ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date Privind Evidența Persoanelor și Direcția Generală de Pașapoarte, obligarea la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate cu coeficientul de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective, precum și obligarea la plata sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariu de bază, pe perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, actualizate cu coeficientul de inflație, până la data plății efective.

În motivarea cererii, s-a arătat că art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 prevede că la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar art. 6 din același act normativ dispune că pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. S-a mai susținut că aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată, însă măsura suspendării a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existenta acestuia.

Prin sentința civilă nr. 446 din 5 februarie 2008, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și calitatea de autoritate centrală a pârâților. La termenul de judecată din 14 octombrie 2008, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cererii având ca obiect acordarea primelor de concediu, întrucât a încasat aceste sume. În ședința publica de la 25 noiembrie 2008 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcției Generale de Pașapoarte, având în vedere că, în perioada pentru care s-a solicitat acordarea sporului de fidelitate, reclamanta a avut raporturi de serviciu cu această autoritate.

Prin sentința civilă nr. 81 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind acordarea sumelor cuvenite cu titlu de prima de concediu. Prima instanță a admis acțiunea formulată și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate aferente anului 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că deși exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate a fost suspendat pentru perioada anului 2005, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat în exercițiul său.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, criticând sentința pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivare, recurenta a susținut că, ulterior datei de 01 septembrie 2004, reclamanta și-a desfășurat activitatea la Centrul Național al Bazelor de Date Privind Evidenta Persoanelor, aceasta nefăcând vreo dovada că ar fi avut raporturi directe de serviciu cu Direcția Generală de Pașapoarte. A mai arătat recurenta că reclamanta a fost în plata Direcției Generale de Pașapoarte, aceasta măsura fiind una administrativă datorată lipsei, la dată respectivă, a structurii financiare proprii a C.N.A.B.D.E.P. Pe fondul cauzei, recurenta apreciază că prima instanță s-a pronunțat asupra neconstituționalității normelor de suspendare, atribut exclusiv al Curții Constituționale.

A mai susținut recurenta că realizarea unui drept raportat la o anumită perioadă dată este supusă dispozițiilor aplicabile în perioada în speță, or, realizarea dreptului solicitat a fost suspendată prin O.U.G. nr. 118/2004. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu prevederile art. 6 din O.G. nr. 38/2003, pentru activitatea desfășurată în activitățile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Este de necontestat că acordarea acestui spor a fost suspendată, dar, după cum în mod corect a reținut instanța de fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși stingerea lui. Soluția instanței de fond este în concordanță cu jurisprudența unitară a înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul cărora prin noțiunea de bun se înțelege și "speranța legitimă" de a dobândi un bun prin lege. Noțiunea de „speranță legitimă" presupune existența unei reglementări prin lege, or, de vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în acest fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Înalta Curte constată nefondate și susținerile recurentei relative la lipsa calității sale în ce privește obligația de plata a drepturilor solicitate de reclamantă, întrucât din probatoriul administrat rezultă fără echivoc faptul că autoritatea are calitatea de titular al acestei obligații pentru perioada de referință. Cererile formulate de reclamantă având ca obiect drepturile solicitate prin acțiunea introductivă au fost soluționate de autoritatea recurentă, care, tocmai în virtutea calității sale de titulară a acestor obligații a și procedat, pentru perioada de referință, la plata către reclamantă a drepturilor reprezentând prime de concediu. În consecință, în raport de cele mai sus reținute, Înalta Curte constată că sentința pronunțată este legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C. proc.

civ, va respinge ca nefondat recursul declarat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 81 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2009.