ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4369/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3148 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G.M.R., în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de vacanță pentru anii 2001-2003, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective. Totodată a respins capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 161 alin. (4) C. muncii, ca neîntemeiat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei, în calitate de funcționar public, în anii 2001-2006, având dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

A mai reținut că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispozițiilor art. 53 din Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi. A mai constatat prima instanță că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, neechivalând cu abrogarea pe termen limitat a legii, iar odată cu expirarea duratei de suspendare, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie, altfel, normele de suspendare contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 41 din Constituția României. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale criticând-o pentru netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs susține că acțiunea reclamantului se impune a fi respinsă ca rămasă fară obiect deoarece potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. 146/1997 „personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s- au acordat primele de concediu pentru perioada 2001-2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008". Mai susține că reclamantului i s-a plătit deja la data de 17 aprilie 2008 suma de 806 lei reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2002 actualizată cu indicele de inflație, urmând a se achita și prima aferentă anului 2003. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 l C. proc.

civ. , Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Intimatul-reclamant M.S. a deținut calitatea de funcționar public în cadrul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale în perioada 2001- 2003. Urmare a intrării în vigoare a O.U.G. 146/1997 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a procedat la calcularea drepturilor cuvenite intimatului, reprezentând contravaloarea primei de concediu aferentă anilor 2001-2002. În urma calculării acestor drepturi, a rezultat o sumă netă de 806 lei, sumă care se pretinde că a fost achitată reclamantului prin casieria instituției, rară a se depune dovadă în acest sens.

Astfel, Înalta Curte apreciază că plata către intimatul-reclamant a contravalorii primei de concediu aferentă anilor 2001-2002, reprezintă o recunoaștere a pretențiilor acestuia. Motivul de recurs invocat de pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în sensul rămânerii rară obiect a cererii de chemare în judecată, nu este susținut de actele normative incidente, respectiv O.U.G. nr. 146/2007, întrucât așa cum rezultă și din cuprinsul cesteia, contravaloarea primei de concediu pentru 2003 urma să fie acordată intimatului în luna iunie a anului 2008, îndeplinirea acestei obligații nefiind dovedită până în prezent.

La momentul pronunțării hotărârii instanței de fond (19 martie 2008), drepturile bănești cuvenite reclamantului nu fuseseră acordate, pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale recunoscând că a achitat o tranșă din suma totală, la data de 17 aprilie 2008. Pe de altă parte, instanța de control judiciar, învestită cu cererea de recurs, poate cerceta legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin raportare la contextul faptic și juridic existent la momentul pronunțării acesteia. Or, din actele dosarului nu rezultă că la momentul pronunțării sentinței recurate, drepturile cuvenite reclamantului și recunoscute indirect de pârâtă ar fi fost achitate, astfel încât acțiunea nu poate fi lipsită de obiect.

Raționamentul juridic pe care s-a întemeiat prima instanță, prin raportare la dispozițiile legale invocate de părți și aplicate la situația concretă în care se afla reclamantul, rămâne perfect valabil, atâta vreme cât nici recurentul-pârât nu aduce critici asupra modului în care fondul pretențiilor reclamantului a fost dezlegat. Prin urmare, lipsa de obiect a acțiunii trebuie raportată la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de fond, iar efectuarea unei plăți privind prima de concediu pe anii 2001-2002 reprezintă o executare parțială a dispozițiilor sentinței atacate. Or, aceasta nu poate constitui un motiv de admitere a recursului și de casare a unei hotărâri, ale cărei efecte au fost recunoscute chiar de pârâtă prin executarea acesteia, acordând reclamantului drepturile ce au constituit obiectul acțiunii.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva sentinței civile nr. 3148 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.