ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3333/2008

Asupra recursului civil de față;

Prin

sentința civilă nr. 679 din 7 mai 2007, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis cererea reclamantei B.C. în contradictoriu cu pârâta

Primăria Municipiului București și a obligat-o să soluționeze prin decizie sau

dispoziție motivată notificarea nr. 2582 din 18 septembrie 2001.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea adresată instanței reclamanta B.C.

a chemat în judecată Primăria municipiului București prin Primar și a solicitat

să fie obligată să emită dispoziție motivată cu privire la

notificarea ce i-a fost adresată la 18 septembrie 2001.

Prin notificare,

reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul, situat

în București, compus din teren în

suprafață de 115 mp, pe

care se afla o casă ce a fost demolată, pe teren fiind în prezent construite

blocurile din Piața Unirii - Sfânta Vineri.

Instanța a reținut că, potrivit art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare notificată este obligată să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată

asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la data

înregistrării notificării sau de la data

depunerii actelor doveditoare.

Raportat la data

depunerii notificării, deși pârâta nu a invocat lipsa unor acte

doveditoare necesare, altele decât cele atașate notificării, nu a emis

dispoziție

motivată nici până la data

sesizării instanței.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă, prin decizia nr. 233A din 5

octombrie 2007 a respins ca nefondat

apelul declarat de Municipiul București prin

Primar împotriva sentinței civile nr. 679 din 7

mai 2007, pronunțată de Tribunalul

București, secția a

IV-a civilă.

Instanța de apel a

reținut în esență că, acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 23 și urm. din Legea nr. 10/2001, care stabilesc

obligația

unității notificate de a emite

decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile

de la data

primirii notificării.

In acest sens, a

arătat că, finalitatea reglementării acestui termen a fost aceea de

a asigura soluționarea procedurii

administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu

celeritate

și de a răspunde cerinței sociale de asigurare a stabilității circuitului

juridic.

Curtea a apreciat

că natura prevederilor textului enunțat, privind termenul de

soluționare este aceea de normă imperativă și nu de dispoziție cu

recomandare, atâta timp cât

normele juridice sunt, în raport de principiile generale

de drept interpretate în sensul în care ele

trebuie să producă un efect și nu în scopul

ca niciun efect să nu se poată produce.

S

usținerile pârâtului în sensul că

termenul în discuție are caracterul unei norme

de

recomandare, au fost înlăturate cu motivarea că s-ar ajunge la situația.

inacceptabilă în care soluționarea notificării ar

putea fi amânată

sine die

de către unitatea notificată, cu motivarea că

nu s-au depus toate actele necesare soluționării

notificării.

De asemenea,

instanța a constatat că nu se poate reține că data de la care începe

să curgă termenul de 60 de zile instituit de art.2 3 din Legea nr.

10/2001 este

condiționată de precizarea

persoanei îndreptățite la restituire prevăzută la pct. 23.1

din H.G. nr.

498/2003 și pct. 28.1 din același act normativ.

S-a concluzionat că, unitatea deținătoare avea

obligația să soluționeze

notificarea, chiar

și prin respingerea ei, în eventualitatea în care nu erau depuse la dosar

actele prin care să fie dovedită calitatea de persoană îndreptățită pe de o

parte

și dreptul de proprietate pe de altă parte.

Î

mpotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs în termen pârâtul Municipiul București prin

Primarul General care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susținut că

procedura administrativă prealabilă are caracter obligatoriu, iar soluția

obligării de a

emite decizie

este nelegală, deoarece reclamanta nu a înțeles să respecte condițiile

prevăzute de art. 22 și art. 23 din Legea

nr. 10/2001, dosarul administrativ fiind incomplet prin nedepunerea tuturor

înscrisurilor necesare prevăzute de lege pentru soluționarea

notificării.

Analizând

recursul, în limitele criticii formulate, care face posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.

Prin Legea nr.

10/2001, așa cum a fost modificată, a fost reglementat regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22

decembrie 1989 și prin art. 20-33

sunt reglementate procedurile de restituire.

În mecanismul de punere în aplicare a Legii nr.

10/2001, procedura

administrativă

constituie o primă etapă obligatorie, însă, în prezenta cauză

intimata-reclamantă a declanșat această procedură, formulând în termenul

prevăzut de lege

notificare cu privire la imobilul pretins a fi preluat

abuziv.

În finalul notificării există mențiunea că se

anexează actele care dovedesc calitatea de proprietară a bunului, respectiv

titlul de proprietate reprezentat de

contractul

de vânzare-cumpărare nr. 4607 din 19 aprilie 1982, autentificat de fostul

Notariat de Stat al Sectorului 3, autorizația de

înstrăinare emisă conform legii în

vigoare

la acea dată, schița imobilului realizată în vederea întocmirii contractului de

vânzare-cumpărare, procesul-verbal de demolare din data de 10 octombrie

1987,

cereri pentru scoaterea imobilului de

pe rolul fiscal ca urmare a demolării, acte de stare civilă și alte acte referitoare

la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și

a dreptului de

proprietate pretins.

Finalitatea

procedurii administrative se realizează prin emiterea dispoziției sau,

după caz, a deciziei de către unitatea notificată, iar în prezenta

cauză intimata-

reclamantă nu este în culpă

pentru nefinalizarea acestei hotărâri.

Potrivit art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să

se pronunțe asupra notificării în termen de 60 de zile de la data

înregistrării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Prin lege, sunt

stabilite două date de referință, pentru îndeplinirea obligației

unității notificate de a se pronunța

asupra notificării, însă, în cazul în care persoan? îndreptățită a depus actele

pe care le posedă și arată că nu deține alte acte, unitatea

notificată este obligată să se pronunțe

numai pe baza actelor depuse.

Termenul pentru

îndeplinirea obligației nu poate fi prorogat fără acordul expres

sau tacit al persoanei îndreptățite.

Prorogarea este posibilă numai dacă entitatea

obligată să soluționeze notificarea, în urma analizei actelor doveditoare, deja

depuse, comunică notificatorului, în intervalul de 60 de zile, faptul că

documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei.

Or, în prezenta

cauză, recurentul nu a comunicat intimatei în termenul de 60 de zile de la

înregistrarea notificării, faptul că documentația depusă este insuficientă.

În cauză, reclamanta, considerându-se persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, a înregistrat notificarea la 18 septembrie 2001,

iar în acțiunea înregistrată la

tribunal a

precizat că a depus actele prin care face dovada calității de proprietară a

bunului,

a dreptului de proprietate și a preluării abuzive.

Până la data de 9 februarie 2007, când reclamanta

s-a adresat justiției, unitatea

notificată

nu a răspuns în niciun mod notificării, încălcând în acest fel obligația ce îi

revenea potrivit dispoziției legale enunțate mai

sus de a se pronunța în termen de 60

de

zile prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii reclamantei.

Chiar dacă, prin lege, nu s-a instituit o

sancțiune pentru nerespectarea

termenului de

60 de zile, unitatea deținătoare nu poate nesocoti obligația ce îi revine.

Cum, unitatea

deținătoare a adoptat în cauză o atitudine vădită de încălcare a dispoziției

legale, refuzând o perioadă de aproape 6 ani să se pronunțe asupra cererii

reclamantei privind acordarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de stat,

atât

prima instanță, cât și instanța de apel au hotărât în mod corect admiterea

acțiunii, aceasta având obligația să se pronunțe cu privire la notificare pe

baza actelor depuse de reclamantă.

Astfel,

recurentul a fost obligat să soluționeze notificarea în raport de actele

depuse de intimata-reclamantă, prin

emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.

Pentru

considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul

General împotriva deciziei nr. 233/A din 5 octombrie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 26 mai 2008.