ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6661/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 septembrie 2007, la Judecătoria sectorului 1 București (Dosar nr. 17689/299/2007), reclamanta A.S.N.B. România a chemat în judecată pe pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie, suprafața de 1.500 mp situată în București. În drept a invocat dispozițiile art. 481 și 485 C. civ. În fapt a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 a cumpărat terenul în suprafață de 4500 mp de la V.N. și M.T. situat în extravilanul municipiului București (ulterior intravilan). Terenul era deținut de vânzători în baza titlului de proprietate nr. X/1994 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul București, Sector Agricol Ilfov, pentru suprafața de 9500 mp.

S-a mai arătat că ulterior moștenitoarea vânzătoarei M.T., respectiv A.T., a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 mai 2007 o suprafață de 1500 mp din lotul de 4500 mp proprietatea reclamantei. La aceeași dată și la aceeași instanță (Dosar nr. 17691/299/2007) reclamanta a chemat în judecată pe aceeași pârâtă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie, suprafața de 3.500 mp situată în București. În drept a invocat dispozițiile art. 481 și 485 C. civ. În fapt a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 a cumpărat terenul în suprafață de 4500 mp de la V.N. și M.T. situat în extravilanul municipiului București (ulterior intravilan).

Terenul era deținut de vânzători în baza titlului de proprietate nr. X/1994 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul București, Sector Agricol Ilfov, pentru suprafața de 9500 mp. S-a mai arătat că ulterior moștenitorii vânzătoarei M.T., respectiv A.T., B.M., M.N. și N.E. au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 mai 2007 o suprafață de 3500 mp din lotul de 4500 mp proprietatea reclamantei. La aceeași dată și la aceeași instanță (Dosar nr. 17691/299/2007) reclamanta a chemat în judecată pe aceeași pârâtă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie, suprafața de 3.500 mp situată în București.

La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2007, în ambele dosare, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a următoarelor persoane: A.T., A.N.C.P. București și O.C.P.I. București. Prin încheierea din data de 7 decembrie 2007 instanța a dispus conexarea celor două dosare și citarea chemaților în garanție A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. București și O.C.P.I. București. Prin Sentința civilă nr. 3489 din 14 martie 2008, Judecătoria Sector 1 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., imobilul în litigiu având o valoare mai mare de 5 miliarde lei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 13610/3/2008.

La data de 23 iunie 2008 instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva pârâților chemați în garanție A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. București și O.C.P.I. București și formarea unui nou dosar reținând că datorită obiectului diferit al celor două acțiuni se impune administrarea unor probatorii diferite și s-ar întârzia judecarea cererii principale de chemare în judecată. La termenul din 26 martie 2009, reclamanta a formulat o cerere având natura juridică a unei completări de acțiune, solicitând ca instanța să aibă în vedere, atunci când cercetează suprapunerea dintre terenul proprietatea reclamantei și terenul proprietatea pârâtei, și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de A.S.N.B.

din România cu S.N. și autentificat în 19 august 1999. Față de lipsa de opoziție a pârâtei cu privire la această completare, la termenul la care ea a fost depusă, precum și la termenul următor, din 21 mai 2009, instanța a respins, la termenul din 18 iunie 2009, excepția tardivității completării acțiunii ca tardiv formulată. La termenul din data de 11 septembrie 2008 s-a încuviințat proba cu expertiză și s-a dispus rectificarea citativului încheierii de ședință de la termenul precedent în sensul că numiții A.T., B.M., M.N., N.E., A.N.C.P. București și O.C.P.I. București nu au calitate în cauză. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1106 din 15 octombrie 2009 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis acțiunea modificată și a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei A.S.N.B.

din România suprafața de 2641 mp, în București, tarlaua X, precum și suprafața de 2.311,12 mp, în București, tarlaua Y, identificate prin raportul de expertiză (refăcut), întocmit de expert M.-C.R.D. A luat act că reclamanta a învederat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 12 august 1999 (dosar Judecătoria sector 1) reclamanta a cumpărat de la V.N. și M.T. suprafața de 4.500 mp situată în București. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999, reclamanta a cumpărat de la S.N. proprietatea terenului de 5.200 mp, situat în București (Dosar 17691/299/2007).

Prin Încheierile nr. 1033 și nr. 1034 din 20 august 1999, dreptul de proprietate astfel dobândit a fost înscris în cartea funciară (Dosar nr. 17691/299/2007 Judecătoria sector 1). Pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. a încheiat cu A.T. contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 23 mai 2007 pentru terenul de 1.500 mp situat în București, iar cu B.M., M.N., N.E., A.T., contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 23 mai 2007 pentru terenul de 3.500 mp situat în București. Pin Titlul de proprietate nr. X/1999 (Dosar 17691/299/2007), s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numiților M.T. și V.N. pentru terenul de 2 ha și 300 mp, din care 950 mp reprezentând tarlaua Y. Conform contractului de partaj voluntar autentificat în 19 mai 1999 (Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1), M.T.

și V.N. au procedat la partajarea terenului de 9.500 mp, conform schiței anexă, în două loturi, de 5.000 mp (M.T. ) și 4.500 mp (V.N.). De pe urma defunctei M.T., decedată la 17 iulie 2006, au rămas ca moștenitori B.M., M.N., N.E., A.T., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 10 octombrie 2006 - Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1. Prin actul de dezmembrare și contractul de partaj voluntar autentificat în 10 octombrie 2006 (Dosar inițial), suprafața de 5.000 mp rămasă de pe urma acesteia s-a împărțit în două loturi, de 3.500 mp și de 1.500 mp, acesta din urmă în proprietatea lui A.T., iar primul în favoarea celorlalți moștenitori, respectiv B.M., M.N., N.E.

Terenurile de 3.500 și 1.500 mp au făcut ulterior obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X și Y din 23 mai 2007. Reclamanta a probat că deține un titlu de proprietate asupra suprafeței de 4.500 mp, situată în București, tarlaua Y, respectiv asupra suprafeței de 5.200 mp, situat în București, tarlaua X, parcela 18, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999. Instanța a reținut că nicio prevedere legală nu îi interzice reclamantei să revendice suprafața de 4.500 mp, care face obiectul titlului său, chiar dacă acest teren face parte dintr-o parcelă mai mare, de 9.500 mp și că din probele administrate nu a rezultat că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 de notarul public A.A.J.

are o cauză ilicită. Astfel, aspectul că la data autentificării contractului sus-menționat terenul în suprafață totală de 4.500 mp se afla în extravilanul municipiului București și avea categoria de folosință "arabil", iar părțile au prevăzut că proprietatea asupra terenului se va transfera către reclamantă ulterior datei la care a fost autentificat contractul, adică la data de 16 octombrie 1999 nu conduce la concluzia fraudării bugetului de stat cu suma pe care în mod normal trebuia să o plătească reclamanta A.B. ca taxă pentru scoaterea din circuitul agricol a acestui teren.

Amânarea transferului dreptului de proprietate este o clauză legală și licită, părțile fiind libere a conveni asupra acestui aspect potrivit propriilor interese, iar formalitățile trecerii terenului din extravilan în intravilan este firesc să fie efectuate de către proprietar, cu costurile aferente, care în cauză, raportat la prevederile contractuale, urmau a se suporta chiar de către cumpărătoarea reclamantă. S-a mai reținut cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 că nu are o cauză ilicită întrucât la momentul încheierii sale a fost utilizat un duplicat al titlului de proprietate din 29 martie 1994, având în vedere că duplicatul are aceeași valoare juridică ca și originalul (art. 55 din Legea nr. 36/1995).

Totodată, modalitatea de atribuire a numărului cadastral este un element exterior și anterior formării acordului de voință al părților sub forma contractului de vânzare-cumpărare, nefiind de natură a vicia transmiterea însuși a dreptului de proprietate. Suprafața de teren de 4.500 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999, a făcut, în același timp, obiectul contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999 de BNP M. & M., prin care terenul a fost partajat între M.T., care a preluat în deplină proprietate și posesie lotul nr. X, format din suprafața de 5.000 mp și V.N., care a preluat în deplină proprietate și posesie lotul nr. Y în suprafață de 4.500 mp.

Faptul că acest contract de partaj voluntar, deși preexistent vânzării-cumpărării, nu a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare, nu este de natură să determine vicierea acestuia din urmă, atât timp cât este îndeplinită cerința esențială ca vânzătorul să fie proprietarul terenului transmis, să apară în contract și să îl semneze. Prezența unei alte părți, care a semnat pe contractul de vânzare-cumpărare nu are în acest context relevanță. Reclamanta se prevalează de două contracte de vânzare-cumpărare anterioare titlului pârâtei și, în plus, înscrise în cartea funciară, aspect care le conferă opozabilitate față de dobânditorii ulteriori, dreptul său fiind așadar preferabil.

Potrivit raportului de expertiză topografică - Dosar nr. 13610/3/2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, între terenurile părților există suprapuneri, pentru suprafața de 2.641 m.p., din București, tarla X, precum și pentru suprafața de 2.311,12 mp, București, tarla Y. Conform aceluiași raport de expertiză, prin contractul de partaj voluntar autentificat în 19 mai 1999 (Dosar nr. 17689/299/2007 Judecătoria sector 1), M.T. și V.N. au procedat la partajarea terenului de 9.500 mp, conform schiței anexă, în două loturi, de 5.000 mp (M.T.) și 4.500 mp (V.N.). Din documentația cadastrală efectuată în vederea înstrăinării terenului către reclamantă, rezultă că, de fapt, suprafața de 4.500 mp nu este lotul nr. Y atribuit lui V.N., ci face parte din lotul lui M.T., de 5.000 mp, același care a fost ulterior transmis pârâtei.

Acest aspect nu este însă de natură a invalida actul de vânzare-cumpărare al reclamantei, atâta vreme cât atât M.T. cât și V.N. și-au manifestat voința de a vinde, iar actul de partaj voluntar încheiat între aceștia nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului, care a dobândit o suprafață de 4.500 mp, identificată prin măsurători cadastrale, dintr-un teren întreg de 9.500 mp. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. Prin motivele de apel s-a susținut că sentința este nelegală și netemeinică întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererile de intervenție în interesul S.C. T.D.O. S.R.L. și în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Deși a arătat că atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999, cât și contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999 sunt lovite de nulitate absolută și din acest motiv reclamanta nu are calitate de proprietar și nu are calitate procesuală activă, instanța nu a analizat aceste critici. În ceea ce privește motivele de nulitate absolută ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999, precizează că instanța de fond nu a analizat niciunul din acestea. Instanța de fond nu a analizat cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 sub aspectul încheierii acestuia de către V.N. și M.T., ca și cum suprafața înstrăinată s-ar fi aflat în indiviziune, în scopul creării unei confuzii.

De altfel, pentru justa soluționare a prezentei cauzei, A.B. ar fi trebuit să lărgească cadrul procesual prin introducerea în cauză a moștenitorilor lui V.N. Instanța a soluționat greșit excepția nulității absolute a titlului de proprietate invocat de A.S.N.B. din România. În mod greșit instanța a reținut că inexistența unui număr cadastral fracționat și a originalului documentației cadastrale nu sunt de natură a vicia transmiterea dreptului de proprietate. Numărul cadastral este menit tocmai să individualizeze terenul ce se înstrăinează, sens în care, în speță, acesta trebuia să fie un număr fracționat, rezultat ca urmare a dezmembrării suprafeței totale de 9.500 mp. Concret, numărul cadastral provizoriu nu putea să identifice decât suprafața totală de 9.500 mp, în timp ce identificarea suprafețelor de 4.500 mp și, respectiv, 5.000 mp urma a se face prin numere cadastrale fracționate.

Nu există documentația cadastrală în original, iar din documentația cadastrală existentă reies o serie de nereguli de natură să afecteze valabilitatea titlului de proprietate al A.B. și cu toate acestea instanța a considerat întemeiate cererile reclamantei. Deși instanța de fond reține existența contractului de partaj, preexistent încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 și a cărui ignorare atrage nulitatea titlului de proprietate al A.B., aceeași instanță apreciază că acest contract nu influențează în niciun fel valabilitatea titlului intimatei-reclamante. Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că la cererea depusă de V.N. pentru obținerea documentației cadastrale lipsește menționarea contractului de partaj, precum și că însuși expertul desemnat în cauză a reținut că, potrivit documentației cadastrale întocmită de B.Ș., V.N.

a înstrăinat un alt lot decât cel care i-ar fi revenit în conformitate cu contractul de partaj. Instanța, în mod greșit a apreciat că reclamanta nu a urmărit fraudarea bugetului, în condițiile în care plata restului de preț de 500 dolari SUA urma să se facă numai în momentul în care erau îndeplinite toate formalitățile de trecere a terenului din extravilan în intravilan și a schimbării categoriei de folosință a acestuia. Hotărârea este nelegală și pentru faptul că s-a ignorat că actul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1994 de notarul public A.A.J. are o cauză ilicită și deoarece la momentul încheierii sale a fost utilizat un duplicat al titlului de proprietate din 29 martie 1994, iar nu originalul acestuia, iar pe de altă parte, numărul cadastral al imobilului înstrăinat nu a fot atribuit în condiții de legalitate, atâta timp cât vânzătorii au vândut numai 4.500 mp din parcela nr. Z, care avea o suprafață de 9.500 mp.

Numărul cadastral provizoriu al suprafeței de 4.500 mp nu putea fi W, ci un număr cu fracție, iar anterior sau concomitent încheierii actului de vânzare-cumpărare trebuia încheiat un act de dezmembrare a parcelei nr. Z în două sau mai multe loturi distincte. Toate aceste elemente ridică semne de întrebare chiar în ceea ce privește autenticitatea documentației cadastrale care a stat la baza eliberării numărului cadastral provizoriu W. Instanța nu a avut în vedere că S.N. a vândut o suprafață de teren mai mare decât moștenise, respectiv 5.000 mp. în loc de 4.500 mp. Deși s-a invocat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect. A.B.

nu poate revendica în nici un caz parcela nr. Z din tarlaua X întrucât, în conformitate cu titlul de proprietate din 29 martie 1994, parcela nr. Z are o suprafață mult mai mare decât suprafața revendicată, respectiv o suprafață de 9.500 mp. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 s-a ascuns existența contractului de partaj, prin care terenul a fost partajat între M.T., care a preluat în deplină proprietate și posesie lotul nr. X, format din suprafața de 5.000 mp și V.N., care a preluat în deplină proprietate și posesie lotul nr. Y în suprafață de 4.500 mp; în acest sens, expertul desemnat în cauză arată că V.N. nu a înstrăinat lotul ce îi revenea în urma partajului; A.B.

nu poate revendica în nici un caz parcela din tarlaua X întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 august 1999 a fost înstrăinată o suprafață mai mare decât cea deținută în proprietate de către S.N.. S.C. T.D.O. S.R.L. a mai arătat că titlul său de proprietate este preferabil titlului de proprietate al intimatei, întrucât a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în condiții de deplină legalitate, fiind de totală bună credință la momentul perfectării celor două contracte de vânzare-cumpărare; că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize și și-a întemeiat hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză neconcludent și nepertinent.

La termenul din data de 22 februarie 2010 au formulat cerere de aderare la apel și totodată cerere de intervenție în interesul altei persoane numiți B.M., M.N., N.E. prin mandatar A.T. și A.T. în nume personal. Cererea de aderare la apel a fost respinsă prin încheierea din data de 17 martie 2010. Prin cererea de intervenție s-a arată că hotărârea este nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor de intervenție, părțile fiind prejudiciate astfel, neputând să propună probe, să se apere și să apere poziția pârâtei în favoarea căreia au intervenit. Deși V.N. a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 acesta nu a figurat ca parte în proces, cu toate că s-a cerut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Având în vedere că pe parcursul desfășurării procesului de fond s-a invocat excepția nulității absolute a contractului mai sus menționat și excepția lipsei calității procesual active a reclamantei instanța ar fi trebuit să suspende cererea de revendicare până la soluționarea acestor excepții. S-a mai susținut că acțiunea ar fi trebuit să fie respinsă ca nefondată deoarece singurul titlu valabil este cel al apelantei-pârâte. Intervenienții au fost vânzători de bună credință, iar pârâta S.C. T.D.O. S.R.L., a fost cumpărătoare de bună-credință. Nu s-a știut de existența contractului de vânzare-cumpărare pe care îl invocă reclamanta ca justificare a dreptului său de proprietate, contract de a cărui existență au luat cunoștință din dosarul cauzei, contract pe care îl consideră nul absolut pentru cauză ilicită și fraudă la lege.

În contractul de vânzare-cumpărare nu este menționat contractul de partaj voluntar autentificat în 19 mai 1999 de BNP A.M. și M., nu s-a notat privilegiul vânzătorului deși nu s-a plătit tot prețul, iar proprietar exclusiv asupra imobilului era numai V.N. și acesta numai pentru o suprafață de 4.500 mp. M.T. nu avea calitatea de a vinde. Intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară a fost nelegală dat fiind ilegalitatea obținerii nr. cadastral, lipsa semnăturii judecătorului, dar și faptul că la data de 20 august 1999 reclamanta nu era proprietara terenului, transferul dreptului de proprietate fiind amânat pentru data de 16 octombrie 1999. Prin Decizia nr. 663 A din 13 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul și cererea de intervenție accesorie.

A obligat apelanta să plătească intimatei 2.000 RON onorariu expert și 37.007,18 RON onorariu avocat. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut cu privire la situația de fapt că la data de 29 martie 1994, Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a emis, în favoarea numitei M.T. și a lui V.N., Titlul de proprietate nr. X, care atestă reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul acestora, în coproprietate, asupra unui teren în suprafață de 9.500 mp situat în București. La data de 19 mai 1999, M.T. și V.N. au încheiat contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. Y prin care și-au împărțit terenul în două loturi, unul de 4.500 mp, iar altul de 5.000 mp, prevăzând în acest act că fiecare dintre ei urmează să preia unul dintre aceste loturi în proprietate exclusivă.

La data de 12 august 1999, M.T. și V.N. și-au exprimat, amândoi, în calitate de vânzători, consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y prin care au înstrăinat o porțiune de 4.500 mp din terenul de 9.500 mp A.S.N.B., iar dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui teren a fost înscris în cartea funciară nr. X a Sectorului 1 București la data de 20 august 1999. Cu privire la motivul de apel referitor la nepronunțarea instanței de fond asupra cererilor de intervenție în interesul pârâtei s-a reținut că singurele persoane care au interesul și legitimarea procesuală activă pentru a formula această critică sunt doar intervenienții. Intervenienții nu au insistat în fața instanței de fond pentru soluționarea cererii.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a reținut că în mod corect aceasta a fost respinsă de instanța de fond. Apelanta a invocat în fața primei instanțe de judecată, în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 1999, încheiat de reclamantă cu V.N. și M.T. Prin motivele de apel apelanta a invocat o nouă apărare de fond, potrivit căreia și contractul de vânzare cumpărare din 12 august 1999, încheiat cu S.N., ar fi lovit de nulitate pentru cauză ilicită. Instanța de apel a reținut că elementele structurale ale unui contract respectiv "condiții esențiale pentru validitatea unei convenții" (art. 948 C. civ.), sunt următoarele: capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza.

Motivele invocate de către apelantă și intervenienți nu sunt prevăzute de lege ca având drept consecință nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, iar frauda la lege și cauza ilicită nu au fost dovedite. Numărul cadastral al imobilului nu influențează validitatea contactului, acest aspect fiind în legătură cu claritatea operațiunilor premergătoare înscrierii în cartea funciară, iar nu în legătură cu încălcarea normelor sancționate cu nulitatea la încheierea unui contract. Potrivit art. 120 al ordinului Ministrului Justiției nr. 2371C/1997, în vigoare la momentul înregistrării dreptului de proprietate al intimatei în cartea funciară: "Modificările care intervin prin operațiunile de alipire ori prin cele de dezlipire ale parcelelor se fac pe baza unor schițe întocmite și avizate de oficiul teritorial.

În aceste situații, numerele cadastrale ar putea fi fracționate, ceea ce se menționează în schiță printr-o subdivizare a numărului de parcele, care la prima împărțire va primi numărul X, prima parcelă și numărul Y, a doua parcelă, și în continuare, după numărul parcelelor ce se fac". Ca atare, în cazul realizării unei operațiunii de dezlipire a unei parcele atribuirea unui număr fracționat parcelei dezlipite era posibilă, dar nu și obligatorie. Prin urmare, chiar dacă s-a vândut o suprafață mai mică, respectiv 4.500 mp, decât aveau în total vânzătorii (9.500 mp) fără existența unui număr fracționat obținut ca urmare a dezmembrării, titlului de proprietate al reclamantei este valabil. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 nu este afectată de faptul că vânzătorii M.T.

și V.N. au încheiat anterior un act de partaj voluntar. Efectele acestui act de partaj constau în aceea că fiecare coproprietar s-ar fi considerat proprietar exclusiv al lotului primit, în mod retroactiv cu începere de la nașterea stării de coproprietate. În momentul încheierii contractului nr. X atât V.N. cât și M.T. au înțeles să își declare calitatea de vânzători și să își exprime consimțământul la vânzare, ceea ce echivalează cu o revocare tacită a contractului de partaj voluntar (art. 969 alin. (2) C. civ.). Și dacă nu s-ar ține seama de acest acord de voință privind revocarea actului de partaj, contractul de vânzare-cumpărare este valabil întrucât astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, terenul a căzut în lotul vânzătoarei M.T., devenind proprietatea sa exclusivă, iar aceasta și-a exprimat consimțământul la înstrăinarea acestuia către A.S.N.B.

Faptul că și V.N. a participat la încheierea contractului în calitate de vânzător nu constituie un motiv de nulitatea a actului, consimțământul acestuia rămânând lipsit de efecte juridice. Din examinarea clauzelor contractului, rezultă că voința părților a fost de a vinde și a cumpăra un teren construibil, la prețul prevăzut în contract. Faptul că s-a menționat că părțile au amânat transferul dreptului de proprietate până la o anumită dată și după efectuarea demersurilor pentru schimbarea categoriei de folosință a terenului nu conduce la concluzia că părțile au intenționat fraudarea bugetului de stat, atâta timp cât nu s-a dovedit că în realitate prețul plătit ar fi fost mai mare decât cel menționat în contract (art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale).

Vânzătorii și-au asumat numai obligația de a realiza demersurile administrative necesare scoaterii terenului din circuitul agricol, pe cheltuiala cumpărătoarei, respectiv a reclamantei-intimate. Atâta timp cât părțile nu contestă existența titlului de proprietate emis de Comisia pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenului a Municipiului București pe numele vânzătorilor M.T. și N.V., faptul că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost folosit un duplicat nu conduce la nulitatea acestuia. S-a mai reținut că duplicatele sunt înscrisuri identice înscrisurilor originale eliberate de chiar organul emitent și au aceeași valoare probatorie cu înscrisurile originale (art. 55 alin. (2) din Legea nr. 36/1995).

Prin titlul de proprietate din 20 iulie 1994 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate a Municipiului București și S.A.I. s-a reconstituit pe numele lui S.N. dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4 ha și 500 mp din care 5.200 mp erau situați în tarlaua X, adresă la care este situat terenul ce face obiectul cererii de față (dosar apel), astfel încât a fost găsită neîntemeiată susținerea potrivit căreia S.N. a vândut mai mult teren decât avea în proprietate. Înscrierea privilegiului vânzătorului în cartea funciară se referă la etapa realizării publicității imobiliare a contractelor de vânzare-cumpărare, fiind ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ca atare lipsa acestei înscrieri nu afectează valabilitatea contractului.

Aceeași consecință o are și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea intimatei-reclamante anterior împlinirii termenului care afecta transferul acestui drept. Rezultatul unei asemenea hotărâri îl reprezintă opozabilitatea față de terți a faptului dobândirii proprietății și nu are relevanță cu privire la valabilitatea contractului. Mai mult, acest aspect este nerelevant în raporturile dintre intimată și apelantă, întrucât apelanta a cumpărat terenul în litigiu după data de 16 octombrie 1999, menționată ca dată a dobândirii proprietății de către intimată. În ceea ce privește nelegalitatea sentinței motivat de faptul că nu a fost introdus în cauză numitul V.N. sau moștenitorii acestuia, deși s-a solicitat constatarea nulității absolute a unui contract în care acesta a fost parte s-a reținut că instanța de fond a procedat corect, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat principiul disponibilității.

Atâta timp cât pârâta nu a formulat o cerere reconvențională prin care să cheme în judecată ca pârâți pe N.V. sau S.V., instanța nu putea din oficiu să introducă ea în proces aceste părți (art. 129 C. proc. civ.). S-a mai reținut că suprafața de teren de 4.946 mp, revendicată de către intimata - reclamantă a fost transmisă, în mod succesiv de M.T. și V.N., și de moștenitorii defunctei M.T. (intervenienții din cauza de față) intimatei-reclamante și apelantei-pârâte. Astfel, din raportul de expertiză efectuat de expert P.D. (dosar apel) rezultă că terenul revendicat de intimată se suprapune cu terenul achiziționat de apelanta-pârâtă pe o suprafață de 4.946 mp.

Reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în august 1999, pe când pârâta a efectuat această operațiune la un moment ulterior, în mai 2007. Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare: "Înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor". Ca parte căzută în pretenții apelanta a fost obligată să plătească intimatei cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu expert și avocat, conform dovezilor de la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta S.C.

T.D.O. S.R.L. și de intervenienții B.M., M.N., N.E. și A.T. Pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor s-a susținut că se impune administrarea de probe noi prin efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate, deoarece instanța de fond și de apel nu au analizat fondul litigiului, motiv pentru care se impune casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Deși obiectivele expertizei efectuate în apel priveau în principal stabilirea existenței sau inexistenței unei suprapuneri între terenul reclamantei și al pârâtei, care ar fi trebuit să se realizeze prin efectuarea unor măsurători pe teren, expertul și-a fundamentat raportul doar pe baza unor înscrisuri pe care le-a cercetat, fără a efectua aceste măsurători.

Expertul nu a ținut seama de contradicția dintre referatul de notare-suprapunere din 31 martie 2010 al O. București - Serviciul Cadastru și referatul de suprapunere din 22 ianuarie 2010 al aceluiași emitent, iar răspunsurile la obiecțiuni nu au clarificat situația de fapt, ceea ce înseamnă că nici instanța de fond, nici instanța de apel nu au analizat fondul litigiului. Decizia a fost dată cu încălcarea legii, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție accesorie formulată de A.T., B.M., M.N. și N.E., fiind încălcate dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. și art. 21 alin. (3) din Constituție. În soluționarea apelului instanța de apel a considerat că nepronunțarea de către instanța de fond asupra cererii de intervenție accesorie nu poate fi sancționată întrucât intervenienții nu au insistat în fața instanței de fond în soluționarea cererii de intervenție.

Prin această conduită a instanței pârâta a fost lipsită de mijloacele de apărare ce puteau fi invocate de intervenienți în sprijinul său. Decizia mai este criticată pentru că a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A.B. Se mai arată că în cauză este incidentă cauza ilicită și frauda la lege. În susținerea acestor critici se arată că cererea reclamantei este o cerere de revendicare imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 481 C. civ. situație în care trebuie să probeze că deține un titlu de proprietate asupra terenului revendicat, iar titlul de proprietate invocat trebuie să fie valabil. În momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 s-a ascuns existența contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999 de BNP M. și Mo., prin care terenul a fost partajat între M.T.

(care a preluat în deplină proprietate și posesie lotul nr. X în suprafață de 5.000 mp) și V.N. (care a preluat lotul nr. Y în suprafață de 4.500 mp). Față de lipsa menționării faptului că suprafața de 4.500 mp face parte din întregul suprafeței de 9.500 mp de impune concluzia că V.N. nu putea înstrăina această suprafață de teren, rezultând concluzia că reclamanta nu are calitatea de proprietar. Prin alte critici se arată că în cauză nu există un număr cadastral fracționat, nu există originalul documentației cadastrale. În susținerea acestor critici se arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că numărul cadastral nu influențează validitatea contractului, căci numărul cadastral are rolul de a individualiza terenul.

De asemenea, împrejurarea că nu există originalul documentației cadastrale relevă o serie de nereguli, iar instanța de apel în mod greșit a considerat că aceste nereguli nu afectează titlul de proprietate al reclamantei. Se mai susține că V.N. a vândut ce nu avea. Suprafața de teren de 4.500 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 august 1999 a făcut în același timp obiectul contractului de partaj autentificat în 19 mai 1999, care, preexistent contractului de vânzare-cumpărare și nu a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare. Prin alte critici se invocă nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X/1999 și nr. Y/1999 deoarece au o evidentă cauză ilicită.

În susținerea acestor critici se arată că la data autentificării terenurile se aflau în extravilan, cu categoria de folosință "arabil". Întrucât acest regim juridic nu corespundea scopului urmărit de reclamantă, s-a prevăzut în contract că proprietatea se va transfera către reclamantă ulterior datei la care a fost încheiat contractul. Această problemă a fost tratată superficial de instanța de apel. Cauza ilicită constă în faptul că s-a urmărit fraudarea bugetului de stat cu suma pe care în mod normal trebuia să o plătească reclamanta ca taxă pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor. Intervenienții B.M., M.N., N.E. și A.T. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. În critici se susține că în mod greșit instanța de fond nu a admis în principiu cererea de intervenție, aceasta fiind o greșeală de judecată, necenzurată de instanța de apel. Se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece administrarea probelor și desfășurarea procesului a avut loc nelegal, fără introducerea în cauză a intervenienților. În mod greșit a fost respinsă cererea de aderare la apelul pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L., formulată de B.M., M.N., N.E. și A.T. Instanța de apel a reținut că aceștia nu dețin calitatea de părți în proces. B.M., M.N., N.E. și A.T. arată că au fost scoși din calitatea de chemați în garanție ca urmare a disjungerii și judecării separate a cererilor de chemare în garanție, ceea ce nu s-a întâmplat cu cererile de intervenție accesorie, care nu au fost disjunse și prin existența lor permit dobândirea calității de intervenienți, deci formularea unei cereri de aderare la apel.

În contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1999 invocat de reclamantă, figurează ca vânzător V.N., care se impunea a fi citat în cauză deoarece s-a cerut constatarea nulității absolute a acestui contract, sens în care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. În baza art. 129 C. proc. civ. instanța de fond trebuia să fixeze cadrul procesual și să citeze toate părțile care au semnat contractul de vânzare-cumpărare. Instanța de apel, care avea menirea de a efectua controlul judiciar al legalității și temeiniciei sentinței, nu și-a exercitat rolul activ și a aplicat greșit principiul disponibilității reținând că nu poate din oficiu să dispună introducerea în cauză a acestuia. Instanța de apel a respins greșit solicitarea constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 12 august 1999 și pe cale de consecință excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Deși s-au invocat mai multe cauze de nulitate absolută, instanța de apel le-a înlăturat prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea înțelesului neîndoielnic al acestuia și aplicarea greșită a legii. Acest contract nu menționează contractul de partaj voluntar din 19 mai 1999. La data de 12 august V.N. încheie contractul de vânzare-cumpărare deși în urma partajului voluntar nu mai era proprietar cu privire la terenul înstrăinat. Prin contractul de vânzare-cumpărare nu s-a transferat dreptul de proprietate (fiind amânată până la data de 16 octombrie 1999) deoarece prețul nu a fost achitat în totalitate și erau și alte obligații de îndeplinit. Pentru numărul cadastral X proprietar era V.N., care putea vinde doar partea sa, iar M.T.

nu era proprietară pe 4.500 mp, nu avea calitatea de a vinde. Întabularea în CF a fost făcută cu erori, fiind nelegal a se acorda un număr cadastral provizoriu. Contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat în baza originalului titlului de proprietate. Măsurătorile executate de ing. B.Ș., pe baza cărora s-au efectuat primele tranzacții, nu se regăsesc în documentațiile cadastrale refăcute și prezentate de O. Deși instanța de apel a constatat că suprafața de teren revendicată s-a transmis mai multor dobânditori, ajungându-se la titluri contradictorii, s-a apreciat că ambele titluri sunt valabile, dar pentru că trebuie ales un proprietar, acesta trebuie să fie reclamanta, aceasta întabulându-și mai repede titlul de proprietate în CF. Contractul de partaj voluntar este anterior contractului de vânzare-cumpărare și a fost transcris în registrul de transcripțiuni.

V.N. a vândut aceeași suprafață de teren atât reclamantei, cât și numiților M.D. și M.I. Titlul de proprietate al pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L. este singurul titlu valabil, provenind de la vânzătorii B.M., M.N., N.E. și A.T., toate părțile fiind de bună-credință la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare. Nu au fost analizate obiecțiunile la raportul de expertiză, nu au fost avute în vedere toate criticile, nu a fost chemat în judecată vânzătorul V.N. Soluția corectă era admiterea excepției nulității absolute a contractului nr. X/1999 și admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei cu consecința respingerii acțiunii în principal ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și în subsidiar ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare reclamanta A.S.N.B. a solicitat respingerea recursurilor. Recursurile nu sunt fondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente. Cu referire la recursul pârâtei S.C. T.D.O. S.R.L., cu prioritate este de observat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură să se circumscrie ipotezei reglementate de acest text de lege - când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2). Vor fi înlăturate criticile și susținerile referitoare la administrarea de probe noi prin efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate.

Aceste critici nu pot fi primite, prin ele tinzându-se la reanalizarea situației de fapt și a probelor, ceea ce nu este posibil în recurs, ca urmare a abrogării pct. 10 (când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct. 11 (hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate) ale art. 304 C. proc. civ. În acest sens art. 305 C. proc. civ. statuează fără echivoc: "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor". În ce privește criticile prin care se invocă încălcarea legii de către instanța de apel, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu sunt fondate și vor fi înlăturate ca atare: Pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de A.T., B.M., M.N. și N.E., în acest fel fiind încălcate dispozițiile art. 52 alin. (1) C. proc. civ. Se mai susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu sunt motive ca această nepronunțare să fie sancționată. În calitatea sa procesuală de pârâtă în cauză S.C. T.D.O. S.R.L. nu are interesul și nici calitatea procesuală activă pentru a formula această critică, singurele persoane îndreptățite în formularea acesteia fiind doar intervenienții înșiși, pretins lipsiți de posibilitatea de a-și susține cererea.

În altă ordine de idei, așa cum rezultă din lucrările dosarului (dosarul tribunalului) cu privire la aceste persoane, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din data de 11 septembrie 2008, dispunând rectificarea citativului în sensul că A.T., B.M., M.N., N.E. nu au calitate în prezenta cauză. Prin încheierea din data de 17 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, (dosarul curții de apel) a respins cererea de aderare la apel și a admis cererea de intervenție a acestor părți și, în acest context, se reține caracterul ineficient al susținerilor recurentei-pârâte, iar criticile formulate de A.T., B.M., M.N., N.E. cu ocazia apelului au fost avute în vedere de instanța de apel.

Cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, Înalta Curte reține că în susținerea acestei excepții pârâta a invocat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. X/1999 și nr. Y/1999 și a arătat, în ce privește contractul nr. X/1999, că la încheierea lui s-a ascuns existența contractului de partaj încheiat între M.T. și V.N., iar V.N. nu deținea terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare. Art. 948 C. civ. prevede condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții. ["Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită"]. Doar nerespectarea acestor condiții atrage nulitatea convenției.

Niciunul din aspectele invocate de pârâtă nu determină nulitatea contractelor, în sensul acestui articol. Consimțirea încheierii contractului de către V.N. și M.T., ambii figurând în contract în calitate de vânzători, are semnificația revocării, prin acordul părților, a actului de partaj voluntar încheiat anterior, în sensul dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ. De altfel, așa cum a rezultat din rapoartele de expertiză, terenul a căzut în lotul lui M.T., care și-a exprimat acordul la înstrăinarea acestuia către reclamantă. Faptul că V.N. și-a dat acordul cu privire la imobilul vândut nu poate duce la nulitatea contractului. Prin alte critici se invocă modul de numerotare cadastrală a imobilului, inexistența unui număr cadastral fracționat, inexistența documentației cadastrale în original.

Față de aceste susțineri se constată că modul de numerotare cadastrală, atribuirea de numere cadastrale fracționate nu sunt nici ele elemente care să influențeze valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, sau să determine nulitatea lui în sensul textului de lege evocat. În legătură cu inexistența originalului documentației cadastrale, urmează a se constata că nici această critică nu poate fi primită. Duplicatele sunt înscrisuri identice celor originale, eliberate de același organ emitent și cu aceeași putere probatorie, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 36/1995. Prin alte critici se susține că atât contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1999 cât și nr. Y/1999 sunt lovite de nulitate absolută, având o cauză ilicită, urmărindu-se frauda la lege.

La data autentificării având categoria de folosință "arabil", s-a urmărit fraudarea bugetului de stat cu suma ce trebuia achitată ca taxă pentru scoaterea terenului din circuitul agricol și s-a prevăzut că proprietatea se va transfera către reclamantă ulterior datei la care s-a încheiat contractul. Aceste critici nu pot fi primite, căci părțile contractante nu au urmărit fraudarea bugetului de stat, eludarea obligației de plată a taxei pentru scoaterea terenului vândut din circuitul agricol. Astfel, potrivit clauzelor din contract "noi, vânzătorii, ne obligăm ca până cel mai târziu la data de 16 octombrie 1999 să îndeplinim pe numele nostru și pe cheltuiala cumpărătoarei toate formalitățile necesare trecerii terenului din extravilan în intravilan și schimbării categoriei de folosință a acestuia din arabil în construibil pentru întreaga suprafață ce formează obiectul prezentului contract" (dosar nr. 17691/299/2007).

Față de conținutul art. 948 C. civ. se constată că nici această clauză, nici clauza privitoare la transmiterea dreptului de proprietate la o dată ulterioară datei încheierii contractului, nu afectează valabilitatea contractului și nu se poate reține cauza ilicită sau frauda la lege. Cu privire la restul suprafeței de teren Înalta Curte reține că prin Titlul de proprietate nr. X/1994 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate a Municipiului București și S.A.I. s-a reconstituit pe numele lui S.N. dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4 ha și 500 mp, din care 5200 mp erau situați în tarlaua X. (dosar apel). Așa fiind, reclamanta nu a cumpărat o suprafață mai mare decât o deținea vânzătorul și deci nici acest motiv de nulitate invocat nu poate fi primit.

Cu referire la recursul intervenienților B.M., M.N., N.E. și A.T. cu prioritate este de observat că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură să se circumscrie ipotezei reglementate de aceste texte de lege - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv - când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Analizând criticile încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată caracterul lor nefondat, urmând a fi respinse ca atare.

Critica privind faptul că în mod greșit instanța de fond nu a admis în principiu cererea de intervenție nu poate fi primită. Așa cum am arătat mai sus, din lucrările dosarului (dosarul tribunalului) rezultă, cu privire la recurenții-intervenienți, că instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea din data de 11 septembrie 2008, dispunând rectificarea citativului în sensul că A.T., B.M., M.N., N.E. nu au calitate în prezenta cauză. Trebuie arătat că respectarea de către instanță a dispozițiilor legale cuprinse în conținutul art. 49 - 52 C. proc. civ. nu presupune ca aceasta să se pronunțe în sensul admiterii cererilor de intervenție formulate în pricinile deduse judecății.

Constatându-se de către instanța de fond că aceste persoane nu au calitate, instanța de apel a reținut în încheierea din 17 martie 2010 (dosar apel) că nu au avut calitatea de părți în primă instanță, iar prin formularea cererii de intervenție în faza procesuală a apelului nu au dobândit și calitatea de intimați și în mod corect le-a respins cererea de aderare la apel, atâta timp cât potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii ce chemare în judecată". Cu privire la necitarea în cauză a lui V.N. se invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 297 și 129 C. proc. civ. Criticile sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. cel care stabilește cadrul procesual este reclamantul. Așa fiind, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 sau art. 297 C. proc. civ. Criticile prin care se invocă nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. X/1999 și, pe cale de consecință, greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei vor fi respinse cu aceleași considerente expuse cu ocazia analizei recursului pârâtei. Criticile prin care se tinde la reanalizarea situației de fapt și la reanalizarea probelor exced cadrului juridic de analiză fixat pentru recurs prin dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în recurs nefiind posibil a se face o reevaluare a probelor și a situației de fapt.

În concluzie, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii în funcție de situația de fapt, constatând că nici contractul nr. X/1999 și nici contractul nr. Y/1999, nu este lovit de nulitate, reclamanta dobândind dreptul de proprietate în temeiul acestor contracte, drept înscris în cartea funciară în anul 1999 conform art. 25 din Legea nr. 7/1996, spre deosebire de pârâtă, care a invocat contractele nr. Z/2007 și nr. W/2007 și care și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară ulterior față de reclamantă. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta S.C. T.D.O. S.R.L. și de intervenienții B.M., M.N., N.E. și A.T. împotriva Deciziei civile nr. 663A din 13 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL