ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1077/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 678/ CA din

3 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

inadmisibilității invocată de instanță din oficiu și a respins ca inadmisibile

capetele de cerere privind: anularea parțială a raportului de inspecție

încheiat la 24 martie  2008 și întocmirea unui act de verificare, care să

reflecte situația de fapt și de drept; anularea parțială a Deciziei de impunere

nr. 88 din 24 martie 2008; recalcularea majorărilor de întârziere; compensarea

obligațiilor de restituire cu cele de plată. Totodată a luat act de renunțarea

reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind: suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008 și plata de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ. se impune analizarea cu prioritate a excepției inadmisibilității. A

constatat că potrivit dispozițiilor art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative

fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o

cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se

consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. A mai

reținut instanța de fond că decizia sau dispoziția emisă în soluționarea

contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac,

potrivit dispozițiilor art. 210 alin. (2) din ordonanță.

De asemenea, prima instanță a

invocat dispozițiile art. 212 C. proc. fisc., conform cărora deciziile emise în

soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de

contencios administrativ.

A concluzionat instanța de

fond că, din economia dispozițiilor legale menționate, la instanța de

contencios administrativ se poate formula contestație doar împotriva deciziei

prin care organul fiscal a soluționat contestația depusă împotriva titlului de

creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, acțiunea prin

care se solicită direct instanței anularea raportului de inspecție și a

deciziei de impunere fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M.R. SA, care a invocat ca

temei legal prevederile art. 299, art. 301 și următoarele C. proc. civ. și art.

20 din Legea nr. 554/2004, susținând, în esență, că instanța de fond a apreciat

eronat asupra obiectului acțiunii, extrapolând dispozițiile art. 218 C. proc.

fisc.

În concluzie, societatea

comercială a cerut admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și

trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din cererea

adresată instanței de fond și cum în mod corect s-a reținut și prin hotărârea

recurată, societatea comercială a chemat în judecată autoritatea fiscală

solicitând anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr. 12699 din 24

martie  2008 și a Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008, pentru suma

de 150.455 lei, recalcularea majorărilor de întârziere și compensarea

obligațiilor de restituire cu cele de plată.

Or, instanța de fond a

reținut în mod legal și temeinic faptul că decizia de impunere, ca act

administrativ fiscal, precum și actele care au stat la baza acesteia, pot și

trebuie contestate în procedura recursului administrativ reglementată la art. 205

și următoarele C. proc. fisc. și că, la instanța de contencios administrativ,

poate fi atacată, potrivit art. 218 C. proc. fisc., doar decizia dată de

organul fiscal competent în soluționarea contestației împotriva actului

administrativ fiscal de impunere.

Astfel fiind, cererea

adresată instanței de contencios administrativ pentru atacarea Deciziei de

impunere nr. 88 din 24 martie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală care a

stat la baza deciziei de impunere este inadmisibilă, așa cum în mod corect a

constatat și instanța de fond, soluția fiind aceeași și în ceea ce privește

capetele de acțiune pentru recalcularea majorărilor de întârziere și

compensarea obligațiilor de restituire cu cele de plată, în privința cărora

organul fiscal nu a emis o decizie de soluționare.

În concluzie, pentru

considerentele de mai sus, recursul va fi respins, hotărârea instanței de fond

fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC M.R.

SA Constanța, împotriva sentinței civile nr. 678/ CA din 3 septembrie 2008 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 februarie 2009.