ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 150/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 150/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2006,
reclamanta B.I.L. Nicosia, Cipru, a chemat în judecată pe pârâta SC D.M.P. SA solicitând
ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii
A.G.E.A. din 30 martie 2006, publicată în M. Of./18.04.2006.
În susținerea cererii
reclamanta a arătat că în data de 30 martie 2006 a avut loc A.G.E.A. pârâtei
ocazie cu care a fost notată hotărârea care vizează vânzarea a două active
situate în zona centrală a municipiului București la prețuri de 250 respectiv 300
euro/mp, prețuri mult subevaluate și achiziționarea de active în limita a
500.000 euro, fără limită de preț sau alte detalii referitoare la activele
achiziționate.
Hotărârea a fost adoptată cu
încălcarea dispozițiilor legii societăților comerciale privind dreptul de
informare, precum și dispozițiile imperative ale art. 117 din Legea nr. 31/1990
referitoare la caracterul necesarmente explicit al convocatorului.
De asemenea se susține că au
fost încălcate și dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de
capital, referitoare la obligativitatea aprobării prealabile a actelor de
dobândire/vânzare de active cu valoare mai mare de 20% din valoarea activelor
imobilizate minus creanțele societății.
Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, prin sentința nr. 7429 din 22 septembrie 2006 a respins
acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această
soluție instanța de fond a reținut că la 30 martie 2006 s-a desfășurat A.G.E.A.
SC D.M.P. SA, la a doua convocare în prezența acționarilor deținând 50,79% din
capitalul social adoptându-se hotărârea, prin care s-a stabilit (pct. 1)
aprobarea vânzării din cadrul societății a activului situat în București,
sector 2, la un preț minim de 300 euro/mp +T.V.A., forma cadru a contractului
de vânzare - cumpărare, fiind mandatat consiliul de administrație pentru
desemnarea cumpărătorului și negocierea prețului contractului, care urma să fie
mai mare sau egal cu prețul minim aprobat, precizându-se persoana care va semna
în fața notarului contractul de vânzare - cumpărare, (pct. 2) aprobarea
vânzării din cadrul societății a activului situat în București, sector 2, forma
cadru a contractului de vânzare - cumpărare, fiind de asemenea mandatat
consiliul de administrație pentru desemnarea cumpărătorului și negocierea prețului
contractului și stabilită persoana care urma să semneze contractul, (pct. 3)
aprobarea cumpărării de active la un preț de maximum 500.000 euro, forma cadru
a contractului de vânzare - cumpărare, fiind mandatat consiliul de
administrație să negocieze prețul contractului, care urma să fie mai mic sau
egal cu prețul maxim aprobat.
A fost precizată persoana
aleasă pentru o sumă în fața notarului public contractul de vânzare - cumpărare
și să reprezinte societatea în fața autorităților pentru îndeplinirea mandatului
(pct. 4) a fost desemnată persoana care urma să reprezinte acționarii
societății cu drept de semnătură în fața notarului, sau avocatului și la O.R.C.
de pe lângă Tribunalul București pentru înscrierea mențiunilor.
Reclamanta a criticat
nelegalitatea hotărârii adoptate sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 117
din Legea nr. 31/1990 convocatorul fiind redactat într-o manieră echivocă.
Instanța de fond a respins
această motivare întrucât convocatorul are un caracter explicit.
Acționarii au fost chemați
să-și exprime votul cu privire la aprobarea vânzării/cumpărării de active în
condițiile ce urmau a fi stabilite de aceștia în adunarea generală
extraordinară. Așadar, în cadrul adunării urmau a fi dezbătute și aprobate
detaliile legate de operațiunile juridice menționate.
O astfel de expunere a
ordinii de zi este legală, legea impunând ca în convocare să fie explicită, în
sensul de a nu fi inserate enunțări vagi, ambigue, însă nu cere relatarea unor
informații detaliate asupra aspectelor ce urmează a fi dezbătute.
Convocatorul a fost publicat
în Monitorul Oficial al României și ziarul B. la data de 3 martie 2006, la
adunare au participat la a doua convocare, din 30 martie 2006, au fost prezenți
acționarii reprezentând 50,79% din capitalul social (la prima convocare din 29
martie 2006, nefiind întrunit cvorumul legal), măsurile fiind luate cu
majoritate de voturi, fiind întocmită o notă justificativă privind vânzarea și
cumpărarea de active.
În aceste condiții nu se
poate susține că dreptul la informare al acționarilor a fost încălcat, aceștia
având posibilitatea, o dată publicat convocatorul, să ia cunoștință de
problemele supuse dezbaterii, să participe și să-și exprime voința față de
punctele înscrise pe ordinea de zi. Totodată, raportat la respectarea
prevederilor statutare (art. 15) cu privire la adoptarea deciziei, Tribunalul a
concluzionat că nu a fost viviat consimțământul acționarilor prezenți.
Reclamanta și-a întemeiat
cea de-a doua critică pe dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind
piața de capital, precizând că au fost încălcate aceste prevederi legale
imperative, referitoare la obligativitatea aprobării prealabile a actelor de
dobândire/vânzare de active cu o valoare mai mare de 20% din totalul activelor
imobilizate mai puțin creanțele.
Instanța de fond a reținut
că legea impune aprobarea prealabilă a actelor menționate de adunarea generală
extraordinară. Or, tocmai în acest scop a fost convocată adunarea, pentru a se
forma voința socială în vederea respectării normelor legale.
În cauză nu poate interveni
sancțiunea nulității față de argumentul invocat de reclamantă în sensul că
actele de înstrăinare nu există, întrucât acționarii au fost convocați în
vederea exprimării acordului cu privire la vânzarea - cumpărarea de active și
condițiile de încheiere a acestor operațiuni juridice.
Prin hotărârile adunării
generale s-au stabilit activele ce urmau a fi vândute, prețul de vânzare, forma
cadru a contractului de vânzare - cumpărare, fiind mandatat consiliul de
administrație pentru desemnarea cumpărătorului și negocierea prețului,
modalitate care este legală și respectă dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004.
Totodată instanța de fond a
arătat că întrucât clauzele contractelor ce urmau a fi perfectate implicau
negocierea cu contractantul, adunarea generală a stabilit elementele esențiale
pentru formarea valabilă a actelor juridice de natură să exprime voința
socială.
Inexistența unui raport de
evaluare și faptul că pragul minim aprobat ar fi sub prețul pieței nu
constituie motive de nulitate a hotărârii întrucât legea nu impune
obligativitatea evaluării activelor scoase la vânzare.
În ceea ce privește
susținerea reclamantei că activele ce urmau a fi valorificate sunt revendicate
în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă de instanța de fond întrucât în
cauză nu s-a făcut această dovadă.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat apel reclamanta criticând hotărârea, motivat de faptul că instanța de
fond a încălcat principiul contradictorialității primind un set de acte după ce
cauza a rămas în pronunțare la 15 septembrie 2006.
Pe fond reclamanta prin
motivele de apel a reiterat motivele din acțiunea de fond arătând în esență că
instanța de fond a greșit când a reținut că în cadrul A.G.E.A. SC D.M.P. SA din
30 martie 2006, nu a fost încălcat dreptul la informare al acționarilor.
Apreciază că elementele
fundamentale ale formării voinței acționarilor lipsesc când se face referire la
identificarea activelor (suprafața și prețul/mp).
Acționarii au fost informați
numai în cadrul ședinței A.G.A. despre prețul propus pentru vânzare, preț
stabilit în mod arbitrar care nu are ca fundament nicio argumentație economică,
prețul de piață al terenurilor din aceeași zonă fiind de 3-4 ori mai mare decât
cel aprobat în A.G.A.
În ceea ce privește
achiziționarea activelor se consideră de către apelantă că actul pe care
acționarii l-au aprobat este inform și nu conține elementele fundamentale
pentru constituirea acordului de voință: părțile, obiectul, prețul,
delegându-se în mod nelegal, achiziționarea de active în valoare de 560.000 euro,
fără niciun element de identificare al acestora.
În final apelanta a arătat
că instanța de fond a greșit când a reținut că hotărârea atacată respectă
dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 referitor la obligativitatea
aprobării prealabile a actelor de dobândire/vânzare de active cu valoare mai
mare decât 20% din valoarea activelor imobilizate minus creanțele societății.
În acest sens s-a mai arătat
că acționarii trebuiau să aprobe actele de înstrăinare, cumpărare ale activelor
respective.
Actele propuse spre aprobare
nu conțin elementele fundamentale ale unui contract: prețul determinat sau
determinabil (acționarii trebuiau să fie informați cu privire la valoarea reală
a activelor, rezultată dintr-o evaluare independentă), părțile contractului,
iar pentru activele ce urmează a fi cumpărate chiar obiectul contractului.
Curtea de Apel București
prin Decizia nr. 138 din 9 martie 2007 a respins apelul ca nefondat, motivând
că, în cauză nu s-a încălcat principiul contradictorialității atâta timp cât
înscrisurile depuse la dosar, după rămânerea în pronunțare nu aveau nici o
relevanță față de soluționarea dosarului.
Instanța de fond nu a avut
în vedere aceste înscrisuri, în motivarea soluției nefăcându-se referire la
niciunul dintre înscrisurile în cauză.
De altfel, deși s-a depus la
dosar, după rămânerea în pronunțare, în raport de evaluare, instanța a
constatat, că inexistența unui raport de evaluare nu constituie motiv de
nulitate a hotărârii, legea neimpunând obligativitatea evaluării activelor
scoase la vânzare.
Față de aceste considerente,
rezultă că instanța de fond, în pronunțarea soluției, nu a ținut cont decât de
probele administrate cu respectarea principiului contradictorialității.
În ceea ce privește
celelalte înscrisuri în cauză (certificate fiscale), de asemenea, s-a precizat
că instanța nu le-a avut în vedere la soluționarea cauzei, motiv pentru care
acest motiv de apel a fost respins ca nefondat, în cauză, nefiind îndeplinite
condițiile art. 297 C. proc. civ. pentru desființarea sentinței atacate.
În ceea ce privește al
doilea motiv de apel, Curtea instanța de control judiciar l-a înlăturat motivat
că:
Instanța de fond a reținut,
în mod corect, că nu au fost încălcate dispozițiile art. 117 din Legea nr. 31/1990
atâta timp cât problemele supuse dezbaterii, astfel cum au fost menționate în
convocator, au un caracter explicit, clar și neechivoc.
Termenul de „explicit”
precizat în acest articol din lege, nu obliga la relatarea unor informații detaliate
asupra aspectelor ce urmează a fi dezbătute.
Oricum, după publicarea în Monitorul
Oficial și în ziarul B. a convocatorului, la dispoziția acționarilor a fost pus
un set de înscrisuri din care aceștia se puteau informa cu privire la detaliile
privind vânzarea/cumpărarea de active.
Acest set de înscrisuri
cuprindea inclusiv o notă justificativă privind vânzarea și vânzarea de active
și a fost comunicat, la cerere, inclusiv apelantei - reclamante, așa cum
aceasta a recunoscut în interogatoriul aflat la dosar.
În aceste condiții, nu se
poate susține că dreptul la informare al acționarilor a fost încălcat, aceștia
având posibilitatea, odată publicat convocatorul, să ia cunoștință de
problemele supuse dezbaterii și să-și exprime voința în cunoștință de cauză
față de punctele înscrise pe ordinea de zi.
Cu privire la al treilea
motiv invocat de apelantă, și acesta a fost respins întrucât nu au fost
încălcate dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de
capital, referitoare la obligativitate aprobării prealabile a actelor de
dobândire/vânzare de active.
Textul de lege menționat de
apelantă impune aprobarea prealabilă a actelor menționate de A.G.E.A.
Tocmai în acest scop a fost
convocată A.G.E.A., pentru ca acționarii să-și exprime voința prin vot, în
vederea respectării acestui articol din lege.
Prin hotărârea A.G.E.A. s-au
stabilit activele ce urmau a fi vândute, prețul de vânzare, forma cadru a
contractului de vânzare - cumpărare, fiind mandatat Consiliul de Administrație
pentru desemnarea cumpărătorului și negocierea prețului.
În același sens A.G.E.A. a
aprobat prețul maxim de cumpărare al activelor, forma cadru a contractului,
mandatând Consiliul de Administrație să negocieze prețul în limita stabilită de
acționari.
Împotriva soluției instanței
de apel, reclamanta a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate
fiind încălcate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se reiau motivele de
apel cu aceleași argumente susținând că s-a făcut o aplicare greșită a
dispozițiilor art. 297 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, privind
obligativitatea aprobării prealabile a actelor de dobândire/vânzare de active
cu valoare mai mare decât 20% din valoarea activelor imobilizate minus
creanțele societăților.
De asemenea se susține că au
fost încălcate și aplicate greșit și dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr.
31/1990 care impune menționarea explicită a tuturor problemelor ce vor face
obiectul dezbaterilor adunării.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 117 din Legea nr.
31/1990 stabilește imperativ modul în care se face convocarea adunării generale
începând cu persoanele ce pot face convocare, termenul de întrunire, modul de
publicare și convocare funcție de felul acțiunilor în raport și de actele
constitutive, cât și situația privind propunerile de modificare a actelor
constitutive.
În speță recurenta susține
că au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990
convocatorul fiind redactat într-o manieră ocultă și echivocă fiind omise
furnizarea unor detalii cu privire la activele ce urmau a fi valorificate,
prețul și valoarea expertizată.
Din economia textului de
lege rezultă că se impune ca în convocare să fie o menționare explicită în
sensul de a nu fi inserate enunțări ambigue, însă nu cere relatarea unor
informații detaliate asupra aspectelor ce urmează a fi dezbătute.
În speță convocarea s-a
făcut cu respectarea întocmai a legii, urmând a fi înlăturate criticile privind
încălcarea dreptului la informare al acționarilor, aceștia având posibilitatea,
o dată publicat convocatorul să ia cunoștință de problemele supuse dezbaterii.
Recurenta și-a întemeiat cea
de-a doua critică pe dispozițiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața
de capital considerând că au fost încălcate prevederile referitoare la
obligativitatea aprobării prealabile a actelor de dobândire/vânzare de active
cu o valoare mai mare de 20% din totalul creanțelor, mai puțin creanțele.
Din economia textului
precitat rezultă că legea impune aprobarea prealabilă a actelor menționate de
A.G.E.A. Or, așa cum au reținut și instanțele anterioare, tocmai în acest scop
a fost convocată adunarea, pentru a se forma voința socială în vederea
respectării normelor legale.
În acest context nu poate
interveni sancțiunea nulității față de aspectul ridicat de recurentă în sensul
că actele de înstrăinare nu există, acționarii fiind convocați în vederea
exprimării acordului cu privire la vânzarea - cumpărarea de active și
condițiile de încheiere a acestor operațiuni juridice.
Raportat la considerentele
de drept expuse Înalta Curte apreciază nefondate criticile formulate astfel că
văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta B.I.L. Nicosia, Cipru, împotriva Deciziei nr. 138 din 9 martie
2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 ianuarie 2008.