ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1212/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1212/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 3235 din 05 martie 2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a
Tribunalului București în dosarul nr. 3439/3/2007 a fost respinsă acțiunea
reclamantei A.V.A.S., în contradictoriu cu A.P.A. Oradea, ca neîntemeiată.
Pentru a
pronunța această soluție Tribunalul a constatat că în speță problemele de drept
trebuie clarificate ținându-se cont de faptul ca exista trei entități juridice
interesate: F.P.S. (actualmente A.V.A.S.), A.P.A. Oradea și SC A. ORADEA SA.
Prin
contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. BH 8 din 31 ianuarie 2000 A.P.A.
Oradea preia 49,2156% din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor
SC A. ORADEA SA, plătind un preț și asumându-și obligații contractuale de
natură investițională. Aritmetic, A.P.A. Oradea nu deținea controlul asupra SC A.
ORADEA SA, având doar 49,2156% din drepturile de vot.
Prin
încheierea din Camera de Consiliu din 06 septembrie 2001 a Tribunalului Bihor
Oradea, dosar nr. 311/F/2001 (fila 38) s-a deschis procedura prevăzută de Legea
nr. 64/1995 privind pe debitoarea SC A. SA Oradea. Prin încheierea din camera
de consiliu din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor (fila 40) se aproba
trecerea societății SC A. SA ORADEA din procedura de lichidare în procedura de
reorganizare judiciară.
Tribunalul a apreciat
că, prin aprobarea planului de reorganizare al SC A. SA ORADEA de către
adunarea creditorilor săi (file 45, 46), controlul activității economice a
acestei societăți a fost subordonat voinței adunării creditorilor, având
prioritate economică și juridică față de obligațiile investiționale asumate de
acționarul A.P.A. Oradea în raport cu A.V.A.S..
Din punct de
vedere economic, SC A. SA ORADEA era condusă de voința acționarului majoritar,
care nu era A.P.A. Oradea, întrucât aceasta nu avea controlul societății,
deținând doar 49,2156%. Voința acționarilor majoritari și datoriile societății
au condus la deschiderea procedurii de lichidare, iar adunarea creditorilor a
aprobat un plan de reorganizare. Din punct de vedere economic, reorganizarea e
prioritară investițiilor, deci nu se putea realiza obligația investitională a
SC A. SA ORADEA, deoarece reorganizarea avea prioritate economică vitală. Nu
era posibil să se înceapă investiții, atâta timp cât societatea nu era
redresată.
Din punct de
vedere juridic, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 "Planul
de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu
posibilitățile și specificul activității debitorului", iar potrivit art. 70
alin. (3) din aceeași lege debitorul va fi obligat să îndeplinească, fără
întârziere, schimbările de structură prevăzute în plan".
Pe cale de
consecință, controlul economico-juridic a fost preluat de creditorii societății
SC A. SA ORADEA de la acționarii majoritari prin voința acestora de
reorganizare, în caz contrar opțiunea fiind falimentul, vânzarea activelor și
neîndeplinirea în tot a oricărei obligații investiționale conexe, cum este și
cea asumată către A.V.A.S.
Considerând că
prin efectele juridico-economice ale planului de reorganizare și ale dispozițiilor
Legii nr. 64/1995 pârâta a fost pusă în imposibilitate de a controla deciziile
societății în cadrul căreia trebuia să efectueze investiții conform
contractului cu F.P.S. (A.V.A.S.), Tribunalul a apreciat că executarea cu întârziere
a unor obligații de către pârâtă nu îi este imputabilă. Planul de reorganizare
și efectele Legii nr. 64/1995 au reprezentat o cauză străină exoneratoare,
conform art. 1082 C. civ.
Luând în
considerare că A.V.A.S. avea o obligație de a monitoriza procesul de
privatizare conform art. 1 din O.G. nr. 25/2002 și atribuții de adaptare a
contractelor de privatizare conform art. 10 pct. IX din O.G. nr. 25/2002,
Tribunalul a apreciat că în raport cu situația de la SC A. SA ORADEA s-ar fi
impus cel puțin o corespondență de răspuns față de atitudinea de buna-credință
a pârâtei.
Ținând cont de
buna-credință a pârâtei conform art. 970 C. civ. și de incidența art. 1082 C.
civ., Tribunalul a mai apreciat că interdicția prevăzută de art. 16 din O.G.
nr. 25/2002: "Este interzisă exceptarea de la plata dobânzilor,
majorărilor și penalităților de orice fel, calculate de Autoritate pentru
neîndeplinirea la termen a obligațiilor contractuale referitoare la plata
ratelor/prețului, realizarea investițiilor de orice fel, vărsarea capitalului
de lucru", nu poate fi interpretată fără a ține cont de cauzele străine
exoneratoare, ce trebuie analizate de la caz la caz.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel A.V.A.S.
Prin decizia
nr. 385 din 7 octombrie 2008
a Curții de Apel București, secția a V a comercială, apelul reclamantei a fost
respins ca nefondat, instanța de control judiciar apreciind că soluția
tribunalului este temeinică și legală.
Împotriva
acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct.
9 C. proc. civ. și susținând greșita aplicare a O.G. nr. 25/2002 precum și
eronata raportare la dispozițiile Legii nr. 64/1995.
Se învederează faptul că realizarea
investițiilor nu a fost condiționată de starea de faliment în care s-a aflat SC
A. SA și nu constituie forță majoră exoneratoare în accepțiunea clauzelor
contractuale privind forță majora sau în accepțiunea codului civil.
Analizând
decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge
recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de
apel a reținut în mod corect că
prin contract pârâta intimata s-a obligat la realizarea
unor investiții de mediu în cuantum de 1.373.000 lei, sumele totale plătite de
asociație, ca investiții de mediu ridându-se la 2.003.576 lei. Această depășire
rezultă din raportul de expertiză depus în cauză. Sursele de finanțare a
investițiilor au fost conforme cu legea și contractul și au fost constituite
încă de la 8 martie 2004, iar o dovadă în acest sens este emiterea autorizației
integrate de mediu.
Obiectul
acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata penalităților, penalități,
care se acordă în cazul unei neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale.
Acest fapt însă nu poate fi reținut în cauză.
Pe de o parte,
starea de faliment a societății A. SA nu permitea realizarea de investiții și
aceasta nu a reprezentat o culpă a pârâtei, iar pe de altă parte, legislația în
domeniul mediului și protecția acestuia a cunoscut schimbări radicale odată cu
adaptarea legislației la cerințele europene.
Instanța de
fond, ca si cea de apel au motivat legal respingerea acțiunii și a apelului argumentând
clar inexistenta culpei pârâtei în realizarea cu întârziere a investițiilor de
mediu.
În consecință,
s-a făcut o corectă aplicare a art. 970 și art. 1082 C. civ., art. 1 din O.G.
nr. 25/2002 și a art. 10 pct. IX din O.G. nr. 25/2002, iar raportarea la
dispozițiile Legii nr. 64/1995 era necesară, față de împrejurările concrete ale
pricinii.
Pentru toate
aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei
nr. 385 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei
comerciale nr. 385 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a V a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședința publică, astăzi 8 aprilie 2009.