ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4368/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3148 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte acțiunea formulată de

reclamanta G.M.R., în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte

Drepturi de Asigurări

Sociale și a obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de

vacanță

pentru anii 2001-2005,

actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data

plății efective. Totodată a respins capătul de

cerere

întemeiat pe dispozițiile art. 161 alin. (4) C. muncii, ca neîntemeiat.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajata

pârâtei, în calitate de funcționar public, în anii 2001-2006, având dreptul la

o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

A mai reținut

că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a

drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispozițiilor art. 53 din

Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi. A

mai constatat prima instanță că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât

amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, neechivalând cu abrogarea

pe termen limitat a legii, iar odată cu expirarea duratei de suspendare,

obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie, altfel,

normele de suspendare contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 41

din Constituția României.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte

Drepturi de Asigurări Sociale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale 304

1

C. proc. civ..

Recursul este nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Argumentele

recurentului-pârât nu sunt susținute de actele normative incidente și nici de

principiile constituționale la care trebuie raportate aplicarea și

interpretarea acestora. În mod corect instanța de fond a analizat speța dedusă

judecății și prin prisma principiilor constituționale, aceasta nepresupunând

verificarea propriu-zisă a constituționalității legilor prin care s-a suspendat

plata primelor de concediu.

Potrivit art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă

indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu".

Or, dispozițiile

textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost

în ființă în întreaga perioadă menționată și

fiind

conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României,

nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale.

Ulterior, în anii

2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost

suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la

eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului

acestuia.

Suspendarea

exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât

nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența

acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează

realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a

conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera

că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul

lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53

din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul

unui drept) cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de

aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a

dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la

perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel,

ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a

aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput

și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge

la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie

vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate

rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea

suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că

un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate

fi anulat.

Respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării

legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei

tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

În

sprijinul alegațiilor expuse mai sus vine și susținerea recurentei-

pârâte din cererea de

recurs, în sensul că, prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a reglementat modalitatea de

plată a primelor de concediu care nu au fost

acordate în perioada 2001-2006,

stabilindu-se o eșalonare în trei tranșe.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre temeinică și

legală și în mod corect a constatat că potrivit art.

34 alin. (2) din Legea nr.

188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la o

primă de concediu.

În consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu

art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări

Sociale, împotriva sentinței civile nr. 3148 din 4

decembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 noiembrie 2008.