ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 459/ D din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, s-au dispus următoarele: A fost respinsă cererea inculpatului C.C. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. În temeiul art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 74 lit. a) și c) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C., la 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de omor.

Potrivit art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a-dedus din pedeapsa aplicată reținerea inculpatului de 24 ore dispusă prin ordonanța din 10 octombrie 2006. Conform art. 14 și 346 C. proc. pen. și a art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă A.V. și a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 lei RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și suma de 2.000 lei RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unei furci folosită la comiterea infracțiunii.

A dispus ca mijloacele materiale de probă, respectiv obiecte și lame de sânge, să fie păstrate până la soluționarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. În conformitate cu art. 193 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei RON către partea civilă A. V. cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., reținându-se prin actul de sesizare a instanței că, la data de 9 octombrie 2006, în jurul orelor 22,00, a găsit pe victima T.Ș.

în gradina sa, înarmat cu un arac și având o pătură pregătită pentru a lua fân. Pe fondul conflictului intervenit între victimă și inculpat, acesta din urmă l-a lovit pe T.Ș. cu furca, pumnii și picioarele în zona toracelui, în urma leziunilor produse aceasta decedând. În baza probelor administrate, instanța de fond a reținut în fapt că, la data de 9 octombrie 2006, inculpatul C.C. a lucrat la cules struguri împreună cu fiica sa C.E., rămânând peste noapte la casa fiului său, unde trebuia să aibă grijă de animale. În spatele casei, inculpatul are un teren fâneață neîmprejmuit, ce fusese recent cosit iar fânul lăsat pe loc, în căpițe. în jurul orelor 22,00, noaptea, inculpatul a auzit zgomot în spatele casei și a ieșit din casă.

Crezând că zgomotul a fost produs de animalele din grajd, inculpatul a luat furca cu scopul de duce acestora iarbă proaspăt cosită de la căpiță. Când a ajuns în spatele casei, pe terenul cu fâneață, inculpatul a constat că la fața locului se află 4 persoane care luau fân din căpițe. În momentul în care inculpatul s-a apropiat de locul unde se aflau aceste persoane și Ie-a întrebat ce caută pe terenul său, numitul T.Ș., care era înarmat cu un arac și se afla sub influența băuturilor alcoolice (alcoolemie 1,50 gr. la mie, existentă la deces) l-a lovit pe C.C. în cap, încercând să scape prin fugă. întrucât inculpatul se afla prea aproape, T.Ș. a încercat să-l lovească din nou cu aracul însă, în acel moment, C.C.

a lovit la rândul său victima cu furca peste cap, aceasta căzând jos. În continuare, inculpatul a abandonat victima căzută jos și a alergat după celelalte trei persoane care veniseră la furat fân, reușind să identifice două persoane, și anume pe A.L. și pe fiica acesteia A.L., fără a reuși să le rețină pentru a le prezenta polițistului, cum intenționase. După ce acțiunea de prindere a celorlalți participanți la furt a eșuat, inculpatul s-a întors la locul unde căzuse victima T.Ș., pe care a găsit-o stând jos, și căreia i-a cerut să se ridice și să meargă la poliție. Victima i-a spus acestuia că nu poate să meargă, însă inculpatul a luat-o de mână și aceasta a mers silită circa 20 metri după care s-a așezat pe iarbă spunând că nu poate continua drumul.

S-a reținut că victima se afla în raporturi de dușmănie cu inculpatul datorită faptului că acesta îi mai furase anterior și alte bunuri de valoare din gospodărie (aspect confirmat de toți martorii audiați în cauză), având, din acest motiv, procese pe rolul instanței locale. Enervat de faptul că victima a încercat să fure din nou, și vrând să o silească pe aceasta să se deplaseze la postul de poliție, inculpatul a lovit-o pe aceasta din nou cu pumnii și picioarele în zona toracelui, lăsând-o pe șes, lângă o căpiță de fân. După ce a abandonat victima, inculpatul a mers în sat să anunțe poliția și, negăsind pe nimeni, la miezul nopții s-a dus la mama sa căreia i-a spus că I-a prins la furat pe T.Ș.

și I-a bătut. După miezul nopții, inculpatul s-a întors împreună cu mama sa la terenul cu fâneață pentru a vedea ce face victima și au constatat că aceasta era moartă. Inculpatul, dimineața, a mers din nou la poliție și a relatat împrejurările comiterii faptei conducându-i pe aceștia la locul respectiv. Potrivit raportului de constatare medico-legală, victima prezenta în exterior o multitudine de plăgi, escoriații și contuzii la față, cap și torace.

Diagnosticul morfopatologic macroscopic a stabilit leziuni grave ca: ruptură ficat și rinichi, fracturi costale bilaterale, fractură de stern etc. Raportul a concluzionat că moartea a fost violentă și s-a datorat colapsului cardiocirculator survenit consecutiv unui politraumatism soldat cu fracturi costale bilaterale, fractură de stern, ruptură de ficat și de rinichi cu hemoperitoneu și hematom retroperitoneal, iar toate aceste leziuni toraco-abdominale, care au dus la deces, s-au putut produce prin lovire, comprimare toraco-abdominală cu mijloace contondente, între acestea și deces existând legătură directă de cauzalitate. Inculpatul a recunoscut că a lovit victima, descriind încă de la primele cercetări, când s-a prezentat la poliție, amănunțit împrejurările și modul comiterii faptei.

În apărarea sa, inculpatul a susținut că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., respectiv lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte deoarece nu a urmărit producerea rezultatului mai grav, respectiv moartea victimei, ci numai vătămarea corporală și imobilizarea acesteia, și nici nu a putut să prevadă survenirea morții, situație în care moartea se datorează culpei sale. Instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei cu motivarea că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care se săvârșește cu praeterintenție, infracțiunea de omor se săvârșește, sub aspectul laturii subiective, fie cu intenție directă, fie cu intenție indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat și acceptarea posibilității producerii lui.

Intenția de a ucide, sub forma intenției directe sau indirecte, se deduce, între altele, din împrejurările concrete de comitere a faptei, din natura instrumentelor folosite și aptitudinea acestora de a cauza moartea prin folosire, din zona vitală vizată, din numărul și intensitatea loviturilor aplicate și din gravitatea leziunilor. Intenția de a ucide, dedusă pe baza criteriilor arătate, diferențiază infracțiunea de omor de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Or, retine prima instanță, din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea victimei s-a datorat colapsului cardiocirculator, produs în urma unui politraumatism în a cărui structură au fost cuprinse: a) - fracturi costale bilaterale și de stern și b) - traumatism abdominal ce a cuprins ruptură de organe, ficat și rinichi, cu hemoperitoneu și hematon retroperitoneal.

Potrivit constatărilor și concluziilor medico- legale, prin ele însele, leziunile s-au produs prin lovire, comprimare cu corpuri contondente (cu furca și bocancii pe care îi purta inculpatul) și aveau capacitate tanato-generatoare. Pe de altă parte, reține instanța de fond, nu a existat nici o altă cauză a morții în afara acțiunii agresive a inculpatului care a condus, în mod direct, la deces într-un interval de timp scurt. Raportul de cauzalitate ce există între fapta de lovire activă a victimei de către inculpat cu furca, pumnii și picioarele încălțate cu bocanci, în zona fetei, toracelui, abdomenului este evident și nu a fost întrerupt de nici o altă cauză. În ce privește producerea traumatismelor constatate, acestea s-au produs, în mod evident, prin lovirea repetată a victimei de către inculpat (în două etape, în mod repetat) în zone vitale.

Aplicând o multitudine de lovituri cu pumnii în zone vitale, cu obiecte apte să producă moartea, cu intensitate mai mare în zona toraco-abdominală, soldată cu căderea victimei și imposibilitatea de a se deplasa, inculpatul și-a reprezentat producerea rezultatului pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția indirectă de a ucide. În aceste condiții, retine instanța de fond, moartea victimei nu este urmarea unei acțiuni praeterintenționate, ci a unei acțiuni căreia îi corespunde intenția indirectă de a ucide, specifică infracțiunii de omor.

Din probele administrate, prima instanță a mai constatat că victima, la momentul depistării, efectua o acțiune ilicită gravă, că anterior mai comisese astfel de fapte împotriva patrimoniului inculpatului, care constituie toate infracțiunea de furt, împreună cu alte persoane, și că aceasta este cea care a agresat mai întâi, cu violență fizică pe inculpat chiar pe proprietatea sa, ceea ce a justificat reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța legală a provocării. De asemenea, s-a constatat că inculpatul a avut o conduită cooperantă cu organele judiciare, recunoscând și descriind cu sinceritate fapta comisă, pe care a regretat-o permanent, acesta fiind o persoană în vârstă de 56 ani, cu o pregătire intelectuală și educație modestă, cu o familie organizată și fără antecedente penale, ceea ce a justificat reținerea circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, s-au constat următoarele: În cauză, s-a constituit parte civilă A.V., fosta soție a inculpatului care, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor și ale inculpatului, a suportat cheltuielile de înmormântare. Partea civilă A.V. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 13.000.000 lei RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeni, și suma de 5000 lei RON reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Aceasta nu a dovedit însă că a avut posibilitatea de a efectua cheltuielile de înmormântare excesive. Inculpatul nu a fost de acord să plătească despăgubiri pentru daune morale iar în cea ce privește cheltuielile de înmormântare și pomenile ulterioare a fost de acord să despăgubească partea civilă numai până la concurența sumei de 5000 lei RON.

Din declarațiile martorilor M.A.D. și A.V. a rezultat că înmormântarea a fost conform datinilor, toate lucrurile erau noi și că, ulterior, partea civilă a făcut pe cheltuiala ei și pomenirile de 9 zile, 3 luni și 6 luni. Martorii au apreciat că toate cheltuielile efectuate pentru înmormântare și pomeniri s-au ridicat, în total, la suma de 10.000 lei RON. Instanța, în baza probelor, a reținut ca fiind dovedite cheltuielile în cuantum de 10.000 lei RON, însă ca efect al reținerii provocării, existând și culpa victimei ce s-a cuantificat în proporție de 50 %, a diminuat corespunzător despăgubirile civile. Împrejurarea că partea civilă a înmormântat de bună voie pe victimă, a demonstrat, în opinia primei instanțe, că aceasta l-a respectat pe fostul său soț, de care era încă atașată și de a cărei moarte tragică a fost afectată psihic, prejudiciind-o moral.

Reținând un prejudiciu moral, a dispus acordarea cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, ținând cont și de culpa victimei în proporție de 50 % ca efect al aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul. În apelul Ministerului Public, sentința a fost criticată pentru greșita reținere a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu efectul reducerii pedepsei și despăgubirilor acordate părții civile. Inculpatul, prin apărător, a criticat sentința atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile, inclusiv cu privire la greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin decizia penală nr. 14 din 29 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. A desființat sentința apelată și, rejudecând, a înlăturat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și, pe cale de consecință, a majorat despăgubirile civile acordate părții civile A.V. la 10.000 lei (pentru daune materiale), respectiv, la 4.000 lei (pentru daune morale), fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de fond, în urma analizei probelor administrate, a stabilit o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a dat o încadrare juridică corectă faptei supuse judecății.

De asemenea, instanța de apel a constatat că în mod corect au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuate judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Apărările inculpatului, care a susținut că fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., nu au fost considerate ca întemeiate, având în vedere multitudinea loviturilor de mare intensitate aplicate victimei în zone vitale, ceea ce relevă că acesta a acționat cu intenția de a provoca moartea victimei, rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, vinovăția fiind sub forma intenției indirecte de omor. Hotărârea primei instanțe a fost apreciată ca fiind criticabilă în ce privește reținerea circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece, din ansamblul probator, nu a rezultat împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări din partea victimei T.Ș.

În opinia instanței de apel, pentru existența circumstanței atenuante legale a provocării este necesară întrunirea a trei condiții cumulative: existenta unei anumite activități de provocare din partea victimei; actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție inculpatului; sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții, inculpatul să fi săvârșit infracțiunea. Or, din probele administrate, instanța de apel a apreciat că acțiunile de violență fizică a inculpatului, care au cauzat moartea victimei, nu fost comise de către acesta cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoție cauzată de actele de provocare ale victimei T.Ș. Inculpatul a surprins victima furând bunuri de pe un teren proprietatea sa.

Ca urmare a surprinderii victimei pe terenul inculpatului, acesta, pe fondul iritării provocată de acțiunea ilicită a lui T.Ș., l-a lovit cu o furcă în zona capului. În urma loviturii primite, T.Ș. s-a îndepărtat din acel loc prin fugă, iar la o distanță de aproximativ 20 de metri a căzut într-o groapă, loc în care inculpatul i-a aplicat loviturile care au cauzat decesul acestuia. În aceste condiții, instanța de apel a considerat că loviturile aplicate victimei T.Ș., care au condus la moartea acestuia, au avut loc după momentul în care surescitarea nervoasă a inculpatului încetase întrucât victima părăsise proprietatea sa, nemaifiind astfel justificată continuarea exercitării actelor de violență fizică.

Inculpatul s-a aflat în stare de provocare doar în momentul în care a ripostat, lovind victima când acesta a pătruns ilicit pe terenul său. Din momentul în care T.Ș., a părăsit terenul inculpatului, continuarea violențelor fizice de către acesta nu mai este explicabilă, loviturile care au generat moartea victimei nemaifiind rezultatul actului provocator al acesteia. Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs. În motivele scrise de recurs, inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 17 C. proc. pen., a criticat hotărârile sub aspectul laturii penale și al laturii civile, iar cu ocazia dezbaterilor a completat și cu cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În principal, inculpatul a solicitat achitarea prin reținerea legitimei apărări [(art. 44 alin. (2 1 ) C. pen.)] sau schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reducerea pedepsei, cu aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate, și a despăgubirilor acordate părții civile (fosta soție a victimei). În recurs, având în vedere acordul inculpatului, acesta a fost ascultat, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar. Inculpatul și apărătorul său ales nu au formulat cereri pentru administrarea altor probe. La dosar au fost depuse, în copie, actele de proprietate privind casa și terenul aferent.

Asupra motivelor de recurs ale inculpatului: - prima critică, referitoare la incidența legitimei apărări prevăzută de art. 44 alin. (2 1 ) C. pen., este neîntemeiată. Pe de o parte, din probele administrate (inclusiv declarația inculpatului, dosar instanță fond, și procesul verbal de conducere în teren cu planșe foto dosar urmărire penală) rezultă că bunurile (căpițele de fân) erau situate pe un teren situat în spatele imobilului, teren neîngrădit, în aceleași locuri fiind săvârșite și actele de violență asupra victimei, recunoscându-se, de altfel, că „la est și la vest terenul este delimitat de răzoare naturale lăsate de fiecare vecin, respectiv T.M. și V.C.”.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 44 alin. (2 1 ) C. pen., nu instituie o prezumție de legitimă apărare cu privire la apărarea proprietății, ci are în vedere situația în care o persoană săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne distinctive. - neîntemeiată este și critica referitoare la încadrarea juridică a faptei; Inculpatul a susținut că nu a avut intenția de omor, ci intenția de vătămare corporală, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind rezultatul culpei, ceea ce este caracteristic formei de vinovăție definită ca intenție depășită (praeterintentie), respectiv infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

Această apărare a inculpatului, în sensul că nu a acționat cu intenția de omor, a fost examinată de ambele instanțe care, cu argumente convingătoare, au respins-o ca neîntemeiată. Infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., se caracterizează prin aceea că infractorul acționează cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia în baza culpei. În cazul infracțiunii de omor, infractorul acționează cu intenția suprimării vieții victimei, iar nu cu intenția generală de vătămare corporală. Intenția de omor este dedusă din împrejurările săvârșirii faptei și din modul concret în care a acționat infractorul.

Gravele leziuni descrise în raportul de constatare medico-legală, fracturi costale bilaterale, fractură de stern, ruptură de ficat și rinichi cu hemoperitoneu și hematom retroperitoneal, care au dus la colaps cardiocirculator și, în final, la moartea victimei, produse prin lovire-comprimare cu furca și cu picioarele (cu bocanci), relevă intenția (indirectă) a inculpatului de omor, iar nu intenția generală de vătămare corporală. - sunt însă întemeiate criticile referitoare la individualizarea cuantumului pedepsei, fiind incidente dispozițiile legale privind circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și la despăgubirile acordate părții civile.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Îndeplinirea condițiilor provocării trebuie raportată la condițiile concrete în care infracțiunea a fost săvârșită, precum și la persoana care a săvârșit-o. Inculpatul, în vârstă de 56 de ani la data faptei, persoană mediu instruită, agricultor cu venituri provenite din activități specifice, a fost puternic tulburat de găsirea mai multor persoane care sustrăgeau, noaptea, fânul din căpițele proprietatea sa.

La starea respectivă a contribuit atitudinea violentă a victimei, care l-a lovit cu un țăruș, precum și constatarea că aceasta este chiar cea care mai furase și în trecut din gospodăria sa (declarație inculpat, declarație martor A.V., declarație martor A.G., declarație martor A.I., declarație martor C.A., declarație martor A.A. dosar primă instanță, ordonanța procurorului din 16 februarie 2006 dosar nr. 5561/2006 al Tribunalului Bacău). Delimitarea desfășurării faptelor în cele două etape (cea inițială, a depistării grupului de persoane ce furau fân, și cea ulterioară, de fugărire a acestora, găsirea victimei căzute și lovirea acesteia), corect reținută de ambele instanțe, nu este însă de natură să justifice, în raport de timpul foarte scurt în care s-au desfășurat faptele, concluzia că, în cea de-a doua etapă (în care s-au aplicat loviturile cu efect letal asupra victimei), starea de puternică tulburare sau emoție dispăruse.

Tocmai această stare de puternică tulburare este de natură a justifica comportamentul violent al inculpatului în cea de-a doua etapă și declarația acestuia în sensul că „nu-mi explic cum la vârsta mea ... s-a întâmplat acest lucru.”. În concluzie, Înalta Curte va retine circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și eficiența juridică a acesteia asupra cuantumului pedepsei și despăgubirilor civile. Cererea inculpatului de executare a pedepsei într-o modalitate neprivativă de libertate este neîntemeiată. Chiar în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu efectul reducerii pedepsei la 3 ani și 6 luni închisoare, Înalta Curte apreciază că, în raport de pericolul social al infracțiunii contra vieții persoanei, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin modalitatea de executare efectivă a acesteia.

Din declarația de constituire ca parte civilă a numitei A. V. rezultă că a divorțat de victimă în urmă cu 10 ani și că trăiau în camere separate. Împrejurarea că aceasta a înmormântat victima nu justifică concluzia primei instanțe pentru acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale deoarece acordarea unor sume cu acest titlu trebuie să țină cont, printre altele, și de viața în comun a soților, de legătura afectivă, de sprijin material, moral și sufletesc, legătură întreruptă brusc prin moartea unuia dintre soți în urma săvârșirii infracțiunii asupra sa. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa decizia și, în parte, sentința, rejudecând cauza în limitele arătate.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței iar din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce, potrivit art. 88 C. pen., durata reținerii de 24 de ore. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 14 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Casează decizia recurată și, în parte, sentința penală nr. 459/ D din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău și rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., de la 7 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare. Face aplicarea dispozițiilor art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Respinge cererea părții civile A.V. privind obligarea inculpatului la daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii din data de 10 octombrie 2006. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2008.