ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2010

Asupra recursului penal de față: Prin încheierea de la 1 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a II penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 arestarea persoanei solicitate M.C., pe durata de 5 zile, respectiv de la 1 ianuarie la 5 ianuarie 2010 inclusiv. Pentru a dispune această soluție, instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la 25 august 2009 de către Judecătoria nr. 4 din Arganda – Madrid cu privire la persoana solicitată M.C.

S-a reținut că acesta este cercetat pentru mai multe infracțiuni contra proprietății private și anume în calitate de autor, împreună cu alte persoane, constituiți în grup infracțional, perioada aprilie – mai 2009, ar fi sustras bunuri din autocamioane de marfă, pe autostrăzile A4 Madrid – Cordoba, A1, Madrid – Burgos și A3 Madrid – Valencia. Având în vedere necesitatea asigurării celerității în derularea procedurii judiciare de punere în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată M.C. solicitând lăsarea sa în libertate cât timp nu s-a emis un mandat european de arestare ci doar o solicitare emisă prin Interpol.

Persoana solicitată a solicitat a se lua față de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Critica adusă nu este fondată. Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. În mod corect a dispus instanța de fond arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, fiind incidente în cauză disp. art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana solicitată fiind reținută în baza disp. art. 88 alin. (3) din lege pe baza semnalării transmise prin Interpol.

Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere gravitatea faptelor comise, privarea de libertate, reprezentând în același timp o garanție pentru a asigura prezența acestuia în fața organelor judiciare existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile speciale. Această temere este justificată de faptul că persoana solicitată a fost plecată din țară perioade lungi de timp, tranzitând mai multe țări europene între care și Germania pe teritoriul căreia a și fost cercetat penal. Reținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.C. împotriva încheierii din 1 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2/2/2010. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 ianuarie 2010.