ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1524/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 627

din 29 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 137/84/2007 de Tribunalul Sălaj a

fost admisă în parte acțiunea precizată de către reclamantul P.M. în

contradictoriu cu pârâții SC Z. SRL Șimleu Silvaniei, prin lichidator SC C.M. SRL

Zalău și M.V., iar în baza art. 111 C. proc. civ., coroborat cu art. 263 alin.

(4) din Legea nr. 31/1990 a constatat că în baza planului de distribuție în

natură întocmit în temeiul raportului privind lichidarea administrativă a SC Z.

SRL Șimleu Silvaniei, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui

grajd, un fânar, o groapă de siloz, o clădire pentru gater, o clădire moară cu

ciocănele și o cameră a pompelor, toate situate în Șimleu Silvaniei str. Pandurilor,

precum și grajdul situat din punct de vedere administrativ în Șimleu Silvaniei,

str. Stadion, jud. Sălaj.

Tribunalul a respins, ca

inadmisibile, restul capetelor de cerere și a obligat pârâtul M.V. să-i achite

reclamantului cheltuieli de judecată.

A reținut, în baza art. 262

din Legea nr. 31/1990, R, că reclamantul și pârâtul, în cadrul Adunării

generale a asociaților din data de 2 noiembrie 2002, au hotărât de comun acord

numirea unui lichidator și au încheiat cu acesta un contract pentru efectuarea

operațiunilor de lichidare.

În cadrul operațiunilor de

lichidare s-au întocmit următoarele documente: raport privind lichidarea

administrativă a SC Z. SRL, raport privind activitatea economico financiară și

modul de lichidare al SC Z. SRL, plan de distribuție în natură.

Toate aceste documente au

fost predate de către lichidator părților, sub semnătură, la data de 7 martie

2003.

Este real faptul că pârâtul

I a refuzat să semneze pentru primirea actelor, dar aceasta reprezintă opțiunea

sa și nu echivalează cu o necomunicare a acestora.

Bilanțul de lichidare a fost

publicat în M. Of. nr. 2288 si 24 iulie 2006.

Potrivit art. 263 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990, asociatul nemulțumit poate face opoziție conform art. 62

din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 4 din același

text de lege, „După expirarea termenului prevăzut la alin. (2) sau după ce

sentința asupra opoziției a rămas irevocabilă, situația financiară de lichidare

și repartizare se consideră aprobată și lichidatorii sunt liberați”.

Așadar, în baza prevederilor

legale, reclamantul dobândește un drept pe care prevederile art. 111 C. proc.

civ., îți oferă posibilitatea de a-l constata.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul M.V.

Prin decizia civilă nr. 216

din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul formulat de reclamant și a respins

apelul pârâtului, iar pe cale de consecință hotărârea a fost schimbată în parte

în sensul includerii în bunurile proprietatea reclamantului și a unui tractor

și a construcției „casa ciobanului”, menținându-se restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la apelul pârâtului că cerința

legală care impune în sarcina lichidatorului obligația de „notificare” a conținutului

raportului de lichidare și a planului de distribuție a fost îndeplinită de

către acesta prin publicarea actelor (M. Of. partea a IV-a/2.288.iulie.2006),

conform art. 263 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data

publicării raportului: „După terminarea lichidării societății în nume colectiv,

în comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să

întocmească situația financiară și să propună repartizarea activului între

asociați”.

Legea nu impune o formă

specială de aducere la cunoștința asociaților a conținutului raportului și face

trimitere la art. 62 din Legea nr. 31/1990, care prevede publicarea actelor în M.

Of. Această cerință legală a fost îndeplinită, astfel încât de la data

publicării s-a născut și dreptul pârâtului M.V. de a formula opoziție față de

conținutul planului de distribuire dar pârâtul nu a înțeles să-și manifeste

dreptul stabilit de lege în favoarea sa.

În privința apelului

reclamantului a reținut că planul de distribuire a fost validat ulterior ca urmare

a respectării cerinței notificării și întrucât pârâtul nu și-a manifestat

voința cu privire la respectarea dispozițiilor legale în privința uneia dintre

variantele de lichidare propuse de către lichidator, urmează ca această

lichidare să aibă loc în baza voinței exprimate de către reclamant și care a

fost în sensul împărțirii în natură a bunurilor aflate în patrimoniul

societății comerciale.

Întrucât instanța de fond a

omis să includă în masa bunurilor ce revin reclamantului și un tractor și

construcția casa ciobanului, hotărârea instanței de fond a fost modificată în

acest sens.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., pârâtul M.V. a fost obligat să achite reclamantului B.M. 408,3 lei

cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar.

În apelul său reclamantul a

solicitat obligarea pârâtului și la plata diferenței de onorariu de avocat în

suma de 800 lei. Întrucât acțiunea a fost admisă numai în parte, în mod corect

instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a acordat

doar parțial cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art. 304 pct.

7 și 8 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea este greșită,

deoarece cuprinde motive străine de natura pricinii și anume obligația de a

face opoziție conform art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

De altfel, s-a și făcut

opoziție la situația financiară de lichidare și la proiectul de repartizare, la

datele de 2 decembrie 2005 și 16 decembrie 2005, situație în care nu se putea

reține că procesul de lichidare și repartizare a bunurilor SC Z. SRL s-a

finalizat ceea ce împiedica instanța să hotărască asupra drepturilor părților

privind împărțirea bunurilor societății.

Sub acest din urmă aspect, a

arătat că expertiza contabilă este greșită, deoarece nu au fost luate în

considerare actele contabile din care rezultă o contribuție mai mare a

recurentului la dobândirea bunurilor.

De asemenea, instanța a

interpretat greșit că procesul – verbal din data de 7 martie 2003 întocmit de

societatea lichidatoare reprezintă dovada notificării prevăzută de art. 263 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, deși acest act nu face dovadă în acest sens.

A mai susținut și faptul că începând

cu 1 ianuarie 2007, societatea lichidatoare nu mai întrunea condițiile legale

pentru a reprezenta SC Z. SRL.

Intimatul reclamant a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, reiterând apărările

formulate la fond.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În privința motivului de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că

instanțele au avut în vedere corect incidența art. 263 din Legea nr. 31/1990 față

de obiectul cererii de chemare în judecată care privește constatarea dreptului

de proprietate asupra bunurilor după efectuarea procedurii de lichidare a

patrimoniului societății, deoarece tocmai expirarea termenului de opoziție

prevăzut în textul de lege sus-evocat dă valoare juridică raportului de

lichidare întocmit de lichidator care este liberat, partea interesată putând

cere, în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., dacă sunt întrunite condițiile

acestuia, să se constate dreptul de proprietate asupra bunurilor societății,

astfel cum au fost repartizate prin planul de distribuție ce face corp comun cu

raportul de lichidare.

Termenul de opoziție

reglementat prin art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este un termen

imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea recurentului pârât din

dreptul de a mai contesta conținutul actelor lichidării, astfel că, pretinsele

„opoziții” făcute la datele de 2 decembrie 2005 și 16 decembrie 2005, după

expirarea termenului care a început să curgă de la 7 martie 2003, nu au valoare

juridică, operațiunile de lichidare devenind definitive sub aspectul

drepturilor și obligațiilor asociaților.

Prin urmare, nu se mai poate

repune în discuție întinderea acestor drepturi și obligații chiar dacă partea

ar justifica cu acte stabilirea greșită a contribuției fiecărui asociat la

dobândirea bunurilor.

Cât privește motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează

situația denaturării actului juridic dedus judecății și, nicidecum,

interpretarea unui act cu valoare de probă în cauză, precum este dovada

notificării efectuată de lichidator prin procesul verbal din 7 martie 2003,

astfel că, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

În fine, susținerea potrivit

căreia societatea comercială nu a fost legal reprezentată de lichidator, în

proces, începând cu 1 ianuarie 2007, recurentul pârât nu a invocat temeiul de

drept, dar din dezvoltare acesta poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ., însă față de cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

acesta nu face dovada vătămării pentru a se putea reține nulitatea actelor de

procedură întocmite față de societate, litigiul purtându-se, de altfel, între foștii

asociați pentru drepturi cuvenite în urma dizolvării și lichidării societății comerciale,

care a și fost radiată.

Pentru aceste motive, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, iar potrivit art.

274 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat către intimatul reclamant la

800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul M.V., împotriva deciziei nr. 216 din 11 octombrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, ca nefondat.

Obligă recurentul să

plătească intimatului B.M. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.