ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2023

Ședința publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Cooperației de Consum - A. București, B. de gradul 2, C. de gradul 1, S.C. D. S.R.L. și E., să fie obligați aceștia să lase în deplină proprietate imobilul C., compus din construcția cu valoarea de 205.500 RON, care se află pe suprafața de 1440 mp în folosință, situate în sat Vacanță, Stațiunea Mamaia, Constanța, cu consecința evacuării pârâților din imobilul sus identificat și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 187 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și E. și a respins acțiunea împotriva acestor pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins acțiunea formulată de reclamanta U.J. C. civ. Cluj în contradictoriu cu pârâții C. de gradul 1, S.C. D. S.R.L. și E. ca nefondată; a obligat reclamanta către pârâții C. și E. la plata sumei de 1500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U.J. C. civ. Cluj criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

D. Soluția instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 479 din 28 decembrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Cluj, a anulat în tot procedura urmată în fața primei instanțe și sentința civilă nr. 187 din 27 ianuarie 2016 și a reținut cauza spre rejudecare.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că anularea procedurii și a sentinței apelate este determinată exclusiv de nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 noiembrie 2008.

După desființare și reținerea spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 206 din 27 mai 2022, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Cooperației de Consum - A. București și B. de gradul 2, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Cluj în contradictoriu cu pârâții E. și F.; a obligat acești pârâți să lase reclamantei Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Cluj în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul C., situat în Constanța, sat Vacanță, compus din construcția C1, spațiu comercial S + P + 1E, în suprafață construită de 217,72 mp și construcția C2, în suprafață construită de 542,65 mp; a respins ca nefondată cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 6 noiembrie 2008 la BNP G.; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Cluj în contradictoriu cu pârâta C.; a obligat pârâții E. și F. la plata către reclamantă a sumei de 10.272 RON cheltuieli de judecată efectuate în fond, ambele cicluri procesuale și în apel, constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

E. Considerentele instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut în esență următoarele:

Antecesoarea apelantei-reclamante, I.J.E.C.O.O.P. Cluj a primit în folosință de la Consiliul Popular al județului Constanța - Comitetul executiv terenul de 1440 mp pe care a construit, în baza autorizației, pe cheltuiala sa, imobilul în litigiu.

Reclamanta este continuatoarea, succesoarea de drept a B., ca urmare a reorganizării în baza art. 120 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2005, care la rândul său era succesoarea în drept a Uniunii Județene a Cooperativei de Consum Cluj, conform art. 190 din Legea nr. 109/1996.

La data dobândirii dreptului de proprietate prin construire, în baza autorizației de executare lucrări nr. x și a procesului-verbal de dare în folosință, organizarea și funcționarea cooperațiilor de consum era reglementată de Legea nr. 6/1970.

Prin decizia A. nr. 317 din 28 noiembrie 1973, căsuțele țărănești din satul de vacanță, inclusiv imobilul construcție litigios au fost preluate de la H. și predate în administrare către U.J.E.C.O.O.P.

Actele invocate de către C. menționează dreptul de administrare constituit în favoarea sa ori a autoarei sale, în timp ce art. 18 alin. (1) din Legea nr. 6/1970 vorbește despre bunurile mobile și imobile, mijloace fixe, proprietate a organizației cooperației de consum, în cazul de față a U.J. C. civ. Cluj.

Apelanta-reclamantă a făcut dovada unui mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra Casei Feleac, iar actele și faptele analizate nu susțin transmiterea proprietății către C., astfel că nu se poate vorbi despre o comparare a titlurilor invocate, pentru că în realitate doar reclamanta a făcut dovada că deține un astfel de titlu.

Menționarea imobilului în contabilitatea pârâților, cuprindea într-un inventar, chiar aprobat de adunarea generală, plata impozitelor și taxelor de către aceste persoane, investițiile realizate ori, chiar perfectarea de acte translative de proprietate asupra bunului, precedate de închirierea acestuia sunt aspecte neconcludente în soluționarea acțiunii în revendicare, în care obiectul judecății cade asupra verificării existenței unui titlu justificativ al dreptului de proprietate. Chiar dacă, aceste acte în legătură cu o construcție de regulă sunt în sarcina proprietarului, realizarea lor de o anumită persoană nu dovedește existența dreptului în patrimoniul celui care le-a efectuat, în lipsa dovedirii dobândirii dreptului în unul din modurile exprese prevăzute de lege.

În temeiul vechiul C. civ., înscrierea în cartea funciară nu avea efecte constitutive.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 C. a înstrăinat bunul către pârâta S.C. D. S.R.L., societate care la 19 decembrie 2017 a fost radiată din Registrul Comerțului. Bunurile rămase în patrimoniul acestei societăți, printre care și imobilul din litigiu au fost repartizate către asociații E. și F., în a căror posesie se află bunul.

În procesul de comparare a titlurilor prezentate pe de o parte de U.J. C. civ. Cluj, care face dovada unui mod direct de dobândire a dreptului de proprietate asupra Casei Feleac prin construire și de către E. și F., care invocă un contract de vânzare-cumpărare de la un neproprietar, instanța a constatat că mai bine caracterizat este titlul reclamantei, acesta având preferință în acțiunea în revendicare.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008, prin care pârâta C. a înstrăinat bunul către pârâta S.C. D. S.R.L., instanța a reținut că singura sancțiune aplicabilă într-un asemenea caz este cea a nulității relative, care poate fi invocată doar de către cumpărător, iar reaua sau bună credință nu este de natură să determine sancțiunea incidentă pentru că nulitatea este absolută sau relativă în raport de normele de drept încălcate, iar nu de atitudinea părților.

Din actele cauzei reiese că bunul a fost închiriat de către C. către D. S.R.L., începând cu anul 1993 în mod continuu până la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, C. și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în anul 2006 și în toată această perioadă reclamanta nu a notificat în vreun fel părțile din contractul de vânzare-cumpărare cu privire la disputa existentă asupra proprietății.

F. Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva deciziei civile nr. 206 din 27 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța au declarat recurs pârâții E. și F., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Reclamanta nu a depus nicio dovadă potrivit căreia ar fi succesoarea de drept a B. și că ar fi avut astfel, în proprietate imobilele ce compuneau Satul de Vacanță, inclusiv C., reorganizată în temeiul Legii nr. 1/2005 a avut la data reorganizării în patrimoniu imobilul C., care a fost înregistrat la autoritățile publice.

Legile cooperatiste, respectiv Legea nr. 109/1996 și Legea nr. 1/2005 reglementează autonomia cooperativelor de consum, dar și obligația lor de a înregistra în patrimoniu imobilele locale în raza teritorială unde acestea se află.

Reclamanta nu a făcut niciodată dovada faptului că ar fi continuatoarea de drept a fostei B., astfel încât să se poată determina, pe baza unor documente concrete, faptul că, fiind supusă procedurii de reorganizare, ar fi avut în patrimoniu imobilul C..

În ceea ce privește faptul că ar fi existat numai un drept de administrare al antecesoarei C. cu privire la C., recurenții susțin că Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum a transmis C. prin adresa din 12 februarie 1980 și adresa din 14 februarie 1980 bunuri imobile care au intrat în patrimoniul ei cu titlu de proprietate. În aceste adrese nu se prevede că ar fi vorba despre un drept de administrare a imobilului, ci faptul că C. a evidențiat imobilul în toate documentele sale contabile, plătind taxe și impozite asupra acestuia și exercitând o stăpânire neîntreruptă timp de peste 30 de ani, în care s-a comportat ca un veritabil proprietar.

Instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, respectiv a legii contabilității și a legislației din domeniul fiscal.

În ce privește decizia nr. 43/2001 emisă de Biroul Executiv al A., potrivit acesteia s-a stabilit că, începând cu 1 octombrie 2001 se anulează decizia A. nr. 317 din 28 noiembrie 1973, de la aceeași dată încetând dreptul de administrare a Satului de Vacanță Mamaia acordat I. și preluat de către B.. Această decizie face obiectul dosarului nr. x/2021 înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța în care este cerută anularea acesteia.

Prin decizia nr. 43/2001, A. a dispus asupra unor bunuri care nu se aflau în patrimoniul său. Imobilele aflate în patrimoniul C. asupra cărora avea un drept de proprietate valabil, inclusiv asupra Casei Feleac, nu au fost aduse ca aport la constituirea fondurilor comune ale A..

Instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 109/1996 care reglementau partea divizibilă și respectiv partea indivizibilă a patrimoniului societății cooperative. A existat o greșită aplicare și a dispozițiilor cuprinse în art. 565 C. civ. potrivit cărora, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada proprietății se face prin extras de carte funciară.

Recurenții arată că imobilul C2 nu era prevăzut în niciunul din documentele din acea vreme, fiind construit de aceștia, în calitate de chiriași la acel moment.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând în fond litigiul, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu consecința constatării calității de proprietari a recurenților, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Recurenții susțin că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 2 din Legea nr. 109/1996 și art. 120 din Legea nr. 1/2005, în sensul că reclamata nu a dovedit că este succesoarea de drept a B. și că ar fi avut în proprietate C.. Pe de altă parte, fosta cooperativă C., actuala C., reorganizată în temeiul acestor acte normative, a avut la data reorganizării, în patrimoniu imobilul C..

Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit și Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației sunt legi care reglementează cadrul general de organizare și funcționare a cooperației, sector specific al economiei care funcționează prin societăți cooperative și alte forme de asociere a acestora la nivel teritorial și național.

În cauză nu au fost aplicate greșit dispozițiile de drept material ale acestor acte normative. Curtea de apel a reținut în mod corect faptul că intimata-reclamantă este continuatoarea, succesoarea de drept a B., ca urmare a reorganizării în baza art. 120 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2005, care la rândul său, era succesoarea în drept a Uniunii Județene a Cooperativei de Consum Cluj, conform art. 190 din Legea nr. 109/1996.

Prin decizia nr. 66/1970 uniunile județene înființează I.. Prin Decretul nr. 18/1977 întreprinderile economice județene ale cooperației de consum își încetează activitatea. Uniunile județene se reorganizează prin preluarea I., dobândind personalitate juridică.

I. a primit în folosință de la Consiliul Popular al județului Constanța - Comitetul Executiv, terenul în suprafață de 1440 mp, pe care a construit, în baza autorizației de executare lucrări nr. x din 2 decembrie 1972, pe cheltuiala sa, imobilul în litigiu, descris în autorizația pentru executare de lucrări drept construcție casă cu specificul județului Cluj.

De altfel, prin decizia recurată se reține că aceste aspecte nu au fost contestate în cauză până în momentul concluziilor asupra fondului în fața instanței de apel, iar la acest moment invocarea lipsei calității de succesor în drepturi a UJCC Cluj față de I. este tardivă în raport de dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Recurenții susțin că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi continuatoarea de drept a fostei B..

Curtea de apel a prezentat într-un mod exhaustiv succesiunea de acte normative care au reglementat de-a lungul timpului organizarea și funcționarea cooperației, reținând calitatea intimatei-reclamante de continuatoare a celei care a edificat imobilul în litigiu și care este beneficiara autorizației de executare de lucrări nr. x din 2 decembrie 1972 și a procesului-verbal de recepție nr. x din 10 aprilie 1974 și, respectiv a procesului-verbal de dare în folosință, așadar reclamanta este continuatoarea B., (B.).

Recurenții susțin că în mod greșit a reținut Curtea de apel faptul că antecesoarea C. a deținut doar un drept de administrare cu privire la C., iar decizia nr. 317 din 28 noiembrie 1973, adresele nr. x din 12 februarie 1980 și respectiv nr. 2331 din 14 februarie 1980 și decizia nr. 345 din 26 ianuarie 1993 fac dovada dreptului de proprietate al C. asupra acestui imobil.

Prin decizia recurată, Curtea de apel a analizat aceste înscrisuri și a reținut în mod corect faptul că C. a deținut doar un drept de administrare asupra imobilului, prin decizia nr. 43/2001 a A. s-a dispus anularea deciziei A. nr. 317/1993 și drept urmare încetarea dreptului de administrare acordat pârâtei B., J. și fiecare imobil K. din satul de vacanță, inclusiv C., va intra în administrarea directă a fiecărei uniuni județene proprietare a casei respective.

Așadar, C. a avut doar un drept de administrare asupra imobilului în litigiu.

S-a reținut în mod corect faptul că reclamanta-intimată a făcut dovada unui mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra Casei Feleac, iar actele analizate nu susțin transmiterea proprietății către C..

Recurenții susțin că instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, respectiv legea contabilității și legislația din domeniul fiscal.

Înalta Curte reține faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiul C. civ.. În art. 644 și art. 645 C. civ. de la 1864 se arată că dreptul de proprietate se putea dobândi prin succesiune, prin legate, prin convenție, prin tradițiune, prin accesiune sau încorporare, prin prescripție, prin lege și prin ocupare. La aceste moduri s-ar putea adăuga și hotărârea judecătorească.

Faptul că imobilul în litigiu a fost inclus în bilanț ca activ corporal propriu al C. nu face dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului. Pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pârâta C. trebuia să facă dovada că ar fi intervenit unul dintre modurile de dobândire a proprietății prevăzut în vechiul C. civ.

Așa fiind, nu s-a făcut o greșită aplicare a normelor prevăzute de legea contabilității și nici de legislația fiscală. Plata taxelor și impozitelor nu dovedește existența dreptului de proprietate în patrimoniul celui care a efectuat-o.

În ceea ce privește faptul că decizia nr. 43/2001 face obiectul unui dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța fiind cerută anularea acesteia, Înalta Curte reține faptul că acest dosar a fost înregistrat în anul 2021, în condițiile în care acțiunea în revendicare a fost înregistrată de reclamata intimată în anul 2014. Pe de altă parte, nu se poate reține, astfel cum susțin recurenții, faptul că respectiva decizie a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale întrucât A. a dispus asupra unor bunuri care nu se aflau în patrimoniul său.

În realitate, atât prin decizia nr. 317/1973, cât și prin decizia nr. 43/2001 se dispune cu privire la dreptul de administrare. Astfel, prin decizia A. nr. 317 din 28 noiembrie 1973, căsuțele țărănești din satul de vacanță, inclusiv imobilul construcție în litigiu au fost preluate de la H. și predate în administrare către L.. Ulterior, prin decizia nr. 43/2001 emisă de A. s-a decis anularea începând cu 1 octombrie 2001 a deciziei nr. 317 din 28 noiembrie 1973 încetând astfel dreptul de administrare a satului de vacanță Mamaia acordat I., urmând ca fiecare casă din satul de vacanță Mamaia să intre în administrarea directă a fiecărei uniuni județene proprietara casei respective.

Recurenții susțin că există o greșită aplicare și a dispozițiilor cuprinse în art. 565 C. civ., potrivit cărora, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada proprietății se face prin extras de carte funciară.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ., astfel că nu se poate pune problema unei greșite aplicări a acestor dispoziții.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului C. civ., dispozițiile acestuia privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se vor aplica numai acelor acte și fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a Noului C. civ.. De asemenea, art. 77 din aceeași lege dispune că înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea care era în vigoare la data încheierii acestor acte ori după caz, la data săvârșirii ori, producerii acestor fapte, chiar dacă înscrierile sunt efectuate după data intrării în vigoare a Noului C. civ.. Aceste dispoziții reprezintă aplicarea principiului tempus regit actum. Așadar, în privința drepturilor reale imobiliare născute din acte și fapte juridice în sens restrâns, încheiate, respectiv săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., întabularea acestora va avea numai efectul opozabilității lor față de terți.

În temeiul legii aplicabile, respectiv vechiul C. civ., înscrierea în cartea funciară nu are efecte constitutive. Pe de altă parte, în cauză nu este incidentă ipoteza dobândirii bunului de la un autor comun, prin titluri de proprietate diferite pentru a avea relevanță cel care a procedat primul la evidențierea dreptului său în registrul de publicitate imobiliară.

În ce privește critica recurenților în sensul că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind revendicarea, în sensul că s-a acordat chiar mai mult decât au solicitat reclamanții, deoarece imobilul C2 nu era prevăzut în niciunul din documentele din acea vreme, fiind construit de recurenții-chiriași, la acel moment, conform înțelegerii contractuale avute cu C., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta UJCC Cluj a solicitat obligarea pârâților să lase în deplină proprietate imobilul C., compus din construcția cu valoarea de 205.500 RON, care se află pe suprafața de 1440 mp în folosință, situate în sat Vacanță, Stațiunea Mamaia, Constanța, cu consecința evacuării pârâților din imobilul sus identificat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenții-pârâți invocă pentru prima dată în recurs faptul că imobilul C2 nu era prevăzut în niciun document din acea vreme și că acesta a fost construit de ei în calitate de chiriași, conform înțelegerii contractuale avute cu C.. Pe de altă parte, prin încheierea nr. 3549/2006 pronunțată de OCPI Constanța, în dosarul nr. x/2006, s-a dispus, cu efect de opozabilitate față de terți, întabularea, în favoarea pârâtei C., a dreptului de proprietate pe spațiul comercial C., C1 - S + P + 1E și C2 - parter, spațiu comercial și dreptul de folosință pe suprafața de 1.007,40 mp teren.

Pârâții invocă de altfel această intabulare ca având efect constitutiv de drept de proprietate asupra imobilului, susținând că societatea D. S.R.L. a preluat proprietatea acestui imobil și și-a intabulat, de asemenea, dreptul de proprietate în cartea funciară prin încheierea nr. 86132/2008.

Reținând faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului C. aparține reclamantei, iar intimata-pârâtă C. este cea care a intabulat în 2006 imobilul și recurenții-pârâți invocă pentru prima dată în recurs faptul că ar fi construit imobilul C2, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind revendicarea.

Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul, care a pierdut stăpânirea bunului său, cere restituirea acestui bun de la cel care îl deține fără temei juridic. Această acțiune este cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate pentru că ea apare ca posibilitatea juridică ce îi permite titularului să își apere dreptul său real asupra bunului și să pretindă restituirea lui de la cel care îl stăpânește fără temei.

Reclamanta-intimată este continuatoarea beneficiarului autorizației de executare lucrări nr. x din 2 decembrie 1972 și executantul acestora, din surse proprii, iar pârâții-recurenți au dobândit imobilul, în calitate de foști asociați în cadrul S.C. D. S.R.L., de la un neproprietar.

Așa fiind, în cauză nu au fost aplicate greșit normele de drept material privind revendicarea.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate, care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți E. și F. împotriva deciziei civile nr. 206 din 27 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 septembrie 2023.