ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2009

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1791 din 7 mai 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

fost admis recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței

civile nr. 2805 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII

a de contencios administrativ și fiscal, a fost modificată în tot sentința

atacată și, în fond, a fost respinsă acțiunea reclamantului C.G.C. ca tardiv

formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, C.G.C.

Curte a reținut, în esență, că reclamantul C.G.C. a invocat în formularea

acțiunii dispozițiile O.U.G. nr. 58/2001, în aceste condiții având dreptul de a

solicita, pe calea plângerii prealabile, recunoașterea unui drept și emiterea

ordinului de confirmare în rezidentiat, în termen de 30 de zile de la data

afișării rezultatelor.

Or, a apreciat Înalta Curte, cum examenul de

rezidențiat a fost susținut la 20 noiembrie 2005, rezultatele fiind afișate la

22 noiembrie 2005, introducerea cererii prealabile în luna iunie a anului 2007,

conduce la tardivitatea acțiunii, așa cum în mod corect a susținut recurentul.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de

revizuire C.G.C., pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., solicitând admiterea cererii și schimbarea în tot a deciziei atacate, în

sensul recunoașterii dreptului său de a fi încadrat la cerere, în rezidențiatul

medicină de familie.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că

art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2001, aplicabil la data organizării

examenului de rezidentiat la care a participat, prevedea că începând cu

promoția 2005 de absolvenți licențiați ai facultăților de medicină, candidații

care la concursul de rezidentiat obțin punctaj de promovare dar nu se clasifică

în limita locurilor publicate la grupa de specialități la care au participat,

sunt confirmați la cerere ca rezidenți în medicina de familie.

S-a mai arătat că art. 22 pct. 1 Cap. VII din

Ordinul Ministerului Sănătății 1000/2005 a schimbat ipoteza avută în vedere de

legea în aplicarea căreia a fost emis acest ordin și a restrâns în mod nelegal

categoria candidaților care au obținut un punctaj de promovare dar nu s-au

calificat în limita locurilor publicate la grupa de specialități la care au

participat, numai la candidații absolvenți ai facultății în anul 2005 cu

licență în anul 2005 și care vor fi confirmați, la cerere, ca medici de

familie.

Totodată, prin sentința civilă nr. 1027 din 10

mai 2006 a Curții de Apel București, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 2919 din 15 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a constat nelegalitatea părții introductive a art. 22 pct. 1 Cap. VII

din Ordinul Ministerului Sănătății 1000/2005, anulându-se această parte,

instanța recunoscând reclamanților din acel dosar dreptul de a fi încadrați la

cerere, în rezidentiat medicină de familie.

Revizuentul precizează că s-a adresat

Ministerului Sănătății Publice, care a refuzat recunoașterea drepturilor sale,

motivând prin faptul că anularea OMS 1000/2005 s-a făcut numai în raport cu

reclamanții din dosarul în cauză.

În atare condiții, a arătat revizuentul, s-a

adresat instanței competente, în speță Curții de Apel București, solicitând a

se constata că partea introductivă a art. 22 pct. 1 Cap. VII din Ordinul

Ministerului Sănătății 1000/2005 nu mai există și, în consecință, să fie

obligat Ministerul Sănătății la emiterea ordinului de numire ca medic de

familie.

Acțiunea formulată a fost admisă, împotriva

hotărârii pronunțate formulând recurs Ministerul Sănătății, ce prin decizia ce

formează obiectul prezentei cererii de revizuire a fost admis, modificată

sentința atacată, pe fondul cauzei fiind respinsă acțiunea sa ca tardiv

formulată.

Apreciază revizuentul că prin decizia atacată Înalta

Curte de Casație s-a pronunțat în mod greșit pe excepția invocată de Ministerul

Sănătății Publice.

S-a mai arătat că ulterior pronunțării acestei

decizii, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a mai existat o cauză

similară soluționată prin decizia nr. 3363 din 9 octombrie 2008, având același

obiect, soluția fiind de respingere a recursului formulat de pârâtul Ministerul

Sănătății Publice, în condițiile în care prin recursul formulat a fost invocată

excepția tardivității plângerii prealabile.

Precizează revizuentul că cererea formulată

este atipică, dat fiind faptul că la examenul de rezidentiat au mai participat

încă 100 de persoane colegi ai săi, care au fost în aceeași situație juridică

și care, atacând Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1000/2005, au obținut

dreptul de a fi înscriși ca medici de familie, prin anularea ordinului atacat.

În toate aceste cauze a existat similitudinea

prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dar cu rezerva că în fiecare cauză

au figurat alți reclamanți.

Revizuentul a mai invocat decizia nr. 3089 din

25 septembrie 2008 pronunțată într-un dosar similar de Înalta Curte de Casație

și Justiție, soluționat tot în sensul respingerii recursului declarat de

Ministerul Sănătății Publice.

Analizând hotărârea atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarelor atașate, cu motivele invocate de revizuent,

precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.

În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri potrivnice, date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Cererea de revizuire este o cale extraordinară

de atac, de retractare, aceasta putându-se exercita numai pentru motivele

prevăzute expres și limitativ de lege.

Pentru a fi admisă o cerere de revizuire

întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se cer așadar a fi îndeplinite

următoarele condiții:

- să fie vorba de hotărâri

contradictorii, chiar dacă nu s-a rezolvat fondul pricinii;

- hotărârile să fi fost pronunțate în aceeași

pricină, adică să fi existat identitate de părți, cât și de obiect și cauză;

- hotărârile

să fi fost pronunțate în dosare diferite;

- să nu fi fost invocată excepția de

autoritate de lucru judecat în cadrul celui de-al doilea proces sau să fi fost

ridicată și să nu fi fost pusă în discuție;

- să se ceară anularea celei de-a doua

hotărâri pronunțate. Așadar revizuirea este admisibilă atunci când există

autoritate de lucru judecat, adică atunci când este întrunită tripla identitate

de elemente: părți, obiect și cauză.

Or, revizuentul din prezenta cauză a avut

calitatea de intimat- reclamant în cauza soluționată prin decizia a cărei

revizuire se solicită, nefiind însă parte în cauzele soluționate prin deciziile

invocate în cuprinsul cererii sale, astfel încât în speță nu sunt îndeplinite

condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., lipsind condiția identității de

părți.

Susținerile revizuentului relative la

acest aspect nu pot fi reținute, întrucât revizuirea este o cale extraordinară

de atac, iar dispozițiile legale ce o reglementează sunt de strictă

interpretare, astfel încât exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Pe de altă parte, instanța competentă să

se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei

hotărârilor apreciate ca fiind contradictorii, ci verifică numai dacă ultima

hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat,

în caz afirmativ procedându-se la anularea ultimei hotărâri.

Se constată că și sub acest aspect cererea

de revizuire este inadmisibilă, întrucât prin aceasta se tinde, în realitate,

la anularea primei hotărâri pronunțate.

Ținând cont de faptul că, potrivit

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „Dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază" și având

în vedere că, așa cum s-a arătat, nu sunt întrunite condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată

de C.G.C. împotriva Deciziei nr. 1791 din 7 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.