ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 459/ D din 20

septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, s-au dispus următoarele:

A fost respinsă cererea inculpatului C.C. de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C.

pen., în infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută

de art. 183 C. pen.

În temeiul art. 174 C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

și a art. 74 lit. a) și c) C. pen., a condamnat pe

inculpatul C.C., la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen., pentru infracțiunea de omor.

Potrivit art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a-dedus din pedeapsa

aplicată

reținerea inculpatului de 24 ore

dispusă prin ordonanța din 10 octombrie 2006.

Conform art. 14 și 346

C. proc. pen. și a art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă

exercitată de partea civilă A.V.

și

a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 lei RON cu titlu de

despăgubiri pentru daune materiale și suma de 2.000 lei RON cu titlu de

despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 118 lit.

b) C. pen., a dispus confiscarea unei furci

folosită la comiterea infracțiunii.

A dispus ca mijloacele materiale de probă,

respectiv obiecte și

lame de sânge, să fie

păstrate până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei către stat cu titlu de

cheltuieli judiciare.

În conformitate cu art. 193 C. proc. pen., a

obligat

inculpatul la plata sumei de 400

lei RON către partea civilă A.

V. cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost

trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul

C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.,

reținându-se prin actul de sesizare a instanței că, la data de 9 octombrie 2006,

în jurul orelor 22,00, a găsit pe victima T.Ș. în

gradina sa, înarmat cu un arac și având o pătură pregătită pentru a lua

fân. Pe fondul conflictului intervenit între victimă și inculpat, acesta din

urmă

l-a lovit pe T.Ș. cu furca, pumnii și picioarele în zona toracelui, în urma

leziunilor produse aceasta decedând.

În baza probelor administrate, instanța de

fond a reținut în fapt că, la data de 9 octombrie 2006, inculpatul C.C. a

lucrat la cules

struguri împreună cu fiica

sa C.E., rămânând peste noapte la

casa fiului său, unde trebuia să aibă

grijă de animale.

În spatele casei,

inculpatul are un teren fâneață neîmprejmuit, ce fusese recent cosit iar fânul

lăsat pe loc, în căpițe. în jurul orelor 22,00,

noaptea, inculpatul a auzit zgomot în spatele casei

și a ieșit din casă.

Crezând că zgomotul a

fost produs de animalele din grajd, inculpatul a

luat furca cu scopul de

duce acestora iarbă proaspăt cosită de la căpiță. Când a ajuns în spatele

casei, pe terenul cu fâneață, inculpatul a constat că la fața locului se află 4

persoane care luau fân din căpițe.

În momentul în care inculpatul s-a apropiat

de locul unde se aflau aceste persoane și Ie-a întrebat ce caută pe terenul

său, numitul

T.Ș., care era înarmat cu un

arac și se afla sub influența

băuturilor alcoolice (alcoolemie 1,50 gr.

la mie, existentă la deces) l-a lovit pe C.C. în cap, încercând să scape prin

fugă. întrucât inculpatul se afla prea aproape, T.Ș. a încercat să-l lovească

din nou cu aracul însă, în acel moment, C.C. a lovit la rândul său victima cu

furca peste cap, aceasta căzând jos.

În continuare, inculpatul a abandonat victima

căzută jos și a alergat după celelalte trei persoane care veniseră la furat

fân, reușind să identifice două persoane, și anume pe A.L. și pe fiica acesteia

A.L., fără a reuși să le rețină pentru a le prezenta

polițistului, cum intenționase. După ce acțiunea de prindere a

celorlalți

participanți la furt a eșuat, inculpatul s-a întors la locul

unde căzuse victima T.Ș., pe care a găsit-o stând jos, și căreia i-a cerut să

se ridice și să meargă la poliție.

Victima i-a spus acestuia că nu poate să

meargă, însă inculpatul a luat-o de mână și aceasta a mers silită circa 20

metri după care s-a

așezat pe iarbă spunând

că nu poate continua drumul.

S-a reținut că victima se afla în raporturi

de dușmănie cu

inculpatul datorită faptului

că acesta îi mai furase anterior și alte bunuri

de valoare din

gospodărie (aspect confirmat de toți martorii audiați în

cauză), având, din acest motiv, procese pe rolul

instanței locale.

Enervat de faptul că victima a încercat să

fure din nou, și vrând să o silească pe aceasta să se deplaseze la postul de

poliție, inculpatul a lovit-o pe aceasta din nou cu pumnii și picioarele în

zona toracelui, lăsând-o pe șes, lângă o căpiță de fân.

După ce a abandonat

victima, inculpatul a mers în sat să anunțe

poliția și, negăsind pe nimeni, la miezul nopții s-a

dus la mama sa

căreia i-a spus că I-a prins

la furat pe T.Ș. și I-a bătut.

După miezul nopții,

inculpatul s-a întors împreună cu mama sa la

terenul cu fâneață pentru a vedea ce face victima și

au constatat că

aceasta era moartă.

Inculpatul, dimineața, a mers din nou la poliție și a

relatat

împrejurările comiterii faptei conducându-i pe aceștia la locul respectiv.

Potrivit raportului de constatare medico-legală, victima

prezenta în exterior o multitudine de plăgi,

escoriații și contuzii la față,

cap și torace. Diagnosticul

morfopatologic macroscopic a stabilit leziuni grave ca: ruptură ficat și

rinichi, fracturi costale bilaterale, fractură de stern etc. Raportul a

concluzionat că moartea a fost violentă și s-a datorat colapsului

cardiocirculator survenit consecutiv unui politraumatism soldat cu fracturi

costale bilaterale, fractură de stern, ruptură de ficat și de rinichi cu

hemoperitoneu și hematom

retroperitoneal,

iar toate aceste leziuni toraco-abdominale, care au dus

la deces, s-au

putut produce prin lovire, comprimare toraco-abdominală cu mijloace

contondente, între acestea și deces existând legătură directă de cauzalitate.

Inculpatul a recunoscut că a lovit victima,

descriind încă de la primele cercetări, când s-a prezentat la poliție,

amănunțit împrejurările și modul comiterii faptei.

În apărarea sa, inculpatul a susținut că

fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183

C. pen., respectiv lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte deoarece nu a

urmărit producerea rezultatului mai grav, respectiv moartea victimei, ci numai

vătămarea corporală și imobilizarea acesteia, și nici nu a putut să prevadă

survenirea morții, situație în care moartea se datorează culpei sale.

Instanța de fond a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei cu motivarea că, spre deosebire de

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care se săvârșește cu

praeterintenție, infracțiunea de omor se săvârșește, sub aspectul laturii

subiective, fie cu intenție directă, fie cu intenție indirectă, aceasta din

urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat

și acceptarea posibilității producerii lui. Intenția de a ucide, sub forma

intenției directe sau indirecte, se

deduce,

între altele, din împrejurările concrete de comitere a faptei, din

natura

instrumentelor folosite și aptitudinea acestora de a cauza

moartea prin folosire, din zona vitală vizată,

din numărul și intensitatea

loviturilor aplicate și din gravitatea

leziunilor. Intenția de a ucide,

dedusă pe

baza criteriilor arătate, diferențiază infracțiunea de omor de

infracțiunea

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Or, retine prima instanță, din

raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea victimei s-a datorat

colapsului cardiocirculator, produs în urma unui politraumatism în a cărui

structură au fost cuprinse: a) - fracturi costale bilaterale și de stern și b)

- traumatism abdominal ce a cuprins ruptură de organe, ficat și rinichi, cu

hemoperitoneu și hematon retroperitoneal. Potrivit constatărilor și

concluziilor medico-

legale, prin ele însele,

leziunile s-au produs prin lovire, comprimare cu

corpuri contondente (cu

furca și bocancii pe care îi purta inculpatul) și aveau capacitate

tanato-generatoare. Pe de altă parte, reține instanța de fond, nu a existat

nici o altă cauză a morții în afara acțiunii agresive

a inculpatului care a condus, în mod direct, la deces într-un interval

de

timp scurt. Raportul de cauzalitate ce există între fapta de lovire

activă a victimei de către inculpat cu furca, pumnii și picioarele încălțate cu

bocanci, în zona fetei, toracelui, abdomenului este evident și nu a fost

întrerupt de nici o altă cauză.

În ce privește producerea traumatismelor

constatate, acestea s-au produs, în mod evident, prin lovirea repetată a

victimei de către inculpat (în două etape, în mod repetat) în zone vitale.

Aplicând o multitudine de lovituri cu pumnii în zone vitale, cu obiecte apte să

producă moartea, cu intensitate mai mare în

zona toraco-abdominală,

soldată cu căderea victimei și imposibilitatea

de a se deplasa, inculpatul și-a reprezentat producerea rezultatului pe care, chiar

dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția indirectă

de

a ucide. În aceste condiții, retine

instanța de fond, moartea victimei nu este urmarea unei acțiuni

praeterintenționate, ci a unei acțiuni căreia îi

corespunde intenția indirectă de a ucide, specifică infracțiunii de

omor.

Din probele administrate, prima instanță a

mai constatat că victima, la momentul depistării, efectua o acțiune ilicită

gravă, că anterior mai comisese astfel de fapte împotriva patrimoniului

inculpatului, care constituie toate infracțiunea

de furt, împreună cu alte

persoane,

și că aceasta este cea care a agresat mai întâi, cu violență

fizică pe

inculpat chiar pe proprietatea sa, ceea ce a justificat reținerea dispozițiilor

art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța legală a provocării.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul a

avut o conduită cooperantă cu organele judiciare, recunoscând și descriind cu

sinceritate fapta comisă, pe care a regretat-o

permanent, acesta fiind o

persoană în vârstă de 56 ani, cu o pregătire

intelectuală și educație

modestă, cu o

familie organizată și fără antecedente penale, ceea ce a

justificat

reținerea circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c)

C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, s-au constat următoarele:

În cauză, s-a constituit parte civilă A.V.,

fosta soție a inculpatului care, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor

și ale inculpatului, a suportat cheltuielile de înmormântare. Partea civilă A.V.

a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 13.000.000 lei RON,

reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeni, și suma de 5000 lei RON

reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Aceasta nu a dovedit însă că a

avut posibilitatea de a efectua cheltuielile de înmormântare excesive.

Inculpatul nu a fost de acord să plătească

despăgubiri pentru daune morale iar în cea ce privește cheltuielile de

înmormântare și pomenile ulterioare a fost de acord să despăgubească partea

civilă numai până la concurența sumei de 5000 lei RON. Din declarațiile

martorilor M.A.D. și A.V. a rezultat că înmormântarea a fost conform datinilor,

toate lucrurile erau noi și că, ulterior, partea civilă a făcut pe cheltuiala

ei și pomenirile de 9 zile, 3

luni și 6

luni. Martorii au apreciat că toate cheltuielile efectuate pentru

înmormântare

și pomeniri s-au ridicat, în total, la suma de 10.000 lei RON.

Instanța, în baza probelor, a reținut ca

fiind dovedite cheltuielile în cuantum de 10.000 lei RON, însă ca efect al

reținerii provocării, existând și culpa victimei ce s-a cuantificat în

proporție de 50 %, a diminuat corespunzător despăgubirile civile. Împrejurarea

că partea civilă a înmormântat de bună voie pe victimă, a demonstrat, în opinia

primei instanțe, că aceasta l-a respectat pe fostul său soț, de care era încă atașată

și de a cărei moarte tragică a fost afectată psihic,

prejudiciind-o moral. Reținând un prejudiciu moral, a dispus acordarea

cu

titlu de despăgubiri pentru daune morale, ținând cont și de culpa victimei în

proporție de 50 % ca efect al aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul.

În apelul Ministerului Public, sentința a

fost criticată pentru

greșita reținere a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b)

C. pen., cu efectul

reducerii pedepsei și despăgubirilor acordate părții civile.

Inculpatul, prin apărător, a criticat

sentința atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile, inclusiv

cu privire la greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin decizia penală nr. 14 din 29 ianuarie 2008,

Curtea de Apel Bacău

a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și a

respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

A desființat sentința apelată și, rejudecând,

a înlăturat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și, pe

cale de consecință, a majorat despăgubirile civile acordate părții civile A.V.

la 10.000 lei (pentru daune materiale), respectiv, la 4.000 lei (pentru daune

morale), fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de

apel a reținut următoarele:

Instanța de fond, în urma analizei probelor

administrate, a stabilit o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a dat

o încadrare juridică corectă faptei supuse judecății. De asemenea, instanța de

apel a constatat că în mod corect au fost reținute în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuate judiciare prevăzute de art.

74 lit. a) și c) C. pen.

Apărările inculpatului, care a susținut că

fapta sa întrunește

elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., nu

au fost considerate

ca întemeiate, având în vedere multitudinea loviturilor de mare intensitate aplicate

victimei în zone vitale, ceea ce relevă că acesta a acționat cu intenția de a

provoca moartea victimei,

rezultat care,

chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, vinovăția fiind sub

forma

intenției indirecte de omor.

Hotărârea primei

instanțe a fost apreciată ca fiind criticabilă în ce

privește reținerea circumstanței atenuante legale

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece, din ansamblul probator, nu a

rezultat împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei

puternice tulburări din partea victimei T.Ș.

În opinia instanței de apel, pentru existența

circumstanței atenuante legale a provocării este necesară întrunirea a trei

condiții cumulative: existenta unei anumite activități de provocare din partea

victimei; actul provocator al victimei să

determine o puternică tulburare sau emoție inculpatului; sub stăpânirea

puternicei tulburări sau emoții,

inculpatul să fi săvârșit infracțiunea.

Or, din probele administrate, instanța de

apel a apreciat că acțiunile de violență fizică a inculpatului, care au cauzat

moartea victimei, nu fost comise de către acesta cât timp se afla sub o

puternică tulburare sau emoție cauzată de actele de provocare ale victimei T.Ș.

Inculpatul a surprins victima furând bunuri de pe un teren proprietatea sa. Ca

urmare a surprinderii victimei pe terenul inculpatului, acesta, pe fondul

iritării provocată de acțiunea ilicită a lui T.Ș., l-a lovit cu o furcă în zona

capului. În

urma loviturii primite, T.Ș. s-a

îndepărtat din acel loc prin fugă, iar la o distanță de aproximativ 20 de metri

a căzut într-o groapă,

loc în care inculpatul i-a aplicat loviturile

care au cauzat decesul acestuia.

În aceste condiții, instanța de apel a

considerat că loviturile aplicate victimei T.Ș., care au condus la moartea

acestuia, au avut loc după momentul în care surescitarea nervoasă a

inculpatului încetase întrucât victima părăsise proprietatea sa, nemaifiind

astfel justificată continuarea exercitării actelor de violență fizică.

Inculpatul s-a aflat în stare de provocare doar în momentul în care a ripostat,

lovind victima când acesta a pătruns ilicit pe terenul său. Din momentul în

care T.Ș., a părăsit terenul inculpatului, continuarea violențelor fizice de

către acesta nu mai este explicabilă, loviturile care au generat moartea

victimei nemaifiind rezultatul actului provocator al acesteia.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat

prezentul recurs.

În motivele scrise de recurs, inculpatul,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 17 C. proc.

pen., a criticat hotărârile sub aspectul laturii penale și al laturii civile,

iar cu ocazia dezbaterilor a completat și cu cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În principal, inculpatul

a solicitat achitarea prin reținerea legitimei

apărări [(art. 44 alin. (2

1

) C. pen.)] sau

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.,

iar în subsidiar, reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b)

C. pen., reducerea pedepsei, cu aplicarea unei modalități de executare

neprivative de libertate, și a despăgubirilor acordate părții civile (fosta

soție a victimei).

În recurs, având în vedere acordul

inculpatului, acesta a fost ascultat, declarația sa fiind consemnată și atașată

la dosar.

Inculpatul și apărătorul său ales

nu au formulat cereri pentru administrarea altor probe. La dosar au fost

depuse, în copie, actele de

proprietate privind casa și terenul aferent.

Asupra motivelor de recurs ale inculpatului:

-

prima

critică, referitoare la incidența legitimei apărări prevăzută

de art. 44

alin. (2

1

) C. pen., este neîntemeiată.

Pe de o parte, din probele administrate

(inclusiv declarația inculpatului, dosar instanță fond, și procesul verbal de

conducere în teren cu planșe foto dosar urmărire penală) rezultă că bunurile

(căpițele de fân) erau situate pe un teren situat în spatele imobilului, teren

neîngrădit, în aceleași locuri fiind săvârșite și actele de violență asupra

victimei, recunoscându-se, de altfel, că „la est și la vest terenul este

delimitat de răzoare naturale lăsate de fiecare vecin, respectiv T.M. și V.C.”.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 44 alin. (2

1

)

C. pen., nu instituie o prezumție de legitimă apărare cu privire la apărarea

proprietății, ci are în vedere situația în care o persoană săvârșește fapta

pentru a

respinge pătrunderea fără drept a

unei persoane prin violență, viclenie,

efracție sau prin alte asemenea

mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori

delimitat prin semne distinctive.

- neîntemeiată este și critica referitoare la

încadrarea juridică a faptei;

Inculpatul a susținut

că nu a avut intenția de omor, ci intenția de

vătămare corporală, rezultatul mai grav (moartea

victimei) fiind rezultatul culpei, ceea ce este caracteristic formei de

vinovăție definită

ca intenție depășită

(praeterintentie), respectiv infracțiunii prevăzută de

art. 183 C. pen.

Această apărare a inculpatului, în sensul că

nu a acționat cu intenția de omor, a fost examinată de ambele instanțe care, cu

argumente convingătoare, au respins-o ca neîntemeiată.

Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.,

se caracterizează prin aceea că infractorul acționează cu intenția generală de

vătămare corporală, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil

acestuia în baza culpei. În cazul infracțiunii de omor, infractorul acționează

cu intenția suprimării vieții victimei, iar nu cu intenția generală de vătămare

corporală. Intenția de omor este dedusă din împrejurările săvârșirii faptei și

din modul concret în care a acționat infractorul.

Gravele leziuni descrise în raportul de constatare

medico-legală,

fracturi costale bilaterale,

fractură de

stern, ruptură de ficat și rinichi cu hemoperitoneu și

hematom retroperitoneal, care au dus la colaps cardiocirculator și, în final,

la moartea victimei, produse prin lovire-comprimare cu furca și cu picioarele

(cu bocanci), relevă intenția (indirectă) a inculpatului de

omor, iar nu intenția generală de vătămare

corporală.

- sunt însă întemeiate criticile referitoare

la individualizarea cuantumului pedepsei, fiind incidente dispozițiile legale

privind circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., și la despăgubirile acordate părții civile.

Potrivit art. 73 lit. b)

C. pen., constituie circumstanță atenuantă

săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,

produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin

altă acțiune ilicită gravă.

Îndeplinirea condițiilor provocării trebuie

raportată la condițiile concrete în care infracțiunea a fost săvârșită, precum

și la persoana care a săvârșit-o.

Inculpatul, în vârstă de 56 de ani la data

faptei, persoană mediu instruită, agricultor cu venituri provenite din

activități specifice, a fost puternic tulburat de găsirea mai multor persoane

care sustrăgeau, noaptea, fânul din căpițele proprietatea sa. La starea

respectivă a contribuit atitudinea violentă a victimei, care l-a lovit cu un

țăruș, precum și constatarea că aceasta este chiar cea care mai furase și în

trecut din gospodăria sa (declarație inculpat, declarație martor A.V.,

declarație martor A.G., declarație martor A.I., declarație martor C.A.,

declarație martor A.A. dosar primă instanță, ordonanța procurorului din 16

februarie 2006 dosar nr. 5561/2006 al Tribunalului Bacău).

Delimitarea desfășurării faptelor în cele

două etape (cea inițială, a depistării grupului de persoane ce furau fân, și

cea ulterioară, de

fugărire a acestora,

găsirea victimei căzute și lovirea acesteia), corect

reținută de ambele

instanțe, nu este însă de natură să justifice, în

raport de timpul foarte scurt în care s-au desfășurat faptele,

concluzia

că, în cea de-a doua etapă (în care s-au aplicat loviturile cu

efect letal asupra victimei), starea de puternică tulburare sau emoție

dispăruse.

Tocmai această stare de puternică tulburare

este de natură a justifica comportamentul violent al inculpatului în cea de-a

doua etapă și declarația acestuia în sensul că „nu-mi explic cum la vârsta mea ...

s-a întâmplat acest lucru.”.

În concluzie, Înalta Curte va retine

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și eficiența

juridică a acesteia

asupra cuantumului

pedepsei și despăgubirilor civile.

Cererea inculpatului de executare a pedepsei

într-o modalitate neprivativă de libertate este neîntemeiată. Chiar în

condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art.

74 lit. a) și c) C. pen., cu efectul reducerii pedepsei la 3 ani și 6 luni

închisoare, Înalta Curte apreciază că, în raport de pericolul social al infracțiunii

contra vieții persoanei, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.,

poate fi atins numai prin modalitatea de executare

efectivă a acesteia.

Din declarația de constituire ca parte civilă

a numitei A.

V. rezultă că a divorțat de

victimă în urmă cu 10 ani și că trăiau în

camere separate. Împrejurarea

că aceasta a înmormântat victima nu justifică concluzia primei instanțe pentru

acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale deoarece acordarea unor sume

cu acest titlu trebuie să țină cont, printre altele, și de viața în comun a

soților, de legătura afectivă, de sprijin material, moral și sufletesc,

legătură întreruptă brusc prin moartea unuia dintre soți în urma săvârșirii

infracțiunii asupra sa.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va

casa decizia și, în parte, sentința, rejudecând cauza în limitele arătate.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței iar din pedeapsa

aplicată inculpatului se va deduce, potrivit art. 88 C.

pen., durata reținerii de 24 de ore.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de inculpatul C.C.

împotriva deciziei penale nr. 14 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția

penală.

Casează decizia recurată și, în parte,

sentința penală nr. 459/ D din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău și

rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu reținerea

dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., de la 7

ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71 – art. 64

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Înlătură aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Respinge cererea părții

civile A.V. privind obligarea

inculpatului

la daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

penale.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

reținerii din data de 10 octombrie 2006.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de inculpat, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 aprilie 2008.