ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 23 din data de 18

aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în baza art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.L., la pedeapsa de 2 (doi)

ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după

executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune

fiscală, prin omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor

comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

În baza art. 85 alin.

(1) rap. la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a anulat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin

Sentința penală nr. 392 din 09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călărași, în Dosar

nr. 4487/2007, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta

hotărâre, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6

(șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția

inculpatului asupra prev. art. 12 din Legea nr. 241/2005, privind interdicția

de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei

societății comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 241/2005, o copie a prezentei sentințe, după rămânerea

definitivă, s-a comunicat Oficiului Național al Registrului Comerțului, pentru

a se face mențiunile corespunzătoare în Registrul comerțului.

S-a constatat

încetată capacitatea de folosință a părții responsabile civilmente, SC M. SRL

S.S., ca urmare a închiderii procedurii de lichidare judiciară și radierii

acesteia, dispusă de judecătorul sindic prin Sentința civilă nr. 814/2009,

definitivă, pronunțată în Dosar nr. 2150/84/2008 a Tribunalului Sălaj.

S-a constatat că

pretențiile civile formulate de partea civilă A.N.A.F. -D.G.F.P. Sălaj, în sumă

de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit,

la care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON și

respectiv de 50.056 RON, pretenții în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au

fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul

Dosarului nr. 3579/84/2008 al Tribunalului Sălaj iar prin Sentința civilă nr.

813 din 28 aprilie 2009, (menținută prin Decizia civilă nr. 3019 din 24

noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj), judecătorul sindic a obligat, în

solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC M. SRL, în valoare de 346.893

RON, să fie suportată de administratorii N.A.K. și M.L.

În baza art. 14 C.

proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. (vechi), s-a

admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor

Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Sălaj și a fost obligat inculpatul în

continuare, conf. art. 119 și 120 C. proc. fisc., la plata dobânzilor legale

aferente sumelor de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând

impozit pe profit, până la data executării integrale a obligațiilor bugetare.

În baza prev. art. 11

din Legea 241/2005 și art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în vederea

reparării pagubei produse prin infracțiune, s-a menținut sechestrul asigurător

dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01

iunie 2010, asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea inculpatului M.L.,

până la concurența sumei de 201.537 RON, actualizată cu dobânzile legale

aferente.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul din data de

26 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr.

187/P/2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a inculpatului M.L. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală,

în stare de recidivă postexecutorie și în formă continuată, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cuprinsul actului

de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea stare de fapt: învinuiții M.L.

și N.A.K. au fost asociați și administratori ai SC M. SRL S.S. încă de la

constituirea societății în luna octombrie 2005. Fiecare dintre învinuiți a

deținut un procent de 50% din părțile sociale ale societății, societatea având

ca obiect principal de activitate "construcții de clădiri și lucrări de

geniu - cod CAEN 4521".

În cursul lunii

martie 2008, societatea administrată de către învinuiți a făcut obiectul unei

inspecții fiscale generale efectuate de D.G.F.P. Sălaj - Activitatea de

Inspecție Fiscală, rezultatele verificării fiind materializate în raportul de

inspecție fiscală nr. 959 din 27 martie 2008. Potrivit constatărilor organelor

de control, în cursul anului 2005, societatea a ridicat prin administratorul

N.A.K. un bloc de facturi fiscale conținând un număr de 50 formulare tipizate,

având seria XXX de la nr. 502001 la nr. 502050 precum și un bloc de chitanțe

având seria YYY, de la nr. 6306751 la nr. 6306800. De asemenea, societatea a

ridicat în anul 2006 alte două facturiere, de această dată prin intermediul

învinuitului M.L., cele două blocuri având seria ZZZ de la nr. 9910451 la nr.

9910500, respectiv seria XYZ de la nr. 7372351 la nr. 7372400. Tot prin

intermediul învinuitului M.L. a fost ridicat și chitanțierul cu seria ZYX,

cuprinzând un număr de 50 formulare cu regim special de la nr. 7330251 la nr.

7330300.

Practic, primul

facturier și chitanțierul aferent a fost ridicat de învinuitul N.A.K., iar

celelalte două facturiere precum și ultimul chitanțier, de către învinuitul

M.L.

Învinuitul M.L. a

fost somat în prealabil de organele de control, potrivit înscrisurilor

înregistrate sub nr. 3224 din 09 octombrie 2007 și 3464 din 30 octombrie 2007

să predea documentele contabile ale societății în vederea efectuării inspecției

fiscale generale, cele două somații fiind expediate cu confirmare de primire la

adresa învinuitului din loc. S.S., nr. 90, jud. Sălaj. De asemenea, la aceeași

adresă s-a expediat o invitație, anterior emiterii celor două somații, dar în

ciuda acestor demersuri, organele de control fiscal nu au putut intra în

posesia documentelor contabile, astfel că s-a solicitat sprijinul organelor de

poliție. La solicitarea organelor de poliție, învinuitul N.A.K. a predat

facturierul pe care îl ridicase și chitanțierul aferent, respectiv facturierul

conținând documentele cu regim special seria XXX de la nr. 502001 la nr. 502050

precum și chitanțierul cu seria YYY de la nr. 6306751 la nr. 6306800. În urma

verificărilor efectuate de organele fiscale s-a constatat faptul că din acest

bloc de facturi au fost emise un număr de 16 facturi de către învinuitul N.A.K.,

iar dintre acestea doar una nu a fost înregistrată în evidențele contabile ale

societății, respectiv factura 502016 din data de 26 februarie 2006, în valoare

de 4165 RON, inclusiv TVA. Consecința fiscală a neînregistrării acestei facturi

în evidențele contabile ale societății, potrivit expertizei contabile efectuată

în cauză, a constat în prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1225

RON compusă din impozit pe profit (560 RON) și TVA (665 RON). Aceste sume au

generat majorări de întârziere de 389 RON, aferente impozitului pe profit

datorat și 462 RON aferente TVA.

Învinuitul N.A.K.,

care a emis această factură fără însă a o înregistra în contabilitatea

societății, a achitat în integralitate obligațiile fiscale datorate, respectiv

impozitul pe profit, TVA și penalitățile aferente, depunând la dosar chitanțele

doveditoare.

Organele de control

fiscal au verificat și operațiunile derulate de învinuitul M.L., împrejurare în

care au stabilit că, din blocul de facturi seria ZZZ de la nr. 9910451 la nr.

9910500, au fost utilizate un număr de 8 facturi fiscale, de la nr. 9910451 la

nr. 9910458, care însă nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale

societății. Aceste facturi au fost emise către SC C.A. SRL în luna decembrie

2006, însă nu au fost declarate ca bază de impozitare pentru anul 2006.

Facturile au fost prezentate sintetic în anexa nr. 8 la raportul de inspecție

fiscală, înscris care relevă implicațiile fiscale ale acestei operațiuni în

ceea ce privește impozitul pe profit, stabilindu-se faptul că prin

neînregistrarea veniturilor celor 8 facturi, a fost prejudiciat bugetul de stat

cu suma de 9.328 RON reprezentând impozitul pe profit.

De asemenea, din

blocul de facturi seria XYZ de la nr. 7372351 la nr. 7372400, s-a stabilit

faptul că primele 10 facturi (de la nr. 7372351 la nr. 7372360) au fost

identificate în urma unui control încrucișat, ca fiind înregistrate în

contabilitatea SC C.A. SRL Zalău și SC M.C. SRL Zalău (beneficiarii serviciilor

facturate prin acestea), fără însă a fi fost înregistrate în evidențele

contabile ale emitentului SC M. SRL S.S. Cele 10 facturi au fost emise de către

învinuitul M.L. în perioada 02 decembrie 2005 - 30 decembrie 2005, facturile

fiind descrise sintetic în anexa nr. 5 la raportul de inspecție fiscală. Organele

de control au stabilit faptul că prin neînregistrarea celor 10 facturi fiscale,

s-a prejudiciat bugetul de stat în ceea ce privește impozitul pe profit cu suma

de 30.550 RON.

Examinând cele 10

facturi menționate, s-a constatat faptul că două dintre acestea, respectiv

factura nr. 7372354 din 09 decembrie 2005 și factura nr. 7372356 din 14

decembrie 2005 au fost emise de SC M. SRL S.S. către beneficiarul SC M.C. SRL

Zalău, iar celelalte 8 au fost emise către SC C.A. SRL Zalău.

De altfel, facturile

detaliate valoric, cu menționarea celor doi beneficiari, rezultă în anexa 1 la

raportul de expertiză contabilă.

Totodată, în afara

celor 10 facturi menționate, cu ocazia controlului încrucișat au fost

identificate un număr de 17 facturi fiscale emise în perioada mai - decembrie

2006 de către învinuitul M.L. în numele SC M. SRL, către beneficiarul SC C.A.

SRL Zalău, cele 17 facturi fiscale nefiind înregistrate în evidențele contabile

ale SC M. SRL S.S. Situația acestor facturi este prezentată sintetic în anexa

nr. 7 la raportul de inspecție fiscală, potrivit căreia, prin neînregistrarea

acestora de către învinuitul M.L., societatea s-a sustras de la plata unui

impozit pe profit în cuantum de 14.468 RON.

Din același bloc de

facturi, s-a constatat că diferența de 23 facturi nu s-au regăsit la cotorul

blocului de facturi, astfel că pentru acestea s-a calculat estimativ

prejudiciul cauzat prin neînregistrarea veniturilor aferente. Cele 23 de

facturi au fost prezentate în anexa nr. 6 la raportul de inspecție fiscală, organele

de control estimând prejudiciul cauzat bugetului de stat, cuantificat în

impozitul pe profit stabilit suplimentar, în cuantum de 38.341 RON.

Așadar, prin raportul

de inspecție fiscală, organele de control fiscal au stabilit faptul că

învinuitul s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 92.687

RON, compus din sumele menționate mai sus (9.328 RON, 30.550 RON + 14.468 RON +

38.341 RON).

Distinct de

implicațiile fiscale sub aspectul impozitului pe profit, generate de

neînregistrarea în contabilitate a veniturilor aferente facturilor fiscale

menționate mai sus, organele de control fiscal au calculat pentru fiecare din

cele 4 situații, consecințele fiscale cu privire la taxa pe valoare adăugată.

Astfel, referitor la

cele 8 facturi fiscale de la nr. 9910451 la nr. 9910459 emise în luna decembrie

2006, de către învinuitul M.L., în calitate de administrator al SC M. SRL către

SC C.A. SRL Zalău, care nu au fost declarate organelor fiscale pentru a stabili

baza de impozitare, organele de control fiscal au stabilit TVA suplimentar de

11.076 RON, situația sintetică fiind prevăzută în anexa 4 la raportul de

inspecție fiscală.

Cu referire la cele

10 facturi emise în luna decembrie 2005 de către învinuitul M.L. către

beneficiarii SC C.A. SRL Zalău și SC M.C. SRL Zalău, (de la nr. 7372351 la nr.

7372360) neînregistrate în evidențele contabile ale emitentului, organele de

control fiscal au stabilit TVA suplimentar în cuantum de 36.278 RON (anexa 1 la

raportul de inspecție fiscală).

În privința celor 17

facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea SC M. SRL S.S., dar emise de

învinuitul M.L. în numele acestei societăți, în perioada mai - decembrie 2006

către beneficiarul SC C.A. SRL Zalău, facturi identificate cu ocazia

controlului încrucișat efectuat la SC C.A. SRL Zalău, organele de control au

calculat TVA suplimentar în cuantum de 17.181 RON (anexa nr. 3 la raportul de

inspecție fiscală).

Relativ la cele 23

facturi fiscale care nu au fost identificate în blocul de facturi ridicat de

învinuitul M.L. în numele SC M. SRL S.S., organele de control fiscal au estimat

că prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilind ca TVA suplimentar este în

sumă de 1980 RON/factură, în total 45.540 RON, situația detaliată fiind

prezentată la anexa nr. 2 la raportul de inspecție fiscală.

Ca atare, organele de

control au stabilit în raportul de inspecție fiscală, faptul că prin

neînregistrarea veniturilor aferente facturilor fiscale emise de învinuitul

M.L. în condițiile prezentate mai sus, consecința fiscală în ceea ce privește

TVA a constat în sustragerea de la plata acestei taxe în valoare totală de

110.075 RON, compusă din sumele descrise anterior (11076 RON + 36278 RON +

17181 RON + 45540 RON).

Concluzionând,

potrivit raportului de inspecție fiscală, învinuitul M.L. a emis facturile

fiscale menționate în anexele 1 - 8, fără a le înregistra în contabilitatea SC

M. SRL S.S., iar prin aceasta s-a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat

în cuantum de 202.762 RON constând în impozit pe profit și TVA suplimentar

(92.687 RON + 110.075 RON).

În cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize contabile, iar cu ocazia analizei documentelor

contabile, au fost găsite și puse la dispoziția expertului 9 facturi emise de

învinuitul M.L., dintre cele 23 care nu fuseseră inițial găsite de organele de

control fiscal la blocul de facturi.

Cu privire la aceste

9 facturi, organele de control stabiliseră prin estimare prejudiciul cauzat

bugetului de stat, atât sub aspectul TVA, cât și sub aspectul impozitului pe

profit. Dintre cele 9 facturi, un număr de 4 au fost emise către SC C.I. SRL,

respectiv cele cu nr. 7372394, 7372395, 7372397, 7372399, două au fost emise

către SC M.C. SRL, respectiv cele cu nr. 7372363 și 7372364, iar 3 au fost

emise către SC P. SRL Jibou, respectiv cele cu nr. 7372365, 7372366, 7372367.

De asemenea, au fost puse la dispoziția expertului și două facturi de

cheltuieli emise de SC F. SRL și chitanțele aferente, iar în lipsa unor probe

din care să rezulte în mod cert că ele nu ar reflecta operațiuni reale,

expertul contabil le-a luat în considerare ca atare, acestea generând

cheltuieli deductibile de 8804 RON și TVA deductibil de 1531,12 RON care nu au

fost avute în vedere de organele de control fiscal la întocmirea raportului de

inspecție fiscală.

Întrucât din cele 23

facturi apreciate inițial de organele de control ca nefiind găsite, un număr de

9 au fost ulterior identificate și puse la dispoziția expertului, doar pentru

diferența de 14 expertul a calculat veniturile prin estimare, precum și

consecința fiscală a neevidențierii acestora, însă parametrii fiscali avuți în

vedere pentru estimare, s-au modificat ținând cont de toate elementele

prezentate mai sus. Astfel, expertul contabil a stabilit valoarea celor 14

facturi neidentificate prin media aritmetică simplă a facturilor identificate

în cursul anului 2006, împărțind veniturile totale facturate (173.317,71 RON)

la numărul facturilor emise (35), astfel că venitul mediu/factură a fost de

4.951,93 RON. Așadar, valoarea veniturilor aferente celor 14 facturi, venituri

determinate prin estimare a fost de 69.327,02 RON (4951,93 x 14).

Totodată, expertul a

constatat faptul că în anul 2005 au fost înregistrate cheltuieli care nu au

fost declarate în bilanțul la data de 31 decembrie 2005 iar în balanța de

verificare la 31 decembrie 2005 au fost înregistrate ca și cheltuieli în avans.

Cuantumul total al acestor cheltuieli a fost de 190.937 RON, exclusiv TVA, ele

provenind din înregistrarea în evidențele contabile ale societății a unui număr

de 10 facturi fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău. Considerând inițial

că aceste facturi reflectă operațiuni reale, expertul contabil a apreciat că

respectivele cheltuieli sunt deductibile din punct de vedere fiscal și a

stabilit faptul că, prin neînregistrarea în evidențele contabile a tuturor

veniturilor realizate, luându-se în considerare și cheltuielile aferente celor

10 facturi emise în numele SC I.I. SRL Hârlău, societatea administrată de către

învinuitul M.L. s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de

37.373 RON, cu majorări aferente de 18.230 RON și a TVA în cuantum de 44.149

RON, cu majorări în sumă de 21.,462 RON.

Din cercetările

efectuate în cauză a reieșit faptul că cele 10 facturi fiscale emise în numele

SC I.I. SRL Hârlău nu aveau la bază operațiuni reale, facturile fiind fictive.

Astfel, cele 10 facturi atestă prestarea unor servicii către SC M. SRL S.S.

însă din declarația martorului F.I.G., administratorul SC I.I. SRL Hârlău a

rezultat faptul că această societate nu a efectuat niciodată lucrări în

beneficiul societății administrate de către învinuitul M.L. Martorul F.I.G. a

declarat faptul că cele 10 facturi fiscale nu au fost scrise de el iar

declarația sa se coroborează cu raportul de constatare tehnico-științifică

grafoscopică din concluziile căruia a rezultat faptul că scrisul ce completează

cele 10 facturi și chitanțele aferente nu a fost executat de către F.I.G.

Un alt indiciu care a

condus la concluzia potrivit căreia cele 10 facturi fiscale sunt fictive

vizează împrejurarea că datele de identificare consemnate pe respectivele

facturi nu corespund cu cele ale reprezentanților legali ai societăților

implicate în operațiunea de facturare. Astfel, codul numeric personal înserat

pe facturi în dreptul reprezentantului furnizorului nu-i aparține martorului

F.I.G. iar seria cărții de identitate consemnată în dreptul codului numeric

personal aparține unei alte persoane - C.P. din localitatea Șimleu Silvaniei

care nu avea nicio legătură cu SC I.I. SRL Hârlău.

Nu în ultimul rând,

s-a subliniat faptul că sub aspectul serviciului facturat, a datei facturării

și a sumei, cele 10 facturi sunt identice cu facturile detaliate în anexa nr. 1

la raportul de inspecție fiscală și în anexa nr. 1 la raportul de expertiză

contabilă. Aceste din urmă facturi emise de SC M. SRL S.S. către SC C.A. SRL

Zalău și SC M.C. SRL Zalău, și semnate de către învinuitul M.L., nu au fost

înregistrate în contabilitatea societății emitentului. De remarcat este faptul

că în unele dintre facturile emise în numele SC I.I. SRL Hârlău s-a făcut

referire la un anumit contract 401/2005 sau 406/2005, în contextul în care

între această societate și societatea administrată de către învinuitul M.L. nu

s-au derulat deloc raporturi comerciale și nu s-au încheiat contracte

comerciale.

Toate aceste aspecte

s-a apreciat că sunt de natură a conduce la concluzia indubitabilă potrivit

căreia facturile fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău nu reflectă

operațiuni reale. Ca atare, pe baza acestor date, expertul contabil a

reconsiderat influențele fiscale generate de neînregistrarea în contabilitate a

veniturilor realizate de SC M. SRL, făcând abstracție de respectivele facturi

care nu aveau la bază operațiuni comerciale reale. În concluzie, expertul

contabil a stabilit faptul că prejudiciul total cauzat bugetului de stat de

către învinuitul M.L., ca urmare a neînregistrării în integralitate a

veniturilor realizate de SC M. SRL pe perioada 2005 - 2006, a fost de 148.350

RON din care 67.923 RON reprezenta impozit pe profit, iar 80.427 RON TVA.

Expertul a calculat și accesorii reprezentând majorări impozit pe profit în

cuantum de 41.906 RON și majorări TVA în cuantum de 49.577 RON, stabilind un

prejudiciu total de 239.833 RON (cu aceste majorări incluse).

La stabilirea acestui

prejudiciu s-au luat în considerare și influențele fiscale generate de

neînregistrarea în contabilitate a facturii nr. 0502016 din data de 28

februarie 2006 emisă de către învinuitul N.A.K., valoarea totală a facturii

fiind de 4.165 RON inclusiv TVA. Factura se regăsește în anexa nr. 5 la

raportul de expertiză contabilă, în care se detaliază facturile emise și

nedeclarate pe anul 2006.

Consecința fiscală a

neînregistrării acestei facturi a fost detaliată în suplimentul raportului de

expertiză contabilă, ea constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma de

560 RON reprezentând impozit pe profit și 665 RON reprezentând TVA, în total

1.225 RON. Aceasta a fost singura factură emisă de către învinuitul N.A.K. și,

implicit, singura operațiune care i se poate imputa acestuia.

Celelalte facturi

fiscale neînregistrate în contabilitatea S.C. M. SRL. au fost emise de către

învinuitul M.L., consecința neevidențierii veniturilor aferente respectivelor

facturi, constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma de 147.125 RON

reprezentând impozit pe profit și TVA, sumă determinată prin scăderea din

prejudiciul total în cuantum de 148.350 RON a sumei de 1.225 RON reprezentând

prejudiciul cauzat exclusiv de învinuitul N.A.K., prin neînregistrarea facturii

nr. 502016 din 26 februarie 2006.

Pentru dovedirea

stării de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace

de probă: raport de inspecție fiscală și anexe aferente, raport de expertiză

contabilă și anexe, supliment expertiză contabilă și anexe, raport de

constatare tehnico-științifică grafoscopică, mijloace materiale de probă,

declarații învinuiți, declarații martor, alte înscrisuri.

Inculpatul M.L. a.

recunoscut și regretat comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în cursul

urmăririi penale.

Prima instanță a mai

reținut că prin Sentința penală nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău,

definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului

Sălaj, inculpatul M.L. a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., instanța

constatând că a intervenit grațierea pedepsei aplicate, în conformitate cu

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002. Această condamnare realizează

primul termen al recidivei postexecutorii în raport cu infracțiunile de

evaziune fiscală săvârșite în perioada 2005 - 2006, constatându-se faptul că

toate actele de executare s-au săvârșit după grațierea totală a pedepsei totale

aplicate prin sentința penală 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău,

definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului

Sălaj.

În cauză nu a fost

citată ca parte responsabilă civilmente SC M. SRL S.S., în cursul urmăririi

penale și nici în cursul judecății, întrucât această societate a fost radiată

începând cu data de 17 iulie 2009. Partea vătămată A.N.A.F. - prin D.G.F.P.

Sălaj nu a precizat, în cursul urmăririi penale, dacă se constituie ca parte

civilă în cauză.

Prin ordonanța

Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, s-a dispus

instituirea sechestrului asupra bunurilor învinuiților M.L. și N.A.K., până la

concurența sumei de 202.762 RON, ordonanța fiind emisă cu titlu generic asupra

tuturor bunurilor mobile sau imobile. În consecință, a fost indisponibilizat

imobilul aparținând învinuitului N.A.K. situat în loc. D. nr. 295 jud. Sălaj și

s-a notat inscripție ipotecară cu privire la acesta. Întrucât prejudiciul

reținut în sarcina învinuitului N.A.K. a fost integral recuperat, iar în beneficiul

acestuia operează o cauză specială de nepedepsire, s-a dispus revocarea măsurii

asigurătorii instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria

Zalău din data de 01 iunie 2010, întrucât scopul acesteia a fost acela de

recuperare a prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii de evaziune

fiscală. Revocarea măsurii asigurătorii se impune și prin prisma faptului că

urmărirea penală este personală, situație în care - cât timp învinuitul N.A.K.

beneficiază de o cauză de nepedepsire - nu se justifică menținerea măsurii

asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat de învinuitul M.L.

Trecând la

soluționarea cauzei, tribunalul a reținut următoarele:

La termenul de

judecată din data de 19 octombrie 2011, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sălaj, a

comunicat instanței că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de

306.996 RON, din care 109.410 RON reprezentând TVA iar 92.127 RON, impozit pe

profit, sume la care au fost calculate majorări legale de întârziere de 55.403

RON și respectiv 50.056 RON, cu precizarea că din suma totală de 309.072 RON,

stabilită prin proces-verbal nr. 958 și R.I.F nr. 959 din 27 martie 2008,

inculpatul a achitat suma totală de 2.076 RON. Partea civilă a mai solicitat ca

inculpatul să fie obligat la plata debitului menționat, împreună cu dobânzile

și penalitățile de întârziere aferente, calculate până la data achitării

efective a prejudiciului, în conf. cu prev. art. 119; 120 și 120

1

din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Inculpatul nu s-a

prezentat la niciun termen de judecată pentru a uza de de prev. art. 320

1

C. proc. pen., privind reducerea limitelor legale de pedeapsă în cazul

recunoașterii vinovăției astfel că, după citirea actului de sesizare, conform

prevederilor art. 322 C. proc. pen., s-a procedat la audierea tuturor

martorilor propuși prin actul de sesizare a instanței: N.A.K., F.I.G., F.I.,

K.S.A., Ș.G.M., martori care nu au adus niciun element de noutate, reiterând și

menținându-și declarațiile date și în cursul urmăririi penale.

Expertiza contabilă

judiciară solicitată în apărare, a fost respinsă de instanță ca inutilă cauzei,

având în vedere expertiza deja efectuată în cursul urmării penale, fără a fi

contestată.

Coroborând materialul

probator administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul

cercetării judecătorești, tribunalul a constatat că starea de fapt dedusă

judecății, astfel cum a fost prezentată pe larg în actul de sesizare a

instanței, este pe deplin dovedită, dincolo de orice dubiu, astfel că urmează a

fi reținută ca atare și nu se mai justifică reiterarea acesteia.

Prin Sentința penală

nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală

nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj, inculpatul M.L. a fost

condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin.

(1), 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., instanța constatând că a intervenit

grațierea pedepsei aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea

nr. 543/2002.

Această condamnare

s-a reținut că realizează primul termen al recidivei postexecutorii în raport

cu infracțiunile de evaziune fiscală săvârșite în perioada 2005 - 2006,

constatându-se faptul că toate actele de executare s-au săvârșit după grațierea

totală a pedepsei totale aplicate prin Sentința penală nr. 288 din 09 iunie

2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17

septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj.

În drept, fapta

inculpatului M.L., aflat în stare de recidivă postexecutorie, de a nu evidenția

în integralitate, în contabilitatea S.C. M. SRL. S.S., veniturile realizate pe

perioada 2005 - 2006, cu consecința prejudicierii bugetului de stat consolidat

cu suma de 147.125 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 8

ani și interzicerea unor drepturi.

Sub aspectul laturii

obiective, instanța de fond a reținut că elementul material al infracțiunii

constă în omisiunea evidențierii, în actele contabile și în declarația privind

veniturile realizate, a veniturilor obținute în perioada anilor 2005 - 2006 de

inculpatul M.L., în calitate de asociat și administrator al S.C. M. SRL. S.S.

Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, caracterizându-se

prin prejudiciul cauzat bugetului statului în sumă totală de 147.125 RON, iar

legătura de cauzalitate dintre acțiunea de omisiune a evidențierii veniturilor

obținute și prejudiciul cauzat, rezultă din împrejurările cauzei, fiind

dovedită de probatoriul administrat.

S-a reținut că sub

aspectul laturii subiective, inculpatul M.L. a săvârșit infracțiunea cu

intenție directă, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen.,

acesta având reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra

bugetului statului, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui. Este

cert că, prin neînregistrarea activităților efectuate, respectiv a veniturilor

obținute, inculpatul a urmărit să se sustragă în mod fraudulos de la

îndatoririle fiscale, fiind astfel realizată latura subiectivă a infracțiunii.

Reținând vinovăția

inculpatului M.L., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, în stare de recidivă post condamnatorie și în

formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C.

pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.

La individualizarea

sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere

dispozițiile art. 72 alin. (1) și anume: gradul de pericol social concret al

faptei săvârșite (determinat atât de modul de producere cât și de importanța

valorilor sociale încălcate și urmarea produsă), persoana inculpatului,

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de

pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste

criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de

pericol social, infracțiunea a fost săvârșită în mod repetat, cu forma de

vinovăție a intenției și a avut ca urmare producerea unei stări de pericol

pentru relațiile sociale privind normala desfășurarea a activității financiar

contabile, respectiv a relațiilor sociale care impun respectarea de către

contribuabili a obligațiilor fiscale însă, pe de altă parte, inculpatul a

recunoscut și regretat faptele săvârșite, încă din cursul urmăririi penale.

Având în vedere

circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și

limitele de pedeapsă stabilite de lege, care este închisoare de la 2 la 8 ani,

instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei

închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre

minimul special, ținând cont de faptul că prejudiciul creat se află sub limita

de 50.000 euro, pentru care intervine o impunitate legală, în cazul recuperării

sale.

Astfel, s-a luat în

considerare faptul că Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea

evaziunii fiscale, prevede atât agravarea pedepselor, a căror limite se

majorează cu 2 ani și respectiv 3 ani închisoare, în cazul producerii unor

prejudicii bugetului de stat care depășesc valoarea totală de 100.000 euro și

respectiv 500.000 euro [art. 9 alin. (2) și (3)] cât și cauze de nepedepsire

sau de reducere a pedepselor, în situația în care prejudiciul produs este

recuperat în totalitate în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la

primul termen de judecată (art. 10), ceea ce înseamnă că acest act normativ are

un dublu scop preventiv-sancționator: pe de o parte combaterea fermă a marii

evaziuni, iar pe de altă parte, încurajarea tuturor evazioniștilor să repare

prejudiciul adus bugetului de stat. Prin prisma acestor criterii, în speță se

constată că prejudiciul adus bugetului de stat este sub limita de 50.000 euro,

adică se încadrează la mica evaziune, raportat la criteriile stabilite chiar de

legiuitor, în ce privește tratamentul sancționator al acestei infracțiuni.

Instanța de fond a

reținut, de asemenea, că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite,

împrejurările cauzei, persoana inculpatului, duc la concluzia existenței unei

nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electivă, prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., fiind justificată îndepărtarea

acestuia, de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul

autorității, pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale a

închisorii, aceleași considerente fiind avute și cu privire la interzicerea

respectivelor drepturi pe perioada executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă

accesorie. Cât privește interzicerea desfășurării unei activități de natura

aceleia de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii, conf. art.

64 lit. c) C. pen., nu este cazul întrucât se va face aplicarea de drept a

normei speciale, prev. de art. 12 din Legea nr. 241/2005, privind interdicția

de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei

societăți comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

La aplicarea

pedepselor complementare și accesorii s-au avut în vedere criteriile de

apreciere prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., precum și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou și Pîrcălab c. României și

Hirst c. Marii Britanii) și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74

din 05 noiembrie 2007. Astfel, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, lit. d) și e) C.

pen., deoarece astfel de interdicții ar constitui măsuri disproporționate față

de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana acestuia.

S-a mai reținut că

inculpatul M.L. a mai fost condamnat de către Judecătoria Călărași, la o

pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, situație în

care sunt aplicabile, prev. art. 85 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) și 34

lit. b) C. pen. sau după caz, la art. 37 lit. a) C. pen., privind anularea

suspendării condiționate a executării pedepsei și aplicarea, după caz, a

regulilor privind concursul real de infracțiuni sau recidiva postcondamnatorie.

Din fișa de cazier depusă la dosar rezultă că prin Sentința penală nr. 392 din

09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călărași, pronunțată în Dosar nr. 4487/2007,

inculpatul M.L. a fost condamnat, în baza art. 86

1

din O.U.G nr.

63/2006 și art. 81 și 82 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei, deci după săvârșirea faptelor

din anii 2005 - 2006, care fac obiectul prezentului proces. Termenul de

încercare de 2 ani și 6 luni, prev. de art. 82 C. pen., a expirat cel mai

devreme la data de 09 aprilie 2010, iar faptele din prezentul dosar au fost

descoperite cel mai târziu la data de 17 martie 2008, când a început urmărirea

penală, deci înăuntrul termenului de încercare, astfel că prev. art. 85 alin.

(2) C. pen. nu sunt aplicabile, așa cum a susținut apărătorul inculpatului, în

ședința de azi.

Prin urmare,

tribunalul, în baza art. 85 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C.

pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni

închisoare, aplicată inculpatului M.L., prin Sentința penală nr. 392 din 09

octombrie 2007 a Judecătoriei Călărași, în Dosar nr. 4487/2007, pe care a

contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a

executa pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare,

precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.

Cât privește

modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a constatat că raportat

la antecedentele inculpatului în speță nu sunt aplicabile prev. art. 81

respectiv art. 86

1

C. pen. privind suspendarea condiționată sau

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cum de asemenea a solicitat

apărătorul inculpatului în ședința de azi, cu ocazia dezbaterilor.

Astfel fiind, în baza

art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei

închisorii.

De asemenea, în baza

art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a atras atenția inculpatului privind

interdicția de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al

unei societății comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar

în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a prezentei sentințe,

după rămânerea definitivă, s-a dispus a fi comunicată Oficiului Național al

Registrului Comerțului, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în

Registrul Comerțului.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat din oficiu că pretențiile

bănești formulate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Sălaj, în sumă de

109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, la

care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON și

respectiv de 50.056 RON, pretenții în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au

fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul

Dosarului nr. 3579/84/2008 a Tribunalului Sălaj iar prin Sentința civilă nr.

813 din 28 aprilie 2009, (menținută prin Decizia civilă nr. 3019 din 24

noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj), judecătorul sindic a obligat, în

solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC. M. SRL, în valoare de 346.893

RON, să fie suportată de administratorii N.A.K. și M.L., respectiv, inculpatul

din prezentul dosar.

Fiind așadar în

prezența unui titlu executor în ce privește datoria principală față de bugetul

de stat, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art.

998 C. civ. (vechi), prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată

de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a

Județului Sălaj, în sensul că l-a obligat în continuare pe inculpat, conf. art.

119 și 120 C. proc. fisc., doar la plata dobânzilor legale aferente sumelor de

109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, până

la data executării integrale a obligațiilor bugetare.

Totodată, în vederea

reparării pagubei produsă prin infracțiune, în baza prev. art. 11 din Legea nr.

241/2005 și art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., tribunalul a menținut

sechestrul asigurător dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria

Zalău din data de 01 iunie 2010, asupra bunurilor mobile și imobile,

proprietatea inculpatului M.L., până la concurența sumei de 201.537 RON,

actualizată cu dobânzile legale aferente.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe, inculpatul M.L. și partea civilă D.G.F.P. Sălaj au formulat apeluri,

în termen legal.

Declarația de apel a

inculpatului M.L. nu a fost motivată în scris, iar acesta nu s-a prezentat în

fața instanței pentru a-l susține, condiții în care apelul inculpatului va fi

examinat prin prisma disp. art. 371 C. proc. pen. S-a mai formulat în scris de

către apelant o solicitare în probațiune care a fost respinsă.

S-a reținut că prin

apelul declarat, partea civilă D.G.F.P. Sălaj, în nume propriu și în numele

A.N.A.F., a criticat sentința primei instanțe sub aspectul laturii civile,

arătând că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că se solicită în fapt

executarea de două ori a aceleiași creanțe, constituirea de parte civilă din

prezenta cauză neavând legătură cu obiectul dosarului comercial nr.

3579/84/2008 al Tribunalului Sălaj, solicitând pe cale de consecință admiterea

în totalitate a acțiunii civile formulate în cauză.

Instanța de prim

control judiciar a mai reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt

conformă cu realitatea, pe baza actelor de la dosar, a materialului probator

administrat în cursul urmăririi penale și readministrat în cursul judecății,

din care reiese dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția inculpatului sub

aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăție

recunoscută de altfel de inculpat care a contestat doar cuantumul prejudiciului

în fața primei instanțe și, prin scriptele depuse în fața Curții, implicit și

în fața instanței de apel.

Fără a relua

considerentele cuprinse în hotărârea apelată pe baza cărora prima instanță a

dispus condamnarea inculpatului, considerente pe care Curtea de Apel Cluj și

le-a însușit în totalitate, instanța de apel a constatat sub aspectul laturii

penale a cauzei că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, prin prisma

considerentelor cuprinse în conținutul art. 72 C. pen., având în vedere și

persoana inculpatului care este recidivist, precum și cuantumul ridicat al

prejudiciului. Din acest punct de vedere nu s-a impus o reindividualizare a

pedepsei aplicate, modalitatea de executare a acesteia neputând fi decât

executarea în regim de detenție având în vedere starea de recidivă în care a

fost comisă prezenta infracțiune.

Cu privire la latura

civilă a cauzei, Curtea de Apel Cluj a constatat că atât apelul inculpatului

cât și apelul părții civile sunt nefondate din următoarele considerente:

În primul rând,

solicitarea formulată în fața primei instanțe, de efectuare a unei noi

expertize contabile, a fost respinsă motivat la data de 21 martie 2012 având în

vedere atât faptul că solicitarea în probațiune nu a fost însoțită de niciun

înscris doveditor, cât și faptul că aspectele de nelegalitate invocate de către

apărare și referitoare la motivele de eventuală nulitate a expertizei efectuate

în faza de urmărire penală, nu erau întemeiate. De altfel, inculpatului i-a

fost prezentat materialul de urmărire penală, inclusiv conținutul și

concluziile acestei expertize la data de 14 iunie 2011, acesta neavând niciun

fel de obiecțiuni de formulat și nici alte probe de propus în apărare.

De altfel, acesta a

fost și unul dintre motivele pentru care Curtea a respins aceeași cerere

reiterată de inculpat în apel, raportat și la împrejurarea că înscrisurile noi

depuse în apel au fost avute în vedere de către expertul contabil care a

efectuat expertiza contabilă în faza de urmărire penală.

Astfel, din

conținutul raportului de expertiză contabilă reiese că expertul contabil a luat

în considerare facturile fiscale nr. 7372364 și 7372363 emise către SC M.C. SRL

și s-a considerat, ca atare, că acestea au generat cheltuieli deductibile de

8804 RON și TVA deductibil de 1531,12 RON care nu au fost avute în vedere de

organele de control fiscal la întocmirea raportului de inspecție fiscală.

Referitor la apelul

declarat de către partea civilă, s-a reținut că există deja un titlu executor

în ceea ce privește datoria principală față de bugetul de stat, acesta constând

în Sentința civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj,

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Cluj, procedura insolvenței față de debitorul S.C. M. SRL. fiind închisă

irevocabil și dispunându-se radierea debitorului din registrul comerțului.

S-a reținut că apelul

declarat de către partea civilă tinde către obținerea unui titlu executor

pentru aceeași creanță, sens în care, în mod corect, prima instanță a admis doar

în parte acțiunea civilă, obligând pe inculpat în continuare doar la plata

dobânzilor legale aferente sumelor de 109.410 RON reprezentând TVA și 92.127

RON reprezentând impozit pe profit.

S-a mai constatat că,

criticile părții civile apelante în sensul că față de numitul N.A.K. nu s-a

stabilit nicio obligație de plată în prezentul proces penal sunt nefondate,

deoarece față de acesta, prin rechizitoriu, s-a dispus încetarea urmăririi

penale în temeiul prev. art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. și art. 10

alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Prin Decizia penală

nr. 151/A/2012 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M.L., și de

partea civilă D.G.F.P. Sălaj împotriva Sentinței penale nr. 23 din 18 aprilie

2012 a Tribunalului Sălaj.

Împotriva Deciziei

penale nr. 151/A/2012 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Sălaj.

În motivele scrise de

recurs recurenta a criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel sub

aspectul nelegalității solicitând desființarea acesteia în sensul obligării

inculpatului M.L. și la plata debitelor neachitate în sumă de 201.537 RON

reprezentând plata TVA în sumă de 109.410 RON și impozit pe profit în sumă de

92.127 RON sume ce reprezintă prejudiciu produs prin săvârșirea unor fapte de

natură penală, alături de dobânzile și majorările de întârziere aferente.

Recurenta a mai

criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel sub aspectul obligării, în

mod greșit, a A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj a sumei de 200 RON reprezentând

cheltuieli judiciare către stat susținând că statul fiind cel care efectuează

demersurile în dosarele pentru recuperarea creanțelor prin organele fiscale,

prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nu se poate imputa tot statului de

a face cheltuieli ce vor fi suportate tot de către stat.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

3832/84/2011.

Examinând hotărârea atacată

atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, este fondat

dar numai în ceea ce privește obligarea părții civile la plata cheltuielilor

judiciare către stat și rejudecând în aceste limite va înlătura dispoziția de

obligare a părții civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru considerentele ce vor

fi descrise în continuare.

I. Înalta Curte

constată că nu este întemeiată prima critică a recurentei privind obligarea

inculpatului M.L. la plata debitelor neachitate în sumă de 201.537 RON

reprezentând plata TVA în sumă de 109.410 RON și impozit pe profit în sumă de

92.127 RON sume ce reprezintă prejudiciu produs prin săvârșirea unor fapte de

natură penală, alături de dobânzile și majorările de întârziere aferente.

Recurenta parte

civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, s-a constituit parte civilă prin Adresa

nr. 21256 din 07 octombrie 2011 precizând că din prejudiciul inițial de 309.072

RON suma de 2.076 RON a fost achitată (1.225 RON debite și 851 RON majorări

aferente) iar din prejudiciul stabilit prin procesul-verbal nr. 958/27.03/2008

și raportul de Inspecție fiscală nr. 959 din 27 martie 2008, inculpatul M.L.

are de achitat debitele în sumă de 201.537 RON, împreună cu dobânzile,

majorările și penalitățile de întârziere aferente - 105.459 RON, care vor fi

calculate în continuare până la data achitării prejudiciului.

Prin Sentința civilă

nr. 813 din 28 aprilie 2009 Dosarului nr. 3579/84/2008 a Tribunalului Sălaj,

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Cluj, judecătorul sindic a obligat, în solidar, ca o parte a pasivului

debitoarei SC. M. SRL, în valoare de 346.893 RON, să fie suportată de

administratorii N.A.K. și M.L., astfel încât în mod judicios ambele instanțe în

cauza dedusă judecății au admis în parte acțiunea civilă formulată de partea

civilă și au constatat că pretențiile civile formulate de partea civilă

A.N.A.F. - D.G.F.P. Sălaj, în sumă de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127

RON, reprezentând impozit pe profit, la care au fost calculate majorări legale

de întârziere, de 55.403 RON și respectiv de 50.056 RON, pretenții în sumă

totală de 306.996 RON, astfel cum au fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27

martie 2008, au format obiectul dosarului mai sus arătat.

În raport cu cele

menționate anterior, Înalta Curte constată că această primă critică formulată

de partea civilă în cadrul motivelor de recurs este neîntemeiată.

Cu privire la

adăugarea penalităților și majorărilor de întârziere până la data efectuării

integrale a plății se constată că acestea nu au caracterul unui prejudiciu cert

deoarece în cazul obligațiilor fiscale stabilite prin hotărâre judecătorească

plata devine exigibilă după rămânerea definitivă a hotărârii - termenul de

scadență constituind, potrivit prevederilor art. 120 și 120

1

C.

proc. fisc., momentul în raport cu care se calculează dobânzile și

penalitățile, până la data stingerii datoriei.

Astfel, Înalta Curte

mai reține că una dintre condițiile exercitării acțiunii civile este aceea ca

prejudiciul să fie cert, condiție care impune ca acțiunea civilă să fie

exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul

existenței sale cât și sub aspectul posibilităților de evaluare. Prejudiciul

este cert în cazul în care este constatat și este actual. Nu se omite

aprecierea cu privire la faptul că poate fi cert însă și un prejudiciu viitor

în ipoteza în care este susceptibil de evaluare.

II. Înalta Curte

constată că este întemeiată critica invocată în motivele de recurs cu privire

la obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 200 RON.

Dispozițiile art. 17

din Legea nr. 146 /1997, privind taxele judiciare de timbru, prevăd că sunt

scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de

atac formulate, potr