ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1895/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 22 martie 2006, pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, reclamantele C.O.S.R. și F.O.R. au chemat în judecată pe pârâta SC D.L. SA, formulând cerere arbitrală prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentă în lei, la data plății efective, a sumei de 50.000 dolari S.U.A., ultima tranșă din contribuția datorată de pârâtă în temeiul contractului de sponsorizare din 19 mai 2003. Prin sentința arbitrală nr. 236 din 9 noiembrie 2006, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 50.000 dolari S.U.A.

și 29.881 lei, cheltuieli de arbitrare. Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele: Între părți s-a încheiat la 10 mai 2003, contractul de sponsorizare, care a dat naștere unor drepturi pentru pârâtă, dar și a unor obligații de plată, obligații din care, ultima rată, de 50.000 dolari S.U.A., scadentă la 1 aprilie 2004, nu a fost plătită de pârâtă. Pârâta nu a fost de acord cu plata acestor sume, întrucât nu i-au fost asigurate permise oficiale de acreditare și permise de acces în satul olimpic pentru Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena. Tribunalul Arbitral a reținut că nu există nici o legătură între obținerea sau nu a respectivelor permise și obligații de plată a sumei de 50.000 dolari S.U.A.

de către pârâtă. Punerea la dispoziție a acestor permise nu era o obligație de rezultat a reclamantei II, ci o obligație de mijloace, după cum rezultă din redactarea art. 4.3.9. din contract. O asemenea obligație nu putea fi decât de mijloace, pentru că această reclamanta nu avea calitatea de organizator a jocurilor olimpice, iar obținerea unor asemenea permise nu era posibilă decât cu acordul organizatorilor Olimpiadei. Or, pârâta nu a făcut dovada că ar fi cerut reclamantei II, în timp util, obținerea și predarea unor astfel de permise. Potrivit art. 6.3.2. din contract, în cazul încălcării unor „drepturi, pârâta L.D., partea afectată, va notifica în scris celeilalte părți respectiva încălcare”.

Neasigurarea permiselor de acreditare și de acces este o obligație cu scadență ulterioară celei de plata a sumei din litigiu. Nu s-a reținut apărarea pârâtei întemeiată pe ideea lipsei de cauză, raportându-se la obligațiile reclamantei II privind permisele, când există alte 20 de obligații ale reclamantei II, marea majoritate fiind obligații de rezultat și cu variate termene de execuție înainte, în timpul sau după olimpiadă și care au fost executate. Împotriva acestei sentințe, a formulat acțiune în anulare pârâta, solicitând admiterea acțiunii, cu consecința anulării sentinței arbitrale și pe fondul cauzei, respingerea cererii arbitrale. Reclamanta a invocat următoarele critici: - hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, art. 364 lit. c) C. proc.

civ.: - încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 358 C. proc. civ. - încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ., deoarece prin drepturi la apărare se înscrie și posibilitatea de a solicita probe. - dispozițiile art. 358 C. proc. civ., instituie obligația tribunalului arbitral ca pe întreaga durată a procedurii arbitrale, acesta este obligat să asigure părților respectarea dreptului la apărare, și anume principiul rolului activ al judecătorului, obligație încălcată în soluționarea cauzei. Or, în exercitarea rolului activ, instanța de judecată este obligată să ordone măsurile necesare judecării cererii și de a face respectate și să respecte ea însăși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil, să pună din oficiu în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea cauzei, să ordone din oficiu dovezile pe care le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.

- încălcarea dreptului la apărare al reclamantei prin respingerea probei cu înscrisuri, solicitată de D.L. în temeiul prevederilor de art. 172 C. proc. civ., deoarece la termenul din 26 octombrie 2006, reclamanta a solicitat tribunalului arbitral să facă aplicarea prevederilor art. 172 C. proc. civ., prin obligarea reclamantei de a depune lista cu acreditările acordate pentru Jocurile Olimpice, față de împrejurarea că acestea sunt înscrisuri deținute de partea potrivnică. În atare situație respingerea de către tribunalul arbitral prin încheierea din 26 octombrie 2006 a probei cu înscrisuri constând în lista cu acreditările acordate pentru Jocurile Olimpice ca lipsită de obiect, și a probei cu martori vădește necesitatea reexaminării prezentei cauze, sub toate aspectele.

- Caracterul nelegal al sentinței arbitrale prin încălcarea dispozițiilor 969 C. civ., art. 943 C. civ. Tribunalul arbitral a considerat că, urmare a analizei raportului juridic între părți, nu există nici o legătură între asigurarea sau nu a respectivelor permise invocate de pârâtă și obligarea acesteia de plată a sumei de 50.000 dolari S.U.A. Procedând astfel, instanța arbitrală a refuzat să recunoască contractului încheiat caracterul sinalagmatic, din moment ce a dedus că reclamanta nu putea invoca excepția de neexecutare, că nu are dreptul să invoce încălcarea de către reclamantă a propriilor obligații contractuale. Motivația tribunalului arbitral în sensul că pretinsa lipsă de legătură între obligația celor două părți se întemeiază nejustificat pe împrejurarea că obligația de plată a reclamantei era scadentă la 1 aprilie 2004, în timp ce problema permiselor nu se putea ridica decât în august 2004, interpretare greșită a întregii probe de drept deduse judecății.

- contractul sinalagmatic al contractului este exprimat în ideea de cauză juridică. Neexecutarea obligațiilor contractuale în condițiile în care contractul este unul sinalagmatic lipsește de cauză juridică prestația reclamantei de plată a ultimei tranșe de bani. Neexecutarea propriilor obligații de către reclamantă, dar și reaua-credință a acesteia este demonstrată de următoarele aspecte: până la momentul introducerii acțiunii arbitrale, reclamantele nu au solicitat plata sumei de 50.000 dolari S.U.A.; contractul de sponsorizare nu prevedea penalități pentru ipoteza întârzierii la plată; reclamantele au invocat excepția de neexecutare a contractului la momentul la care reclamantele au solicitat pentru prima oară plata sumei de 50.000 dolari S.U.A., adică la momentul introducerii acțiunii în anulare; reclamantele nu au invocat prevederile art. 6.3.2.

din contractul de sponsorizare. - netemeinicia cererii de arbitrare formulată de C.O.S.R. și F.O.R. Obligațiile reclamantei de a pune la dispoziție un număr de permise oficiale de acreditare și permise de acces în Satul Olimpic pentru Jocurile Olimpice, înscrise în art. 4.3.9 din contractul de sponsorizare erau obligații esențiale și prin încălcarea acestora, se întrunesc condițiile unei neexecutări parțiale, dar suficient de importante, care îndreptățesc partea cealaltă să refuze executarea propriei obligații. - tribunalul arbitral a considerat eronat că obligațiile asumate de reclamante ar fi obligații de mijloace, nu de rezultat, nicăieri în cuprinsul contractului nu se prevede obligația de a solicita permisele oficiale de atestare și permisele de acces.

Contractul de sponsorizare prevede strict obligațiile reclamantelor de a pune la dispoziția reclamantelor respectivele permise. Pârâtele legal citate, au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând, în esență, următoarele: Prevederile art. 129 C. proc. civ., nu sunt aplicabile tribunalului arbitral, în raport cu prevederile art. 358 10 C. proc. civ. De altfel, potrivit art. 358 11 alin. (4) C. proc. civ., tribunalul arbitral a încuviințat numai administrarea acestor probe pe care le-a apreciat motivat ca fiind utile, pertinente și concludente. Reclamanta face confuzie între dreptul la apărare și problemele legate de admisibilitate și administrarea mijloacelor de probă. Dreptul la apărare al părții este legat de asigurarea dreptului de a propune probele.

În ceea ce privește respingerea cererii de administrare a probei cu înscrisuri constând în lista cu acreditările acordate altor persoane, în mod corect, instanța arbitrală a considerat că, față de obiectul cauzei, această probă nu e utilă cauzei. Obligația contractuală a L.D. de a plăti ultima tranșă era scadentă la 1 aprilie 2004, în timp cu punerea la dispoziție a unor permise oficiale de acreditare și/sau de acces la Satul Olimpic putea avea loc numai în cursul lunii august 2004. Obligațiile acesteia de a pune la dispoziție permisele era una de diligentă, față de redactarea art. 4.3.9. din contractul de sponsorizare, și nu de rezultat, neexistând temei pentru invocarea excepției de neexecutare.

Intimata, a depus, în apărare, înscrisuri, facturi, adresa nr. 40/3 mai 2007, listă privind modificările cu privire la alocarea biletelor, formular de predare pentru Jocurile Olimpice de la Atena 2004, alte înscrisuri. În cauză a fost administrată și proba cu interogatoriu reclamantei, răspunsul fiind depus la dosar, din care se rețin răspunsurile reclamantelor în sensul că nu dețin înscrisuri din care să rezulte cine au fost beneficiarii permiselor de acreditare și acces și că nu au fost acordate asemenea permise unor terțe persoane. Analizând acțiunea în anulare, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 213 din 30 octombrie 2007, a respins-o, ca nefondată, reținând următoarele: În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 129 C. proc.

civ., Curtea a reținut că, în ceea ce privește tribunalul arbitral, art. 358 10 C. proc. civ., prevede doar posibilitatea, adică dreptul arbitrilor de a cere părților explicații scrise cu privire la obiectul cererii și faptele litigiului de a dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege. Prin urmare, dispoziția cuprinsă în art. 358 10 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă norma specială ce se aplică cu prioritate, în raport de norma generală. Norma cuprinsă în acest text legal are caracter dispozitiv și, prin urmare, neconformare/ tribunalului arbitral în sensul arătat de petentă nu este sancționată cu nulitatea hotărârii arbitrale. În cadrul analizei aceleiași critici, Curtea a mai reținut că prevederile art. 358 C. proc.

civ., prevăd că „în întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității”. Astfel, numai încălcarea acestor principii poate conduce la nulitatea sentinței arbitrale. În ceea ce privește criticile privind pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, Curtea a reținut că dreptul la apărare se realizează, în contextul invocat de reclamant, prin posibilitatea părților de a propune probe. Aceasta nu înseamnă însă că instanța arbitrală nu are dreptul să încuviințeze doar acele probe pe care le consideră concludente și pertinente, după intima ei convingere.

Astfel se reține, că la termenul de judecată de la data de 19 septembrie 2006, tribunalul arbitral a încuviințat pârâtei L.D. proba cu înscrisuri, a luat interogatoriul reclamantelor din acțiunea arbitrată, și s-au administrat probele solicitate, prorogându-se admisibilitatea probei testimoniale. La termenul de judecată din 26 octombrie 2006, pârâta L.D., a solicitat proba cu înscrisuri în condițiile art. 172 C. proc. civ. și proba testimonială, iar instanța cenzurând în funcție de susținerile părților și în raport de obiectul acestor probe, pertinența acestora, le-a respins motivat. Prin urmare, părții i-a fost asigurată posibilitatea de a propune probe, instanța cenzurând însă admisibilitatea acesteia.

În ceea ce privește legalitatea sentinței arbitrale, Curtea a reținut că, în mod corect, tribunalul arbitral a apreciat că obligația de punerea la dispoziția pârâtei L.D., a permiselor de acces/acreditare era una de mijloace, iar nu una de rezultat, față de conținutul prevederilor art. 4.3.9 și art. 4.1 lit. h) din contractul de sponsorizare. Art. 4.3.9. face referire la obligația de a depune toate eforturile pentru a pune la dispoziția reprezentanților principali L.D. a unui număr de permise oficiale de acreditare și permise de acces în Statul Olimpic, nefăcându-se dovada în cauză că C.O.S.R. și F.O.R. nu ar fi respectat această obligație. Art. 4.1 lit. h) din contract, se referă la dreptul pârâtei de a participa la orice eveniment național sau internațional organizat de C.O.S.R.

și F.O.R. sau Instituțiile olimpice, iar în ceea ce privește manifestările și evenimentele naționale olimpice, C.O.S.R. și F.O.R. se angajează să depună toate eforturile necesare în vederea sprijinirii L.D. în obținerea dreptului de participare, însă nu garantează succesul acestui demers. Obligația de mijloace este îndatorirea juridică care are ca obiect diligenta pe care debitorul trebuie să o depună în scopul obținerii de către creditor sau de către persoana desemnată de acesta a unui rezultat determinat, pe care debitorul nu este ținut să-l realizeze și nici să-l garanteze. Obligația de rezultat este îndatorirea juridică care are ca obiect obținerea de către debitor a unui rezultat determinat în folosul creditorului sau al persoanei determinate de acesta.

În mod corect a reținut tribunalul arbitral că nu există nici o legătură între asigurarea sau neasigurarea respectivelor permise invocate de pârâta și obligațiile acesteia de plată a sumei de 50.000 dolari S.U.A., prin această motivare nefiind negat caracterul sinalagmatic al contractului încheiat și care reprezintă voința concordantă a părților. Obligarea L.D. de a achita ultima tranșă de contribuție a devenit scadentă la 1 aprilie 2004, în timp ce efectuarea demersurilor pârâtelor de a pune la dispoziție permisele oficiale putea avea loc numai în cursul lunii august 2004, perioadă în care au avut loc manifestările olimpice. De altfel, din modul de redactare al art. 4.3.9 din contract rezultă că, în măsura în care reclamanta dorea aceste permise, trebuia să solicite în scris, solicitarea expresă fiind transmisă prin mijloace de comunicare convenite în acest articol.

În condițiile în care pârâtele ar fi încălcat vreo obligație contractuală, reclamanta trebuia să notifice în scris, conform art. 6.3.2 din contract, în termenul de 45 de zile prevăzut de acesta, ceea ce nu s-a întâmplat. Din moment ce obligația de plată a reclamantei era o obligație de rezultat, iar obligația pârâtului referitoare la permisele de acreditare sau acces era o obligație de mijloace, rezultă că cele două obligații nu erau corelative și în aceste condiții, nu poate fi invocată excepția de neexecutare a contractului. Excepția de neexecutare se definește ca un mijloc juridic de apărare, consecință directă a principiului interdependenței obligațiilor reciproce ale părților în contractele sinalagmatice, în virtutea căruia oricare dintre părțile unui astfel de contract poate refuza executarea propriei obligații asumate, câtă vreme cealaltă parte nu-și execută obligația corelativă ce-i revine.

Împotriva sentinței în temeiul legal a declarat recurs, SC D.L. SA invocând următoarele critici. - greșita interpretare și aplicare a art. 358 C. proc. civ., ca urmare a faptului că instanța arbitrală nu a admis nici o probă pentru dovedirea încălcării de către intimate, a art. 4.3.4 din contract, nu a fost reținută de instanța de fond care deși a sesizat acest fapt și potrivit art. 172 C. proc. civ., a obligat intimatele să depună lista acreditărilor/listelor de acces acordate. - nemotivarea sentinței, instanța înlăturând fără nici-un argument apărarea ce viza neexecutarea obligației intimatei, deși instanța trebuia să observe că obligația de plată a celor 50.000 dolari S.U.A. este lipsită de cauză juridică, pentru neîmplinirea obligațiilor contractantului.

- instanța a interpretat greșit caracterul obligațiilor părților din Contractul de sponsorizare, încălcând dispozițiile art. 969 C. civ. Astfel, instanța de fond, a reținut greșit că obligațiile intimaților prevăzute de art. 4.3.9 din contract, ar fi o obligație de mijloace, nu de rezultat și că în lipsa solicitării în scris permisele de acreditare nu poate invoca culpa intimatelor în neacordarea permiselor. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate urmează a se reține: Din considerentele deciziei, contrar a ceea ce susține recurenta, rezultă argumentele de fapt și susținerea lor în drept, în raport de care s-a analizat apărarea formulată de aceasta cu scopul de a demonstra că neexecutarea obligației pârâtei intimate, aceea de a fi făcute demersuri pentru obținerea acreditării datorate contractul lipsește de cauză juridică executarea obligației reclamantei, aceea de a plăti ultima tranșă de 50.000 dolari S.U.A.

la scadența de 1 aprilie 2004. Astfel, analizând legalitatea sentinței, instanța de apel, a confirmat aprecierea tribunalului arbitral cu privire la caracterizarea juridică a obligației asumată de intimată conform art. 4.3.9 și art. 4.1 lit. h) din contractul de sponsorizare, în sensul că această obligație era una de mijloace și nu una de rezultat. Aprecierea asupra naturii juridice a acestei obligații este corectă, deoarece atât din art. 4.3.9 cât și din art. 4.1 lit. 1) din contract, rezultă că pârâta-intimată s-a obligat doar să sprijine recurenta în obținerea permiselor oficiale de acreditare și permisele de acces în S.O.J.O., negarantând succesul acestui demers. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu referire la greșita încălcare a dispozițiilor art. 358 C. proc. civ., se impune înlăturarea acesteia ca nefondată. Față de reglementarea procedurii în fața tribunalului arbitral, urmează a se reține că dispozițiile art. 129 C. proc. civ., invocate ca fiind încălcate, nu sunt aplicabile, față de reglementarea expresă cuprinsă în art. 355 10 alin. (2) C. proc. civ., în raport de care în soluționarea pricinilor arbitrale, arbitrii au doar dreptul de a cere administrarea de probe, textul având așadar caracter dispozitiv și nu imperativ. De fapt, așa cum rezultă din motivele de recurs, recurenta critică sentința sub aspectul că nu s-a reținut încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că tribunalul ar fi respins în mod greșit proba cu anumite înscrisuri.

Critica nu poate fi primită, deoarece se invocă încălcarea unor norme dispozitive, or încălcarea acestora nu se circumscrie nici uneia din ipotezele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Aprecierea asupra admisibilității de administrare a probelor este o chestiune ce ține de probațiune și nu de dreptul de apărare și este apanajul instanței arbitrale. Or, așa cum a reținut și instanța în soluționarea cauzei, s-a asigurat părților egalitatea de tratament și deci dreptul la apărare.

Respingerea cererii de administrare a probei cu înscrisuri prin care se urmărea dovedirea obținerea unor acreditări pentru alte persoane și /sau entități pentru Jocurile Olimpice de la Atena s-a respins corect ca nefiind utilă cauzei, neavând nici o relevanță în soluționarea acesteia de îndată ce în litigiul arbitral ce a fost dedus judecății s-a analizat doar contractul încheiat cu recurenta, în raport de care s-a analizat dacă aceasta și-a îndeplinit obligația ce avea scadența la 1 aprilie 2004. În mod justificat, instanța a confirmat sentința arbitrală în sensul că recurenta nu și-a îndeplinit obligația.

Urmează a se reține că este nefondată aprecierea recurentei în sensul că neexecutarea obligației reclamanților de a pune la dispoziție permisele oficiale de acreditare, lipsește de cauză juridică executarea obligației sale, deoarece obținerea acestor permise era prevăzută ulterior la începutul lunii august 2004. Așa fiind, urmează a se reține că de îndată ce obligația de plată a recurentei este o obligație de rezultat, iar obligația reclamanților este o obligație de diligență, rezultă că efectuarea plății de către recurentă la data scadentă, nu era ținută corelativ de îndeplinirea la acea dată a obligației de obținere a permiselor de acreditare. Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D.L. SA Floreni împotriva sentinței comerciale nr. 213 din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 mai 2008.