ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 948/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, în 29 iunie 2007, reclamantul K.G. a

chemat în judecată pe pârâții L.M. și P.H. solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să constate inexistența dreptului pârâților la

cumpărarea părților sociale reprezentând 100% din capitalul social al SC A.A.

SRL și 33% din capitalul social al SC S.A. SRL.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2907 din 28 februarie 2008, a

admis excepția necompetenței instanțelor române invocată de pârâți și în

consecință a respins cererea formulată de reclamantul K.G., cu domiciliul în

Limasol, Cipru, și cu sediul ales la cabinet de avocat V.D.B., din București,

sector 5, în contradictoriu cu pârâții L.M., cu domiciliul în Oroklini, Cipru,

și P.H., cu domiciliul în Strovolos, Cipru, ambii cu domiciliul ales la I.K.R.,

C.C. & R.C. SCA, cu sediul în București, sector 5, ca nefiind de competența

instanțelor române.

Tribunalul analizând actele

dosarului, prin prisma excepției necompetenței generale a instanțelor române,

la termenul din 21 februarie 2008 a pus în discuție excepția invocată de pârâți

în întâmpinare, apreciind că aceasta este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Reclamantul își întemeiază

cererea pe hotărârea pronunțată la data de 7 decembrie 2006 de Tribunalul

Nicosia, în cauza nr. 6123/2005 prin care instanța a hotărât ca pârâții să

plătească reclamantului sumele de 83.663 lire cipriote, plătite de reclamant

pentru cumpărarea unui bun imobil în România și 330 lire cipriote cheltuieli

pentru înregistrarea a două societăți, în termen de 6 luni de la data hotărârii

cu condiția ca la data plății reclamantul să transfere 33,3% din părțile

sociale deținute la SC A.A. SRL și 100% din părțile sociale deținute la SC S.A.

SRL.

În speță nu sunt aplicabile

dispozițiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 42, art. 57 și art. 149

pct. 4 din Legea nr. 105/1992, întrucât litigiul nu are ca obiect un diferend

privind capacitatea SC A.A. SRL și SC S.A. SRL, modul de dobândire și de

pierdere a calității de asociat etc. (art. 42), nu privește emiterea de acțiuni

nominative (art. 57) și nu poartă asupra unor drepturi decurgând din executarea

unui contract (art. 149 pct. 4), ci poartă asupra executării obligațiilor

pârâților stabilite printr-o hotărâre judecătorească străină.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 386 din 15 septembrie 2008 a respins ca

nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 2907 din

28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 24460/3/2007.

Instanța de apel a reținut

că obiectul cauzei este constatarea inexistenței dreptului intimaților de a

cumpăra părți sociale, și nu transmiterea unui titlu de valoare; și cum părțile

contractante nu au ales legea aplicabilă contractului, în speță devin incidente

dispozițiile art. 77 din Legea nr. 105/1992 care prevăd: „contractul este supus

legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse”.

Prin cererea de recurs

formulată, reclamantul K.G. a susținut că a solicitat instanței de judecată să

analizeze inexistența dreptului părților la cumpărarea părților sociale

reprezentând 33,3 % din capitalul social al SC A.A. SRL, societate comercială

de naționalitate română cu sediul în București și 100% din capitalul social al SC

S.A. SRL București.

Actul juridic încheiat între

părți reprezintă o tranzacție judiciară și este supus în ceea ce privește

obligația de a transfera proprietatea părților sociale legii române, astfel cum

prevăd imperativ dispozițiile art. 57 și urm. din Legea nr. 105/1992.

Se susține în continuare că

locul în care urma a se executa obligația de a înstrăina dreptul de proprietate

asupra părților sociale era România, iar societățile în cauză sunt societăți

din România, cu personalitate juridică română, iar procedurile de modificare

urmau să se facă la O.R.C. din România.

Potrivit art. 149 pct. 4 din

Legea nr. 105/1992 „Instanțele judecătorești române sunt competente dacă (...)

locul unde a luat naștere sau trebuia executată, fie chiar în parte, o

obligație izvorâtă dintr-un contract, se află în România”.

Temeiul de drept indicat de

recurent îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat

întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și

nu s-au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând

decizia recurată în raport de motivul invocat de recurent, de actele dosarului

și de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să

conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită

situația prevăzută de dispoziția invocată.

Critica este nefondată,

neîntemeindu-se pe dispoziția legală invocată, reprezentând doar reiterarea

fidelă a motivelor de apel.

Astfel cum corect a reținut

instanța de apel, confirmând soluția pronunțată la fond, ambele instanțe au interpretat

corect textul legal aplicabil în cauză, respectiv dispozițiile art. 77 din

Legea nr. 105/1992, potrivit cărora „contractul este supus legii statului cu

care prezintă legăturile cele mai strânse”, reținându-se că există astfel de

legături cu legea statului în care debitorul prestației are domiciliul la data

încheierii contractului și cum în speță este vorba de o obligație personală de

„a face” asumată în Cipru de cetățenii ciprioți, consfințită printr-o hotărâre

judecătorească definitivă pronunțată în Cipru, soluția legală este constatarea

necompetenței generale a instanțelor române.

Pentru considerentul expus,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.G. împotriva

deciziei nr. 386 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul K.G. împotriva deciziei nr. 386 din 15 septembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 20 martie 2009.