ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1212/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3235 din 05 martie 2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr. 3439/3/2007 a fost respinsă acțiunea reclamantei A.V.A.S., în contradictoriu cu A.P.A. Oradea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a constatat că în speță problemele de drept trebuie clarificate ținându-se cont de faptul ca exista trei entități juridice interesate: F.P.S. (actualmente A.V.A.S.), A.P.A. Oradea și SC A. ORADEA SA. Prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. BH 8 din 31 ianuarie 2000 A.P.A. Oradea preia 49,2156% din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor SC A. ORADEA SA, plătind un preț și asumându-și obligații contractuale de natură investițională.

Aritmetic, A.P.A. Oradea nu deținea controlul asupra SC A. ORADEA SA, având doar 49,2156% din drepturile de vot. Prin încheierea din Camera de Consiliu din 06 septembrie 2001 a Tribunalului Bihor Oradea, dosar nr. 311/F/2001 (fila 38) s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind pe debitoarea SC A. SA Oradea. Prin încheierea din camera de consiliu din 28 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor (fila 40) se aproba trecerea societății SC A. SA ORADEA din procedura de lichidare în procedura de reorganizare judiciară. Tribunalul a apreciat că, prin aprobarea planului de reorganizare al SC A. SA ORADEA de către adunarea creditorilor săi (file 45, 46), controlul activității economice a acestei societăți a fost subordonat voinței adunării creditorilor, având prioritate economică și juridică față de obligațiile investiționale asumate de acționarul A.P.A.

Oradea în raport cu A.V.A.S.. Din punct de vedere economic, SC A. SA ORADEA era condusă de voința acționarului majoritar, care nu era A.P.A. Oradea, întrucât aceasta nu avea controlul societății, deținând doar 49,2156%. Voința acționarilor majoritari și datoriile societății au condus la deschiderea procedurii de lichidare, iar adunarea creditorilor a aprobat un plan de reorganizare. Din punct de vedere economic, reorganizarea e prioritară investițiilor, deci nu se putea realiza obligația investitională a SC A. SA ORADEA, deoarece reorganizarea avea prioritate economică vitală. Nu era posibil să se înceapă investiții, atâta timp cât societatea nu era redresată.

Din punct de vedere juridic, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 "Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului", iar potrivit art. 70 alin. (3) din aceeași lege debitorul va fi obligat să îndeplinească, fără întârziere, schimbările de structură prevăzute în plan". Pe cale de consecință, controlul economico-juridic a fost preluat de creditorii societății SC A. SA ORADEA de la acționarii majoritari prin voința acestora de reorganizare, în caz contrar opțiunea fiind falimentul, vânzarea activelor și neîndeplinirea în tot a oricărei obligații investiționale conexe, cum este și cea asumată către A.V.A.S.

Considerând că prin efectele juridico-economice ale planului de reorganizare și ale dispozițiilor Legii nr. 64/1995 pârâta a fost pusă în imposibilitate de a controla deciziile societății în cadrul căreia trebuia să efectueze investiții conform contractului cu F.P.S. (A.V.A.S.), Tribunalul a apreciat că executarea cu întârziere a unor obligații de către pârâtă nu îi este imputabilă. Planul de reorganizare și efectele Legii nr. 64/1995 au reprezentat o cauză străină exoneratoare, conform art. 1082 C. civ. Luând în considerare că A.V.A.S. avea o obligație de a monitoriza procesul de privatizare conform art. 1 din O.G. nr. 25/2002 și atribuții de adaptare a contractelor de privatizare conform art. 10 pct. IX din O.G.

nr. 25/2002, Tribunalul a apreciat că în raport cu situația de la SC A. SA ORADEA s-ar fi impus cel puțin o corespondență de răspuns față de atitudinea de buna-credință a pârâtei. Ținând cont de buna-credință a pârâtei conform art. 970 C. civ. și de incidența art. 1082 C. civ., Tribunalul a mai apreciat că interdicția prevăzută de art. 16 din O.G. nr. 25/2002: "Este interzisă exceptarea de la plata dobânzilor, majorărilor și penalităților de orice fel, calculate de Autoritate pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor contractuale referitoare la plata ratelor/prețului, realizarea investițiilor de orice fel, vărsarea capitalului de lucru", nu poate fi interpretată fără a ține cont de cauzele străine exoneratoare, ce trebuie analizate de la caz la caz.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel A.V.A.S. Prin decizia nr. 385 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, instanța de control judiciar apreciind că soluția tribunalului este temeinică și legală. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând greșita aplicare a O.G. nr. 25/2002 precum și eronata raportare la dispozițiile Legii nr. 64/1995. Se învederează faptul că realizarea investițiilor nu a fost condiționată de starea de faliment în care s-a aflat SC A. SA și nu constituie forță majoră exoneratoare în accepțiunea clauzelor contractuale privind forță majora sau în accepțiunea codului civil.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Instanța de apel a reținut în mod corect că prin contract pârâta intimata s-a obligat la realizarea unor investiții de mediu în cuantum de 1.373.000 lei, sumele totale plătite de asociație, ca investiții de mediu ridându-se la 2.003.576 lei. Această depășire rezultă din raportul de expertiză depus în cauză. Sursele de finanțare a investițiilor au fost conforme cu legea și contractul și au fost constituite încă de la 8 martie 2004, iar o dovadă în acest sens este emiterea autorizației integrate de mediu. Obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata penalităților, penalități, care se acordă în cazul unei neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale.

Acest fapt însă nu poate fi reținut în cauză. Pe de o parte, starea de faliment a societății A. SA nu permitea realizarea de investiții și aceasta nu a reprezentat o culpă a pârâtei, iar pe de altă parte, legislația în domeniul mediului și protecția acestuia a cunoscut schimbări radicale odată cu adaptarea legislației la cerințele europene. Instanța de fond, ca si cea de apel au motivat legal respingerea acțiunii și a apelului argumentând clar inexistenta culpei pârâtei în realizarea cu întârziere a investițiilor de mediu. În consecință, s-a făcut o corectă aplicare a art. 970 și art. 1082 C. civ., art. 1 din O.G. nr. 25/2002 și a art. 10 pct. IX din O.G. nr. 25/2002, iar raportarea la dispozițiile Legii nr. 64/1995 era necesară, față de împrejurările concrete ale pricinii.

Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 385 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 385 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2009.