ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2239/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 493 din 17 octombrie 2007

pronunțată de

Tribunalul Vaslui s-a admis

sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul

tribunalului privind

revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 487/2006 a Tribunalului Vaslui

inculpatului T.E.G.

În baza art. 84/4 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării,

urmând ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa în regim de detenție.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin

sentința nr. 487/2006 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 1

an și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, cu

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

în condițiile art. 86/1

C. pen. În baza art. 86/3 C. pen. a fost obligat

condamnatul să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul

Vaslui la datele fixate de acesta, să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu și orice alte informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui

de existență.

I

s-a atras atenția condamnatului asupra

dispozițiilor art. 86/4 C. pen. privind revocarea suspendării.

În luna mai condamnatul a fost înștiințat în două rânduri

să se prezinte la Serviciul de probațiune, însă nu s-a prezentat. Consilierul

de probațiune a luat legătura cu poliția de la domiciliul condamnatului, a fost

înștiințată familia și, ulterior, s-a

comunicat instanței că a plecat în Spania.

S-a apreciat că în Spania condamnatul nu are domiciliu

stabil,

pretinde că lucrează ocazional,

astfel că este evident că a încălcat cu rea-

credință măsurile de

supraveghere, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 86/4 de revocare a

suspendării.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul

T.E.G., care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei admiteri a

sesizării, solicitând înlăturarea dispozițiilor de revocare a suspendării

întrucât nu a fost de rea-credință.

Prin decizia penală nr. 22 din 12 februarie 2008, Curtea de

Apel lași a admis apelul condamnatului, a desființat în întregime sentința și,

rejudecând, a respins sesizarea formulată de Biroul Executări Penale privind

revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei aplicate acestuia

prin sentința penală nr. 487/2006 a Tribunalului Vaslui.

Instanța de apel a reținut că nu s-a dovedit reaua-credință

a condamnatului în neîndeplinirea obligațiilor impuse prin hotărârea de

condamnare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel lași care a solicitat casarea deciziei și menținerea

sentinței, respectiv a soluției de revocare a suspendării executării

sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni

închisoare aplicată în baza

sentinței penale nr. 487/2006.

Se motivează că soluția din apel este netemeinică, întrucât

condamnatul a avut cunoștință de obligațiile din hotărârea de condamnare, pe

care Ie-a ignorat cu rea-credință.

Înalta Curte, analizând recursul declarat de parchet,

apreciază că acesta este nefondat.

În primul rând, se constată

că parchetul nu a invocat nici unul dintre

cazurile de

casare expres și limitativ prevăzute de art. 385/9 C. proc. pen., iar critica

formulată se referă la greșita apreciere a instanței privind reaua sau buna

credință a condamnatului.

Această critică nu se poate încadra în nici unul din cazurile

de casare în baza cărora se poate reforma o hotărâre în recurs, cale de atac ce

devoluează, în principal, in drept și nu în fapt.

Pe de altă parte, admițând, deși discutabil, incidența

vreunuia din cazurile de casare, Înalta Curte apreciază că soluția este legală

și temeinică.

Condamnatul a făcut dovada cu acte că are loc de muncă și

domiciliul stabil în străinătate, fiind luat în evidența organelor de poliție

din localitatea în care și-a stabilit domiciliu.

Plecarea sa în străinătate,

astfel cum a reținut și instanța de apel, nu

echivalează

automat cu sustragerea condamnatului de la obligațiile impuse, câtă vreme

acesta avea dreptul la liberă circulație, a dorit să meargă în străinătate

pentru a lucra și a-și asigura un venit, dovedind că este în evidenta și a

administrației forțelor de muncă de la locul unde și-a stabilit domiciliul.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de parchet, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare

rămân în sarcina

statului, onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat reprezentarea

intimatului la termenele când acesta nu a avut apărător

ales, conform delegației aflate la fila 17 dosar, urmând a se plăti din

fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași

împotriva deciziei penale nr. 22 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel lași,

secția penală, privind pe intimatul condamnat T.E.G.

Onorariul

avocatului din oficiu, în sumă de 40 lei, pentru intimatul condamnat, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.