Decizia nr. 1138/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 519/2023 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 13 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 50.000 euro fiecare (echivalent total al sumei de 494.790 RON), reprezentând prejudiciul moral și psihic suferit de reclamant ca urmare a discriminării și umilinței la care acesta afirmă că a fost supus în cadrul unității comerciale aparținând pârâtei de rând I, respectiv în cadrul unității comerciale aparținând pârâtei de rând II, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1381 alin. (1), art. 1349 alin. (1), art. 1357 alin. (1), (2), art. 1373 alin. (1) C. civ., art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 și art. 5 pct. 1 și 8, art. 85 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 2 alin. (4), art. 4, art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 194, art. 453, art. 411 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj Prin sentința civilă nr. 519 din 17.11.2023, Tribunalul Cluj a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L., a admis în parte cererea reclamantului, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantului sumele de 5.000 euro, daune morale și 3023 RON cheltuieli de judecată și a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantului sumele de 5.000 euro, daune morale și 3023 RON cheltuieli de judecată, fiind respinsă în rest cererea.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia nr. 266/A/2024 din 02 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 519 din 17 noiembrie 2023 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2021, pe care a menținut-o. A obligat apelantul să plătească intimatei B. S.R.L. suma de 8.883,35 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele căii de atac Împotriva deciziei Curții de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul A.. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare, cu consecința admiterii apelului și schimbarea în parte a sentinței civile nr. 519/17.11.2023, în sensul majorării cuantumului daunelor morale la plata sumei de 50.000 euro. După expunerea stării de fapt, recurentul critică decizia recurată în sensul aplicării greșite a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1349 și art. 1385 C. civ., dispoziții care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și nerespectarii principiului instituit de jurisprudența CEDO, obligatorie, dată fiind aplicabilitatea convențiilor internaționale la care România este parte, de asigurare a unei proporționalități rezonabile între prejudiciul adus și intensitatea respectiv gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite. Recurentul expune aprecieri teoretice raportate la prejudiciul moral și la daunele morale, evocă jurisprudența CEDO, susținând că instanța de apel, în considerentele deciziei sale, deși teoretic a expus criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudenței instanțelor naționale și jurisprudenței CEDO, a argumentat temeinicia cuantumului daunelor morale acordate doar din perspectiva prejudiciului adus onoarei și demnității unei persoane. Critică faptul că instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată privind repararea prejudiciului moral și psihic cauzat recurentului ca urmare a umilinței și discriminării la care acesta a fost supus, iar instanța de apel în analiza cuantumului daunelor morale a ținut cont doar de prejudiciul adus onoarei și demnității, fără a analiza legalitatea cuantumului daunelor morale acordat prin prisma încălcării dreptului la viață, sănătate, integritate fizică și psihică, nerespectând astfel principiul proporționalității. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate Intimatele-pârâte B. S.R.L. și D. S.R.L. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed: Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut, în principal, că instanța de apel a acordat despăgubiri doar prin raportare la prejudiciile aduse onoarei și demnității recurentului, nu și stării sale de sănătate și integrității psihice și fizice, cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 58, 1349 și art. 1385 C. civ. și că nu au fost respectate principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul proporționalității reparației cu gravitatea atingerii. Motivele de recurs, astfel expuse, au caracter nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) C. civ., orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Dispozițiile art. 1349 C. civ. prevăd la alin. (1) că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Alin.(2) dispune că persoana care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Al treilea alineat prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. Cât privește reglementarea întinderii prejudiciului, art. 1385 alin. (1) prevede că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, alin. (2) arată că se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică, iar alin. (3) stipulează că despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. În cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a reținut: "De asemenea, a avut în vedere și consecințele negative produse asupra reclamantului pe plan psihic de faptele ilicite reținute în sarcina pârâtelor, astfel cum detaliat acestea rezultă din depoziția martorului E.. Declarația acestui martor a permis primei instanțe să determine intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării cauzate, dar și valorile lezate. Criteriile obiective utilizate au fost raportate la circumstanțele particulare ale acestei cauze, permițând instanței să stabilească un cuantum al daunelor morale cuvenite mai mare decât cel care se acordă în general în jurisprudența instanțelor de judecată în cauze similare, în care se solicită repararea prejudiciilor aduse onoarei și demnității unei persoane.[...] Pe de altă parte, și în opinia Curții, intensitatea suferințelor psihice cauzate reclamantului de cele două incidente reclamate în cauză nu justifică stabilirea unui cuantum superior al daunelor morale cuvenite, suma pretinsă în apel de reclamant de 50.000 Euro de la fiecare pârâtă fiind vădit disproporționată în raport de prejudiciul moral cauzat a cărei reparare se solicită în cauză." Astfel, în pofida susținerilor reclamantului, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a raportat, în analiza sa, la suferințele psihice cauzate reclamantului prin faptele ilicite săvârșite din perspectiva tuturor atingerilor reclamate, fără a fi ignorate dreptul la viață, sănătate, integritate fizică și psihică. Cât privește critica referitoare la determinarea întinderii despăgubirilor și aprecierile privind proporționalitatea, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor legale enunțate, criteriilor din jurisprudența națională și principiilor ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ce privește acordarea daunelor morale în materie (statuarea în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte), în respectarea unui raport rezonabil de proporționalitate între despăgubirile morale acordate și dauna suferită. Înalta Curte reține că, pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-a îndurat sau le va îndura terța persoană păgubită. Astfel, în mod corect instanța de apel a evidențiat că, chiar dacă prima instanță, cu ocazia evaluării prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantului, nu a făcut referire explicită la aceste criterii obiective indicate, din considerentele hotărârii rezultă că tribunalul s-a raportat implicit la acestea, prima instanță având în vedere gradul de handicap grav în care este încadrat reclamantul și situația sa particulară care impune asistența printr-un câine ghid, consecințele negative produse asupra sa pe plan psihic de faptele ilicite reținute în sarcina pârâtelor, suma stabilită de prima instanță cu titlu de daune morale asigurând un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit astfel cum acesta a fost dovedit, produs ca urmare a săvârșirii faptelor ilicite reținute în sarcina pârâtelor. Instanța de apel a mai reținut că acordarea unui cuantum superior al daunelor morale, solicitată prin apelul declarat, nu se justifică prin prisma aspectelor invocate de reclamant în calea de atac, întrucât situația deosebită în care se găsește acesta nu poate justifica sancționarea pârâtelor pentru toate faptele de discriminare cu care se confruntă în viața de zi cu zi și nici pentru problemele de sănătate generate de această situație. Așa cum s-a arătat mai sus, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și instanțele naționale, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat reclamanții, precum și consecințele nefaste pe care acel eveniment tragic le-a avut cu privire la viața lor privată, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Or, instanța de apel a avut în vedere toate aceste criterii de apreciere a daunelor morale, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența instanțelor naționale și europene, dar și în doctrină. Totodată, a indicat, prin raportare la cazul persoanei care a suferit un prejudiciu din cauza faptelor ilicite săvârșite, care sunt vătămările produse acesteia, instanța făcând referire în considerentele hotărârii atacate la probele administrate în cauza de față (înscrisuri, martori). Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanță de control judiciar, în mod legal, a considerat că sumele la care au fost obligați pârâții cu titlu de daune morale apar ca fiind adecvate reparării prejudiciului moral suferit de reclamant. Aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de instanța de control judiciar, aceasta reflectând pe deplin interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. În realitate, prin criticile formulate sub acest aspect al proporționalității, recurentul-reclamant aduce în dezbatere problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de fond și confirmat de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs. Criticile prin care recurentul-reclamant urmărește reevaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare și stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în cauză cu privire la întinderea prejudiciului suferit, precum și redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanțelor devolutive. Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 266/A din 02 octombrie 2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Cât privește cererea formulată de intimata-pârâtă D. S.R.L. de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează a o respinge, având în vedere că în cauză nu a fost prezentată nicio dovadă a efectuării unor astfel de cheltuieli. Cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în sumă de suma de 8880 RON urmează a fi admisă în parte, recurentul-reclamant aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluția care urmează a se pronunța asupra recursului declarat de acesta. În consecință, în temeiul art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 4440 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, raportat la complexitatea cauzei, la faptul că s-a acordat un singur termen de judecată în cauză, precum și la diligențele efectiv depuse, reprezentând onorariu avocat achitat de aceasta conform extrasului de cont și facturii de la dosarul de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,