ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1419/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1102 din 16 mai 2008

pronunțată în dosarul nr. 810/84/2008 s-a respins ca nefondată acțiunea

reclamantului C.M. împotriva pârâților V.B. și D.G.F.P. Sălaj.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de administrator la SC S. SA

Surduc.

În urma unui control tematic

și fiscal efectuat de câtre pârâta D.G.F.P. Sălaj s-a constatat că unitatea de

mai sus avea o creanță față de bugetul statului în sumă de 352.442.000 lei,

sumă cu care D.G.F.P. Sălaj s-a înscris la masa credală în procedura de

faliment a societății, deschisă la data de 28 noiembrie 2001.

Inițial D.G.F.P. Sălaj a

formulat cererea pentru angajarea răspunderii administratorului atât în contra

reclamantului cât și a pârâtului.

Cererea față de pârâtul V.B.

a fost respinsă cu motivația că acesta nu avea calitatea de membru în organele

de conducere.

Această stare de fapt

rezultă din întâmpinarea pârâtei D.G.F.P. Sălaj și nu a fost contestată de

reclamant.

Prin sentința civilă nr. 786

din 23 aprilie 2003 a fost admisă acțiunea promovată de D.G.F.P. Sălaj și s-a

dispus ca o parte din pasivul SC FNC SEMPAS SA Surduc, în valoare de

352.442.498 lei să fie suportată de către reclamantul din prezenta cauză.

Ordinele de plată nr. 4 și

12 din data de 9 martie 2000, a căror nulitate absolută s-a solicitat a se

constata reprezintă plata de către SC F.S. SA Surduc a sumelor de 299.000.000

lei și respectiv 268.000.000 lei în favoarea SC S.S. SA. Referitor la aceste

ordine, reclamantul a susținut că: au fost semnate de către pârâtul V.B. care,

la data respectivă – 9 martie 2000 - nu era îndreptățit să efectueze o astfel

de operațiune întrucât nu putea să angajeze societatea; la data semnării

ordinelor de plată pârâtul nu avea capacitatea specială cerută pentru tipul de

act încheiat, respectiv nu era administrator sau director al societății astfel

că nu avea drept de semnătură în bancă; pentru semnarea ordinelor de plată,

pârâtul nu a avut consimțământul reclamantului și nici nu a fost delegat de

către reclamant pentru a efectua operațiunea.

Pentru o analiză pertinentă

a aspectelor invocate de către reclamant se are în vedere temeiul de drept care

reglementează ordinul de plată pe suport de hârtie.

Acesta este Norma cadru nr. 15

din 19 august 1994 și a fost dată pentru aplicarea Regulamentului B.N.R.

Potrivit acesteia ordinul de

plată pe suport de hârtie este reprezentat de orice dispoziție necondiționată

dată în formă scrisă unei societăți bancare de a plăti o anumită sumă de bani

unui beneficiar.

În art. 3 lit. a) – i) ale

Normei sunt prezentate cerințele de validitate ale ordinelor de plată.

Referitor la semnătura de pe

ordinul de plată, art. 3 lit. f) din Normă prevede: „Elementul care să permită

autentificarea emitentului de către societatea bancară inițiatoare este

semnătura emitentului sau a unei persoane recunoscute de societatea bancară

receptoare ca împuternicită a emitentului; semnătura trebuie să fie autografă,

manuscrisă (...)".

Așadar, față de precizările

de mai sus, lipsa calității speciale de exercițiu invocată de reclamant a fost

fără relevanță.

Pe de altă parte, potrivit art.

5 din norme, emitentul era obligat să convină cu banca receptoare a ordinului

de plată persoanele pe care emitentul le autorizează să semneze.

Prin urmare, în relația cu

banca, derularea oricăror operațiuni financiare bazate pe instrumentul de plată

denumit ordin de plată pe suport de hârtie, presupun acordul reglementat de

textul de lege invocat mai sus, ceea ce implicit înseamnă exprimarea

consimțământului.

Mai mult decât atât art. 6 alin.

(5) din Normă prevede: „O societate bancară nu poate refuza recepția OPH

transmise de emitenți decât dacă poate face dovada că există vicii de redactare

și semnare în conformitate cu prevederile prezentelor norme - cadru".

Nulitatea absolută a ordinelor de plată din 9 martie 2000 ca sancțiune a

acestor instrumente de plată se poate invoca cu succes numai cu condiția

încălcării unor prevederi imperative ale legii care le reglementează regimul

juridic.

În speță nu s-a făcut dovada

unor astfel de încălcări.

Neregulile relevate în

motivarea acțiunii reclamantului reprezintă cerințe generale pentru

valabilitatea actelor juridice și nu cerințe specifice ordinului de plată.

De altfel reclamantul face

vorbire despre încălcarea unor dispoziții legale, dar nu le nominalizează.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamantul C.M. solicitând admiterea acestuia, desființarea

hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu

obligarea la cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de

apel, reclamantul - apelant a arătat că a solicitat să se constate nulitatea

absolută a două acte juridice deoarece acestea au fost încheiate cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale legii respectiv cu lipsa capacității speciale de

exercițiu a drepturilor acționarului care a dispus cerută pentru titlul de act

încheiat care, fie prin calitatea de administrator, fie prin delegarea de

competență acordată valabil și fără consimțământul cerut de lege al celui ce îl

putea dispune valabil.

Cererea în constatarea

nulității absolute a unui act juridic are ca rațiune însăși validitatea actului

indiferent dacă acesta atestă drepturi patrimoniale sau drepturi personale iar

acțiunea în constatarea sau cenzurarea validității sau invalidității actului nu

apare ca fiind evaluabilă.

Hotărârea primei instanțe

susține apelantul cuprinde motive străine de natura instituției nulității

absolute și proprii altor instituții de drept.

Apelantul mai susține că

hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în

considerentele hotărârii s-a reținut că în mod corect nu s-a antrenat

răspunderea pârâtului V.B. deoarece acesta nu era membru în organele de

conducere având doar calitatea de acționar iar pârâtul a recunoscut că a

întocmit și decontat instrumentele de plată.

Temeiurile nulității

absolute invocate de apelant sunt încălcarea unor dispoziții imperative ale

legii la încheierea celor două acte juridice, lipsa capacității speciale de

exercițiu a drepturilor a acționarului care a dispus necesare pentru titlul de

act încheiat, încheierea actului fără consimțământul cerut de lege.

Analizând apelul prin prisma

motivelor invocate Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța a reținut următoarele considerente:

Reclamantul C.M. prin

acțiunea introductivă de instanță formulată în contradictoriu cu pârâții V.B. și

D.G.F.P. Sălaj a solicitat să se constate nulitatea absolută a ordinului de

plată din 9 martie 2000 și a ordinului de plată din 9 martie 2000 emise de SC

F.S. SA Surduc la trasul B.I.R.

Acțiunea a fost motivată

prin invocarea împrejurării că reclamantului în calitatea sa de administrator

al SC F.S. SA Surduc în cadrul procedurii falimentului i-a fost antrenată

răspunderea materială. Judecătorul sindic a reținut că prin ordinele de plată a

căror nulitate absolută o solicită reclamantul a efectuat plăți nejustificate

care au mărit fără drept pasivul societății ori în realitate aceste instrumente

de plată nu au fost semnate de reclamant în calitatea sa de administrator,

acesta pierzându-și calitatea în baza hotărârii A.G.A. din data de 4 septembrie

2000, așa cum rezultă din procesul - verbal al adunării generale.

Reclamantul susține că

actele juridice; emise au fost lovite de nulitate absolută întrucât au fost

emise cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii privitoare la

condițiile de valabilitate ale instrumentelor de plată dar și capacitatea de

exercițiu a drepturilor persoanei care ar semna instrumentele.

Prin sentința civilă nr. 2210

din 8 noiembrie 2007 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant

reținându-se că apare ca total nefondat și neadmisibil a se solicita anularea a

două ordine de plată din care derivă răspunderea reclamantului câtă vreme

există hotărâri judecătorești irevocabile care au stabilit în mod cert

răspunderea reclamantului și obligația acestuia de a acoperi prejudiciul.

Prin decizia civilă nr. 12

din 25 ianuarie 2008 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de reclamant,

arătând că prima instanță a reținut probabil puterea de lucru judecat a

hotărârilor pronunțate în materia falimentului însă nu există niciun impediment

procedural care să împiedice analiza în fond a cererii reclamantului care a

invocat nulitatea absolută a unui act juridic prejudiciabil pentru sine și a

trimis cauza spre rejudecare în primă instanță aceleiași instanțe.

Tribunalul Sălaj în

rejudecare, a reținut că în raport de norma cadru nr. 15 din 19 august 1994 nu

pot fi reținute apărările reclamantului, astfel s-a reținut că referitor la

semnătură norma prevede că acesta reprezintă elementul care să permită

autentificarea emitentului de către societatea bancară inițiatoare care este

semnătura emitentului sau a unei persoane recunoscută de societatea bancară

receptoare ca împuternicită a emitentului.

Semnătura trebuie să fie

autografă și manuscrisă.

Prima instanță a reținut că

nulitatea absolută a ordinelor se poate invoca cu succes numai cu condiția

încălcării unor prevederi imperative ale legii care le reglementează regimul

juridic, ori neregulile relevate de reclamant reprezintă cerințe generale

pentru valabilitatea actelor juridice și nu cerințe specifice ordinului de

plată.

Ordinul de plată ca

instrument de plată utilizat ca atare trebuie să respecte exigențele oricărui

act juridic iar doar în subsidiar se ajunge la verificarea respectării

condițiilor specifice.

Apărările apelantului vizând

încălcarea unor norme imperative însă nu pot fi reținute.

Pârâtul a acționat ca

mandatar al SC F.S. SA Surduc iar pentru ipoteza în care acesta a depășit

limitele mandatului răspunderea poate fi antrenată ca atare.

Probatoriul administrat a

relevat că pârâtul fusese mandatat tocmai în scopul semnării ordinelor de plată

împrejurare confirmată de faptul că banca nu a procedat la aplicarea

dispozițiilor din norma cadru nr. 15 referitoare la refuzul recepției ordinelor

de plată transmise de emitenți neapreciind că există vicii de redactare și

semnare.

Lipsa consimțământului entității

juridice acordate persoanei fizice reprezentante alegată de apelant de asemenea

nu poate fi reținută având în vedere probatoriul administrat, calitatea

pârâtului și poziția băncii.

În termen legal, împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.M., invocând ca temei legal,

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând în fapt:

1) Hotărârea cuprinde motive

străine de natura cauzei, deoarece deși reclamantul a invocat nulitatea

absolută, în motivarea hotărârii se fac confuzii între instanțele analizate.

Astfel, instanța a apreciat

eronat că „este total nefondat și neadmisibil de a se solicita anularea a două

ordine de plată din care derivă răspunderea reclamantului, câtă vreme a fost

stabilită în mod cert, răspunderea administratorului și obligația de a acoperi

prejudiciul.

Instanța a analizat,

nejustificat, valabilitatea ordinului de plată, exclusiv formal, în lumina

normei cadru invocate, emisă de B.N.R., fără a mai analiza dacă persoana care a

semnat ordinele de plată avea sau nu consimțământul valabil al celor în drept.

2) Hotărârea a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, de îndată ce, deși s-a dovedit că instrumentele de

plată au fost întocmite și semnate de o persoană fără drept, iar plățile s-au

făcut fără drept, instanța nejustificat nu a reținut nulitatea acestora, pentru

încălcarea unei dispoziții imperative a legii, care reglementează, abilitarea

persoanei care angajează societatea și dispune de conturile societății.

Analizând legalitatea

deciziei, în raport de criticile formulate, urmează a se reține:

Din reglementarea căii de

atac a recursului, rezultă că nelegalitatea deciziei atacate, se poate analiza,

numai în raport de motivele invocate de părți și acelea de ordine publică.

Așa fiind, analizându-se

dacă, criticile formulate se circumscriu dispozițiilor legale invocate, urmează

a se reține:

Analizând considerentele

deciziei instanței de apel, se va aprecia că hotărârea, prin modul cum a fost

motivată redă, argumentele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării

ei.

Astfel, în acest context

este relevant de reținut că instanța a analizat, dacă sunt dovedite motivele de

nulitate ale instrumentelor de plată, ce fac obiectul acțiunii, concluzionând,

că nu s-au încălcat norme imperative ale legii, care reglementează regimul

juridic al acestora în raport de Norma cadru nr. 15 din 19 august 1994, dată

pentru aplicarea Regulamentului B.N.R.

Rezultă așadar că, decizia

nu este afectată de nelegalitatea invocată, motivarea acesteia, realizându-se

în concordanță cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Nici cea de-a doua critică

nu este fondată.

Motivul de recurs

reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează ipotezele în care

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurentul susține că

ordinele de plată din 9 martie 2000 emise de SC F.S. SA Surduc sunt nule,

pentru că nu au fost semnate de el în calitatea de administrator, calitate pe

care și-o pierduse.

Această chestiune este

irelevantă față de prevederile art. 3 lit. f) din Norma cadru nr. 15 mai sus

menționată care prevede că elementul care să permită autentificarea emitentului

de care societatea bancară inițiatoare este semnătura emitentului sau unei

persoane recunoscute de societatea bancară receptoare ca împuternicită a

acestuia.

Așa fiind, cum aceste ordine

au fost semnate de recurent, acesta nu își poate invoca propria culpă, în

sensul că la data respectivă își pierduse calitatea de administrator.

Așa fiind, pentru cele ce

preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.M. împotriva deciziei civile nr. 174 din 29 septembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 13 mai 2009.