ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1077/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 678/ CA din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de instanță din oficiu și a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind: anularea parțială a raportului de inspecție încheiat la 24 martie 2008 și întocmirea unui act de verificare, care să reflecte situația de fapt și de drept; anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008; recalcularea majorărilor de întârziere; compensarea obligațiilor de restituire cu cele de plată. Totodată a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind: suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008 și plata de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se impune analizarea cu prioritate a excepției inadmisibilității. A constatat că potrivit dispozițiilor art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. A mai reținut instanța de fond că decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, potrivit dispozițiilor art. 210 alin. (2) din ordonanță.

De asemenea, prima instanță a invocat dispozițiile art. 212 C. proc. fisc., conform cărora deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ. A concluzionat instanța de fond că, din economia dispozițiilor legale menționate, la instanța de contencios administrativ se poate formula contestație doar împotriva deciziei prin care organul fiscal a soluționat contestația depusă împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, acțiunea prin care se solicită direct instanței anularea raportului de inspecție și a deciziei de impunere fiind inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M.R.

SA, care a invocat ca temei legal prevederile art. 299, art. 301 și următoarele C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, susținând, în esență, că instanța de fond a apreciat eronat asupra obiectului acțiunii, extrapolând dispozițiile art. 218 C. proc. fisc. În concluzie, societatea comercială a cerut admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru rejudecare. Recursul este nefondat. Așa cum rezultă din cererea adresată instanței de fond și cum în mod corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, societatea comercială a chemat în judecată autoritatea fiscală solicitând anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr. 12699 din 24 martie 2008 și a Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008, pentru suma de 150.455 lei, recalcularea majorărilor de întârziere și compensarea obligațiilor de restituire cu cele de plată.

Or, instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că decizia de impunere, ca act administrativ fiscal, precum și actele care au stat la baza acesteia, pot și trebuie contestate în procedura recursului administrativ reglementată la art. 205 și următoarele C. proc. fisc. și că, la instanța de contencios administrativ, poate fi atacată, potrivit art. 218 C. proc. fisc., doar decizia dată de organul fiscal competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal de impunere.

Astfel fiind, cererea adresată instanței de contencios administrativ pentru atacarea Deciziei de impunere nr. 88 din 24 martie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală care a stat la baza deciziei de impunere este inadmisibilă, așa cum în mod corect a constatat și instanța de fond, soluția fiind aceeași și în ceea ce privește capetele de acțiune pentru recalcularea majorărilor de întârziere și compensarea obligațiilor de restituire cu cele de plată, în privința cărora organul fiscal nu a emis o decizie de soluționare. În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi respins, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.R. SA Constanța, împotriva sentinței civile nr. 678/ CA din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2009.