ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1430 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în

dosarul nr. 1487/107/2006 a fost admisă în parte acțiunea precizată și

formulată de reclamantul D.P.R. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean

Alba, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu

titlu de daune morale, a fost respinsă în rest acțiunea și obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată,

cu modificările ulterioare administratorul revocat de adunarea generală a

acționarilor este îndreptățit la plata unor daune interese în cazul în care

revocarea s-a realizat fără „justă cauză”.

În

speța de față s-a constatat că reclamantul a fost ales prin Hotărârea nr. 158

din 26 august 2004 a Consiliului Județean Alba în funcția de director general

și președinte al Consiliului de administrație al SC D.P.L. Alba SA începând cu

data de 1 septembrie 2004. Ulterior, la data de 23 septembrie 2004 Consiliul

Județean Alba a adoptat Hotărârea nr. 180 prin care s-a decis revocarea

reclamantului din funcțiile în care a fost desemnat prin Hotărârea nr. 158.

Argumentele

menționate de pârât referitoare la faptul că reclamantul nu îndeplinea

criteriile pentru a putea fi considerat un bun manager care să dispună măsuri

eficiente pentru redresarea economico-financiară a societății nu pot fi

acceptate în condițiile în care anterior datei de 26 august 2004 reclamantul,

nu a făcut parte din comitetul de direcție și nici din Consiliul de

administrație al societății și nu a avut încheiat contract de performanță prin

care să se stabilească indicatori de performanță ce trebuiau îndepliniți. Documentele

depuse la dosar de către pârât relevă faptul că anterior alegerii în funcția de

director general și președinte al Consiliului de administrație reclamantul

deținea funcția de inginer șef mecanizare, perioadă în care nu a fost

sancționat în vreun fel de societate și nici nu i s-a imputat nerealizarea

sarcinilor de serviciu care erau specifice funcției avute. Totodată, este de

remarcat că în răstimp de nicio lună de zile s-a conturat o opinie total

contrară celei inițiale referitoare la calitățile manageriale ale

reclamantului, deși nu au apărut elemente noi care să justifice această

schimbare de atitudine, documentația avută în vedere fiind aceeași.

Așadar,

s-a constatat că revocarea reclamantului nu a avut un just temei de drept

pentru care acesta putea solicita plata unor despăgubiri în acest sens.

Daunele

materiale solicitate de reclamant ca fiind diferența dintre veniturile nete

realizate și cele pe care le-a realizat actualul manager al SC D.P.L. Alba SA

până în prezent nu pot fi acordate acestuia deoarece veniturile actualului

manager nu pot constitui un element de referință al pretențiilor reclamantului.

Astfel, s-a observat că, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 79/2001, contractul de

performanță reprezintă acordul de voință încheiat între agentul economic și

conducătorul acestuia prin care i se încredințează acestuia conducerea,

organizarea și gestionarea activității unității și este însărcinat cu

îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță în schimbul drepturilor

salariale stabilite prin contractul individual de muncă. Ca atare, drepturile

salariale pe care urmează să le dobândească managerul se acordă integral numai

dacă se îndeplinesc criteriile de performanță și sunt diminuate corespunzător

cu gradul de neîndeplinire a acestor criterii. Îndeplinirea de către actualul

manager a obiectivelor și criteriilor de performanță nu poate profita

reclamantului care este un terț față de raporturile contractuale intervenite

între părți, din care el nu poate obține un folos personal.

Față

de considerentele expuse anterior s-a constatat că pretențiile materiale ale

reclamantului în sumă de 110.000 lei sunt neîntemeiate, astfel că au fost

respinse.

Referitor la prejudiciul moral suferit de

reclamant ca urmare a revocării din funcție s-a reținut că acest subiect a fost

dezbătut de mass media, fiind publicate o serie de articole în diverse ziare

locale în care s-ar fi făcut afirmații în sensul că reclamantul nu ar fi fost

un bun manager pe durata deținerii acestei funcții.

Este evident faptul că în acest context s-a creat

un prejudiciu de imagine reclamantului și un disconfort psihic, fiind în

concediu medical mai multe luni.

În consecință, s-a apreciat că

reclamantul este îndreptățit la plata unor daune morale în cuantum de 5.000

lei, sumă considerată corespunzătoare pentru repararea prejudiciului moral

cauzat acestuia.

În baza art. 274 C. proc. civ. pârâtul a

fost obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată corespunzător

pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

pârâtul Consiliul Județean Alba și reclamantul D.P.

Pârâtul Consiliul Județean Alba a

solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepțiilor

invocate și respingerea acțiunii reclamantului cu motivația lipsei calității

procesuale a părților în litigiu, iar în subsidiar respingerea în totalitate a

capătului de cerere privind daunele morale și exonerarea de plata sumei de

5.000 lei și a cheltuielilor de judecată.

Reclamantul

D.P.R. a solicitat prin apelul

declarat să fie schimbată sentința nr. 1430/2007 în sensul admiterii acțiunii

pentru plata daunelor interese și a daunelor morale așa cum a fost precizată.

Curtea

de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 31 din 21 martie 2008, a admis apelul

pârâtului Consiliul Județean Alba și a modificat în tot sentința atacată,

respingând acțiunea reclamantului. În același timp a respins apelul declarat de

reclamantul D.P.R.

Pentru

a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din 18

octombrie 2006 instanța de fond a stabilit că reclamantul are calitate

procesuală activă, iar Consiliul Județean Alba are calitate procesuală pasivă

întrucât este emitentul hotărârii prin care reclamantul a fost revocat din

funcție și are calitate de mandant întrucât hotărârea a fost adoptată în

calitate de acționar unic al

SC D.P.L. Alba SA Alba.

Potrivit

art. 72 din Legea nr. 31/1990 „Obligațiile și răspunderea administratorilor

sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și la cele special

prevăzute de această lege”.

Reclamantul a chemat în judecată în

calitate de pârât pe Consiliul Județean Alba care este acționarul unic al

SC D.P.L. Alba SA,

solicitându-i plata de daune interese și morale, fără a se îndrepta împotriva

societății comerciale.

Chiar

în absența încheierii unui contract de performanță reglementat de art. 4 alin.

(2) din O.U.G. nr. 79/2001 care prevede că acesta este acordul de voință

încheiat între agentul economic și conducătorul acestuia prin care se conferă

expres calitatea de mandant societății comerciale, acționarul, în speță

Consiliul Județean Alba, nu poate avea calitatea de mandant, această calitate

putându-i reveni doar societății comerciale.

În hotărârea de revocare din funcție a

reclamantului din 23 septembrie 2004 se prevede în cuprinsul „notei” că a fost

adoptată în exercitarea drepturilor acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA,

deci este o hotărâre a adunării generale a acționarilor, chiar dacă în cauză

este un singur acționar.

Potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr.

31/1990 în forma de la data revocării reclamantului „hotărârile luate de

adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii

…”, iar alin. (6) al art. 132 stipulează că societatea va fi reprezentată în

justiție.

Împrejurarea că sentința nr.468/CA/2006 a

Tribunalului dată în dosarul nr. 3410/2006 prin care a fost respinsă acțiunea

pentru anularea Hotărârii A.G.A. nr. 180 din 23 septembrie 2004 nu a fost

pronunțată în contradictoriu cu SC D.P.L. Alba SA, iar aceasta a rămas irevocabilă

prin neapelare, nefiind supusă verificării de către o instanță superioară, nu

are relevanță în ce privește calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În

consecință, Consiliul Județean Alba neavând calitate de mandant instanța de

fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocate

de Consiliul Județean Alba, eventualele dezdăunări la care face referire

decizia Curții Constituționale nr. 47 din 24 ianuarie 2006 putând fi solicitate

de la societatea comercială care are posibilitatea să se întoarcă cu acțiune în

regres, astfel că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen,

reclamantul D.P.R. solicitând

admiterea recursului său și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru examinarea pe fond a apelurilor.

În

motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ., reclamantul susține că decizia recurată este nelegală, fiind dată

cu interpretarea și aplicarea greșită a legii întrucât instanța de apel trebuia

să rețină faptul că pârâtul Consiliul Județean Alba are calitate procesuală

pasivă și să se pronunțe pe fond asupra apelurilor.

Se

susține că deși în ședința din 23 septembrie 2004 Consiliul Județean Alba s-a

manifestat și ca adunare generală a SC D.P.L. Alba SA, unde acționar unic este

Județul Alba, potrivit art. 12 pct. 5 din Legea nr. 213/1998 în litigiile

privind dreptul de administrare unitățile administrativ-teritoriale sunt

reprezentate de către consiliile județene, care dau în acest sens mandat scris

președintelui consiliului județean. Această prevedere legală se corelează cu

prevederile art. 104 pct. 1 lit. f), g) și i), în forma în vigoare la 23

septembrie 2004, având în vedere și faptul că Hotărârea Consiliului județean

nr. 180 din 23 septembrie 2004 a fost dată și cu indicarea art. 104 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 215/2001, care prevedea atribuțiunea de a exercita în

numele unității administrativ teritoriale toate drepturile acționarului la

societățile comerciale pe care le-a înființat. Deci pârâtul a dat hotărârea

menționată și în calitate de autoritate deliberativă a administrației publice

locale, având atribuția de a exercita, în numele județului Alba, toate

drepturile acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA

Recurentul-reclamant

concluzionează că instanța de apel trebuia să coreleze dispozițiile Legii nr. 31/1990

cu cele ale Legii nr. 215/2001 și cele ale Legii nr. 213/1998 și să rețină că

pârâtul Consiliul Județean Alba are calitate procesuală pasivă în prezentul

dosar.

Intimatul-pârât,

prin întâmpinare, a cerut respingerea recursului reclamantului.

Examinând

recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant Înalta Curte constată că

acesta este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare și

aplicare a prevederilor Legii nr. 31/1990, constatând în mod legal și întemeiat

că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, drept urmare, nu este

dat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant.

Hotărârea

de revocare din funcție a reclamantului din 23 septembrie 2004 a fost adoptată

de către Consiliul Județean Alba (așa cum rezultă din chiar cuprinsul ei) în

exercitarea dreptului acționarului unic la SC D.P.L. Alba SA, deci este o

hotărâre a adunării generale a acționarilor, chiar dacă în cauză este un singur

acționar. Or, reclamantul a chemat în judecată pentru plata de daune interese

și daune morale doar pe pârâtul Consiliul Județean Alba care este acționarul

unic al societății comerciale menționate, fără însă a se îndrepta chiar

împotriva acestei societăți comerciale SC D.P.L. Alba SA care are personalitate

juridică proprie, stă în judecată în nume propriu și răspunde patrimonial

pentru eventualele prejudicii, chiar dacă acestea apar ca urmare a manifestării

voinței sociale prin intermediul hotărârii A.G.A., existând în mod evident o

separație de patrimonii între societatea comercială și acționarul său.

Întrucât

prin hotărâre A.G.A. s-a decis, conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990,

în numele societății comerciale, cu privire la administrarea acesteia, cererea

pentru despăgubiri putea fi formulată doar în contradictoriu cu societatea

comercială și nu cu intimatul-pârât care are calitatea de acționar unic.

Prevederile

art. 104 lit. i) din Legea nr. 215/2001 au abilitat Consiliul Județean Alba să

se manifeste ca acționar al societății pe care a înființat-o, fapt ce s-a

întâmplat, fără însă a-i conferi pârâtului calitate procesuală pasivă într-un

proces pentru daune, iar prevederile Legii nr. 213/1998 nu își au

aplicabilitate în cauză.

Față

de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

să respingă recursul ca nefondat iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să

oblige pe recurentul-reclamant să-i plătească intimatului-pârât cheltuielile de

judecată în recurs reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul D.P.R. împotriva deciziei comerciale nr. 31/A/2008 din 21 martie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ,

ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât Consiliul

Județean Alba suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

18 februarie 2009.