ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1703 din 21 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 137/1991 și O.M.A.I. nr. 1122/2006, formulată de reclamantul P.D.A. în contradictoriu cu pârâții D.G.P. a Municipiului București și M.A.I. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că invocarea excepției de nelegalitate este subordonată îndepliniri a două condiții, actul atacat să fie emis în aplicarea actului a cărui ilegalitate este invocată pe cale de excepție și existența unei corespondențe între dispozițiile ilegale din actul de bază și actul atacat.

Dispozițiile art. 9 alin. (4) din HG 137/1991 prevăd că „prin cheltuieli de școlarizare și întreținere se înțeleg cheltuielile efectuate cu echiparea", iar dispozițiile art. 70 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului instituie obligația de restituire a cheltuielilor efectuate cu pregătirea polițistului care a absolvit o instituție de învățământ a M.A.I. și căruia i-au încetat raporturile de serviciu, în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui. Includerea cheltuielilor efectuate cu echipamentul în categoria cheltuielilor de școlarizare ce urmează a fi recuperate de la foștii studenți nu este nelegală, raportat la dispozițiile art. 70 din Legea 360/2002.

Este adevărat că studenții au primit uniforma (echipamentul) ca urmare a subordonării lor, regulamentelor militare ce-i obliga să poarte uniformă, însă odată ce și-au manifestat opțiunea de a urma cursurile Academiei de Poliție au acceptat implicit împrejurarea că sunt obligați să poarte această uniformă, potrivit dispozițiilor legale și eventual, în situația încetării raporturilor de serviciu în primii 10 ani de activitate să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea lor, cheltuieli în care sunt cuprinse și cele efectuate cu echipamentul. Cu privire la nelegalitatea dispozițiilor art. 9 din Normele Metodologice aprobate prin O.M.A.I. nr. 1122/2006 în raport de dispozițiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 7 din H.G.

407/1997 privind organizarea activității în căminele studențești, instanța de fond a reținut că reclamanta a susținut că modul de calcul al cheltuielilor anuale pentru cazare prevăzute de O.M.A.I. nr. 1122/2006 este incorect, având în vedere că potrivit formulei de calcul nu rezultă că se scad zilele de vacanță, concedii/permisii, sumele ce urmează a fi restituite în consecință, fiind considerate efectuate cu pregătirea studenților. Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. s) din O.M.A.I. nr. 1122/2006 prin cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării ce urmează a fi recuperate se înțeleg cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus - întors pe timpul vacanțelor.

Totodată dispozițiile art. 7 din H.G. 407/1997 prevăd că în perioada vacanței de vară pot fi cazați în cămine, în sistem hotelier studenți și alte persoane, pentru tarife stabilite de către senatele universitare . Formula de calcul cuprinsă în art. 9 din O.M.A.I. 1122/2006, - Ce = cheltuieli anuale pentru cazare: 365: Numărul elevilor/studenților x Numărul zilelor calendaristice de școlarizare, este corectă, având în vedere că se raportează la numărul zilelor calendaristice de școlarizare, ceea ce presupune că se scad cele de vacanță și permisii. De altfel, în cuprinsul aceluiași articol și potrivit aceluiași raționament, cu privire la simbolul C4, se arată că acesta reprezintă Norma zilnică de hrană x numărul zilelor calendaristice de școlarizare din care s-au scăzut zilele de vacanță/concedii, permisii.

În fine, Curtea de Apel a constatat că nu există aspecte de nelegalitate în dispozițiile legale contestate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri reclamantul P.D.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Recurentul susține că toate cheltuielile cu echipamentul nu reprezintă drepturi primite de către studenți în legătură cu pregătirea lor, ci obligații la care aceștia au fost supuși în contextul regulilor de organizare și funcționare a M.I.

Din acest punct de vedere, dispozițiile cu caracter normativ criticate încalcă prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, coroborate cu dispozițiile art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 137/1991 privind înființarea Academiei de Politie, potrivit cărora obiectul obligației de restituire îl formează "drepturile primite de studenți". Din interpretarea acestor dispoziții cu caracter normativ, rezultă că legiuitorul a înțeles să impună restituirea contravalorii drepturilor primite de către studenți în timpul școlarizării, pentru pregătirea lor, nu și a obligațiilor la care aceștia au fost supuși. Această interpretare rezultă din partea finală a art. 9 alin. (4) din H.G.

137/1991 privind înființarea Academiei de Poliție, care se referă în mod expres la "alte drepturi primite de studenți". Cheltuielile cu echipamentul au o natură juridică total diferită de natura cheltuielilor cu hrănirea, cazarea și transportul, la care au dreptul studenții, reprezentând sume pe care M.I. și le-a asumat în legătură cu propria organizare și funcționare, fără nici o legătură cu drepturile asigurate studenților în procesul lor de pregătire. Impunerea restituirii acestor cheltuieli nu se înscrie în scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea art. 70 din Legea nr. 360/2002 și contravine atât dreptului pozitiv, cât și caracterului moral al normei juridice.

În fine, recurentul mai arată că studenții Academiei de Poliție au primit uniforma (echipamentul) nu ca un drept, ci ca urmare a subordonării lor regulamentelor militare și Regulamentului interior aplicabil studenților, precum și ca urmare a dispozițiilor cu caracter normativ care, obligându-i să poarte uniforma, le recunoștea dreptul de a beneficia de aceasta în mod gratuit, în virtutea statutului special de militar, mai ales că aceleași acte cu caracter normativ dispun că atât drepturile, cât și îndatoririle studenților militari sunt cele stabilite în Constituție și în regulamentele militare. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele dosarului rezultă că instanța de fond a soluționat cauza fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces dar și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007, prevăd obligativitatea citării emitentului actului. De altfel, chiar anterior modificărilor, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost constantă și s-a pronunțat în sensul obligativității citării autorități emitente. Această necesitate rezultă și din redactarea art. 85 C. proc.

civ. potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Chiar și forma anterioară a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 putea, chiar dacă prevederea nu era expresă, să conducă la ideea că trebuia citată și autoritatea emitentă. Citarea este foarte importantă pentru respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță. În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare. Nu în ultimul rând, citarea este foarte importantă și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză emitentul actului, Guvernul României. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.D.A., împotriva sentinței civile nr. 1703 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.