ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1102 din 16 mai 2008 pronunțată în dosarul nr. 810/84/2008 s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului C.M. împotriva pârâților V.B. și D.G.F.P. Sălaj. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de administrator la SC S. SA Surduc. În urma unui control tematic și fiscal efectuat de câtre pârâta D.G.F.P. Sălaj s-a constatat că unitatea de mai sus avea o creanță față de bugetul statului în sumă de 352.442.000 lei, sumă cu care D.G.F.P. Sălaj s-a înscris la masa credală în procedura de faliment a societății, deschisă la data de 28 noiembrie 2001. Inițial D.G.F.P.

Sălaj a formulat cererea pentru angajarea răspunderii administratorului atât în contra reclamantului cât și a pârâtului. Cererea față de pârâtul V.B. a fost respinsă cu motivația că acesta nu avea calitatea de membru în organele de conducere. Această stare de fapt rezultă din întâmpinarea pârâtei D.G.F.P. Sălaj și nu a fost contestată de reclamant. Prin sentința civilă nr. 786 din 23 aprilie 2003 a fost admisă acțiunea promovată de D.G.F.P. Sălaj și s-a dispus ca o parte din pasivul SC FNC SEMPAS SA Surduc, în valoare de 352.442.498 lei să fie suportată de către reclamantul din prezenta cauză. Ordinele de plată nr. 4 și 12 din data de 9 martie 2000, a căror nulitate absolută s-a solicitat a se constata reprezintă plata de către SC F.S.

SA Surduc a sumelor de 299.000.000 lei și respectiv 268.000.000 lei în favoarea SC S.S. SA. Referitor la aceste ordine, reclamantul a susținut că: au fost semnate de către pârâtul V.B. care, la data respectivă – 9 martie 2000 - nu era îndreptățit să efectueze o astfel de operațiune întrucât nu putea să angajeze societatea; la data semnării ordinelor de plată pârâtul nu avea capacitatea specială cerută pentru tipul de act încheiat, respectiv nu era administrator sau director al societății astfel că nu avea drept de semnătură în bancă; pentru semnarea ordinelor de plată, pârâtul nu a avut consimțământul reclamantului și nici nu a fost delegat de către reclamant pentru a efectua operațiunea. Pentru o analiză pertinentă a aspectelor invocate de către reclamant se are în vedere temeiul de drept care reglementează ordinul de plată pe suport de hârtie.

Acesta este Norma cadru nr. 15 din 19 august 1994 și a fost dată pentru aplicarea Regulamentului B.N.R. Potrivit acesteia ordinul de plată pe suport de hârtie este reprezentat de orice dispoziție necondiționată dată în formă scrisă unei societăți bancare de a plăti o anumită sumă de bani unui beneficiar. În art. 3 lit. a) – i) ale Normei sunt prezentate cerințele de validitate ale ordinelor de plată. Referitor la semnătura de pe ordinul de plată, art. 3 lit. f) din Normă prevede: „Elementul care să permită autentificarea emitentului de către societatea bancară inițiatoare este semnătura emitentului sau a unei persoane recunoscute de societatea bancară receptoare ca împuternicită a emitentului; semnătura trebuie să fie autografă, manuscrisă (...)". Așadar, față de precizările de mai sus, lipsa calității speciale de exercițiu invocată de reclamant a fost fără relevanță.

Pe de altă parte, potrivit art. 5 din norme, emitentul era obligat să convină cu banca receptoare a ordinului de plată persoanele pe care emitentul le autorizează să semneze. Prin urmare, în relația cu banca, derularea oricăror operațiuni financiare bazate pe instrumentul de plată denumit ordin de plată pe suport de hârtie, presupun acordul reglementat de textul de lege invocat mai sus, ceea ce implicit înseamnă exprimarea consimțământului. Mai mult decât atât art. 6 alin. (5) din Normă prevede: „O societate bancară nu poate refuza recepția OPH transmise de emitenți decât dacă poate face dovada că există vicii de redactare și semnare în conformitate cu prevederile prezentelor norme - cadru". Nulitatea absolută a ordinelor de plată din 9 martie 2000 ca sancțiune a acestor instrumente de plată se poate invoca cu succes numai cu condiția încălcării unor prevederi imperative ale legii care le reglementează regimul juridic.

În speță nu s-a făcut dovada unor astfel de încălcări. Neregulile relevate în motivarea acțiunii reclamantului reprezintă cerințe generale pentru valabilitatea actelor juridice și nu cerințe specifice ordinului de plată. De altfel reclamantul face vorbire despre încălcarea unor dispoziții legale, dar nu le nominalizează. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C.M. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul - apelant a arătat că a solicitat să se constate nulitatea absolută a două acte juridice deoarece acestea au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii respectiv cu lipsa capacității speciale de exercițiu a drepturilor acționarului care a dispus cerută pentru titlul de act încheiat care, fie prin calitatea de administrator, fie prin delegarea de competență acordată valabil și fără consimțământul cerut de lege al celui ce îl putea dispune valabil. Cererea în constatarea nulității absolute a unui act juridic are ca rațiune însăși validitatea actului indiferent dacă acesta atestă drepturi patrimoniale sau drepturi personale iar acțiunea în constatarea sau cenzurarea validității sau invalidității actului nu apare ca fiind evaluabilă.

Hotărârea primei instanțe susține apelantul cuprinde motive străine de natura instituției nulității absolute și proprii altor instituții de drept. Apelantul mai susține că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în considerentele hotărârii s-a reținut că în mod corect nu s-a antrenat răspunderea pârâtului V.B. deoarece acesta nu era membru în organele de conducere având doar calitatea de acționar iar pârâtul a recunoscut că a întocmit și decontat instrumentele de plată. Temeiurile nulității absolute invocate de apelant sunt încălcarea unor dispoziții imperative ale legii la încheierea celor două acte juridice, lipsa capacității speciale de exercițiu a drepturilor a acționarului care a dispus necesare pentru titlul de act încheiat, încheierea actului fără consimțământul cerut de lege.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele considerente: Reclamantul C.M. prin acțiunea introductivă de instanță formulată în contradictoriu cu pârâții V.B. și D.G.F.P. Sălaj a solicitat să se constate nulitatea absolută a ordinului de plată din 9 martie 2000 și a ordinului de plată din 9 martie 2000 emise de SC F.S. SA Surduc la trasul B.I.R. Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că reclamantului în calitatea sa de administrator al SC F.S. SA Surduc în cadrul procedurii falimentului i-a fost antrenată răspunderea materială.

Judecătorul sindic a reținut că prin ordinele de plată a căror nulitate absolută o solicită reclamantul a efectuat plăți nejustificate care au mărit fără drept pasivul societății ori în realitate aceste instrumente de plată nu au fost semnate de reclamant în calitatea sa de administrator, acesta pierzându-și calitatea în baza hotărârii A.G.A. din data de 4 septembrie 2000, așa cum rezultă din procesul - verbal al adunării generale. Reclamantul susține că actele juridice; emise au fost lovite de nulitate absolută întrucât au fost emise cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii privitoare la condițiile de valabilitate ale instrumentelor de plată dar și capacitatea de exercițiu a drepturilor persoanei care ar semna instrumentele.

Prin sentința civilă nr. 2210 din 8 noiembrie 2007 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant reținându-se că apare ca total nefondat și neadmisibil a se solicita anularea a două ordine de plată din care derivă răspunderea reclamantului câtă vreme există hotărâri judecătorești irevocabile care au stabilit în mod cert răspunderea reclamantului și obligația acestuia de a acoperi prejudiciul. Prin decizia civilă nr. 12 din 25 ianuarie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamant, arătând că prima instanță a reținut probabil puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în materia falimentului însă nu există niciun impediment procedural care să împiedice analiza în fond a cererii reclamantului care a invocat nulitatea absolută a unui act juridic prejudiciabil pentru sine și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță aceleiași instanțe.

Tribunalul Sălaj în rejudecare, a reținut că în raport de norma cadru nr. 15 din 19 august 1994 nu pot fi reținute apărările reclamantului, astfel s-a reținut că referitor la semnătură norma prevede că acesta reprezintă elementul care să permită autentificarea emitentului de către societatea bancară inițiatoare care este semnătura emitentului sau a unei persoane recunoscută de societatea bancară receptoare ca împuternicită a emitentului. Semnătura trebuie să fie autografă și manuscrisă. Prima instanță a reținut că nulitatea absolută a ordinelor se poate invoca cu succes numai cu condiția încălcării unor prevederi imperative ale legii care le reglementează regimul juridic, ori neregulile relevate de reclamant reprezintă cerințe generale pentru valabilitatea actelor juridice și nu cerințe specifice ordinului de plată.

Ordinul de plată ca instrument de plată utilizat ca atare trebuie să respecte exigențele oricărui act juridic iar doar în subsidiar se ajunge la verificarea respectării condițiilor specifice. Apărările apelantului vizând încălcarea unor norme imperative însă nu pot fi reținute. Pârâtul a acționat ca mandatar al SC F.S. SA Surduc iar pentru ipoteza în care acesta a depășit limitele mandatului răspunderea poate fi antrenată ca atare. Probatoriul administrat a relevat că pârâtul fusese mandatat tocmai în scopul semnării ordinelor de plată împrejurare confirmată de faptul că banca nu a procedat la aplicarea dispozițiilor din norma cadru nr. 15 referitoare la refuzul recepției ordinelor de plată transmise de emitenți neapreciind că există vicii de redactare și semnare.

Lipsa consimțământului entității juridice acordate persoanei fizice reprezentante alegată de apelant de asemenea nu poate fi reținută având în vedere probatoriul administrat, calitatea pârâtului și poziția băncii. În termen legal, împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.M., invocând ca temei legal, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând în fapt: 1) Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece deși reclamantul a invocat nulitatea absolută, în motivarea hotărârii se fac confuzii între instanțele analizate. Astfel, instanța a apreciat eronat că „este total nefondat și neadmisibil de a se solicita anularea a două ordine de plată din care derivă răspunderea reclamantului, câtă vreme a fost stabilită în mod cert, răspunderea administratorului și obligația de a acoperi prejudiciul.

Instanța a analizat, nejustificat, valabilitatea ordinului de plată, exclusiv formal, în lumina normei cadru invocate, emisă de B.N.R., fără a mai analiza dacă persoana care a semnat ordinele de plată avea sau nu consimțământul valabil al celor în drept. 2) Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, de îndată ce, deși s-a dovedit că instrumentele de plată au fost întocmite și semnate de o persoană fără drept, iar plățile s-au făcut fără drept, instanța nejustificat nu a reținut nulitatea acestora, pentru încălcarea unei dispoziții imperative a legii, care reglementează, abilitarea persoanei care angajează societatea și dispune de conturile societății. Analizând legalitatea deciziei, în raport de criticile formulate, urmează a se reține: Din reglementarea căii de atac a recursului, rezultă că nelegalitatea deciziei atacate, se poate analiza, numai în raport de motivele invocate de părți și acelea de ordine publică.

Așa fiind, analizându-se dacă, criticile formulate se circumscriu dispozițiilor legale invocate, urmează a se reține: Analizând considerentele deciziei instanței de apel, se va aprecia că hotărârea, prin modul cum a fost motivată redă, argumentele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării ei. Astfel, în acest context este relevant de reținut că instanța a analizat, dacă sunt dovedite motivele de nulitate ale instrumentelor de plată, ce fac obiectul acțiunii, concluzionând, că nu s-au încălcat norme imperative ale legii, care reglementează regimul juridic al acestora în raport de Norma cadru nr. 15 din 19 august 1994, dată pentru aplicarea Regulamentului B.N.R. Rezultă așadar că, decizia nu este afectată de nelegalitatea invocată, motivarea acesteia, realizându-se în concordanță cu art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Nici cea de-a doua critică nu este fondată. Motivul de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează ipotezele în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea sau aplicarea greșită a legii. Recurentul susține că ordinele de plată din 9 martie 2000 emise de SC F.S. SA Surduc sunt nule, pentru că nu au fost semnate de el în calitatea de administrator, calitate pe care și-o pierduse. Această chestiune este irelevantă față de prevederile art. 3 lit. f) din Norma cadru nr. 15 mai sus menționată care prevede că elementul care să permită autentificarea emitentului de care societatea bancară inițiatoare este semnătura emitentului sau unei persoane recunoscute de societatea bancară receptoare ca împuternicită a acestuia.

Așa fiind, cum aceste ordine au fost semnate de recurent, acesta nu își poate invoca propria culpă, în sensul că la data respectivă își pierduse calitatea de administrator. Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei civile nr. 174 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 mai 2009.