ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1487 din 9 martie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, respinge excepția lipsei calității procesuale active a D.C. SC invocată de pârâta F. SCC Constanța, ca nefondată. Respinge cererea formulată de reclamanta D.C. SC, cu sediul social în Constanța, sat Vacanță, în contradictoriu cu pârâta F. SCC, cu sediul social în Constanța, județul Constanța, ca lipsită de interes. Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta reconveninetă F. SCC, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă D.C. SC, ca nefondată. Respinge cererea de intervenție în interes propriu a SCC de gradul I Tomis, cu sediul în Constanța, județul Constanța.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond în ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, reține: Potrivit deciziei nr. 43 din 3 septembrie 2001 a C., începând cu data de 1 octombrie 2001, fiecare casă de vacanță din Satul de vacanță Mamaia a intrat în administrarea uniunii județene, proprietară a casei respective, dreptul de administrare al F. SCC Constanța asupra Satului de vacanță încetând cu aceeași dată. Pentru aplicarea imediată a deciziei menționate, C. a hotărât la data de 5 martie 2002 (hotărârea nr. 3 A) predarea - primirea caselor de vacanță din protocol încheiat între uniunile județene proprietare, F. SCC Constanța și C.C. Constanța. Casele de vacanță au fost predate uniunilor județene proprietare, astfel cum rezultă din protocoalele de predare - primire aflate la dosarul cauzei.

Prin contractul de închiriere din 4 ianuarie 2002, pârâta F. SCC a transmis reclamantei D.C. SC folosința imobilului Casa D., pe o durată de 1 an, pentru o chirie stabilită în fișa de calcul, fișă ce nu a fost, însă, depusă de părți la dosarul cauzei. Instanța constată că raportul obligațional a luat ființă la o dată ulterioară emiterii de către C. a deciziei nr. 43 din 3 septembrie 2002, dată la care proprietarii imobilelor erau cei care le și administrau. Contractul încheiat de părți nu a produs niciodată efecte, pârâta neemițând facturi pentru încasarea chiriei, care nu a fost cuantificată, iar pârâta neachitând vreo sumă cu titlu de chirie. Pârâta în răspunsul la interogatoriu, a afirmat că plata către reclamantă a chiriei este dovedită de extrasul procesului - verbal de revizie din 12 martie 2002, în care se consemnează că D.C.

SC a virat suma de 64.166.049 lei, dar în înscrisul arătat se menționează că această sumă a fost plătită în plus pentru vânzările de active și va fi cuprinsă în cheltuielile de coordonare ale anului 2002. Prin urmare, procesul - verbal de revizie nu face dovada faptului că suma arătată urma a fi destinată plății vreunei chirii. Cu atât mai mult, însăși reclamanta a predat F. SCC o parte dintre imobilele menționate în anexa la contractul din 2002, conform protocoalelor depuse la dosar. F. SCC Dolj (al cărei drept de proprietate a fost înscris în cartea funciară în baza încheierii nr. 3977 din 11 aprilie 2000 a Judecătoriei Constanța, BCF) cu adresa din 11 februarie 2003 comunică Judecătoriei Constanța că etajul imobilului Casa D. a fost închiriat pentru sediul social al reclamantei din prezenta cauză de însuși titularul dreptului de proprietate.

Acesta constituie încă un argument de natură a dovedi că raportul de locațiune nu a produs efecte. De altfel, contractul a încetat prin împlinirea duratei pentru care a fost încheiat. Faptul că pe rolul instanței se află înregistrate cauze în care F. SCC invocă acest contract nu justifică interesul reclamantei, având în vedere că aceasta are la îndemână alte mijloace procedurale pentru a fi înlăturat contractul ce i se opune. În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța față de împrejurarea că pârâta reconvenientă nu a făcut dovada ființării contractului din 2002, a faptului că reclamanta - pârâtă ocupă abuziv imobile ce aparțin F. SCC și nu a identificat aceste imobile, aceasta a fost respinsă ca nefondată.

De asemenea, a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu a SCC de gradul I Tomis, aceasta nepretinzând constatarea nulității contractului din 2002. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 210/COM din 1 octombrie 2007 respinge ca nefondate apelurile comerciale declarate de reclamanta D.C. SC Constanța, sat Vacanță și pârâta - recovenientă F. SCC Constanța împotriva sentinței civile nr. 1487 din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, în dosarul nr. 23/118/2005 (număr în format vechi 3326/COM/2005).

Instanța de apel a reținut ca nefondate criticile formulate de cele două apelante pentru considerentele: În ceea ce privește apelul formulat de F. SCC, Curtea reține că prima instanță a statuat corect că pârâta reconvenientă nu a făcut dovada producerii de efecte a contractului din 2002 (pârâta nu a emis facturi pentru încasarea chiriei, iar pârâta nu a achitat vreo chirie) și nici a faptului că reclamanta ocupă abuziv imobilele ce aparțin F. SCC. Referitor la apelul formulat de D.C. SC, Curtea reține ca neîntemeiate criticile aduse întrucât reclamanta a predat o parte dintre imobilele menționate în anexa la contractul din 2002 către F. SCC. Nici critica conform căreia greșit a reținut prima instanță lipsa de interes în formularea acțiunii nu poate fi primită, întrucât apelanta - reclamantă nu a individualizat celelalte imobile despre care afirmă că „nu au fost nici primite de la F. SCC în baza contractului, dar nici predate altor federale județene”.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta F. SCC Constanța a susținut că decizia recurată este parțial nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale. Instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Hotărârile sunt legale și temeinice în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere din 2002. Cu privire la cererea reconvențională, instanțele nu au motivat faptul că instanța a respins cererea pentru motivul cerut, respectiv în cazul constatării nulității absolute a contractului din 2002 aceasta să pronunțe evacuarea reclamantei.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă D.C. SC Constanța a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta nu a produs dovezi privind validitatea și efectele juridice ale contractului, nu a făcut dovada facturării sau încasării chiriei contractuale. F. SCC critică decizia nr. 210 din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca fiind nelegală și netemeinică, motivat numai de faptul că instanța a respins cererea reconvențională formulată. De asemenea, intimata precizează că atât instanța de fond cât și instanța de apel au motivat juridic respingerea cererii reconvenționale. Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii.

Deși recurenta nu indică în cererea de recurs în concret temeiul de drept, Înalta Curte consideră că motivul invocat se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; din dezvoltarea sumară a motivelor de recurs rezultă și motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Analizând prima critică, din considerentele deciziei de apel rezultă că instanța și-a argumentat soluția atât pe probele dosarului cât și pe dispozițiile legale aplicabile, fără a interpreta greșit actul juridic dedus judecății, a schimba natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din conținutul deciziei recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Ambele instanțe au reținut corect că pârâta reconveninetă F. SCC nu a făcut dovada ființării contractului de închiriere din 4 ianuarie 2002, că reclamanta - pârâtă ocupă abuziv imobile ce aparțin F. SCC și nu a identificat aceste imobile, precum și a efectelor juridice ale contractului menționat. În ceea ce privește a doua critică a recurentei, cu referire expresă la cererea reconvențională aceasta nu poate fi primită, întrucât motivarea ambelor hotărâri este clară, în concordanță cu probele administrate în cauză, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta F. SCC Constanța împotriva deciziei nr. 210/COM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta F. SCC Constanța împotriva deciziei nr. 210/COM din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.