ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 aprilie 2007,

reclamantul R.C.C. a solicitat anularea

o

rdinului

nr. 36 din 23 ianuarie 2007 emis de președintele A.N.

p

.C. și obligarea acestuia și a autorității pârâte la

repararea pagubelor materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor

suportate cu ocazia deplasării la Bruxelles în sumă de 1.055 euro, precum și la

repararea pagubelor morale în valoare de 100.000 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin ordinul atacat a fost anulat în mod nelegal

Ordinul nr. 22/2007 de aprobare a deplasării sale la Bruxelles, deși deplasarea respectivă a fost cerută justificat de Colegiul Național de

Apărare din cadrul Ministerului Apărării și a fost avizată favorabil de

compartimentele de specialitate din cadrul autorității pârâte.

Acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2865 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, cu motivarea că ordinul atacat este legal, fiind emis anterior

perioadei pentru care fusese aprobată deplasarea reclamantului la Bruxelles și fiind determinat de necesitatea prezenței acestuia la serviciu.

Instanța de fond a avut în

vedere că, ulterior aprobării deplasării reclamantului la Bruxelles, acesta a fost detașat prin Ordinul nr. 33 din 18 ianuarie 2007 pe funcția publică

vacantă de consilier juridic superior, treapta I, față de necesitatea

participării sale la elaborarea unui proiect de ordin pentru aprobarea Normei

privind unele măsuri de informare a consumatorilor, iar prin Ordinul nr. 36 din

23 ianuarie 2007 s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 22 din 16

ianuarie 2007, motivat de necesitatea creării de dispecerate și a prezenței

reclamantului la serviciu în perioada prevăzută pentru deplasarea în

străinătate.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul și a solicitat modificarea hotărârii, în sensul

admiterii acțiunii și anularea Ordinului nr. 36 din 23 ianuarie 2007 emis de

intimați, cu obligarea acestora la plata daunelor morale și materiale

solicitate.

Recurentul a susținut că

instanța de fond a menținut greșit ordinul contestat, deși a dovedit că

deplasarea sa în străinătate era aprobată și prevala tuturor sarcinilor de

serviciu.

Recurentul a mai arătat că

nelegalitatea acestui ordin a fost recunoscută implicit de intimați prin

emiterea Ordinului nr. 123 din 5 martie 2007, potrivit căruia a fost reintegrat

pe postul de director executiv adjunct la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor al municipiului București.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat

corect legalitatea Ordinului nr. 36 din 23 ianuarie 2007 prin care Președintele

A.N.

p

.C. a solicitat prezența

recurentului la serviciu, ca urmare a întâlnirilor cu operatorii de telefonie

mobilă și fixă și a necesității creării de dispecerate, astfel încetând

aplicabilitatea Ordinului nr. 22 din 16 ianuarie 2007.

Aprobarea deplasării în

străinătate nu a constituit pentru recurent un drept câștigat, cum neîntemeiat

s-a susținut în recurs.

Necesitatea anulării

ordinului de aprobare a deplasării în străinătate a fost justificată în mod

obiectiv de intimați prin modificările intervenite ulterior în activitatea

autorității publice și în relațiile de serviciu ale acesteia cu recurentul.

Astfel, instanța de fond a

analizat corect situația de fapt dovedită prin probele administrate și din care

a rezultat că recurentul a fost detașat cu începere de la data de 22 ianuarie

2007, pe funcția publică de execuție vacantă de consilier juridic superior, din

cadrul serviciului resurse umane și noile sale atribuții implicau prezența la

serviciu, ca urmare a întâlnirilor cu operatorii de telefonie mobilă și fixă și

a necesității creării de dispecerate.

Recurentul nu a contestat

desfășurarea de către autoritatea intimată în luna ianuarie 2007 a acțiunilor de consiliere a operatorilor economici în scopul prevenirii încălcării legislației

privind protecția consumatorilor și nici necesitatea participării sale la

procesul de elaborare al proiectului de ordin pentru aprobarea Normei privind

unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii

economici prestatorii de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite

de aceștia.

În atare situație, au fost

întemeiat respinse susținerile din acțiune privind nelegalitatea și caracterul

abuziv al Ordinului nr. 36 din 23 ianuarie 2007, cu atât mai mult cu cât nu au

fost indicate prevederile legale pretins a fi fost încălcate de către intimați

și care să recunoască existența dreptului subiectiv invocat de recurent.

Nelegalitatea ordinului

dedus judecății în prezenta cauză nu poate fi constatată nici în raport de Ordinul

nr. 123 din 5 martie 2007 invocat în recurs, întrucât acesta a fost emis

ulterior actului administrativ contestat și în consecință, s-a întemeiat pe

alte elemente de fapt și de drept.

Față de motivele expuse,

constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta

Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.C.C., împotriva sentinței civile nr. 2865 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal .

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2009.