ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 9 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția

a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date Privind Evidența Persoanelor

și Direcția Generală de Pașapoarte, obligarea la plata sumelor cuvenite cu

titlu de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006,

actualizate cu coeficientul de inflație, de la data nașterii dreptului la data

plății efective, precum și obligarea la plata sumelor cuvenite cu titlu de spor

de fidelitate de până la 20% din salariu de bază, pe perioada 01 ianuarie 2005

- 31 decembrie 2005, actualizate cu coeficientul de inflație, până la data

plății efective.

În motivarea cererii,

s-a arătat că art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 prevede că la plecarea în

concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de

bază din luna anterioară, iar art. 6 din același act normativ dispune că pentru

activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist,

funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de

fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

S-a mai

susținut că aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată, însă măsura

suspendării a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existenta acestuia.

Prin sentința

civilă nr. 446 din 5 februarie 2008, Tribunalul București a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reținând

incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 C.

proc. civ. și calitatea de autoritate centrală a pârâților.

La termenul de

judecată din 14 octombrie 2008, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la

judecarea cererii având ca obiect acordarea primelor de concediu, întrucât a

încasat aceste sume.

În ședința

publica de la 25 noiembrie 2008 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de

pârâtă a Direcției Generale de Pașapoarte, având în vedere că, în perioada

pentru care s-a solicitat acordarea sporului de fidelitate, reclamanta a avut raporturi

de serviciu cu această autoritate.

Prin sentința civilă

nr. 81 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei de obiect a

capătului de cerere privind acordarea sumelor cuvenite cu titlu de prima de

concediu.

Prima instanță a

admis acțiunea formulată și a obligat pârâții la plata către reclamantă a

sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate aferente anului 2005,

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost respinsă

cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că deși exercițiul dreptului de a

încasa sporul de fidelitate a fost suspendat pentru perioada anului 2005,

această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai

imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost

suspendat în exercițiul său.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor, criticând sentința pronunțată pentru netemeinicie

și nelegalitate.

În motivare,

recurenta a susținut că, ulterior datei de 01 septembrie 2004, reclamanta și-a

desfășurat activitatea la Centrul Național al Bazelor de Date Privind Evidenta

Persoanelor, aceasta nefăcând vreo dovada că ar fi avut raporturi directe de

serviciu cu Direcția Generală de Pașapoarte.

A mai arătat

recurenta că reclamanta a fost în plata Direcției Generale de Pașapoarte,

aceasta măsura fiind una administrativă datorată lipsei, la dată respectivă, a

structurii financiare proprii a C.N.A.B.D.E.P.

Pe fondul cauzei,

recurenta apreciază că prima instanță s-a pronunțat asupra

neconstituționalității normelor de suspendare, atribut exclusiv al Curții

Constituționale.

A mai susținut

recurenta că realizarea unui drept raportat la o anumită perioadă dată este

supusă dispozițiilor aplicabile în perioada în speță, or, realizarea dreptului

solicitat a fost suspendată prin O.U.G. nr. 118/2004.

Înalta Curte

de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu hotărârea

atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată

nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

În

conformitate cu prevederile art. 6 din O.G. nr. 38/2003, pentru activitatea

desfășurată în activitățile de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal

contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din

salariul de bază.

Este de

necontestat că acordarea acestui spor a fost suspendată, dar, după cum în mod

corect a reținut instanța de fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu

însăși stingerea lui.

Soluția instanței de

fond este în concordanță cu jurisprudența unitară a înaltei Curți de Casație și

Justiție, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul

cărora prin noțiunea de bun se înțelege și "speranța legitimă" de a

dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de „speranță

legitimă" presupune existența unei reglementări prin lege, or, de vreme ce

printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se

poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel,

dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Înalta Curte constată

nefondate și susținerile recurentei relative la lipsa calității sale în ce

privește obligația de plata a drepturilor solicitate de reclamantă, întrucât

din probatoriul administrat rezultă fără echivoc faptul că autoritatea are

calitatea de titular al acestei obligații pentru perioada de referință.

Cererile

formulate de reclamantă având ca obiect drepturile solicitate prin acțiunea

introductivă au fost soluționate de autoritatea recurentă, care, tocmai în

virtutea calității sale de titulară a acestor

obligații

a și procedat, pentru perioada de referință, la plata către reclamantă a

drepturilor reprezentând prime de concediu.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute, Înalta Curte constată că sentința pronunțată

este legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ, va

respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și

Internelor împotriva sentinței civile nr. 81 din 13 ianuarie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2009.