ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1241/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23/ P din 18 februarie 2009 a Tribunalului Neamț, inculpatul M.V.V. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (l) și alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza I C. pen. și, respectiv, art. 189 alin. (2) C. pen., ambele cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen., privind starea de recidivă. Prin aceeași sentință a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare și inculpatul L.Șt.F., și a fost menținută starea de arest a inculpatului M.V.V. Împotriva sentinței, ambii inculpați au declarat apel, acestea aflându-se pe rolul Curții de Apel Bacău în curs de soluționare.

Prin încheierea din 24 martie 2009, instanța de apel a menținut starea de arest a apelantului-inculpat M.V.V. reținând, în sinteză, că motivele care au impus luarea măsurii preventive nu s-au schimbat și nici nu au dispărut. Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 cu referire la art. l60 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive [(art. l60 b alin. (3) C. proc.

pen.)]. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză, a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 10 ani, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O.

în cauza W. contra Germaniei. Motivele invocate de apărare, precum și de către inculpat așa cum rezultă din încheierea recurată - în sensul că se consideră nevinovat și că solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a-și face apărări, în condițiile condamnării în primă instanță, după efectuarea cercetării judecătorești, nu este un argument suficient, prin el însuși, pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat, măsură procesuală preventivă care, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale și C.E.D.O. nu afectează prezumția de nevinovăție. Inculpatul a exercitat calea de atac apelului - aflat în curs de soluționare la Curtea de Apel Bacău - acesta urmând să-și facă toate apărările pe fondul cauzei, inclusiv cu privire la pretinsa nevinovăție.

Un alt argument care nu justifică admiterea cererii inculpatului de revocare a arestării este relevat de mențiunile din cazierul judiciar al acestuia. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.V. împotriva încheierii din 24 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 224.7/103/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2009.