ÎCCJ, decizie (scj.ro #83258)

Caracterul imperativ al termenului de opoziție prevăzut de Legea nr.31/1990. Termenul de opoziție reglementat prin art.263 (2) din Legea nr.31/1990 este un termen imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea recurentului pârât din dreptul de a mai contesta conținutul actelor lichidării, astfel că, pretinsele „opoziții” făcute după expirarea termenului care a început să curgă de la 7 martie 2003, nu au valoare juridică, operațiunile de lichidare devenind definitive sub aspectul drepturilor și obligațiilor asociaților. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1524 din 7 mai 2008) Prin sentința civilă nr.627 din 29 martie 2007 pronunțată în dosarul nr.137/84/2007 de Tribunalul Sălaj a fost admisă în parte acțiunea precizată de către reclamantul P.M.

în contradictoriu cu pârâții SC Z., prin lichidator SC C.M. și M.V., iar în baza art.111 Cod procedură civilă coroborat cu art.263 alin.4 din Legea nr.31/1990 a constatat că în baza planului de distribuție în natură întocmit în temeiul raportului privind lichidarea administrativă a SC Z. reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui grajd, un fânar, o groapă de siloz, o clădire pentru gater, o clădire moară cu ciocănele și o cameră a pompelor, precum și asupra grajdului. Tribunalul a respins ca inadmisibile restul capetelor de cerere și a obligat pârâtul M.V. să-i achite reclamantului cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul M.V.

Prin decizia civilă nr.216 din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamant și a respins apelul pârâtului, iar pe cale de consecință hotărârea a fost schimbată în parte în sensul includerii în bunurile proprietatea reclamantului și a unui tractor și a construcției „casa ciobanului”, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut, în esență, cu privire la apelul pârâtului că cerința legală care impune în sarcina lichidatorului obligația de „notificare” a conținutului raportului de lichidare și a planului de distribuție a fost îndeplinită de către acesta prin publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a nr.2.288/24 iulie 2006 (fila 49, dosar nr.324/2006), conform art.263 (1) din Legea nr.31/1990, în forma în vigoare la data publicării raportului.

Legea nu impune o formă specială de aducere la cunoștința asociaților a conținutului raportului și face trimitere la art.62 din Legea nr.31/1990, care prevede publicarea actelor în Monitorul Oficial. Această cerință legală a fost îndeplinită, astfel încât de la data publicării s-a născut și dreptul pârâtului M.V. de a formula opoziție față de conținutul planului de distribuire dar pârâtul nu a înțeles să-și manifeste dreptul stabilit de lege în favoarea sa. În privința apelului reclamantului a reținut că planul de distribuire a fost validat ulterior ca urmare a respectării cerinței notificării și întrucât pârâtul nu și-a manifestat voința cu privire la respectarea dispozițiilor legale în privința uneia dintre variantele de lichidare propuse de către lichidator, urmează ca această lichidare să aibă loc în baza voinței exprimate de către reclamant și care a fost în sensul împărțirii în natură a bunurilor aflate în patrimoniul societății comerciale.

Întrucât instanța de fond a omis să includă în masa bunurilor ce revin reclamantului și un tractor și construcția casa ciobanului, hotărârea instanței de fond a fost modificată în acest sens. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă și a susținut, în esență, că hotărârea este greșită, deoarece cuprinde motive străine de natura pricinii și anume obligația de a face opoziție conform art.263 (2) din Legea nr.31/1990. Recursul este nefondat.

În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă se constată că instanțele au avut în vedere corect dispozițiile art.263 din Legea nr.31/1990 față de obiectul cererii de chemare în judecată care privește constatarea dreptului de proprietate asupra bunurilor după efectuarea procedurii de lichidare a patrimoniului societății, deoarece tocmai expirarea termenului de opoziție prevăzut în textul de lege sus-evocat dă valoare juridică raportului de lichidare întocmit de lichidator care este liberat, partea interesată putând cere, în conformitate cu art.111 Cod procedură civilă, dacă sunt întrunite condițiile acestuia, să se constate dreptul de proprietate asupra bunurilor societății, astfel cum au fost repartizate prin planul de distribuție ce face corp comun cu raportul de lichidare.

Termenul de opoziție reglementat prin art.263 (2) din Legea nr.31/1990 este un termen imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea recurentului pârât din dreptul de a mai contesta conținutul actelor lichidării, astfel că, pretinsele „opoziții” făcute la datele de 2 decembrie 2005 și 16 decembrie 2005, după expirarea termenului care a început să curgă de la 7 martie 2003, nu au valoare juridică, operațiunile de lichidare devenind definitive sub aspectul drepturilor și obligațiilor asociaților. Prin urmare, nu se mai poate repune în discuție întinderea acestor drepturi și obligații chiar dacă partea ar justifica cu acte stabilirea greșită a contribuției fiecărui asociat la dobândirea bunurilor.

(...)