Decizia nr. 583/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 470/2021 a Tribunalului Specializat Cluj

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Cluj, la data de 23 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.242.087,46 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor necesare și utile efectuate asupra terenului care a făcut obiectul contractului de cesiune nr. x/12.06.2006 și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194, art. 453 C. proc. civ., raportat la dispozițiile legale menționate în cuprinsul acțiunii. Ulterior, la data de 26 septembrie 2018, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a chemat în judecată și pârâtul Județul Cluj, formulând, în subsidiar, același pretenții, prin raportare la prevederile art. 1345-1347 alin. (2) coroborat cu art. 553 alin. (1) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 470 din 10 martie 2021, pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A., excepție invocată de aceasta prin întâmpinare. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Județul Cluj, excepție invocată de acesta prin întâmpinare și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin C.., în contradictoriu cu pârâtul Județul Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin C.., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii investițiilor necesare și utile efectuate în temeiul contractului de concesiune nr. x/12.06.2006. Împotriva aceste sentințe și a încheierilor de amânare a pronunțării din 10 februarie 2021 și 24 februarie 2021 a declarat apel reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C..

Prin decizia civilă nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.. împotriva încheierilor de amânare a pronunțării din 10 februarie 2021 și 24 februarie 2021 și a sentinței civile nr. 470 din 10 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj.

Împotriva deciziei civile nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, la 30 mai 2022, reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, decizia recurată fiind nelegală, întrucât, stabilind greșit limitele învestirii, prin decizia recurată nu s-a analizat pe fond unul din temeiurile de drept invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, deși acesta a fost reiterat prin cererea de apel. În acest sens, s-a învederat că raportat la temeiul îmbogățirii fără justă cauză, în mod eronat instanța de apel a arătat în motivare că susținerile reclamantei întemeiate pe această instituție juridică nu vor fi analizate, deoarece nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată. Instanța de apel a omis însă faptul că, așa cum era consemnat în încheierea ședinței din 26 septembrie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta, chiar la solicitarea instanței, a precizat temeiul juridic complet al cererii de chemare în judecată, acesta fiind constituit și de instituția îmbogățirii fără justă cauză. Prin urmare, precizarea făcută la primul termen de judecată, în sensul că temeiul de drept complet al cererii de chemare în judecată este reprezentat atât de dispozițiile art. 1020 și 1021 C. civ., cât și de dispozițiile legale privind principiul îmbogățirii fără justă cauză este pe deplin admisibilă, raportat și la dispozițiile art. 204 C. proc. civ. Având în vedere cele consemnate în încheierea de ședință din 26 septembrie 2018, recurenta a susținut că decizia recurată este nelegală, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Pentru aceste motive, constând în omisiunea analizării unuia dintre temeiurile de drept pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, și care, de asemenea a format obiectul unei critici în apel, s-a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare, în vederea respectării principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității prevăzute de art. 13 și art. 14 C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nelegalitatea deciziei recurate rezultând și din soluția instanței de apel, privind modul de soluționare a fondului cauzei. S-a învederat că raționamentul instanței de apel este eronat, având în vedere că lucrările de viabilizare a terenului nu se încadrează în categoria construcțiilor, cum în mod greșit s-a reținut, având un regim distinct în raport cu supraedificatele. Astfel, construcțiile în raport cu care s-a dispus demolarea constituiau supraedificate, iar lucrările de viabilizare a terenului au fost realizate în subsol, încorporându-se terenului. Prin urmare, s-a învederat că instanța de apel, în analizarea clauzelor contractuale, a interpretat greșit voința părților, aceasta nefiind în sensul asimilării supraedificatelor cu lucrările de viabilizare încorporate terenului. Așa cum rezultă expres din conținutul clauzei 7.1.16 din contractul de cesiune, pentru ca reclamanta să fie obligată la ridicarea unor edificate, cedentul trebuia să exprime o voință negativă expresă cu privire la păstrarea acestora. Însă, în condițiile în care în cauză nu a existat o voință expresă a pârâtei B. în sensul înlăturării lucrărilor de viabilizare și dat fiind faptul că acestea nu constituiau nici construcții care să poată fi achiziționate, recurenta a subliniat că nu se poate considera că ar fi fost obligată la ridicarea lor, ci dimpotrivă, aceste lucrări de viabilizare și stabilizare au sporit valoarea bunului teren.

La 11 iulie 2022, intimatul-pârât Județul Cluj a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică. La 29 iulie 2022, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, a fost invocată și excepția lipsei interesului în ceea ce privește susținerea recursului, raportat la motivele invocate. Astfel, s-a arătat că prin neatacarea argumentului principal care a stat la baza pronunțării deciziei recurate s-a consolidat soluția inexistenței dreptului recurentei de a fi despăgubită pentru construcțiile edificate pe terenul din litigiu, aceasta dobândind autoritate de lucru judecat. În consecință, s-a învederat că nu există niciun folos practic pe care recurenta l-ar putea obține prin admiterea recursului, fiind lipsit de relevanță dacă sunt întrunite sau nu condițiile unei îmbogățiri fără just temei, deoarece instanța a statuat deja, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta A. S.R.L. nu are dreptul să primească vreo sumă de bani pentru aceste construcții. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 4 octombrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 14 martie 2023. În considerentele acestei încheieri, instanța supremă a reținut că excepția nulității motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și excepția lipsei interesului în susținerea recursului, invocate de intimata-pârâtă B. S.A., nu formează conținutul unor veritabile excepții procesuale, urmând a fi avute în vedere ca apărări pe fondul cauzei. Analizând recursul, Înalta Curte îl va admite, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanței de recurs semnifică examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluția pronunțată de instanța de apel, prin decizia recurată, este aceea de respingere a apelului declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În argumentarea acestui motiv de casare, s-a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității prin raportare la limitele învestirii instanței, în sensul că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., fiind totodată încălcate și principiile referitoare la dreptul la apărare și al contradictorialității, prevăzute de art. 13 și art. 14 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar C.. a susținut că instanța de apel nu a analizat pe fond unul din temeiurile de drept invocate în susținerea cererii de chemare în judecată și care a fost reiterat prin cererea de apel, având în vedere că, prin încheierea din 26 septembrie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, la solicitarea instanței, s-a consemnat că reclamanta a precizat temeiul juridic complet al cererii de chemare în judecată, acesta fiind constituit și de instituția îmbogățirii fără justă cauză. Înalta Curte, reține cu titlu prealabil, că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.242.087,46 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor necesare și utile efectuate asupra terenului care a făcut obiectul contractului de cesiune nr. x/12.06.2006 precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, fiind invocate, în cuprinsul acțiunii, dispozițiile art. 1020-1021 C. civ. Ulterior, la data de 26 septembrie 2018, reclamanta a formulat o precizare prin care a chemat în judecată și pârâtul Județul Cluj, formulând, în subsidiar, același pretenții, prin raportare la prevederile art. 1345-1347 alin. (2) C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză, coroborat cu art. 553 alin. (1) C. civ. La termenul din 26 septembrie 2018 de la Tribunalul Specializat Cluj, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință, la solicitarea instanței, reprezentantul reclamantei a arătat că temeiul juridic material al cererii este art. 1020 și 1021 C. civ. raportat la dispozițiile Legii nr. 219/1998. De asemenea, prin răspunsul al întâmpinare s-au invocat dispozițiile legale vizând principiul îmbogățirii fără just temei, respectiv art. 1345 și art. 1347 alin. (2) C. civ. raportat la prevederile art. 1644 C. civ., reținându-se că acestea formează temeiul juridic complet la cererii de chemare în judecată. Prin încheierea din 10 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a consemnat că ambele părți prezente, respectiv reclamanta și pârâta, au formulat concluzii și cu privire la capătul de cerere privind îmbogățirea fără justă cauză. Prin sentința civilă nr. 470 din 10 martie 2021, Tribunalul Specializat Cluj, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Județul Cluj și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin S.P. "C." S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Județul Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin S.P. "C." S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Reclamanta a formulat apel împotriva acestei sentințe, prin care a solicitat admiterea căii ordinare de atac, în principal, anularea hotărârii pronunțate de prima instanță, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată. În ultima parte a cererii de apel, reclamanta a susținut că, în ceea ce privește realizarea investițiilor asupra terenului, ca urmare a rezoluțiunii contractului de cesiune nr. x/2006, obligația de despăgubire derivă dintr-un raport, în esența lui, extracontractual respectiv o îmbogățire, care pentru concedentul nu are temei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466, art. 470, art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, iar în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut, cu privire la limitele învestirii sale, că nu s-au dezvoltat critici privind soluția pronunțată referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Județul Cluj, și că nu s-a criticat calificarea dată de către prima instanță acțiunii deduse judecății, respectiv o acțiune prin care se solicită obligarea la despăgubiri a partenerului contractual, în temeiul instituției repunerii părților în situația anterioară, ca urmare a rezilierii contractului. De asemenea, instanța de apel a mai reținut că nu prezintă relevanță în analiză faptul că lucrările de viabilizare ar fi sporit valoarea terenului, așa cum se susține de către apelantă, acestea având un caracter necesar, care ar fi profitat bunului, sens în care au fost invocate cu ocazia dezbaterilor în apel și în concluziile scrise, prevederile art. 1345 C. civ.. În prezenta cauză, examinarea pretențiilor apelantei se poate realiza strict prin raportare la temeiul juridic invocat de către aceasta în actul de sesizare a instanței, respectiv instituția de drept a repunerii părților în situația anterioară încheierii actului juridic, subsecvent rezoluțiunii convenției încheiate de către părți, iar nu în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, acest temei juridic nefiind invocat prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu intimata B. S.A. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că este întemeiată critica recurentei-reclamante întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel a stabilit în mod greșit limitele învestirii sale, întrucât prin apelul formulat, reclamanta a criticat și omisiunea primei instanțe de a examina capătul subsidiar formulat prin cererea precizatoare depusă la Tribunalul Specializat Cluj, la data de 26 septembrie 2018. Prin urmare, se constată că instanța de apel în mod greșit a analizat apelul doar din perspectiva capătului principal al cererii, care viza repunerea părților în situația anterioară, fără a examina și capătul subsidiar referitor la îmbogățirea fără justă cauză. Procedând în acest mod, instanța de apel a ignorat atât obiectul acțiunii cu care instanța de judecată fusese învestită, cât și criticile privind analiza capătului de cerere subsidiar. Potrivit art. 9 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public. Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. În conformitate cu art. 22 alin. (1) și (6) C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile; judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Principiul disponibilității semnifică faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces. În egală măsură, conform principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care guvernează procesul civil, toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a-și formula apărări și de a-și prezenta punctul de vedere asupra oricărui element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, fiind fondate și criticile formulate sub acest aspect. Prin urmare sunt fondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare deoarece, se constată că, în mod eronat, instanța de apel a arătat că susținerile reclamantei întemeiate pe instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză nu vor fi analizate, deoarece temeiul de drept nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat anularea sentinței primei instanțe, astfel încât, potrivit art. 477 alin. (2) C. proc. civ., devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. Prin urmare, sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante privind aplicarea greșită a normelor procedurale ce reglementează principiile fundamentale care guvernează procesul civil și principiul devoluțiunii căii de atac a apelului, a căror încălcare se sancționează cu nulitatea absolută. Înalta Curte constatând că sunt fondate aceste critici va admite recursul reclamantei și va dispune casarea deciziei recurate, iar în rejudecare instanța de apel va lămuri limitele învestirii sale cu privire la capătul subsidiar al cererii, referitor la îmbogățirea fără justă cauză, astfel cum a fost formulat de reclamantă. Este util de subliniat că hotărârea recurată nu respectă nici exigențele art. 6 paragraf 1 CEDO, întrucât, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dulaurans împotriva Franței - Hotărârea din 21 martie 2000). În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate, formulate prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că a fost găsită întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care atrage nulitatea hotărârii, din perspectiva nesocotirii principiilor anterior menționate, cu consecința neanalizării capătului subsidiar al cererii referitor la îmbogățirea fără justă cauză, conform art. 175 alin. (1) din același act normativ. În consecință, pentru considerentele expuse, reținând incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.