ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1622/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 septembrie 2008, reclamantul K.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea Hotărârii nr. 3292 din 25 februarie 2008 emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin sentința nr. 130 din 12 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. 966/R/2002, rămasă definitivă prin nerecurare, s-au recunoscut reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 9 octombrie 1944-6 martie 1945. Ulterior, prin hotărârea nr. 3292 din 12 ianuarie2004, reclamantului i s-au recunoscut aceleași drepturi pentru perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945. Prin hotărârea 3292/R din 25 februarie 2008 s-a revizuit această ultimă hotărâre, în sensul că ea a fost anulată integral, motivat de faptul că reclamantul nu poate beneficia de două ori de aceleași drepturi concomitent.

Perioada 6 septembrie 1940-9 octombrie 1944 a rămas însă neacoperită deși, pentru această perioadă, reclamantului i s-au recunoscut drepturile doar prin hotărârea 3292/2004, care a fost anulată.

Singura perioadă din hotărârea anulată care se suprapunea cu cea din sentința nr. 130/2003 era 9 octombrie 1944-6 martie 1945. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ, prin sentința nr. 92 din 30 septembrie 2008 a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 3292 din 25 februarie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să revizuiască hotărârea nr. 3292 din 12 ianuarie 2004, în sensul anulării parțiale a acesteia, doar pentru perioada 9 octombrie 1944-6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Instanța a reținut că soluția se impune, deoarece singura perioadă pentru care reclamantul primea de două ori aceleași drepturi concomitent, în temeiul sentinței nr. 130/2003 și al hotărârii nr. 3292/2004, era perioada 9 octombrie 1944 – 6 martie 1945. Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță nu a cercetat corect și în întregime fondul cauzei în succesiunea evenimentelor. S-a arătat că reclamantul beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. b) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 octombrie 1944-6 martie 1945, în temeiul sentinței nr. 130/2003 și că, ulterior, prin hotărârea nr. 3292 din 12 ianuarie 2004, i s-au acordat reclamantului drepturile respective, considerându-se că s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din lege, pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. S-a mai susținut că, ulterior, urmare unor verificări, s-a constatat că reclamantul nu s-a putut afla, în aceeași perioadă și în stare de arest, ca măsură de persecuție etnică, și în libertate, în refugiu, din aceleași considerent al persecuției pe criterii etnice și să primească drepturi compensatorii, aflându-se concomitent în două situații diferite.

Prin urmare, s-a emis hotărârea de revizuire contestată în cauză și, pe care, prima instanță a anulat-o printr-o analiză superficială a probelor administrate. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și legală. Astfel, prin sentința nr. 130/2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a stabilit în mod irevocabil că intimatului i se cuvin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 9 octombrie 1944-6 martie 1945, când acesta s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. b) din Legea nr. 189/2000, fiind arestat și internat în Lagărul de la Târgu Jiu.

Ulterior, constatând că intimatul a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, recurenta însăși, prin hotărârea nr. 3292 din 12 ianuarie 2004, i-a acordat drepturile compensatorii și pentru perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945. Este adevărat că, pentru perioada 9 septembrie 1944-6 martie 1945 intimatul primea drepturile respective și în temeiul sentinței nr. 130/2003 și al hotărârii nr. 3292/2004 și pentru încadrarea în două situații juridice distincte, astfel încât în mod corect, instanța a admis acțiunea și a anulat hotărârea de revizuire în cauză pentru această perioadă.

Nu se poate însă admite susținerea recurentei potrivit căreia trebuie înlăturată întreaga perioadă 6 septembrie 1940-9 septembrie 1944, pentru care intimatul a făcut, la momentul respectiv, dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în absența unor probe contrare, pe baza unor simple supoziții ale autorității recurente, nesusținute de nici o dovadă. În concluzie, sentința atacată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 92 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2009.