ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 23 din data de 18 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.L., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prin omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. În baza art. 85 alin. (1) rap.

la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 392 din 09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călărași, în Dosar nr. 4487/2007, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 12 din Legea nr. 241/2005, privind interdicția de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a prezentei sentințe, după rămânerea definitivă, s-a comunicat Oficiului Național al Registrului Comerțului, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în Registrul comerțului. S-a constatat încetată capacitatea de folosință a părții responsabile civilmente, SC M. SRL S.S., ca urmare a închiderii procedurii de lichidare judiciară și radierii acesteia, dispusă de judecătorul sindic prin Sentința civilă nr. 814/2009, definitivă, pronunțată în Dosar nr. 2150/84/2008 a Tribunalului Sălaj.

S-a constatat că pretențiile civile formulate de partea civilă A.N.A.F. -D.G.F.P. Sălaj, în sumă de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, la care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON și respectiv de 50.056 RON, pretenții în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul Dosarului nr. 3579/84/2008 al Tribunalului Sălaj iar prin Sentința civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009, (menținută prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj), judecătorul sindic a obligat, în solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC M. SRL, în valoare de 346.893 RON, să fie suportată de administratorii N.A.K.

și M.L. În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. (vechi), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Sălaj și a fost obligat inculpatul în continuare, conf. art. 119 și 120 C. proc. fisc., la plata dobânzilor legale aferente sumelor de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, până la data executării integrale a obligațiilor bugetare. În baza prev. art. 11 din Legea 241/2005 și art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, s-a menținut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea inculpatului M.L., până la concurența sumei de 201.537 RON, actualizată cu dobânzile legale aferente.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul din data de 26 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr. 187/P/2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.L. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în stare de recidivă postexecutorie și în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea stare de fapt: învinuiții M.L.

și N.A.K. au fost asociați și administratori ai SC M. SRL S.S. încă de la constituirea societății în luna octombrie 2005. Fiecare dintre învinuiți a deținut un procent de 50% din părțile sociale ale societății, societatea având ca obiect principal de activitate "construcții de clădiri și lucrări de geniu - cod CAEN 4521". În cursul lunii martie 2008, societatea administrată de către învinuiți a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale efectuate de D.G.F.P. Sălaj - Activitatea de Inspecție Fiscală, rezultatele verificării fiind materializate în raportul de inspecție fiscală nr. 959 din 27 martie 2008. Potrivit constatărilor organelor de control, în cursul anului 2005, societatea a ridicat prin administratorul N.A.K.

un bloc de facturi fiscale conținând un număr de 50 formulare tipizate, având seria XXX de la nr. 502001 la nr. 502050 precum și un bloc de chitanțe având seria YYY, de la nr. 6306751 la nr. 6306800. De asemenea, societatea a ridicat în anul 2006 alte două facturiere, de această dată prin intermediul învinuitului M.L., cele două blocuri având seria ZZZ de la nr. 9910451 la nr. 9910500, respectiv seria XYZ de la nr. 7372351 la nr. 7372400. Tot prin intermediul învinuitului M.L. a fost ridicat și chitanțierul cu seria ZYX, cuprinzând un număr de 50 formulare cu regim special de la nr. 7330251 la nr. 7330300. Practic, primul facturier și chitanțierul aferent a fost ridicat de învinuitul N.A.K., iar celelalte două facturiere precum și ultimul chitanțier, de către învinuitul M.L.

Învinuitul M.L. a fost somat în prealabil de organele de control, potrivit înscrisurilor înregistrate sub nr. 3224 din 09 octombrie 2007 și 3464 din 30 octombrie 2007 să predea documentele contabile ale societății în vederea efectuării inspecției fiscale generale, cele două somații fiind expediate cu confirmare de primire la adresa învinuitului din loc. S.S., nr. 90, jud. Sălaj. De asemenea, la aceeași adresă s-a expediat o invitație, anterior emiterii celor două somații, dar în ciuda acestor demersuri, organele de control fiscal nu au putut intra în posesia documentelor contabile, astfel că s-a solicitat sprijinul organelor de poliție. La solicitarea organelor de poliție, învinuitul N.A.K.

a predat facturierul pe care îl ridicase și chitanțierul aferent, respectiv facturierul conținând documentele cu regim special seria XXX de la nr. 502001 la nr. 502050 precum și chitanțierul cu seria YYY de la nr. 6306751 la nr. 6306800. În urma verificărilor efectuate de organele fiscale s-a constatat faptul că din acest bloc de facturi au fost emise un număr de 16 facturi de către învinuitul N.A.K., iar dintre acestea doar una nu a fost înregistrată în evidențele contabile ale societății, respectiv factura 502016 din data de 26 februarie 2006, în valoare de 4165 RON, inclusiv TVA. Consecința fiscală a neînregistrării acestei facturi în evidențele contabile ale societății, potrivit expertizei contabile efectuată în cauză, a constat în prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1225 RON compusă din impozit pe profit (560 RON) și TVA (665 RON).

Aceste sume au generat majorări de întârziere de 389 RON, aferente impozitului pe profit datorat și 462 RON aferente TVA. Învinuitul N.A.K., care a emis această factură fără însă a o înregistra în contabilitatea societății, a achitat în integralitate obligațiile fiscale datorate, respectiv impozitul pe profit, TVA și penalitățile aferente, depunând la dosar chitanțele doveditoare. Organele de control fiscal au verificat și operațiunile derulate de învinuitul M.L., împrejurare în care au stabilit că, din blocul de facturi seria ZZZ de la nr. 9910451 la nr. 9910500, au fost utilizate un număr de 8 facturi fiscale, de la nr. 9910451 la nr. 9910458, care însă nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale societății.

Aceste facturi au fost emise către SC C.A. SRL în luna decembrie 2006, însă nu au fost declarate ca bază de impozitare pentru anul 2006. Facturile au fost prezentate sintetic în anexa nr. 8 la raportul de inspecție fiscală, înscris care relevă implicațiile fiscale ale acestei operațiuni în ceea ce privește impozitul pe profit, stabilindu-se faptul că prin neînregistrarea veniturilor celor 8 facturi, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 9.328 RON reprezentând impozitul pe profit. De asemenea, din blocul de facturi seria XYZ de la nr. 7372351 la nr. 7372400, s-a stabilit faptul că primele 10 facturi (de la nr. 7372351 la nr. 7372360) au fost identificate în urma unui control încrucișat, ca fiind înregistrate în contabilitatea SC C.A.

SRL Zalău și SC M.C. SRL Zalău (beneficiarii serviciilor facturate prin acestea), fără însă a fi fost înregistrate în evidențele contabile ale emitentului SC M. SRL S.S. Cele 10 facturi au fost emise de către învinuitul M.L. în perioada 02 decembrie 2005 - 30 decembrie 2005, facturile fiind descrise sintetic în anexa nr. 5 la raportul de inspecție fiscală. Organele de control au stabilit faptul că prin neînregistrarea celor 10 facturi fiscale, s-a prejudiciat bugetul de stat în ceea ce privește impozitul pe profit cu suma de 30.550 RON. Examinând cele 10 facturi menționate, s-a constatat faptul că două dintre acestea, respectiv factura nr. 7372354 din 09 decembrie 2005 și factura nr. 7372356 din 14 decembrie 2005 au fost emise de SC M. SRL S.S.

către beneficiarul SC M.C. SRL Zalău, iar celelalte 8 au fost emise către SC C.A. SRL Zalău. De altfel, facturile detaliate valoric, cu menționarea celor doi beneficiari, rezultă în anexa 1 la raportul de expertiză contabilă. Totodată, în afara celor 10 facturi menționate, cu ocazia controlului încrucișat au fost identificate un număr de 17 facturi fiscale emise în perioada mai - decembrie 2006 de către învinuitul M.L. în numele SC M. SRL, către beneficiarul SC C.A. SRL Zalău, cele 17 facturi fiscale nefiind înregistrate în evidențele contabile ale SC M. SRL S.S. Situația acestor facturi este prezentată sintetic în anexa nr. 7 la raportul de inspecție fiscală, potrivit căreia, prin neînregistrarea acestora de către învinuitul M.L., societatea s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 14.468 RON.

Din același bloc de facturi, s-a constatat că diferența de 23 facturi nu s-au regăsit la cotorul blocului de facturi, astfel că pentru acestea s-a calculat estimativ prejudiciul cauzat prin neînregistrarea veniturilor aferente. Cele 23 de facturi au fost prezentate în anexa nr. 6 la raportul de inspecție fiscală, organele de control estimând prejudiciul cauzat bugetului de stat, cuantificat în impozitul pe profit stabilit suplimentar, în cuantum de 38.341 RON. Așadar, prin raportul de inspecție fiscală, organele de control fiscal au stabilit faptul că învinuitul s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 92.687 RON, compus din sumele menționate mai sus (9.328 RON, 30.550 RON + 14.468 RON + 38.341 RON).

Distinct de implicațiile fiscale sub aspectul impozitului pe profit, generate de neînregistrarea în contabilitate a veniturilor aferente facturilor fiscale menționate mai sus, organele de control fiscal au calculat pentru fiecare din cele 4 situații, consecințele fiscale cu privire la taxa pe valoare adăugată. Astfel, referitor la cele 8 facturi fiscale de la nr. 9910451 la nr. 9910459 emise în luna decembrie 2006, de către învinuitul M.L., în calitate de administrator al SC M. SRL către SC C.A. SRL Zalău, care nu au fost declarate organelor fiscale pentru a stabili baza de impozitare, organele de control fiscal au stabilit TVA suplimentar de 11.076 RON, situația sintetică fiind prevăzută în anexa 4 la raportul de inspecție fiscală.

Cu referire la cele 10 facturi emise în luna decembrie 2005 de către învinuitul M.L. către beneficiarii SC C.A. SRL Zalău și SC M.C. SRL Zalău, (de la nr. 7372351 la nr. 7372360) neînregistrate în evidențele contabile ale emitentului, organele de control fiscal au stabilit TVA suplimentar în cuantum de 36.278 RON (anexa 1 la raportul de inspecție fiscală). În privința celor 17 facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea SC M. SRL S.S., dar emise de învinuitul M.L. în numele acestei societăți, în perioada mai - decembrie 2006 către beneficiarul SC C.A. SRL Zalău, facturi identificate cu ocazia controlului încrucișat efectuat la SC C.A. SRL Zalău, organele de control au calculat TVA suplimentar în cuantum de 17.181 RON (anexa nr. 3 la raportul de inspecție fiscală).

Relativ la cele 23 facturi fiscale care nu au fost identificate în blocul de facturi ridicat de învinuitul M.L. în numele SC M. SRL S.S., organele de control fiscal au estimat că prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilind ca TVA suplimentar este în sumă de 1980 RON/factură, în total 45.540 RON, situația detaliată fiind prezentată la anexa nr. 2 la raportul de inspecție fiscală. Ca atare, organele de control au stabilit în raportul de inspecție fiscală, faptul că prin neînregistrarea veniturilor aferente facturilor fiscale emise de învinuitul M.L. în condițiile prezentate mai sus, consecința fiscală în ceea ce privește TVA a constat în sustragerea de la plata acestei taxe în valoare totală de 110.075 RON, compusă din sumele descrise anterior (11076 RON + 36278 RON + 17181 RON + 45540 RON).

Concluzionând, potrivit raportului de inspecție fiscală, învinuitul M.L. a emis facturile fiscale menționate în anexele 1 - 8, fără a le înregistra în contabilitatea SC M. SRL S.S., iar prin aceasta s-a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în cuantum de 202.762 RON constând în impozit pe profit și TVA suplimentar (92.687 RON + 110.075 RON). În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar cu ocazia analizei documentelor contabile, au fost găsite și puse la dispoziția expertului 9 facturi emise de învinuitul M.L., dintre cele 23 care nu fuseseră inițial găsite de organele de control fiscal la blocul de facturi. Cu privire la aceste 9 facturi, organele de control stabiliseră prin estimare prejudiciul cauzat bugetului de stat, atât sub aspectul TVA, cât și sub aspectul impozitului pe profit.

Dintre cele 9 facturi, un număr de 4 au fost emise către SC C.I. SRL, respectiv cele cu nr. 7372394, 7372395, 7372397, 7372399, două au fost emise către SC M.C. SRL, respectiv cele cu nr. 7372363 și 7372364, iar 3 au fost emise către SC P. SRL Jibou, respectiv cele cu nr. 7372365, 7372366, 7372367. De asemenea, au fost puse la dispoziția expertului și două facturi de cheltuieli emise de SC F. SRL și chitanțele aferente, iar în lipsa unor probe din care să rezulte în mod cert că ele nu ar reflecta operațiuni reale, expertul contabil le-a luat în considerare ca atare, acestea generând cheltuieli deductibile de 8804 RON și TVA deductibil de 1531,12 RON care nu au fost avute în vedere de organele de control fiscal la întocmirea raportului de inspecție fiscală.

Întrucât din cele 23 facturi apreciate inițial de organele de control ca nefiind găsite, un număr de 9 au fost ulterior identificate și puse la dispoziția expertului, doar pentru diferența de 14 expertul a calculat veniturile prin estimare, precum și consecința fiscală a neevidențierii acestora, însă parametrii fiscali avuți în vedere pentru estimare, s-au modificat ținând cont de toate elementele prezentate mai sus. Astfel, expertul contabil a stabilit valoarea celor 14 facturi neidentificate prin media aritmetică simplă a facturilor identificate în cursul anului 2006, împărțind veniturile totale facturate (173.317,71 RON) la numărul facturilor emise (35), astfel că venitul mediu/factură a fost de 4.951,93 RON.

Așadar, valoarea veniturilor aferente celor 14 facturi, venituri determinate prin estimare a fost de 69.327,02 RON (4951,93 x 14). Totodată, expertul a constatat faptul că în anul 2005 au fost înregistrate cheltuieli care nu au fost declarate în bilanțul la data de 31 decembrie 2005 iar în balanța de verificare la 31 decembrie 2005 au fost înregistrate ca și cheltuieli în avans. Cuantumul total al acestor cheltuieli a fost de 190.937 RON, exclusiv TVA, ele provenind din înregistrarea în evidențele contabile ale societății a unui număr de 10 facturi fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău. Considerând inițial că aceste facturi reflectă operațiuni reale, expertul contabil a apreciat că respectivele cheltuieli sunt deductibile din punct de vedere fiscal și a stabilit faptul că, prin neînregistrarea în evidențele contabile a tuturor veniturilor realizate, luându-se în considerare și cheltuielile aferente celor 10 facturi emise în numele SC I.I.

SRL Hârlău, societatea administrată de către învinuitul M.L. s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 37.373 RON, cu majorări aferente de 18.230 RON și a TVA în cuantum de 44.149 RON, cu majorări în sumă de 21.,462 RON. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că cele 10 facturi fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău nu aveau la bază operațiuni reale, facturile fiind fictive. Astfel, cele 10 facturi atestă prestarea unor servicii către SC M. SRL S.S. însă din declarația martorului F.I.G., administratorul SC I.I. SRL Hârlău a rezultat faptul că această societate nu a efectuat niciodată lucrări în beneficiul societății administrate de către învinuitul M.L. Martorul F.I.G.

a declarat faptul că cele 10 facturi fiscale nu au fost scrise de el iar declarația sa se coroborează cu raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică din concluziile căruia a rezultat faptul că scrisul ce completează cele 10 facturi și chitanțele aferente nu a fost executat de către F.I.G. Un alt indiciu care a condus la concluzia potrivit căreia cele 10 facturi fiscale sunt fictive vizează împrejurarea că datele de identificare consemnate pe respectivele facturi nu corespund cu cele ale reprezentanților legali ai societăților implicate în operațiunea de facturare. Astfel, codul numeric personal înserat pe facturi în dreptul reprezentantului furnizorului nu-i aparține martorului F.I.G.

iar seria cărții de identitate consemnată în dreptul codului numeric personal aparține unei alte persoane - C.P. din localitatea Șimleu Silvaniei care nu avea nicio legătură cu SC I.I. SRL Hârlău. Nu în ultimul rând, s-a subliniat faptul că sub aspectul serviciului facturat, a datei facturării și a sumei, cele 10 facturi sunt identice cu facturile detaliate în anexa nr. 1 la raportul de inspecție fiscală și în anexa nr. 1 la raportul de expertiză contabilă. Aceste din urmă facturi emise de SC M. SRL S.S. către SC C.A. SRL Zalău și SC M.C. SRL Zalău, și semnate de către învinuitul M.L., nu au fost înregistrate în contabilitatea societății emitentului. De remarcat este faptul că în unele dintre facturile emise în numele SC I.I.

SRL Hârlău s-a făcut referire la un anumit contract 401/2005 sau 406/2005, în contextul în care între această societate și societatea administrată de către învinuitul M.L. nu s-au derulat deloc raporturi comerciale și nu s-au încheiat contracte comerciale. Toate aceste aspecte s-a apreciat că sunt de natură a conduce la concluzia indubitabilă potrivit căreia facturile fiscale emise în numele SC I.I. SRL Hârlău nu reflectă operațiuni reale. Ca atare, pe baza acestor date, expertul contabil a reconsiderat influențele fiscale generate de neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate de SC M. SRL, făcând abstracție de respectivele facturi care nu aveau la bază operațiuni comerciale reale.

În concluzie, expertul contabil a stabilit faptul că prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către învinuitul M.L., ca urmare a neînregistrării în integralitate a veniturilor realizate de SC M. SRL pe perioada 2005 - 2006, a fost de 148.350 RON din care 67.923 RON reprezenta impozit pe profit, iar 80.427 RON TVA. Expertul a calculat și accesorii reprezentând majorări impozit pe profit în cuantum de 41.906 RON și majorări TVA în cuantum de 49.577 RON, stabilind un prejudiciu total de 239.833 RON (cu aceste majorări incluse). La stabilirea acestui prejudiciu s-au luat în considerare și influențele fiscale generate de neînregistrarea în contabilitate a facturii nr. 0502016 din data de 28 februarie 2006 emisă de către învinuitul N.A.K., valoarea totală a facturii fiind de 4.165 RON inclusiv TVA.

Factura se regăsește în anexa nr. 5 la raportul de expertiză contabilă, în care se detaliază facturile emise și nedeclarate pe anul 2006. Consecința fiscală a neînregistrării acestei facturi a fost detaliată în suplimentul raportului de expertiză contabilă, ea constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma de 560 RON reprezentând impozit pe profit și 665 RON reprezentând TVA, în total 1.225 RON. Aceasta a fost singura factură emisă de către învinuitul N.A.K. și, implicit, singura operațiune care i se poate imputa acestuia. Celelalte facturi fiscale neînregistrate în contabilitatea S.C. M. SRL.

au fost emise de către învinuitul M.L., consecința neevidențierii veniturilor aferente respectivelor facturi, constând în prejudicierea bugetului de stat cu suma de 147.125 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, sumă determinată prin scăderea din prejudiciul total în cuantum de 148.350 RON a sumei de 1.225 RON reprezentând prejudiciul cauzat exclusiv de învinuitul N.A.K., prin neînregistrarea facturii nr. 502016 din 26 februarie 2006. Pentru dovedirea stării de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: raport de inspecție fiscală și anexe aferente, raport de expertiză contabilă și anexe, supliment expertiză contabilă și anexe, raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică, mijloace materiale de probă, declarații învinuiți, declarații martor, alte înscrisuri.

Inculpatul M.L. a. recunoscut și regretat comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în cursul urmăririi penale. Prima instanță a mai reținut că prin Sentința penală nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj, inculpatul M.L. a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., instanța constatând că a intervenit grațierea pedepsei aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Această condamnare realizează primul termen al recidivei postexecutorii în raport cu infracțiunile de evaziune fiscală săvârșite în perioada 2005 - 2006, constatându-se faptul că toate actele de executare s-au săvârșit după grațierea totală a pedepsei totale aplicate prin sentința penală 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj. În cauză nu a fost citată ca parte responsabilă civilmente SC M. SRL S.S., în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății, întrucât această societate a fost radiată începând cu data de 17 iulie 2009. Partea vătămată A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Sălaj nu a precizat, în cursul urmăririi penale, dacă se constituie ca parte civilă în cauză.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor învinuiților M.L. și N.A.K., până la concurența sumei de 202.762 RON, ordonanța fiind emisă cu titlu generic asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile. În consecință, a fost indisponibilizat imobilul aparținând învinuitului N.A.K. situat în loc. D. nr. 295 jud. Sălaj și s-a notat inscripție ipotecară cu privire la acesta. Întrucât prejudiciul reținut în sarcina învinuitului N.A.K. a fost integral recuperat, iar în beneficiul acestuia operează o cauză specială de nepedepsire, s-a dispus revocarea măsurii asigurătorii instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, întrucât scopul acesteia a fost acela de recuperare a prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Revocarea măsurii asigurătorii se impune și prin prisma faptului că urmărirea penală este personală, situație în care - cât timp învinuitul N.A.K. beneficiază de o cauză de nepedepsire - nu se justifică menținerea măsurii asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat de învinuitul M.L. Trecând la soluționarea cauzei, tribunalul a reținut următoarele: La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2011, A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sălaj, a comunicat instanței că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 306.996 RON, din care 109.410 RON reprezentând TVA iar 92.127 RON, impozit pe profit, sume la care au fost calculate majorări legale de întârziere de 55.403 RON și respectiv 50.056 RON, cu precizarea că din suma totală de 309.072 RON, stabilită prin proces-verbal nr. 958 și R.I.F nr. 959 din 27 martie 2008, inculpatul a achitat suma totală de 2.076 RON.

Partea civilă a mai solicitat ca inculpatul să fie obligat la plata debitului menționat, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, calculate până la data achitării efective a prejudiciului, în conf. cu prev. art. 119; 120 și 120 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată pentru a uza de de prev. art. 320 1 C. proc. pen., privind reducerea limitelor legale de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției astfel că, după citirea actului de sesizare, conform prevederilor art. 322 C. proc. pen., s-a procedat la audierea tuturor martorilor propuși prin actul de sesizare a instanței: N.A.K., F.I.G., F.I., K.S.A., Ș.G.M., martori care nu au adus niciun element de noutate, reiterând și menținându-și declarațiile date și în cursul urmăririi penale.

Expertiza contabilă judiciară solicitată în apărare, a fost respinsă de instanță ca inutilă cauzei, având în vedere expertiza deja efectuată în cursul urmării penale, fără a fi contestată. Coroborând materialul probator administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, tribunalul a constatat că starea de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost prezentată pe larg în actul de sesizare a instanței, este pe deplin dovedită, dincolo de orice dubiu, astfel că urmează a fi reținută ca atare și nu se mai justifică reiterarea acesteia. Prin Sentința penală nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj, inculpatul M.L.

a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., instanța constatând că a intervenit grațierea pedepsei aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002. Această condamnare s-a reținut că realizează primul termen al recidivei postexecutorii în raport cu infracțiunile de evaziune fiscală săvârșite în perioada 2005 - 2006, constatându-se faptul că toate actele de executare s-au săvârșit după grațierea totală a pedepsei totale aplicate prin Sentința penală nr. 288 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin Decizia penală nr. 110 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Sălaj.

În drept, fapta inculpatului M.L., aflat în stare de recidivă postexecutorie, de a nu evidenția în integralitate, în contabilitatea S.C. M. SRL. S.S., veniturile realizate pe perioada 2005 - 2006, cu consecința prejudicierii bugetului de stat consolidat cu suma de 147.125 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi. Sub aspectul laturii obiective, instanța de fond a reținut că elementul material al infracțiunii constă în omisiunea evidențierii, în actele contabile și în declarația privind veniturile realizate, a veniturilor obținute în perioada anilor 2005 - 2006 de inculpatul M.L., în calitate de asociat și administrator al S.C.

M. SRL. S.S. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, caracterizându-se prin prejudiciul cauzat bugetului statului în sumă totală de 147.125 RON, iar legătura de cauzalitate dintre acțiunea de omisiune a evidențierii veniturilor obținute și prejudiciul cauzat, rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat. S-a reținut că sub aspectul laturii subiective, inculpatul M.L. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., acesta având reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra bugetului statului, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui. Este cert că, prin neînregistrarea activităților efectuate, respectiv a veniturilor obținute, inculpatul a urmărit să se sustragă în mod fraudulos de la îndatoririle fiscale, fiind astfel realizată latura subiectivă a infracțiunii.

Reținând vinovăția inculpatului M.L., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în stare de recidivă post condamnatorie și în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale. La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. (1) și anume: gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (determinat atât de modul de producere cât și de importanța valorilor sociale încălcate și urmarea produsă), persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, infracțiunea a fost săvârșită în mod repetat, cu forma de vinovăție a intenției și a avut ca urmare producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind normala desfășurarea a activității financiar contabile, respectiv a relațiilor sociale care impun respectarea de către contribuabili a obligațiilor fiscale însă, pe de altă parte, inculpatul a recunoscut și regretat faptele săvârșite, încă din cursul urmăririi penale.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, care este închisoare de la 2 la 8 ani, instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special, ținând cont de faptul că prejudiciul creat se află sub limita de 50.000 euro, pentru care intervine o impunitate legală, în cazul recuperării sale.

Astfel, s-a luat în considerare faptul că Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, prevede atât agravarea pedepselor, a căror limite se majorează cu 2 ani și respectiv 3 ani închisoare, în cazul producerii unor prejudicii bugetului de stat care depășesc valoarea totală de 100.000 euro și respectiv 500.000 euro [art. 9 alin. (2) și (3)] cât și cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepselor, în situația în care prejudiciul produs este recuperat în totalitate în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată (art. 10), ceea ce înseamnă că acest act normativ are un dublu scop preventiv-sancționator: pe de o parte combaterea fermă a marii evaziuni, iar pe de altă parte, încurajarea tuturor evazioniștilor să repare prejudiciul adus bugetului de stat.

Prin prisma acestor criterii, în speță se constată că prejudiciul adus bugetului de stat este sub limita de 50.000 euro, adică se încadrează la mica evaziune, raportat la criteriile stabilite chiar de legiuitor, în ce privește tratamentul sancționator al acestei infracțiuni. Instanța de fond a reținut, de asemenea, că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electivă, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., fiind justificată îndepărtarea acestuia, de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității, pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale a închisorii, aceleași considerente fiind avute și cu privire la interzicerea respectivelor drepturi pe perioada executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.

Cât privește interzicerea desfășurării unei activități de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii, conf. art. 64 lit. c) C. pen., nu este cazul întrucât se va face aplicarea de drept a normei speciale, prev. de art. 12 din Legea nr. 241/2005, privind interdicția de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

La aplicarea pedepselor complementare și accesorii s-au avut în vedere criteriile de apreciere prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou și Pîrcălab c. României și Hirst c. Marii Britanii) și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74 din 05 noiembrie 2007. Astfel, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, lit. d) și e) C. pen., deoarece astfel de interdicții ar constitui măsuri disproporționate față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana acestuia. S-a mai reținut că inculpatul M.L. a mai fost condamnat de către Judecătoria Călărași, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, situație în care sunt aplicabile, prev. art. 85 alin. (1) rap.

la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. sau după caz, la art. 37 lit. a) C. pen., privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei și aplicarea, după caz, a regulilor privind concursul real de infracțiuni sau recidiva postcondamnatorie. Din fișa de cazier depusă la dosar rezultă că prin Sentința penală nr. 392 din 09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călărași, pronunțată în Dosar nr. 4487/2007, inculpatul M.L. a fost condamnat, în baza art. 86 1 din O.U.G nr. 63/2006 și art. 81 și 82 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, deci după săvârșirea faptelor din anii 2005 - 2006, care fac obiectul prezentului proces.

Termenul de încercare de 2 ani și 6 luni, prev. de art. 82 C. pen., a expirat cel mai devreme la data de 09 aprilie 2010, iar faptele din prezentul dosar au fost descoperite cel mai târziu la data de 17 martie 2008, când a început urmărirea penală, deci înăuntrul termenului de încercare, astfel că prev. art. 85 alin. (2) C. pen. nu sunt aplicabile, așa cum a susținut apărătorul inculpatului, în ședința de azi. Prin urmare, tribunalul, în baza art. 85 alin. (1) rap.

la art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, aplicată inculpatului M.L., prin Sentința penală nr. 392 din 09 octombrie 2007 a Judecătoriei Călărași, în Dosar nr. 4487/2007, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale. Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a constatat că raportat la antecedentele inculpatului în speță nu sunt aplicabile prev. art. 81 respectiv art. 86 1 C. pen.

privind suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cum de asemenea a solicitat apărătorul inculpatului în ședința de azi, cu ocazia dezbaterilor. Astfel fiind, în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. De asemenea, în baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a atras atenția inculpatului privind interdicția de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a prezentei sentințe, după rămânerea definitivă, s-a dispus a fi comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în Registrul Comerțului.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat din oficiu că pretențiile bănești formulate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Sălaj, în sumă de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, la care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON și respectiv de 50.056 RON, pretenții în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au fost stabilite prin R.I.F. nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul Dosarului nr. 3579/84/2008 a Tribunalului Sălaj iar prin Sentința civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009, (menținută prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj), judecătorul sindic a obligat, în solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC.

M. SRL, în valoare de 346.893 RON, să fie suportată de administratorii N.A.K. și M.L., respectiv, inculpatul din prezentul dosar. Fiind așadar în prezența unui titlu executor în ce privește datoria principală față de bugetul de stat, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. (vechi), prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Sălaj, în sensul că l-a obligat în continuare pe inculpat, conf. art. 119 și 120 C. proc. fisc., doar la plata dobânzilor legale aferente sumelor de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, până la data executării integrale a obligațiilor bugetare.

Totodată, în vederea reparării pagubei produsă prin infracțiune, în baza prev. art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., tribunalul a menținut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 01 iunie 2010, asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea inculpatului M.L., până la concurența sumei de 201.537 RON, actualizată cu dobânzile legale aferente. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe, inculpatul M.L. și partea civilă D.G.F.P. Sălaj au formulat apeluri, în termen legal. Declarația de apel a inculpatului M.L.

nu a fost motivată în scris, iar acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-l susține, condiții în care apelul inculpatului va fi examinat prin prisma disp. art. 371 C. proc. pen. S-a mai formulat în scris de către apelant o solicitare în probațiune care a fost respinsă. S-a reținut că prin apelul declarat, partea civilă D.G.F.P. Sălaj, în nume propriu și în numele A.N.A.F., a criticat sentința primei instanțe sub aspectul laturii civile, arătând că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că se solicită în fapt executarea de două ori a aceleiași creanțe, constituirea de parte civilă din prezenta cauză neavând legătură cu obiectul dosarului comercial nr. 3579/84/2008 al Tribunalului Sălaj, solicitând pe cale de consecință admiterea în totalitate a acțiunii civile formulate în cauză.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza actelor de la dosar, a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și readministrat în cursul judecății, din care reiese dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția inculpatului sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăție recunoscută de altfel de inculpat care a contestat doar cuantumul prejudiciului în fața primei instanțe și, prin scriptele depuse în fața Curții, implicit și în fața instanței de apel.

Fără a relua considerentele cuprinse în hotărârea apelată pe baza cărora prima instanță a dispus condamnarea inculpatului, considerente pe care Curtea de Apel Cluj și le-a însușit în totalitate, instanța de apel a constatat sub aspectul laturii penale a cauzei că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, prin prisma considerentelor cuprinse în conținutul art. 72 C. pen., având în vedere și persoana inculpatului care este recidivist, precum și cuantumul ridicat al prejudiciului. Din acest punct de vedere nu s-a impus o reindividualizare a pedepsei aplicate, modalitatea de executare a acesteia neputând fi decât executarea în regim de detenție având în vedere starea de recidivă în care a fost comisă prezenta infracțiune.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Cluj a constatat că atât apelul inculpatului cât și apelul părții civile sunt nefondate din următoarele considerente: În primul rând, solicitarea formulată în fața primei instanțe, de efectuare a unei noi expertize contabile, a fost respinsă motivat la data de 21 martie 2012 având în vedere atât faptul că solicitarea în probațiune nu a fost însoțită de niciun înscris doveditor, cât și faptul că aspectele de nelegalitate invocate de către apărare și referitoare la motivele de eventuală nulitate a expertizei efectuate în faza de urmărire penală, nu erau întemeiate. De altfel, inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, inclusiv conținutul și concluziile acestei expertize la data de 14 iunie 2011, acesta neavând niciun fel de obiecțiuni de formulat și nici alte probe de propus în apărare.

De altfel, acesta a fost și unul dintre motivele pentru care Curtea a respins aceeași cerere reiterată de inculpat în apel, raportat și la împrejurarea că înscrisurile noi depuse în apel au fost avute în vedere de către expertul contabil care a efectuat expertiza contabilă în faza de urmărire penală. Astfel, din conținutul raportului de expertiză contabilă reiese că expertul contabil a luat în considerare facturile fiscale nr. 7372364 și 7372363 emise către SC M.C. SRL și s-a considerat, ca atare, că acestea au generat cheltuieli deductibile de 8804 RON și TVA deductibil de 1531,12 RON care nu au fost avute în vedere de organele de control fiscal la întocmirea raportului de inspecție fiscală.

Referitor la apelul declarat de către partea civilă, s-a reținut că există deja un titlu executor în ceea ce privește datoria principală față de bugetul de stat, acesta constând în Sentința civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, procedura insolvenței față de debitorul S.C. M. SRL. fiind închisă irevocabil și dispunându-se radierea debitorului din registrul comerțului. S-a reținut că apelul declarat de către partea civilă tinde către obținerea unui titlu executor pentru aceeași creanță, sens în care, în mod corect, prima instanță a admis doar în parte acțiunea civilă, obligând pe inculpat în continuare doar la plata dobânzilor legale aferente sumelor de 109.410 RON reprezentând TVA și 92.127 RON reprezentând impozit pe profit.

S-a mai constatat că, criticile părții civile apelante în sensul că față de numitul N.A.K. nu s-a stabilit nicio obligație de plată în prezentul proces penal sunt nefondate, deoarece față de acesta, prin rechizitoriu, s-a dispus încetarea urmăririi penale în temeiul prev. art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Prin Decizia penală nr. 151/A/2012 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul M.L., și de partea civilă D.G.F.P. Sălaj împotriva Sentinței penale nr. 23 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Sălaj. Împotriva Deciziei penale nr. 151/A/2012 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Sălaj. În motivele scrise de recurs recurenta a criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel sub aspectul nelegalității solicitând desființarea acesteia în sensul obligării inculpatului M.L. și la plata debitelor neachitate în sumă de 201.537 RON reprezentând plata TVA în sumă de 109.410 RON și impozit pe profit în sumă de 92.127 RON sume ce reprezintă prejudiciu produs prin săvârșirea unor fapte de natură penală, alături de dobânzile și majorările de întârziere aferente. Recurenta a mai criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel sub aspectul obligării, în mod greșit, a A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat susținând că statul fiind cel care efectuează demersurile în dosarele pentru recuperarea creanțelor prin organele fiscale, prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nu se poate imputa tot statului de a face cheltuieli ce vor fi suportate tot de către stat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3832/84/2011. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, este fondat dar numai în ceea ce privește obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat și rejudecând în aceste limite va înlătura dispoziția de obligare a părții civile A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru considerentele ce vor fi descrise în continuare. I. Înalta Curte constată că nu este întemeiată prima critică a recurentei privind obligarea inculpatului M.L.

la plata debitelor neachitate în sumă de 201.537 RON reprezentând plata TVA în sumă de 109.410 RON și impozit pe profit în sumă de 92.127 RON sume ce reprezintă prejudiciu produs prin săvârșirea unor fapte de natură penală, alături de dobânzile și majorările de întârziere aferente. Recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sălaj, s-a constituit parte civilă prin Adresa nr. 21256 din 07 octombrie 2011 precizând că din prejudiciul inițial de 309.072 RON suma de 2.076 RON a fost achitată (1.225 RON debite și 851 RON majorări aferente) iar din prejudiciul stabilit prin procesul-verbal nr. 958/27.03/2008 și raportul de Inspecție fiscală nr. 959 din 27 martie 2008, inculpatul M.L. are de achitat debitele în sumă de 201.537 RON, împreună cu dobânzile, majorările și penalitățile de întârziere aferente - 105.459 RON, care vor fi calculate în continuare până la data achitării prejudiciului.

Prin Sentința civilă nr. 813 din 28 aprilie 2009 Dosarului nr. 3579/84/2008 a Tribunalului Sălaj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3019 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, judecătorul sindic a obligat, în solidar, ca o parte a pasivului debitoarei SC. M. SRL, în valoare de 346.893 RON, să fie suportată de administratorii N.A.K. și M.L., astfel încât în mod judicios ambele instanțe în cauza dedusă judecății au admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și au constatat că pretențiile civile formulate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Sălaj, în sumă de 109.410 RON, reprezentând TVA și 92.127 RON, reprezentând impozit pe profit, la care au fost calculate majorări legale de întârziere, de 55.403 RON și respectiv de 50.056 RON, pretenții în sumă totală de 306.996 RON, astfel cum au fost stabilite prin R.I.F.

nr. 959 din 27 martie 2008, au format obiectul dosarului mai sus arătat. În raport cu cele menționate anterior, Înalta Curte constată că această primă critică formulată de partea civilă în cadrul motivelor de recurs este neîntemeiată. Cu privire la adăugarea penalităților și majorărilor de întârziere până la data efectuării integrale a plății se constată că acestea nu au caracterul unui prejudiciu cert deoarece în cazul obligațiilor fiscale stabilite prin hotărâre judecătorească plata devine exigibilă după rămânerea definitivă a hotărârii - termenul de scadență constituind, potrivit prevederilor art. 120 și 120 1 C. proc. fisc., momentul în raport cu care se calculează dobânzile și penalitățile, până la data stingerii datoriei.

Astfel, Înalta Curte mai reține că una dintre condițiile exercitării acțiunii civile este aceea ca prejudiciul să fie cert, condiție care impune ca acțiunea civilă să fie exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât sub aspectul existenței sale cât și sub aspectul posibilităților de evaluare. Prejudiciul este cert în cazul în care este constatat și este actual. Nu se omite aprecierea cu privire la faptul că poate fi cert însă și un prejudiciu viitor în ipoteza în care este susceptibil de evaluare. II. Înalta Curte constată că este întemeiată critica invocată în motivele de recurs cu privire la obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

Dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146 /1997, privind taxele judiciare de timbru, prevăd că sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potr