ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 537/2009

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1791 din 7 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 2805 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost modificată în tot sentința atacată și, în fond, a fost respinsă acțiunea reclamantului C.G.C. ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, C.G.C. Curte a reținut, în esență, că reclamantul C.G.C. a invocat în formularea acțiunii dispozițiile O.U.G. nr. 58/2001, în aceste condiții având dreptul de a solicita, pe calea plângerii prealabile, recunoașterea unui drept și emiterea ordinului de confirmare în rezidentiat, în termen de 30 de zile de la data afișării rezultatelor.

Or, a apreciat Înalta Curte, cum examenul de rezidențiat a fost susținut la 20 noiembrie 2005, rezultatele fiind afișate la 22 noiembrie 2005, introducerea cererii prealabile în luna iunie a anului 2007, conduce la tardivitatea acțiunii, așa cum în mod corect a susținut recurentul. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire C.G.C., pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii și schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul recunoașterii dreptului său de a fi încadrat la cerere, în rezidențiatul medicină de familie. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că art. 6 alin. (3) din O.U.G.

nr. 58/2001, aplicabil la data organizării examenului de rezidentiat la care a participat, prevedea că începând cu promoția 2005 de absolvenți licențiați ai facultăților de medicină, candidații care la concursul de rezidentiat obțin punctaj de promovare dar nu se clasifică în limita locurilor publicate la grupa de specialități la care au participat, sunt confirmați la cerere ca rezidenți în medicina de familie. S-a mai arătat că art. 22 pct. 1 Cap. VII din Ordinul Ministerului Sănătății 1000/2005 a schimbat ipoteza avută în vedere de legea în aplicarea căreia a fost emis acest ordin și a restrâns în mod nelegal categoria candidaților care au obținut un punctaj de promovare dar nu s-au calificat în limita locurilor publicate la grupa de specialități la care au participat, numai la candidații absolvenți ai facultății în anul 2005 cu licență în anul 2005 și care vor fi confirmați, la cerere, ca medici de familie.

Totodată, prin sentința civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2919 din 15 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constat nelegalitatea părții introductive a art. 22 pct. 1 Cap. VII din Ordinul Ministerului Sănătății 1000/2005, anulându-se această parte, instanța recunoscând reclamanților din acel dosar dreptul de a fi încadrați la cerere, în rezidentiat medicină de familie. Revizuentul precizează că s-a adresat Ministerului Sănătății Publice, care a refuzat recunoașterea drepturilor sale, motivând prin faptul că anularea OMS 1000/2005 s-a făcut numai în raport cu reclamanții din dosarul în cauză.

În atare condiții, a arătat revizuentul, s-a adresat instanței competente, în speță Curții de Apel București, solicitând a se constata că partea introductivă a art. 22 pct. 1 Cap. VII din Ordinul Ministerului Sănătății 1000/2005 nu mai există și, în consecință, să fie obligat Ministerul Sănătății la emiterea ordinului de numire ca medic de familie. Acțiunea formulată a fost admisă, împotriva hotărârii pronunțate formulând recurs Ministerul Sănătății, ce prin decizia ce formează obiectul prezentei cererii de revizuire a fost admis, modificată sentința atacată, pe fondul cauzei fiind respinsă acțiunea sa ca tardiv formulată. Apreciază revizuentul că prin decizia atacată Înalta Curte de Casație s-a pronunțat în mod greșit pe excepția invocată de Ministerul Sănătății Publice.

S-a mai arătat că ulterior pronunțării acestei decizii, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a mai existat o cauză similară soluționată prin decizia nr. 3363 din 9 octombrie 2008, având același obiect, soluția fiind de respingere a recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătății Publice, în condițiile în care prin recursul formulat a fost invocată excepția tardivității plângerii prealabile. Precizează revizuentul că cererea formulată este atipică, dat fiind faptul că la examenul de rezidentiat au mai participat încă 100 de persoane colegi ai săi, care au fost în aceeași situație juridică și care, atacând Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1000/2005, au obținut dreptul de a fi înscriși ca medici de familie, prin anularea ordinului atacat.

În toate aceste cauze a existat similitudinea prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dar cu rezerva că în fiecare cauză au figurat alți reclamanți. Revizuentul a mai invocat decizia nr. 3089 din 25 septembrie 2008 pronunțată într-un dosar similar de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționat tot în sensul respingerii recursului declarat de Ministerul Sănătății Publice. Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarelor atașate, cu motivele invocate de revizuent, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă. În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, de retractare, aceasta putându-se exercita numai pentru motivele prevăzute expres și limitativ de lege. Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

se cer așadar a fi îndeplinite următoarele condiții: - să fie vorba de hotărâri contradictorii, chiar dacă nu s-a rezolvat fondul pricinii; - hotărârile să fi fost pronunțate în aceeași pricină, adică să fi existat identitate de părți, cât și de obiect și cauză; - hotărârile să fi fost pronunțate în dosare diferite; - să nu fi fost invocată excepția de autoritate de lucru judecat în cadrul celui de-al doilea proces sau să fi fost ridicată și să nu fi fost pusă în discuție; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri pronunțate. Așadar revizuirea este admisibilă atunci când există autoritate de lucru judecat, adică atunci când este întrunită tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză.

Or, revizuentul din prezenta cauză a avut calitatea de intimat- reclamant în cauza soluționată prin decizia a cărei revizuire se solicită, nefiind însă parte în cauzele soluționate prin deciziile invocate în cuprinsul cererii sale, astfel încât în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., lipsind condiția identității de părți. Susținerile revizuentului relative la acest aspect nu pot fi reținute, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Pe de altă parte, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor apreciate ca fiind contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, în caz afirmativ procedându-se la anularea ultimei hotărâri. Se constată că și sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât prin aceasta se tinde, în realitate, la anularea primei hotărâri pronunțate. Ținând cont de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază" și având în vedere că, așa cum s-a arătat, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge cererea de revizuire formulată de C.G.C. împotriva Deciziei nr. 1791 din 7 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.