ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1487 din 9 martie 2007,

Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

respinge excepția lipsei calității procesuale active a D.C. SC invocată de

pârâta F. SCC Constanța, ca nefondată.

Respinge cererea formulată

de reclamanta D.C. SC, cu sediul social în Constanța, sat Vacanță, în

contradictoriu cu pârâta F. SCC, cu sediul social în Constanța, județul Constanța,

ca lipsită de interes.

Respinge cererea

reconvențională formulată de pârâta reconveninetă F. SCC, în contradictoriu cu

reclamanta - pârâtă D.C. SC, ca nefondată.

Respinge cererea de

intervenție în interes propriu a SCC de gradul I Tomis, cu sediul în Constanța,

județul Constanța.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond în ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea

acțiunii, reține:

Potrivit deciziei nr. 43 din

3 septembrie 2001 a C., începând cu data de 1 octombrie 2001, fiecare casă de

vacanță din Satul de vacanță Mamaia a intrat în administrarea uniunii județene,

proprietară a casei respective, dreptul de administrare al F. SCC Constanța

asupra Satului de vacanță încetând cu aceeași dată.

Pentru aplicarea imediată a

deciziei menționate, C. a hotărât la data de 5 martie 2002 (hotărârea nr. 3 A)

predarea - primirea caselor de vacanță din protocol încheiat între uniunile

județene proprietare, F. SCC Constanța și C.C. Constanța.

Casele de vacanță au fost

predate uniunilor județene proprietare, astfel cum rezultă din protocoalele de

predare - primire aflate la dosarul cauzei.

Prin contractul de închiriere

din 4 ianuarie 2002, pârâta F. SCC a transmis reclamantei D.C. SC folosința

imobilului Casa D., pe o durată de 1 an, pentru o chirie stabilită în fișa de

calcul, fișă ce nu a fost, însă, depusă de părți la dosarul cauzei.

Instanța constată că raportul

obligațional a luat ființă la o dată ulterioară emiterii de către C. a deciziei

nr. 43 din 3 septembrie 2002, dată la care proprietarii imobilelor erau cei

care le și administrau.

Contractul încheiat de părți

nu a produs niciodată efecte, pârâta neemițând facturi pentru încasarea

chiriei, care nu a fost cuantificată, iar pârâta neachitând vreo sumă cu titlu

de chirie.

Pârâta în răspunsul la

interogatoriu, a afirmat că plata către reclamantă a chiriei este dovedită de

extrasul procesului - verbal de revizie din 12 martie 2002, în care se

consemnează că D.C. SC a virat suma de 64.166.049 lei, dar în înscrisul arătat

se menționează că această sumă a fost plătită în plus pentru vânzările de

active și va fi cuprinsă în cheltuielile de coordonare ale anului 2002. Prin

urmare, procesul - verbal de revizie nu face dovada faptului că suma arătată

urma a fi destinată plății vreunei chirii.

Cu atât mai mult, însăși

reclamanta a predat F. SCC o parte dintre imobilele menționate în anexa la

contractul din 2002, conform protocoalelor depuse la dosar.

F. SCC Dolj (al cărei drept

de proprietate a fost înscris în cartea funciară în baza încheierii nr. 3977

din 11 aprilie 2000 a Judecătoriei Constanța, BCF) cu adresa din 11 februarie

2003 comunică Judecătoriei Constanța că etajul imobilului Casa D. a fost

închiriat pentru sediul social al reclamantei din prezenta cauză de însuși

titularul dreptului de proprietate. Acesta constituie încă un argument de

natură a dovedi că raportul de locațiune nu a produs efecte.

De altfel, contractul a

încetat prin împlinirea duratei pentru care a fost încheiat.

Faptul că pe rolul instanței

se află înregistrate cauze în care F. SCC invocă acest contract nu justifică

interesul reclamantei, având în vedere că aceasta are la îndemână alte mijloace

procedurale pentru a fi înlăturat contractul ce i se opune.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, instanța față de împrejurarea că pârâta reconvenientă nu a

făcut dovada ființării contractului din 2002, a faptului că reclamanta - pârâtă

ocupă abuziv imobile ce aparțin F. SCC și nu a identificat aceste imobile,

aceasta a fost respinsă ca nefondată.

De asemenea, a fost respinsă

cererea de intervenție în interes propriu a SCC de gradul I Tomis, aceasta

nepretinzând constatarea nulității contractului din 2002.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 210/COM din 1 octombrie 2007 respinge ca nefondate apelurile

comerciale declarate de reclamanta D.C. SC Constanța, sat Vacanță și pârâta -

recovenientă F. SCC Constanța împotriva sentinței civile nr. 1487 din 9 martie

2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, în dosarul nr. 23/118/2005

(număr în format vechi 3326/COM/2005).

Instanța de apel a reținut

ca nefondate criticile formulate de cele două apelante pentru considerentele:

În ceea ce privește apelul

formulat de F. SCC, Curtea reține că prima instanță a statuat corect că pârâta

reconvenientă nu a făcut dovada producerii de efecte a contractului din 2002

(pârâta nu a emis facturi pentru încasarea chiriei, iar pârâta nu a achitat

vreo chirie) și nici a faptului că reclamanta ocupă abuziv imobilele ce aparțin

F. SCC.

Referitor la apelul formulat

de D.C. SC, Curtea reține ca neîntemeiate criticile aduse întrucât reclamanta a

predat o parte dintre imobilele menționate în anexa la contractul din 2002

către F. SCC.

Nici critica conform căreia

greșit a reținut prima instanță lipsa de interes în formularea acțiunii nu

poate fi primită, întrucât apelanta - reclamantă nu a individualizat celelalte

imobile despre care afirmă că „nu au fost nici primite de la F. SCC în baza

contractului, dar nici predate altor federale județene”.

Prin cererea de recurs

formulată, pârâta F. SCC Constanța a susținut că decizia recurată este parțial

nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea cererii

reconvenționale.

Instanța interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Hotărârile sunt legale și

temeinice în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei de constatare a

nulității absolute a contractului de închiriere din 2002.

Cu privire la cererea

reconvențională, instanțele nu au motivat faptul că instanța a respins cererea

pentru motivul cerut, respectiv în cazul constatării nulității absolute a

contractului din 2002 aceasta să pronunțe evacuarea reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata - reclamantă D.C. SC Constanța a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

întrucât recurenta nu a produs dovezi privind validitatea și efectele juridice

ale contractului, nu a făcut dovada facturării sau încasării chiriei

contractuale.

F. SCC critică decizia nr. 210

din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca fiind

nelegală și netemeinică, motivat numai de faptul că instanța a respins cererea

reconvențională formulată.

De asemenea, intimata

precizează că atât instanța de fond cât și instanța de apel au motivat juridic

respingerea cererii reconvenționale.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând

decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și

de dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea sau casarea hotărârii.

Deși recurenta nu indică în

cererea de recurs în concret temeiul de drept, Înalta Curte consideră că

motivul invocat se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.;

din dezvoltarea sumară a motivelor de recurs rezultă și motivul prevăzut în art.

304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Analizând prima critică, din

considerentele deciziei de apel rezultă că instanța și-a argumentat soluția

atât pe probele dosarului cât și pe dispozițiile legale aplicabile, fără a

interpreta greșit actul juridic dedus judecății, a schimba natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din conținutul deciziei

recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante,

modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt

act juridic sau conținut.

Ambele instanțe au reținut

corect că pârâta reconveninetă F. SCC nu a făcut dovada ființării contractului

de închiriere din 4 ianuarie 2002, că reclamanta - pârâtă ocupă abuziv imobile

ce aparțin F. SCC și nu a identificat aceste imobile, precum și a efectelor

juridice ale contractului menționat.

În ceea ce privește a doua

critică a recurentei, cu referire expresă la cererea reconvențională aceasta nu

poate fi primită, întrucât motivarea ambelor hotărâri este clară, în

concordanță cu probele administrate în cauză, conducând în mod logic și

convingător la soluția din dispozitiv.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de pârâta F. SCC Constanța împotriva deciziei nr. 210/COM

din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta F. SCC Constanța împotriva deciziei nr. 210/COM din 1 octombrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2008.