ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 627 din 29 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 137/84/2007 de Tribunalul Sălaj a fost admisă în parte acțiunea precizată de către reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâții SC Z. SRL Șimleu Silvaniei, prin lichidator SC C.M. SRL Zalău și M.V., iar în baza art. 111 C. proc. civ., coroborat cu art. 263 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a constatat că în baza planului de distribuție în natură întocmit în temeiul raportului privind lichidarea administrativă a SC Z. SRL Șimleu Silvaniei, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui grajd, un fânar, o groapă de siloz, o clădire pentru gater, o clădire moară cu ciocănele și o cameră a pompelor, toate situate în Șimleu Silvaniei str. Pandurilor, precum și grajdul situat din punct de vedere administrativ în Șimleu Silvaniei, str. Stadion, jud. Sălaj.

Tribunalul a respins, ca inadmisibile, restul capetelor de cerere și a obligat pârâtul M.V. să-i achite reclamantului cheltuieli de judecată. A reținut, în baza art. 262 din Legea nr. 31/1990, R, că reclamantul și pârâtul, în cadrul Adunării generale a asociaților din data de 2 noiembrie 2002, au hotărât de comun acord numirea unui lichidator și au încheiat cu acesta un contract pentru efectuarea operațiunilor de lichidare. În cadrul operațiunilor de lichidare s-au întocmit următoarele documente: raport privind lichidarea administrativă a SC Z. SRL, raport privind activitatea economico financiară și modul de lichidare al SC Z. SRL, plan de distribuție în natură. Toate aceste documente au fost predate de către lichidator părților, sub semnătură, la data de 7 martie 2003. Este real faptul că pârâtul I a refuzat să semneze pentru primirea actelor, dar aceasta reprezintă opțiunea sa și nu echivalează cu o necomunicare a acestora.

Bilanțul de lichidare a fost publicat în M. Of. nr. 2288 si 24 iulie 2006. Potrivit art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul nemulțumit poate face opoziție conform art. 62 din Legea nr. 31/1990. Potrivit art. 4 din același text de lege, „După expirarea termenului prevăzut la alin. (2) sau după ce sentința asupra opoziției a rămas irevocabilă, situația financiară de lichidare și repartizare se consideră aprobată și lichidatorii sunt liberați”. Așadar, în baza prevederilor legale, reclamantul dobândește un drept pe care prevederile art. 111 C. proc. civ., îți oferă posibilitatea de a-l constata. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul M.V.

Prin decizia civilă nr. 216 din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul formulat de reclamant și a respins apelul pârâtului, iar pe cale de consecință hotărârea a fost schimbată în parte în sensul includerii în bunurile proprietatea reclamantului și a unui tractor și a construcției „casa ciobanului”, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la apelul pârâtului că cerința legală care impune în sarcina lichidatorului obligația de „notificare” a conținutului raportului de lichidare și a planului de distribuție a fost îndeplinită de către acesta prin publicarea actelor (M. Of.

partea a IV-a/2.288.iulie.2006), conform art. 263 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data publicării raportului: „După terminarea lichidării societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să întocmească situația financiară și să propună repartizarea activului între asociați”. Legea nu impune o formă specială de aducere la cunoștința asociaților a conținutului raportului și face trimitere la art. 62 din Legea nr. 31/1990, care prevede publicarea actelor în M. Of. Această cerință legală a fost îndeplinită, astfel încât de la data publicării s-a născut și dreptul pârâtului M.V. de a formula opoziție față de conținutul planului de distribuire dar pârâtul nu a înțeles să-și manifeste dreptul stabilit de lege în favoarea sa.

În privința apelului reclamantului a reținut că planul de distribuire a fost validat ulterior ca urmare a respectării cerinței notificării și întrucât pârâtul nu și-a manifestat voința cu privire la respectarea dispozițiilor legale în privința uneia dintre variantele de lichidare propuse de către lichidator, urmează ca această lichidare să aibă loc în baza voinței exprimate de către reclamant și care a fost în sensul împărțirii în natură a bunurilor aflate în patrimoniul societății comerciale. Întrucât instanța de fond a omis să includă în masa bunurilor ce revin reclamantului și un tractor și construcția casa ciobanului, hotărârea instanței de fond a fost modificată în acest sens. În temeiul art. 274 C. proc.

civ., pârâtul M.V. a fost obligat să achite reclamantului B.M. 408,3 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. În apelul său reclamantul a solicitat obligarea pârâtului și la plata diferenței de onorariu de avocat în suma de 800 lei. Întrucât acțiunea a fost admisă numai în parte, în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a acordat doar parțial cheltuielile de judecată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea este greșită, deoarece cuprinde motive străine de natura pricinii și anume obligația de a face opoziție conform art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

De altfel, s-a și făcut opoziție la situația financiară de lichidare și la proiectul de repartizare, la datele de 2 decembrie 2005 și 16 decembrie 2005, situație în care nu se putea reține că procesul de lichidare și repartizare a bunurilor SC Z. SRL s-a finalizat ceea ce împiedica instanța să hotărască asupra drepturilor părților privind împărțirea bunurilor societății. Sub acest din urmă aspect, a arătat că expertiza contabilă este greșită, deoarece nu au fost luate în considerare actele contabile din care rezultă o contribuție mai mare a recurentului la dobândirea bunurilor. De asemenea, instanța a interpretat greșit că procesul – verbal din data de 7 martie 2003 întocmit de societatea lichidatoare reprezintă dovada notificării prevăzută de art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deși acest act nu face dovadă în acest sens.

A mai susținut și faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, societatea lichidatoare nu mai întrunea condițiile legale pentru a reprezenta SC Z. SRL. Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, reiterând apărările formulate la fond. Analizând recursul se găsește nefondat. În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că instanțele au avut în vedere corect incidența art. 263 din Legea nr. 31/1990 față de obiectul cererii de chemare în judecată care privește constatarea dreptului de proprietate asupra bunurilor după efectuarea procedurii de lichidare a patrimoniului societății, deoarece tocmai expirarea termenului de opoziție prevăzut în textul de lege sus-evocat dă valoare juridică raportului de lichidare întocmit de lichidator care este liberat, partea interesată putând cere, în conformitate cu art. 111 C. proc.

civ., dacă sunt întrunite condițiile acestuia, să se constate dreptul de proprietate asupra bunurilor societății, astfel cum au fost repartizate prin planul de distribuție ce face corp comun cu raportul de lichidare. Termenul de opoziție reglementat prin art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este un termen imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea recurentului pârât din dreptul de a mai contesta conținutul actelor lichidării, astfel că, pretinsele „opoziții” făcute la datele de 2 decembrie 2005 și 16 decembrie 2005, după expirarea termenului care a început să curgă de la 7 martie 2003, nu au valoare juridică, operațiunile de lichidare devenind definitive sub aspectul drepturilor și obligațiilor asociaților.

Prin urmare, nu se mai poate repune în discuție întinderea acestor drepturi și obligații chiar dacă partea ar justifica cu acte stabilirea greșită a contribuției fiecărui asociat la dobândirea bunurilor. Cât privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează situația denaturării actului juridic dedus judecății și, nicidecum, interpretarea unui act cu valoare de probă în cauză, precum este dovada notificării efectuată de lichidator prin procesul verbal din 7 martie 2003, astfel că, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. În fine, susținerea potrivit căreia societatea comercială nu a fost legal reprezentată de lichidator, în proces, începând cu 1 ianuarie 2007, recurentul pârât nu a invocat temeiul de drept, dar din dezvoltare acesta poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., însă față de cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., acesta nu face dovada vătămării pentru a se putea reține nulitatea actelor de procedură întocmite față de societate, litigiul purtându-se, de altfel, între foștii asociați pentru drepturi cuvenite în urma dizolvării și lichidării societății comerciale, care a și fost radiată. Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, iar potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat către intimatul reclamant la 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.V., împotriva deciziei nr. 216 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatului B.M. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.