ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1430 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 1487/107/2006 a fost admisă în parte acțiunea precizată și formulată de reclamantul D.P.R. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Alba, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale, a fost respinsă în rest acțiunea și obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 137 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare administratorul revocat de adunarea generală a acționarilor este îndreptățit la plata unor daune interese în cazul în care revocarea s-a realizat fără „justă cauză”.

În speța de față s-a constatat că reclamantul a fost ales prin Hotărârea nr. 158 din 26 august 2004 a Consiliului Județean Alba în funcția de director general și președinte al Consiliului de administrație al SC D.P.L.

Alba SA începând cu data de 1 septembrie 2004. Ulterior, la data de 23 septembrie 2004 Consiliul Județean Alba a adoptat Hotărârea nr. 180 prin care s-a decis revocarea reclamantului din funcțiile în care a fost desemnat prin Hotărârea nr. 158. Argumentele menționate de pârât referitoare la faptul că reclamantul nu îndeplinea criteriile pentru a putea fi considerat un bun manager care să dispună măsuri eficiente pentru redresarea economico-financiară a societății nu pot fi acceptate în condițiile în care anterior datei de 26 august 2004 reclamantul, nu a făcut parte din comitetul de direcție și nici din Consiliul de administrație al societății și nu a avut încheiat contract de performanță prin care să se stabilească indicatori de performanță ce trebuiau îndepliniți.

Documentele depuse la dosar de către pârât relevă faptul că anterior alegerii în funcția de director general și președinte al Consiliului de administrație reclamantul deținea funcția de inginer șef mecanizare, perioadă în care nu a fost sancționat în vreun fel de societate și nici nu i s-a imputat nerealizarea sarcinilor de serviciu care erau specifice funcției avute. Totodată, este de remarcat că în răstimp de nicio lună de zile s-a conturat o opinie total contrară celei inițiale referitoare la calitățile manageriale ale reclamantului, deși nu au apărut elemente noi care să justifice această schimbare de atitudine, documentația avută în vedere fiind aceeași. Așadar, s-a constatat că revocarea reclamantului nu a avut un just temei de drept pentru care acesta putea solicita plata unor despăgubiri în acest sens.

Daunele materiale solicitate de reclamant ca fiind diferența dintre veniturile nete realizate și cele pe care le-a realizat actualul manager al SC D.P.L. Alba SA până în prezent nu pot fi acordate acestuia deoarece veniturile actualului manager nu pot constitui un element de referință al pretențiilor reclamantului. Astfel, s-a observat că, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 79/2001, contractul de performanță reprezintă acordul de voință încheiat între agentul economic și conducătorul acestuia prin care i se încredințează acestuia conducerea, organizarea și gestionarea activității unității și este însărcinat cu îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță în schimbul drepturilor salariale stabilite prin contractul individual de muncă.

Ca atare, drepturile salariale pe care urmează să le dobândească managerul se acordă integral numai dacă se îndeplinesc criteriile de performanță și sunt diminuate corespunzător cu gradul de neîndeplinire a acestor criterii. Îndeplinirea de către actualul manager a obiectivelor și criteriilor de performanță nu poate profita reclamantului care este un terț față de raporturile contractuale intervenite între părți, din care el nu poate obține un folos personal. Față de considerentele expuse anterior s-a constatat că pretențiile materiale ale reclamantului în sumă de 110.000 lei sunt neîntemeiate, astfel că au fost respinse. Referitor la prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a revocării din funcție s-a reținut că acest subiect a fost dezbătut de mass media, fiind publicate o serie de articole în diverse ziare locale în care s-ar fi făcut afirmații în sensul că reclamantul nu ar fi fost un bun manager pe durata deținerii acestei funcții.

Este evident faptul că în acest context s-a creat un prejudiciu de imagine reclamantului și un disconfort psihic, fiind în concediu medical mai multe luni. În consecință, s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la plata unor daune morale în cuantum de 5.000 lei, sumă considerată corespunzătoare pentru repararea prejudiciului moral cauzat acestuia. În baza art. 274 C. proc. civ. pârâtul a fost obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată corespunzător pretențiilor admise. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul Consiliul Județean Alba și reclamantul D.P. Pârâtul Consiliul Județean Alba a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii reclamantului cu motivația lipsei calității procesuale a părților în litigiu, iar în subsidiar respingerea în totalitate a capătului de cerere privind daunele morale și exonerarea de plata sumei de 5.000 lei și a cheltuielilor de judecată.

Reclamantul D.P.R. a solicitat prin apelul declarat să fie schimbată sentința nr. 1430/2007 în sensul admiterii acțiunii pentru plata daunelor interese și a daunelor morale așa cum a fost precizată. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 31 din 21 martie 2008, a admis apelul pârâtului Consiliul Județean Alba și a modificat în tot sentința atacată, respingând acțiunea reclamantului. În același timp a respins apelul declarat de reclamantul D.P.R. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2006 instanța de fond a stabilit că reclamantul are calitate procesuală activă, iar Consiliul Județean Alba are calitate procesuală pasivă întrucât este emitentul hotărârii prin care reclamantul a fost revocat din funcție și are calitate de mandant întrucât hotărârea a fost adoptată în calitate de acționar unic al SC D.P.L.

Alba SA Alba. Potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 „Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și la cele special prevăzute de această lege”. Reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârât pe Consiliul Județean Alba care este acționarul unic al SC D.P.L. Alba SA, solicitându-i plata de daune interese și morale, fără a se îndrepta împotriva societății comerciale. Chiar în absența încheierii unui contract de performanță reglementat de art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2001 care prevede că acesta este acordul de voință încheiat între agentul economic și conducătorul acestuia prin care se conferă expres calitatea de mandant societății comerciale, acționarul, în speță Consiliul Județean Alba, nu poate avea calitatea de mandant, această calitate putându-i reveni doar societății comerciale.

În hotărârea de revocare din funcție a reclamantului din 23 septembrie 2004 se prevede în cuprinsul „notei” că a fost adoptată în exercitarea drepturilor acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA, deci este o hotărâre a adunării generale a acționarilor, chiar dacă în cauză este un singur acționar. Potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în forma de la data revocării reclamantului „hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii …”, iar alin. (6) al art. 132 stipulează că societatea va fi reprezentată în justiție. Împrejurarea că sentința nr.468/CA/2006 a Tribunalului dată în dosarul nr. 3410/2006 prin care a fost respinsă acțiunea pentru anularea Hotărârii A.G.A.

nr. 180 din 23 septembrie 2004 nu a fost pronunțată în contradictoriu cu SC D.P.L. Alba SA, iar aceasta a rămas irevocabilă prin neapelare, nefiind supusă verificării de către o instanță superioară, nu are relevanță în ce privește calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză. În consecință, Consiliul Județean Alba neavând calitate de mandant instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Județean Alba, eventualele dezdăunări la care face referire decizia Curții Constituționale nr. 47 din 24 ianuarie 2006 putând fi solicitate de la societatea comercială care are posibilitatea să se întoarcă cu acțiune în regres, astfel că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul D.P.R. solicitând admiterea recursului său și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru examinarea pe fond a apelurilor. În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamantul susține că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii întrucât instanța de apel trebuia să rețină faptul că pârâtul Consiliul Județean Alba are calitate procesuală pasivă și să se pronunțe pe fond asupra apelurilor. Se susține că deși în ședința din 23 septembrie 2004 Consiliul Județean Alba s-a manifestat și ca adunare generală a SC D.P.L.

Alba SA, unde acționar unic este Județul Alba, potrivit art. 12 pct. 5 din Legea nr. 213/1998 în litigiile privind dreptul de administrare unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de către consiliile județene, care dau în acest sens mandat scris președintelui consiliului județean. Această prevedere legală se corelează cu prevederile art. 104 pct. 1 lit. f), g) și i), în forma în vigoare la 23 septembrie 2004, având în vedere și faptul că Hotărârea Consiliului județean nr. 180 din 23 septembrie 2004 a fost dată și cu indicarea art. 104 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 215/2001, care prevedea atribuțiunea de a exercita în numele unității administrativ teritoriale toate drepturile acționarului la societățile comerciale pe care le-a înființat.

Deci pârâtul a dat hotărârea menționată și în calitate de autoritate deliberativă a administrației publice locale, având atribuția de a exercita, în numele județului Alba, toate drepturile acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA Recurentul-reclamant concluzionează că instanța de apel trebuia să coreleze dispozițiile Legii nr. 31/1990 cu cele ale Legii nr. 215/2001 și cele ale Legii nr. 213/1998 și să rețină că pârâtul Consiliul Județean Alba are calitate procesuală pasivă în prezentul dosar. Intimatul-pârât, prin întâmpinare, a cerut respingerea recursului reclamantului. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 31/1990, constatând în mod legal și întemeiat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, drept urmare, nu este dat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. invocat de recurentul-reclamant. Hotărârea de revocare din funcție a reclamantului din 23 septembrie 2004 a fost adoptată de către Consiliul Județean Alba (așa cum rezultă din chiar cuprinsul ei) în exercitarea dreptului acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA, deci este o hotărâre a adunării generale a acționarilor, chiar dacă în cauză este un singur acționar. Or, reclamantul a chemat în judecată pentru plata de daune interese și daune morale doar pe pârâtul Consiliul Județean Alba care este acționarul unic al societății comerciale menționate, fără însă a se îndrepta chiar împotriva acestei societăți comerciale SC D.P.L. Alba SA care are personalitate juridică proprie, stă în judecată în nume propriu și răspunde patrimonial pentru eventualele prejudicii, chiar dacă acestea apar ca urmare a manifestării voinței sociale prin intermediul hotărârii A.G.A., existând în mod evident o separație de patrimonii între societatea comercială și acționarul său.

Întrucât prin hotărâre A.G.A. s-a decis, conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în numele societății comerciale, cu privire la administrarea acesteia, cererea pentru despăgubiri putea fi formulată doar în contradictoriu cu societatea comercială și nu cu intimatul-pârât care are calitatea de acționar unic. Prevederile art. 104 lit. i) din Legea nr. 215/2001 au abilitat Consiliul Județean Alba să se manifeste ca acționar al societății pe care a înființat-o, fapt ce s-a întâmplat, fără însă a-i conferi pârâtului calitate procesuală pasivă într-un proces pentru daune, iar prevederile Legii nr. 213/1998 nu își au aplicabilitate în cauză. Față de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., să respingă recursul ca nefondat iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să oblige pe recurentul-reclamant să-i plătească intimatului-pârât cheltuielile de judecată în recurs reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.P.R. împotriva deciziei comerciale nr. 31/A/2008 din 21 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât Consiliul Județean Alba suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.