expert P.D. (dosar apel) rezultă că terenul revendicat

de intimată se suprapune cu terenul achiziționat de apelanta-pârâtă pe o

suprafață de 4.946 mp.

Reclamanta și-a

înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în august 1999, pe când

pârâta a efectuat această operațiune la un moment ulterior, în mai 2007. Conform

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității

imobiliare: "Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de

opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea

înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor".

Ca parte căzută în

pretenții apelanta a fost obligată să plătească intimatei cheltuielile de

judecată, reprezentând onorariu expert și avocat, conform dovezilor de la

dosar, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. și de intervenienții B.M.,

M.N., N.E. și A.T.

Pârâta S.C. T.D.O.

S.R.L. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor s-a susținut că se impune administrarea de probe noi prin efectuarea

unei noi expertize tehnice de specialitate, deoarece instanța de fond și de

apel nu au analizat fondul litigiului, motiv pentru care se impune casarea

deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Deși

obiectivele expertizei efectuate în apel priveau în principal stabilirea

existenței sau inexistenței unei suprapuneri între terenul reclamantei și al

pârâtei, care ar fi trebuit să se realizeze prin efectuarea unor măsurători pe

teren, expertul și-a fundamentat raportul doar pe baza unor înscrisuri pe care

le-a cercetat, fără a efectua aceste măsurători. Expertul nu a ținut seama de

contradicția dintre referatul de notare-suprapunere din 31 martie 2010 al O.

București - Serviciul Cadastru și referatul de suprapunere din 22 ianuarie 2010

al aceluiași emitent, iar răspunsurile la obiecțiuni nu au clarificat situația

de fapt, ceea ce înseamnă că nici instanța de fond, nici instanța de apel nu au

analizat fondul litigiului.

Decizia a fost dată

cu încălcarea legii, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de

intervenție accesorie formulată de A.T., B.M., M.N. și N.E., fiind încălcate

dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. și art. 21 alin. (3) din

Constituție. În soluționarea apelului instanța de apel a considerat că

nepronunțarea de către instanța de fond asupra cererii de intervenție accesorie

nu poate fi sancționată întrucât intervenienții nu au insistat în fața

instanței de fond în soluționarea cererii de intervenție. Prin această conduită

a instanței pârâta a fost lipsită de mijloacele de apărare ce puteau fi

invocate de intervenienți în sprijinul său.

Decizia mai este

criticată pentru că a respins în mod greșit excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei A.B. Se mai arată că în cauză este incidentă

cauza ilicită și frauda la lege.

În susținerea acestor

critici se arată că cererea reclamantei este o cerere de revendicare

imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 481 C. civ. situație în care

trebuie să probeze că deține un titlu de proprietate asupra terenului

revendicat, iar titlul de proprietate invocat trebuie să fie valabil.

În momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 s-a

ascuns existența contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999 de BNP M.

și Mo., prin care terenul a fost partajat între M.T. (care a preluat în deplină

proprietate și posesie lotul nr. X în suprafață de 5.000 mp) și V.N. (care a

preluat lotul nr. Y în suprafață de 4.500 mp). Față de lipsa menționării

faptului că suprafața de 4.500 mp face parte din întregul suprafeței de 9.500

mp de impune concluzia că V.N. nu putea înstrăina această suprafață de teren,

rezultând concluzia că reclamanta nu are calitatea de proprietar.

Prin alte critici se

arată că în cauză nu există un număr cadastral fracționat, nu există originalul

documentației cadastrale.

În susținerea acestor

critici se arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că numărul

cadastral nu influențează validitatea contractului, căci numărul cadastral are

rolul de a individualiza terenul. De asemenea, împrejurarea că nu există

originalul documentației cadastrale relevă o serie de nereguli, iar instanța de

apel în mod greșit a considerat că aceste nereguli nu afectează titlul de

proprietate al reclamantei.

Se mai susține că

V.N. a vândut ce nu avea. Suprafața de teren de 4.500 mp, care a făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 a făcut în

același timp obiectul contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999, care,

preexistent contractului de vânzare-cumpărare și nu a stat la baza contractului

de vânzare-cumpărare.

Prin alte critici se

invocă nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X/1999

și nr. Y/1999 deoarece au o evidentă cauză ilicită.

În susținerea acestor

critici se arată că la data autentificării terenurile se aflau în extravilan,

cu categoria de folosință "arabil". Întrucât acest regim juridic nu

corespundea scopului urmărit de reclamantă, s-a prevăzut în contract că

proprietatea se va transfera către reclamantă ulterior datei la care a fost

încheiat contractul. Această problemă a fost tratată superficial de instanța de

apel. Cauza ilicită constă în faptul că s-a urmărit fraudarea bugetului de stat

cu suma pe care în mod normal trebuia să o plătească reclamanta ca taxă pentru

scoaterea din circuitul agricol a terenurilor.

Intervenienții B.M.,

M.N., N.E. și A.T. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7,

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În critici se susține

că în mod greșit instanța de fond nu a admis în principiu cererea de

intervenție, aceasta fiind o greșeală de judecată, necenzurată de instanța de

apel. Se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece administrarea

probelor și desfășurarea procesului a avut loc nelegal, fără introducerea în

cauză a intervenienților.

În mod greșit a fost

respinsă cererea de aderare la apelul pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L., formulată de

B.M., M.N., N.E. și A.T. Instanța de apel a reținut că aceștia nu dețin

calitatea de părți în proces. B.M., M.N., N.E. și A.T. arată că au fost scoși

din calitatea de chemați în garanție ca urmare a disjungerii și judecării

separate a cererilor de chemare în garanție, ceea ce nu s-a întâmplat cu

cererile de intervenție accesorie, care nu au fost disjunse și prin existența

lor permit dobândirea calității de intervenienți, deci formularea unei cereri

de aderare la apel.

În contractul de

vânzare-cumpărare nr. X/1999 invocat de reclamantă, figurează ca vânzător V.N.,

care se impunea a fi citat în cauză deoarece s-a cerut constatarea nulității

absolute a acestui contract, sens în care se invocă încălcarea dispozițiilor

art. 297 C. proc. civ. În baza art. 129 C. proc. civ. instanța de fond trebuia

să fixeze cadrul procesual și să citeze toate părțile care au semnat contractul

de vânzare-cumpărare. Instanța de apel, care avea menirea de a efectua

controlul judiciar al legalității și temeiniciei sentinței, nu și-a exercitat

rolul activ și a aplicat greșit principiul disponibilității reținând că nu

poate din oficiu să dispună introducerea în cauză a acestuia.

Instanța de apel a

respins greșit solicitarea constatării nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare din 12 august 1999 și pe cale de consecință excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei. Deși s-au invocat mai multe cauze de

nulitate absolută, instanța de apel le-a înlăturat prin interpretarea greșită a

actului juridic dedus judecății, schimbarea înțelesului neîndoielnic al

acestuia și aplicarea greșită a legii. Acest contract nu menționează contractul

de partaj voluntar din 19 mai 1999. La data de 12 august V.N. încheie

contractul de vânzare-cumpărare deși în urma partajului voluntar nu mai era

proprietar cu privire la terenul înstrăinat. Prin contractul de

vânzare-cumpărare nu s-a transferat dreptul de proprietate (fiind amânată până

la data de 16 octombrie 1999) deoarece prețul nu a fost achitat în totalitate

și erau și alte obligații de îndeplinit. Pentru numărul cadastral X proprietar

era V.N., care putea vinde doar partea sa, iar M.T. nu era proprietară pe 4.500

mp, nu avea calitatea de a vinde. Întabularea în CF a fost făcută cu erori,

fiind nelegal a se acorda un număr cadastral provizoriu. Contractul de

vânzare-cumpărare nu s-a încheiat în baza originalului titlului de proprietate.

Măsurătorile executate de ing. B.Ș., pe baza cărora s-au efectuat primele

tranzacții, nu se regăsesc în documentațiile cadastrale refăcute și prezentate

de O.

Deși instanța de apel

a constatat că suprafața de teren revendicată s-a transmis mai multor dobânditori,

ajungându-se la titluri contradictorii, s-a apreciat că ambele titluri sunt

valabile, dar pentru că trebuie ales un proprietar, acesta trebuie să fie

reclamanta, aceasta întabulându-și mai repede titlul de proprietate în CF.

Contractul de partaj voluntar este anterior contractului de vânzare-cumpărare

și a fost transcris în registrul de transcripțiuni.

V.N. a vândut aceeași

suprafață de teren atât reclamantei, cât și numiților M.D. și M.I.

Titlul de proprietate

al pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L. este singurul titlu valabil, provenind de la

vânzătorii B.M., M.N., N.E. și A.T., toate părțile fiind de bună-credință la

încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare.

Nu au fost analizate

obiecțiunile la raportul de expertiză, nu au fost avute în vedere toate criticile,

nu a fost chemat în judecată vânzătorul V.N. Soluția corectă era admiterea

excepției nulității absolute a contractului nr. X/1999 și admiterea excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantei cu consecința respingerii

acțiunii în principal ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală

activă și în subsidiar ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare

reclamanta A.S.N.B. a solicitat respingerea recursurilor.

Recursurile nu sunt

fondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente.

Cu referire la

recursul pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L., cu prioritate este de observat că motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat formal,

deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură să se circumscrie

ipotezei reglementate de acest text de lege - când prin hotărârea dată instanța

a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2).

Vor fi înlăturate

criticile și susținerile referitoare la administrarea de probe noi prin

efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate.

Aceste critici nu pot

fi primite, prin ele tinzându-se la reanalizarea situației de fapt și a

probelor, ceea ce nu este posibil în recurs, ca urmare a abrogării pct. 10

(când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei

dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct.

11 (hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o

apreciere eronată a probelor administrate) ale art. 304 C. proc. civ.

În acest sens art.

305 C. proc. civ. statuează fără echivoc: "În instanța de recurs nu se pot

produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la

închiderea dezbaterilor".

În ce privește

criticile prin care se invocă încălcarea legii de către instanța de apel, motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu sunt

fondate și vor fi înlăturate ca atare:

Pârâta S.C. T.D.O.

S.R.L. susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de

intervenție accesorie formulată de A.T., B.M., M.N. și N.E., în acest fel fiind

încălcate dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. Se mai susține că în mod

greșit instanța de apel a reținut că nu sunt motive ca această nepronunțare să

fie sancționată.

În calitatea sa

procesuală de pârâtă în cauză S.C. T.D.O. S.R.L. nu are interesul și nici

calitatea procesuală activă pentru a formula această critică, singurele

persoane îndreptățite în formularea acesteia fiind doar intervenienții înșiși,

pretins lipsiți de posibilitatea de a-și susține cererea.

În altă ordine de

idei, așa cum rezultă din lucrările dosarului (dosarul tribunalului) cu privire

la aceste persoane, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din data de

11 septembrie 2008, dispunând rectificarea citativului în sensul că A.T., B.M.,

M.N., N.E. nu au calitate în prezenta cauză.

Prin încheierea din

data de 17 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, (dosarul curții de apel) a respins cererea

de aderare la apel și a admis cererea de intervenție a acestor părți și, în

acest context, se reține caracterul ineficient al susținerilor

recurentei-pârâte, iar criticile formulate de A.T., B.M., M.N., N.E. cu ocazia

apelului au fost avute în vedere de instanța de apel.

Cu privire la greșita

respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, Înalta

Curte reține că în susținerea acestei excepții pârâta a invocat nulitatea

contractelor de vânzare-cumpărare nr. X/1999 și nr. Y/1999 și a arătat, în ce

privește contractul nr. X/1999, că la încheierea lui s-a ascuns existența

contractului de partaj încheiat între M.T. și V.N., iar V.N. nu deținea terenul

ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Art. 948 C. civ.

prevede condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții.

["Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea

de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect

determinat, o cauză licită"]. Doar nerespectarea acestor condiții atrage

nulitatea convenției. Niciunul din aspectele invocate de pârâtă nu determină

nulitatea contractelor, în sensul acestui articol.

Consimțirea

încheierii contractului de către V.N. și M.T., ambii figurând în contract în

calitate de vânzători, are semnificația revocării, prin acordul părților, a

actului de partaj voluntar încheiat anterior, în sensul dispozițiilor art. 969

alin. (2) C. civ. De altfel, așa cum a rezultat din rapoartele de expertiză,

terenul a căzut în lotul lui M.T., care și-a exprimat acordul la înstrăinarea

acestuia către reclamantă. Faptul că V.N. și-a dat acordul cu privire la

imobilul vândut nu poate duce la nulitatea contractului.

Prin alte critici se

invocă modul de numerotare cadastrală a imobilului, inexistența unui număr

cadastral fracționat, inexistența documentației cadastrale în original.

Față de aceste

susțineri se constată că modul de numerotare cadastrală, atribuirea de numere

cadastrale fracționate nu sunt nici ele elemente care să influențeze

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, sau să determine nulitatea lui

în sensul textului de lege evocat.

În legătură cu

inexistența originalului documentației cadastrale, urmează a se constata că

nici această critică nu poate fi primită. Duplicatele sunt înscrisuri identice

celor originale, eliberate de același organ emitent și cu aceeași putere

probatorie, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.

Prin alte critici se

susține că atât contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1999 cât și nr. Y/1999

sunt lovite de nulitate absolută, având o cauză ilicită, urmărindu-se frauda la

lege. La data autentificării având categoria de folosință "arabil",

s-a urmărit fraudarea bugetului de stat cu suma ce trebuia achitată ca taxă

pentru scoaterea terenului din circuitul agricol și s-a prevăzut că

proprietatea se va transfera către reclamantă ulterior datei la care s-a

încheiat contractul.

Aceste critici nu pot

fi primite, căci părțile contractante nu au urmărit fraudarea bugetului de

stat, eludarea obligației de plată a taxei pentru scoaterea terenului vândut

din circuitul agricol. Astfel, potrivit clauzelor din contract "noi,

vânzătorii, ne obligăm ca până cel mai târziu la data de 16 octombrie 1999 să

îndeplinim pe numele nostru și pe cheltuiala cumpărătoarei toate formalitățile

necesare trecerii terenului din extravilan în intravilan și schimbării

categoriei de folosință a acestuia din arabil în construibil pentru întreaga

suprafață ce formează obiectul prezentului contract" (dosar nr.

17691/299/2007). Față de conținutul art. 948 C. civ. se constată că nici

această clauză, nici clauza privitoare la transmiterea dreptului de proprietate

la o dată ulterioară datei încheierii contractului, nu afectează valabilitatea

contractului și nu se poate reține cauza ilicită sau frauda la lege.

Cu privire la restul

suprafeței de teren Înalta Curte reține că prin Titlul de proprietate nr.

X/1994 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate a

Municipiului București și S.A.I. s-a reconstituit pe numele lui S.N. dreptul de

proprietate pentru o suprafață de 4 ha și 500 mp, din care 5200 mp erau situați

în tarlaua X. (dosar apel). Așa fiind, reclamanta nu a cumpărat o suprafață mai

mare decât o deținea vânzătorul și deci nici acest motiv de nulitate invocat nu

poate fi primit.

Cu referire la

recursul intervenienților B.M., M.N., N.E. și A.T. cu prioritate este de

observat că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc.

civ. au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de

natură să se circumscrie ipotezei reglementate de aceste texte de lege - când

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv - când instanța

interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Analizând criticile

încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată caracterul

lor nefondat, urmând a fi respinse ca atare.

Critica privind

faptul că în mod greșit instanța de fond nu a admis în principiu cererea de

intervenție nu poate fi primită.

Așa cum am arătat mai

sus, din lucrările dosarului (dosarul tribunalului) rezultă, cu privire la

recurenții-intervenienți, că instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din

data de 11 septembrie 2008, dispunând rectificarea citativului în sensul că

A.T., B.M., M.N., N.E. nu au calitate în prezenta cauză.

Trebuie arătat că

respectarea de către instanță a dispozițiilor legale cuprinse în conținutul

art. 49 - 52 C. proc. civ. nu presupune ca aceasta să se pronunțe în sensul

admiterii cererilor de intervenție formulate în pricinile deduse judecății.

Constatându-se de

către instanța de fond că aceste persoane nu au calitate, instanța de apel a

reținut în încheierea din 17 martie 2010 (dosar apel) că nu au avut calitatea

de părți în primă instanță, iar prin formularea cererii de intervenție în faza

procesuală a apelului nu au dobândit și calitatea de intimați și în mod corect

le-a respins cererea de aderare la apel, atâta timp cât potrivit art. 294 alin.

(1) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza

sau obiectul cererii ce chemare în judecată". Cu privire la necitarea în

cauză a lui V.N. se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 297 și 129 C.

proc. civ.

Criticile sunt

nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cel

care stabilește cadrul procesual este reclamantul. Așa fiind, nu se poate

reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 sau art.

297 C. proc. civ.

Criticile prin care

se invocă nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. X/1999 și, pe cale de

consecință, greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantei vor fi respinse cu aceleași considerente expuse cu ocazia analizei

recursului pârâtei.

Criticile prin care

se tinde la reanalizarea situației de fapt și la reanalizarea probelor exced

cadrului juridic de analiză fixat pentru recurs prin dispozițiile art. 304 pct.

1 - 9 C. proc. civ., în recurs nefiind posibil a se face o reevaluare a

probelor și a situației de fapt.

În concluzie,

instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii în funcție

de situația de fapt, constatând că nici contractul nr. X/1999 și nici

contractul nr. Y/1999, nu este lovit de nulitate, reclamanta dobândind dreptul

de proprietate în temeiul acestor contracte, drept înscris în cartea funciară

în anul 1999 conform art. 25 din Legea nr. 7/1996, spre deosebire de pârâtă,

care a invocat contractele nr. Z/2007 și nr. W/2007 și care și-a înscris

dreptul de proprietate în cartea funciară ulterior față de reclamantă.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. și de intervenienții B.M., M.N., N.E. și

A.T. împotriva Deciziei civile nr. 663A din 13 iulie 2011 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL