ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2071/2009

Deliberând asupra recursului de față pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

de Apel Timișoara, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în calitate de instanță de apel prin încheierea de ședință nr. 1978/116/2008

din 13 mai 2009, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă în cauză a

inculpaților - apelanți I.F. și R.A., respingând ca nefondate cererile acestora

în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. de înlocuire a arestării preventive

cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Hotărând

astfel, Curtea a reținut că temeiurile inițiale ce au impus arestarea

preventivă în cauză a inculpaților în cursul urmăririi penale, cu începere de

la 4 iulie 2008 în conformitate cu dispozițiile art. 143, art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen. și art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO („există motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune”) s-au confirmat ulterior

prin trimiterea acestora în judecată și condamnarea în primă instanță prin

sentința penală nr. 47 din 19 martie 2009 a Tribunalului Călărași, secția

penală, ce formează obiectul controlului jurisdicțional actual pentru termenul

de judecată fixat la 1 iunie 2009, pentru săvârșirea în participație a

infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr.

39/2003 raportat la art. 323 C. pen. și art. 138 alin. (1) și (2) din Legea nr.

295/2007 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen., în final cu aplicarea art. 33 lit.

a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen. la pedepse rezultante de 11

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. (inculpatul I.F.) respectiv, 7 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(coinculpatul R.A.) cu executare în regim de detenție în condițiile art. 71,

art. 64 lit. a) și b) și art. 350 C. proc. pen.

În

aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică ce l-ar prezenta lăsarea

în libertate a inculpaților condiție de legalitate/temeinicie a menținerii

măsurii arestării preventive prevăzută de art.148 lit. f) C. proc. pen., cu

consecința respingerii ca nefondată a cererii în baza art. 139 alin. (1) C.

proc. pen. de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă mai ușoară

a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpați, Curtea a avut în

vedere natura și gravitatea infracțiunilor în raport cu modalitatea și

împrejurările concrete de comitere a acestora cantitatea mare de droguri traficată

(peste 200 gr. la ultima achiziție) în cadrul unei rețele organizate în acest

scop și împrejurarea că inculpatul I.F. este cunoscut cu antecedente penale.

2.

Recursul în termen declarat împotriva încheierii amintite de către inculpatul I.F.

cu solicitarea în principal de a i se revoca arestarea preventivă în baza art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen. iar în subsidiar de ase înlocui această măsură

preventivă cu aceea mai ușoară neprivativă de libertate a obligării de a mai

părăsi localitatea potrivit art. 139 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru

considerentele arătate în continuare.

Dispozițiile

art. 160

b

C. proc. pen. (având titlul marginal „verificări privind arestarea

inculpatului în cadrul judecății”) statuează că:

„(1)

În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive;”

(2) „Dacă instanța constată că arestarea

preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului;”

(3) „Când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

Aplicarea în cauză de către instanța de

apel a dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. cu consecința

respingerii ca nefondate a cererilor în baza art. 160

b

alin. (2),

art. 139 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

formulată de inculpat, este justificată de faptul ce motive verosimile inițiale

privind săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri în cadrul acelei

rețele organizate în acest scop, ce au impus arestarea preventivă a

inculpaților au fost confirmate ulterior prin condamnarea acestora în primă

instanță la pedepse de 11 ani închisoare (respectiv 7 ani închisoare) cu

executare în regim de detenție.

În plus, condamnarea în primă instanță

chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării preventive a inculpatului în

căile ordinare de atac, pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit.

a) din CEDO („dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către

un tribunal competent”).

Din acest moment în conformitate cu

jurisprudența Curții persoana respectivă nu se mai găsește în stare de arest

preventiv, garanțiile de la art. 5 paragraf 1 lit. c) și art. 5 paragraf 3

încetând să se aplice [cauza Wemhoff vs.Germania 27 iunie 1968; cauza B vs. Austria,

28 martie 1990; cauza Labita vs. Italia” (M.C.) 26772/95, 6 aprilie 2004].

Ca atare încheierea atacată este legală

și temeinică, iar reformarea sa nu se justifică conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., iar recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de

200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.F. împotriva încheierii din 13 mai 2009 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 1978/116/2008.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

2 iunie 2009.