ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 1430 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în
dosarul nr. 1487/107/2006 a fost admisă în parte acțiunea precizată și
formulată de reclamantul D.P.R. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean
Alba, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu
titlu de daune morale, a fost respinsă în rest acțiunea și obligat pârâtul să
plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 137
1
alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată,
cu modificările ulterioare administratorul revocat de adunarea generală a
acționarilor este îndreptățit la plata unor daune interese în cazul în care
revocarea s-a realizat fără „justă cauză”.
În
speța de față s-a constatat că reclamantul a fost ales prin Hotărârea nr. 158
din 26 august 2004 a Consiliului Județean Alba în funcția de director general
și președinte al Consiliului de administrație al SC D.P.L. Alba SA începând cu
data de 1 septembrie 2004. Ulterior, la data de 23 septembrie 2004 Consiliul
Județean Alba a adoptat Hotărârea nr. 180 prin care s-a decis revocarea
reclamantului din funcțiile în care a fost desemnat prin Hotărârea nr. 158.
Argumentele
menționate de pârât referitoare la faptul că reclamantul nu îndeplinea
criteriile pentru a putea fi considerat un bun manager care să dispună măsuri
eficiente pentru redresarea economico-financiară a societății nu pot fi
acceptate în condițiile în care anterior datei de 26 august 2004 reclamantul,
nu a făcut parte din comitetul de direcție și nici din Consiliul de
administrație al societății și nu a avut încheiat contract de performanță prin
care să se stabilească indicatori de performanță ce trebuiau îndepliniți. Documentele
depuse la dosar de către pârât relevă faptul că anterior alegerii în funcția de
director general și președinte al Consiliului de administrație reclamantul
deținea funcția de inginer șef mecanizare, perioadă în care nu a fost
sancționat în vreun fel de societate și nici nu i s-a imputat nerealizarea
sarcinilor de serviciu care erau specifice funcției avute. Totodată, este de
remarcat că în răstimp de nicio lună de zile s-a conturat o opinie total
contrară celei inițiale referitoare la calitățile manageriale ale
reclamantului, deși nu au apărut elemente noi care să justifice această
schimbare de atitudine, documentația avută în vedere fiind aceeași.
Așadar,
s-a constatat că revocarea reclamantului nu a avut un just temei de drept
pentru care acesta putea solicita plata unor despăgubiri în acest sens.
Daunele
materiale solicitate de reclamant ca fiind diferența dintre veniturile nete
realizate și cele pe care le-a realizat actualul manager al SC D.P.L. Alba SA
până în prezent nu pot fi acordate acestuia deoarece veniturile actualului
manager nu pot constitui un element de referință al pretențiilor reclamantului.
Astfel, s-a observat că, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 79/2001, contractul de
performanță reprezintă acordul de voință încheiat între agentul economic și
conducătorul acestuia prin care i se încredințează acestuia conducerea,
organizarea și gestionarea activității unității și este însărcinat cu
îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță în schimbul drepturilor
salariale stabilite prin contractul individual de muncă. Ca atare, drepturile
salariale pe care urmează să le dobândească managerul se acordă integral numai
dacă se îndeplinesc criteriile de performanță și sunt diminuate corespunzător
cu gradul de neîndeplinire a acestor criterii. Îndeplinirea de către actualul
manager a obiectivelor și criteriilor de performanță nu poate profita
reclamantului care este un terț față de raporturile contractuale intervenite
între părți, din care el nu poate obține un folos personal.
Față
de considerentele expuse anterior s-a constatat că pretențiile materiale ale
reclamantului în sumă de 110.000 lei sunt neîntemeiate, astfel că au fost
respinse.
Referitor la prejudiciul moral suferit de
reclamant ca urmare a revocării din funcție s-a reținut că acest subiect a fost
dezbătut de mass media, fiind publicate o serie de articole în diverse ziare
locale în care s-ar fi făcut afirmații în sensul că reclamantul nu ar fi fost
un bun manager pe durata deținerii acestei funcții.
Este evident faptul că în acest context s-a creat
un prejudiciu de imagine reclamantului și un disconfort psihic, fiind în
concediu medical mai multe luni.
În consecință, s-a apreciat că
reclamantul este îndreptățit la plata unor daune morale în cuantum de 5.000
lei, sumă considerată corespunzătoare pentru repararea prejudiciului moral
cauzat acestuia.
În baza art. 274 C. proc. civ. pârâtul a
fost obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată corespunzător
pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel
pârâtul Consiliul Județean Alba și reclamantul D.P.
Pârâtul Consiliul Județean Alba a
solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepțiilor
invocate și respingerea acțiunii reclamantului cu motivația lipsei calității
procesuale a părților în litigiu, iar în subsidiar respingerea în totalitate a
capătului de cerere privind daunele morale și exonerarea de plata sumei de
5.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
Reclamantul
D.P.R. a solicitat prin apelul
declarat să fie schimbată sentința nr. 1430/2007 în sensul admiterii acțiunii
pentru plata daunelor interese și a daunelor morale așa cum a fost precizată.
Curtea
de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 31 din 21 martie 2008, a admis apelul
pârâtului Consiliul Județean Alba și a modificat în tot sentința atacată,
respingând acțiunea reclamantului. În același timp a respins apelul declarat de
reclamantul D.P.R.
Pentru
a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din 18
octombrie 2006 instanța de fond a stabilit că reclamantul are calitate
procesuală activă, iar Consiliul Județean Alba are calitate procesuală pasivă
întrucât este emitentul hotărârii prin care reclamantul a fost revocat din
funcție și are calitate de mandant întrucât hotărârea a fost adoptată în
calitate de acționar unic al
SC D.P.L. Alba SA Alba.
Potrivit
art. 72 din Legea nr. 31/1990 „Obligațiile și răspunderea administratorilor
sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și la cele special
prevăzute de această lege”.
Reclamantul a chemat în judecată în
calitate de pârât pe Consiliul Județean Alba care este acționarul unic al
SC D.P.L. Alba SA,
solicitându-i plata de daune interese și morale, fără a se îndrepta împotriva
societății comerciale.
Chiar
în absența încheierii unui contract de performanță reglementat de art. 4 alin.
(2) din O.U.G. nr. 79/2001 care prevede că acesta este acordul de voință
încheiat între agentul economic și conducătorul acestuia prin care se conferă
expres calitatea de mandant societății comerciale, acționarul, în speță
Consiliul Județean Alba, nu poate avea calitatea de mandant, această calitate
putându-i reveni doar societății comerciale.
În hotărârea de revocare din funcție a
reclamantului din 23 septembrie 2004 se prevede în cuprinsul „notei” că a fost
adoptată în exercitarea drepturilor acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA,
deci este o hotărâre a adunării generale a acționarilor, chiar dacă în cauză
este un singur acționar.
Potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr.
31/1990 în forma de la data revocării reclamantului „hotărârile luate de
adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii
…”, iar alin. (6) al art. 132 stipulează că societatea va fi reprezentată în
justiție.
Împrejurarea că sentința nr.468/CA/2006 a
Tribunalului dată în dosarul nr. 3410/2006 prin care a fost respinsă acțiunea
pentru anularea Hotărârii A.G.A. nr. 180 din 23 septembrie 2004 nu a fost
pronunțată în contradictoriu cu SC D.P.L. Alba SA, iar aceasta a rămas irevocabilă
prin neapelare, nefiind supusă verificării de către o instanță superioară, nu
are relevanță în ce privește calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
În
consecință, Consiliul Județean Alba neavând calitate de mandant instanța de
fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocate
de Consiliul Județean Alba, eventualele dezdăunări la care face referire
decizia Curții Constituționale nr. 47 din 24 ianuarie 2006 putând fi solicitate
de la societatea comercială care are posibilitatea să se întoarcă cu acțiune în
regres, astfel că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs, în termen,
reclamantul D.P.R. solicitând
admiterea recursului său și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre
rejudecare aceleiași instanțe pentru examinarea pe fond a apelurilor.
În
motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C.
proc. civ., reclamantul susține că decizia recurată este nelegală, fiind dată
cu interpretarea și aplicarea greșită a legii întrucât instanța de apel trebuia
să rețină faptul că pârâtul Consiliul Județean Alba are calitate procesuală
pasivă și să se pronunțe pe fond asupra apelurilor.
Se
susține că deși în ședința din 23 septembrie 2004 Consiliul Județean Alba s-a
manifestat și ca adunare generală a SC D.P.L. Alba SA, unde acționar unic este
Județul Alba, potrivit art. 12 pct. 5 din Legea nr. 213/1998 în litigiile
privind dreptul de administrare unitățile administrativ-teritoriale sunt
reprezentate de către consiliile județene, care dau în acest sens mandat scris
președintelui consiliului județean. Această prevedere legală se corelează cu
prevederile art. 104 pct. 1 lit. f), g) și i), în forma în vigoare la 23
septembrie 2004, având în vedere și faptul că Hotărârea Consiliului județean
nr. 180 din 23 septembrie 2004 a fost dată și cu indicarea art. 104 alin. (1)
lit. i) din Legea nr. 215/2001, care prevedea atribuțiunea de a exercita în
numele unității administrativ teritoriale toate drepturile acționarului la
societățile comerciale pe care le-a înființat. Deci pârâtul a dat hotărârea
menționată și în calitate de autoritate deliberativă a administrației publice
locale, având atribuția de a exercita, în numele județului Alba, toate
drepturile acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA
Recurentul-reclamant
concluzionează că instanța de apel trebuia să coreleze dispozițiile Legii nr. 31/1990
cu cele ale Legii nr. 215/2001 și cele ale Legii nr. 213/1998 și să rețină că
pârâtul Consiliul Județean Alba are calitate procesuală pasivă în prezentul
dosar.
Intimatul-pârât,
prin întâmpinare, a cerut respingerea recursului reclamantului.
Examinând
recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant Înalta Curte constată că
acesta este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și
aplicare a prevederilor Legii nr. 31/1990, constatând în mod legal și întemeiat
că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, drept urmare, nu este
dat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant.
Hotărârea
de revocare din funcție a reclamantului din 23 septembrie 2004 a fost adoptată
de către Consiliul Județean Alba (așa cum rezultă din chiar cuprinsul ei) în
exercitarea dreptului acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA, deci este o
hotărâre a adunării generale a acționarilor, chiar dacă în cauză este un singur
acționar. Or, reclamantul a chemat în judecată pentru plata de daune interese
și daune morale doar pe pârâtul Consiliul Județean Alba care este acționarul
unic al societății comerciale menționate, fără însă a se îndrepta chiar
împotriva acestei societăți comerciale SC D.P.L. Alba SA care are personalitate
juridică proprie, stă în judecată în nume propriu și răspunde patrimonial
pentru eventualele prejudicii, chiar dacă acestea apar ca urmare a manifestării
voinței sociale prin intermediul hotărârii A.G.A., existând în mod evident o
separație de patrimonii între societatea comercială și acționarul său.
Întrucât
prin hotărâre A.G.A. s-a decis, conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990,
în numele societății comerciale, cu privire la administrarea acesteia, cererea
pentru despăgubiri putea fi formulată doar în contradictoriu cu societatea
comercială și nu cu intimatul-pârât care are calitatea de acționar unic.
Prevederile
art. 104 lit. i) din Legea nr. 215/2001 au abilitat Consiliul Județean Alba să
se manifeste ca acționar al societății pe care a înființat-o, fapt ce s-a
întâmplat, fără însă a-i conferi pârâtului calitate procesuală pasivă într-un
proces pentru daune, iar prevederile Legii nr. 213/1998 nu își au
aplicabilitate în cauză.
Față
de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,
să respingă recursul ca nefondat iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să
oblige pe recurentul-reclamant să-i plătească intimatului-pârât cheltuielile de
judecată în recurs reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamantul D.P.R. împotriva deciziei comerciale nr. 31/A/2008 din 21 martie
2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ,
ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât Consiliul
Județean Alba suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi
18 februarie 2009.