ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman, secția

contencios administrativ, reclamanta SC C. SRL a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Uniunea Națională a Practicienilor în Reorganizare și Lichidare

(U.N.P.R.L.) și C.C. (lichidator judiciar) anularea deciziei nr. 4 din 17

noiembrie 2006 emisă de prima pârâtă și aplicarea unei sancțiuni disciplinare

pârâtului persoană fizică.

Prin sentința civilă nr. 183

din 13 februarie 2007 Tribunalul Teleorman, secția civilă, în complet

specializat pentru contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței

materiale invocată de U.N.P.R.L. și a declinat competența de soluționare în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2201

din 19 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei SC

C. SRL.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că reclamanta a invocat ca temei al acțiunii sale

dispozițiile art. 38 lit. j) din O.M.J. nr. 2986/C/1999 potrivit cărora

constituie abatere disciplinară încălcarea principiilor de etică profesională

definite de Codul de etică, iar în speță nu s-a demonstrat că situația de fapt

se circumscrie vreunuia dintre principiile existente în Codul de etică

profesională și disciplinară al U.N.P.R.L. (în prezent U.N.P.I.R. – Uniunea

Națională a Practicienilor în Insolvență din România). În acest sens s-a arătat

că pârâtul lichidator judiciar nu poate fi acuzat de lipsă de diligență atâta

vreme cât amânarea radierii autoturismului Dacia 1310 Pick-up, achiziționat de

societatea reclamantă prin licitație publică, s-a datorat unei situații

obiective, iar faptul că reclamanta nu a putut intra în posesia imobilului

achiziționat la 21 decembrie 2004 nu poate fi imputat lichidatorului, fiind

rezultatul lipsei de diligență din partea cumpărătorului (SC C. SRL); acesta

din urmă se poate îndrepta împotriva persoanei sau persoanelor care nu îi

permit folosința imobilului pentru repararea eventualelor pagube pricinuite în

acest mod.

A mai reținut prima instanță

că la data introducerii acțiunii nu mai erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr.

79/1999, invocate de reclamantă, acestea fiind abrogate, ci cele ale O.U.G. nr.

86/2006 [art. 69 alin. (6)].

Cele arătate au reprezentat

motivele pentru care s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art.

10 din Legea nr. 554/2004 reclamanta nefiind vătămată într-un drept al său prin

decizia contestată. În plus, aplicarea unei sancțiuni disciplinare pârâtului

persoană fizică ar fi fost atributul exclusiv al autorității pârâte în cazul în

care faptele indicate de reclamantă ar fi constituit abatere disciplinară.

În termen legal, împotriva

sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs

reclamanta SC C. SRL.

Cererea de recurs a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar criticile

formulate au vizat greșita aplicare a legii de către judecătorii fondului care:

- nu au avut în vedere că

lichidatorul judiciar a încălcat normele de etică profesională cuprinse în art.

7 din Codul de Etică (integritate morală) și în art. 17, art. 21 și art. 22 din

același cod privind competența și comportamentul profesional;

- deși au reținut că

lichidatorul judiciar nu a săvârșit nicio abatere disciplinară, nu au

argumentat această concluzie care este în contradicție cu înscrisurile depuse

la dosar;

- nu s-au pronunțat pe toate

aspectele invocate în contestația depusă;

- au reținut fără temei că

în niciun caz nu se putea dispune sancționarea disciplinară a pârâtului

persoană fizică.

Intimata U.N.P.I.R. a

solicitat prin întâmpinare menținerea ca legală și temeinică a sentinței

recurate.

Examinând cauza prin prisma

criticilor enunțate mai înainte și subsumate motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., dar și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

Pe baza probatoriul

administrat instanța fondului a stabilit o corectă situație de fapt și a

aplicat în consecință dispozițiile legale incidente, stabilind în final că nu

sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ.

Expunerea rezumativă a

considerentelor sentinței atacate, făcută mai înainte, demonstrează că soluția

pronunțată a fost argumentată atât în fapt cât și în drept.

Corect s-a apreciat că lipsa

de diligență manifestată de recurenta - reclamantă atât în privința radierii

autoturismului cât și în privința intrării în posesia imobilului cumpărat nu

pot fi transferate asupra lichidatorului judiciar și că „faptele” indicate de

către SC C. SRL nu constituie abateri disciplinare, nu se circumscriu

principiilor existente în Codul de etică profesională și disciplinară al

U.N.P.R.L. (în prezent U.N.P.I.R.), încălcarea acestora nefiind dovedită. Sub

acest aspect, simpla enunțare a unor articole din sus amintitul cod nu este de

natură a proba justețea contestației formulate împotriva deciziei nr. 4 din 17

noiembrie 2006 a Comitetului Național de Conducere al U.N.P.R.L. de respingere

ca nefondată a contestației împotriva deciziei nr. 73 din 17 iunie 2005 prin

care Consiliul Superior de disciplină al U.N.P.R.L. a reținut că lichidatorul

judiciar C.C. nu se face vinovat de încălcarea art. 38 lit. j) din Regulamentul

de organizare și funcționare al autorității pârâte.

În acest context, vor fi

înlăturate criticile privind nemotivarea și nepronunțarea asupra tuturor

aspectelor detailate în contestația recurentei, analiza acestora fiind făcută

din perspectiva probatoriului administrat și a prevederilor legale în discuție

în speță.

În privința concluziei că,

oricum, instanța nu s-ar fi putut subroga autorității pârâte U.N.P.I.R. și n-ar

fi putut sancționa pârâtul persoană fizică, Curtea reține că și aceasta este corectă,

deoarece atribuțiile instanței de contencios sunt expres și limitativ prevăzute

de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, în temeiul art. 311

C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC C. SRL Roșiori de Vede împotriva sentinței civile nr. 2201 din 19

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.