ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1212/2009

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 3235 din 05 martie 2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a

Tribunalului București în dosarul nr. 3439/3/2007 a fost respinsă acțiunea

reclamantei A.V.A.S., în contradictoriu cu A.P.A. Oradea, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această soluție Tribunalul a constatat că în speță problemele de drept

trebuie clarificate ținându-se cont de faptul ca exista trei entități juridice

interesate: F.P.S. (actualmente A.V.A.S.), A.P.A. Oradea și SC A. ORADEA SA.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. BH 8 din 31 ianuarie 2000 A.P.A.

Oradea preia 49,2156% din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor

SC A. ORADEA SA, plătind un preț și asumându-și obligații contractuale de

natură investițională. Aritmetic, A.P.A. Oradea nu deținea controlul asupra SC A.

ORADEA SA, având doar 49,2156% din drepturile de vot.

Prin

încheierea din Camera de Consiliu din 06 septembrie 2001 a Tribunalului Bihor

Oradea, dosar nr. 311/F/2001 (fila 38) s-a deschis procedura prevăzută de Legea

nr. 64/1995 privind pe debitoarea SC A. SA Oradea. Prin încheierea din camera

de consiliu din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor (fila 40) se aproba

trecerea societății SC A. SA ORADEA din procedura de lichidare în procedura de

reorganizare judiciară.

Tribunalul a apreciat

că, prin aprobarea planului de reorganizare al SC A. SA ORADEA de către

adunarea creditorilor săi (file 45, 46), controlul activității economice a

acestei societăți a fost subordonat voinței adunării creditorilor, având

prioritate economică și juridică față de obligațiile investiționale asumate de

acționarul A.P.A. Oradea în raport cu A.V.A.S..

Din punct de

vedere economic, SC A. SA ORADEA era condusă de voința acționarului majoritar,

care nu era A.P.A. Oradea, întrucât aceasta nu avea controlul societății,

deținând doar 49,2156%. Voința acționarilor majoritari și datoriile societății

au condus la deschiderea procedurii de lichidare, iar adunarea creditorilor a

aprobat un plan de reorganizare. Din punct de vedere economic, reorganizarea e

prioritară investițiilor, deci nu se putea realiza obligația investitională a

SC A. SA ORADEA, deoarece reorganizarea avea prioritate economică vitală. Nu

era posibil să se înceapă investiții, atâta timp cât societatea nu era

redresată.

Din punct de

vedere juridic, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 "Planul

de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu

posibilitățile și specificul activității debitorului", iar potrivit art. 70

alin. (3) din aceeași lege debitorul va fi obligat să îndeplinească, fără

întârziere, schimbările de structură prevăzute în plan".

Pe cale de

consecință, controlul economico-juridic a fost preluat de creditorii societății

SC A. SA ORADEA de la acționarii majoritari prin voința acestora de

reorganizare, în caz contrar opțiunea fiind falimentul, vânzarea activelor și

neîndeplinirea în tot a oricărei obligații investiționale conexe, cum este și

cea asumată către A.V.A.S.

Considerând că

prin efectele juridico-economice ale planului de reorganizare și ale dispozițiilor

Legii nr. 64/1995 pârâta a fost pusă în imposibilitate de a controla deciziile

societății în cadrul căreia trebuia să efectueze investiții conform

contractului cu F.P.S. (A.V.A.S.), Tribunalul a apreciat că executarea cu întârziere

a unor obligații de către pârâtă nu îi este imputabilă. Planul de reorganizare

și efectele Legii nr. 64/1995 au reprezentat o cauză străină exoneratoare,

conform art. 1082 C. civ.

Luând în

considerare că A.V.A.S. avea o obligație de a monitoriza procesul de

privatizare conform art. 1 din O.G. nr. 25/2002 și atribuții de adaptare a

contractelor de privatizare conform art. 10 pct. IX din O.G. nr. 25/2002,

Tribunalul a apreciat că în raport cu situația de la SC A. SA ORADEA s-ar fi

impus cel puțin o corespondență de răspuns față de atitudinea de buna-credință

a pârâtei.

Ținând cont de

buna-credință a pârâtei conform art. 970 C. civ. și de incidența art. 1082 C.

civ., Tribunalul a mai apreciat că interdicția prevăzută de art. 16 din O.G.

nr. 25/2002: "Este interzisă exceptarea de la plata dobânzilor,

majorărilor și penalităților de orice fel, calculate de Autoritate pentru

neîndeplinirea la termen a obligațiilor contractuale referitoare la plata

ratelor/prețului, realizarea investițiilor de orice fel, vărsarea capitalului

de lucru", nu poate fi interpretată fără a ține cont de cauzele străine

exoneratoare, ce trebuie analizate de la caz la caz.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel A.V.A.S.

Prin decizia

nr. 385 din 7 octombrie 2008

a Curții de Apel București, secția a V a comercială, apelul reclamantei a fost

respins ca nefondat, instanța de control judiciar apreciind că soluția

tribunalului este temeinică și legală.

Împotriva

acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și susținând greșita aplicare a O.G. nr. 25/2002 precum și

eronata raportare la dispozițiile Legii nr. 64/1995.

Se învederează faptul că realizarea

investițiilor nu a fost condiționată de starea de faliment în care s-a aflat SC

A. SA și nu constituie forță majoră exoneratoare în accepțiunea clauzelor

contractuale privind forță majora sau în accepțiunea codului civil.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de

apel a reținut în mod corect că

prin contract pârâta intimata s-a obligat la realizarea

unor investiții de mediu în cuantum de 1.373.000 lei, sumele totale plătite de

asociație, ca investiții de mediu ridându-se la 2.003.576 lei. Această depășire

rezultă din raportul de expertiză depus în cauză. Sursele de finanțare a

investițiilor au fost conforme cu legea și contractul și au fost constituite

încă de la 8 martie 2004, iar o dovadă în acest sens este emiterea autorizației

integrate de mediu.

Obiectul

acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata penalităților, penalități,

care se acordă în cazul unei neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale.

Acest fapt însă nu poate fi reținut în cauză.

Pe de o parte,

starea de faliment a societății A. SA nu permitea realizarea de investiții și

aceasta nu a reprezentat o culpă a pârâtei, iar pe de altă parte, legislația în

domeniul mediului și protecția acestuia a cunoscut schimbări radicale odată cu

adaptarea legislației la cerințele europene.

Instanța de

fond, ca si cea de apel au motivat legal respingerea acțiunii și a apelului argumentând

clar inexistenta culpei pârâtei în realizarea cu întârziere a investițiilor de

mediu.

În consecință,

s-a făcut o corectă aplicare a art. 970 și art. 1082 C. civ., art. 1 din O.G.

nr. 25/2002 și a art. 10 pct. IX din O.G. nr. 25/2002, iar raportarea la

dispozițiile Legii nr. 64/1995 era necesară, față de împrejurările concrete ale

pricinii.

Pentru toate

aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei

nr. 385 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei

comerciale nr. 385 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 8 aprilie 2009.