ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman, secția contencios administrativ, reclamanta SC C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Practicienilor în Reorganizare și Lichidare (U.N.P.R.L.) și C.C. (lichidator judiciar) anularea deciziei nr. 4 din 17 noiembrie 2006 emisă de prima pârâtă și aplicarea unei sancțiuni disciplinare pârâtului persoană fizică. Prin sentința civilă nr. 183 din 13 februarie 2007 Tribunalul Teleorman, secția civilă, în complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de U.N.P.R.L. și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2201 din 19 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei SC C. SRL. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a invocat ca temei al acțiunii sale dispozițiile art. 38 lit. j) din O.M.J. nr. 2986/C/1999 potrivit cărora constituie abatere disciplinară încălcarea principiilor de etică profesională definite de Codul de etică, iar în speță nu s-a demonstrat că situația de fapt se circumscrie vreunuia dintre principiile existente în Codul de etică profesională și disciplinară al U.N.P.R.L. (în prezent U.N.P.I.R. – Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România).

În acest sens s-a arătat că pârâtul lichidator judiciar nu poate fi acuzat de lipsă de diligență atâta vreme cât amânarea radierii autoturismului Dacia 1310 Pick-up, achiziționat de societatea reclamantă prin licitație publică, s-a datorat unei situații obiective, iar faptul că reclamanta nu a putut intra în posesia imobilului achiziționat la 21 decembrie 2004 nu poate fi imputat lichidatorului, fiind rezultatul lipsei de diligență din partea cumpărătorului (SC C. SRL); acesta din urmă se poate îndrepta împotriva persoanei sau persoanelor care nu îi permit folosința imobilului pentru repararea eventualelor pagube pricinuite în acest mod. A mai reținut prima instanță că la data introducerii acțiunii nu mai erau în vigoare dispozițiile O.U.G.

nr. 79/1999, invocate de reclamantă, acestea fiind abrogate, ci cele ale O.U.G. nr. 86/2006 [art. 69 alin. (6)]. Cele arătate au reprezentat motivele pentru care s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 reclamanta nefiind vătămată într-un drept al său prin decizia contestată. În plus, aplicarea unei sancțiuni disciplinare pârâtului persoană fizică ar fi fost atributul exclusiv al autorității pârâte în cazul în care faptele indicate de reclamantă ar fi constituit abatere disciplinară. În termen legal, împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta SC C. SRL. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar criticile formulate au vizat greșita aplicare a legii de către judecătorii fondului care: - nu au avut în vedere că lichidatorul judiciar a încălcat normele de etică profesională cuprinse în art. 7 din Codul de Etică (integritate morală) și în art. 17, art. 21 și art. 22 din același cod privind competența și comportamentul profesional; - deși au reținut că lichidatorul judiciar nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, nu au argumentat această concluzie care este în contradicție cu înscrisurile depuse la dosar; - nu s-au pronunțat pe toate aspectele invocate în contestația depusă; - au reținut fără temei că în niciun caz nu se putea dispune sancționarea disciplinară a pârâtului persoană fizică.

Intimata U.N.P.I.R. a solicitat prin întâmpinare menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate mai înainte și subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. Pe baza probatoriul administrat instanța fondului a stabilit o corectă situație de fapt și a aplicat în consecință dispozițiile legale incidente, stabilind în final că nu sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ. Expunerea rezumativă a considerentelor sentinței atacate, făcută mai înainte, demonstrează că soluția pronunțată a fost argumentată atât în fapt cât și în drept.

Corect s-a apreciat că lipsa de diligență manifestată de recurenta - reclamantă atât în privința radierii autoturismului cât și în privința intrării în posesia imobilului cumpărat nu pot fi transferate asupra lichidatorului judiciar și că „faptele” indicate de către SC C. SRL nu constituie abateri disciplinare, nu se circumscriu principiilor existente în Codul de etică profesională și disciplinară al U.N.P.R.L. (în prezent U.N.P.I.R.), încălcarea acestora nefiind dovedită. Sub acest aspect, simpla enunțare a unor articole din sus amintitul cod nu este de natură a proba justețea contestației formulate împotriva deciziei nr. 4 din 17 noiembrie 2006 a Comitetului Național de Conducere al U.N.P.R.L.

de respingere ca nefondată a contestației împotriva deciziei nr. 73 din 17 iunie 2005 prin care Consiliul Superior de disciplină al U.N.P.R.L. a reținut că lichidatorul judiciar C.C. nu se face vinovat de încălcarea art. 38 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare al autorității pârâte. În acest context, vor fi înlăturate criticile privind nemotivarea și nepronunțarea asupra tuturor aspectelor detailate în contestația recurentei, analiza acestora fiind făcută din perspectiva probatoriului administrat și a prevederilor legale în discuție în speță. În privința concluziei că, oricum, instanța nu s-ar fi putut subroga autorității pârâte U.N.P.I.R. și n-ar fi putut sancționa pârâtul persoană fizică, Curtea reține că și aceasta este corectă, deoarece atribuțiile instanței de contencios sunt expres și limitativ prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, în temeiul art. 311 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SRL Roșiori de Vede împotriva sentinței civile nr. 2201 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.