ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4368/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3148 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G.M.R., în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de vacanță pentru anii 2001-2005, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective. Totodată a respins capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 161 alin. (4) C. muncii, ca neîntemeiat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei, în calitate de funcționar public, în anii 2001-2006, având dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

A mai reținut că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispozițiilor art. 53 din Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi. A mai constatat prima instanță că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, neechivalând cu abrogarea pe termen limitat a legii, iar odată cu expirarea duratei de suspendare, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie, altfel, normele de suspendare contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 41 din Constituția României. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale 304 1 C. proc.

civ.. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Argumentele recurentului-pârât nu sunt susținute de actele normative incidente și nici de principiile constituționale la care trebuie raportate aplicarea și interpretarea acestora. În mod corect instanța de fond a analizat speța dedusă judecății și prin prisma principiilor constituționale, aceasta nepresupunând verificarea propriu-zisă a constituționalității legilor prin care s-a suspendat plata primelor de concediu.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale. Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. În sprijinul alegațiilor expuse mai sus vine și susținerea recurentei- pârâte din cererea de recurs, în sensul că, prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a reglementat modalitatea de plată a primelor de concediu care nu au fost acordate în perioada 2001-2006, stabilindu-se o eșalonare în trei tranșe.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la o primă de concediu. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva sentinței civile nr. 3148 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.