ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 305/2009

Deliberând asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin cu nr. 6071/115/2006 la data de 22 septembrie 2006, reclamantul Consiliul Local Reșița a chemat în judecată pârâta SC RCS & RDS SA București, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 45.096,43 RON reprezentând contravaloarea folosinței terenului în suprafață de 729 mp, teren concesionat conform contractului de concesiune nr. 17969 din 2 mai 2000, obligarea pârâtei la plata sumei de 205.758,7 RON reprezentând contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obținute ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA anual conform contractului de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000, constatarea rezilierii contractului de asociere și concesiune ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, eliberarea suprafeței de 729 mp, pe care pârâta o ocupă în prezent.

Prin sentința civilă nr. 2872 din 16 noiembrie 2006 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Reșița în contradictoriu cu pârâta SC RCS & RDS SA București și a obligat pârâta față de reclamant la plata sumei de 45.096,43 RON reprezentând debit restant și majorări întârziere conform contractului de concesiune încheiat între părți. S-a dispus rezilierea contractului de concesiune cu nr. top 17969 din 29 septembrie 2000. A fost obligată pârâta să elibereze suprafața de 729 mp teren proprietatea reclamantului. S-a constatat nul contractul de asociere nr. 35915 din 29 septembrie 2000. Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului. A fost obligată pârâta față de reclamant la plata sumei de 19.584.000 (ROL) reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de concesiune nr. 17969 din 2 mai 2000 reclamantul a concesionat pârâtei un teren în suprafață de 729 mp, cu prețul de 8 dolari SUA mp/an, la cursul zilei, pentru o perioadă de 49 de ani sumele de plată pentru concesiune trebuiau plătite trimestrial, iar în caz de neplată se percepeau dobânzi și penalități de întârziere conform actului adițional nr. 2 din 25 februarie 2005. Conform tabelului de calcul depus, concesionarul, în speță pârâta, nu a mai achitat suma de plată pentru concesiune începând cu trimestrul IV/2004 acumulând debitul restant, la care s-au adăugat și penalitățile de întârziere. Cu privire la contractul de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000, s-a constatat că la capitolul V art. 5.2 s-a prevăzut clauza potrivit căreia pârâta asociată plătește reclamantului 2,5% din veniturile obținute ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA anual.

S-a stabilit prin contractul menționat ca indiferent de orice profit pârâta să plătească reclamantului 2,5% din veniturile obținute, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA anual, clauză care îi asigură reclamantului numai participarea la beneficii și nu și la pierderi, ceea ce în fapt echivalează cu o clauză leonină care este sancționată cu nulitatea de dispozițiile art. 1513 C. civ.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul Consiliul Local al Municipiului Reșița solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii petitelor privind obligarea pârâtei la plata sumei de 205.758,7 lei reprezentând contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obținute ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA/an, conform contractului de asociere nr.35913/29 septembrie 2000, sumă din care 164.808,12 lei reprezintă debit restant, 36.346,14 lei reprezintă majorări de întârziere și 2.604,44 lei penalități de întârziere precum și constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere, ca urmare a nerespectării clauzelor acestuia.

Prin motivele de apel formulate reclamantul a arătat că în mod nelegal și netemeinic tribunalul i-a respins petitele privind constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere și obligarea pârâtei la plata sumei de 2,5% din veniturile realizate ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA pe an, deoarece potrivit dispozițiilor din art. 5.2 lit. a) și art. 6.1 ale contractului de asociere, pârâta avea această obligație și prin fapta sa culpabilă i-a creat un prejudiciu însemnat.

Reclamantul a mai arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut atunci când a constatat nulitatea contractului de concesiune nr. 35913 din 29 septembrie 2000. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 456/A din 22 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantului cu motivarea în esență că prevederile din art. 5.2 lit. e) și art. 6.1 din contractul de asociere, care îi asigură reclamantului participarea numai la beneficii dar nu și la pierderi, este o veritabilă clauză leonină, sancționată cu nulitatea de art. 1513 C. civ.

Împotriva deciziei, în termen legal reclamantul Consiliul Local al Municipiului Reșița prin Primar, a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii petitelor privind obligarea pârâtei la plata sumei de 205.758,70 lei reprezentând contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obținute ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA pe an, conform contractului de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000, a majorărilor de întârziere și penalităților de întârziere precum și constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere, ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs invocate, reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, instanța de apel în mod nelegal a respins petitele privind constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere, obligarea pârâtei la contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obținute ca urmare a exploatării rețelei, deoarece acest contract a fost semnat și însușit de către reprezentanții intimatei-pârâtă, fără obiecțiuni, nu a suferit pierderi de pe urma acestui contract ci câștiguri imense, că până în trimestrul IV al anului 2004 intimata a recunoscut valabilitatea contractului de asociere și a respectat prevederile acestuia timp de 3 ani. Recurentul conchide arătând că în mod nelegal instanța de fond s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut și anume constatarea contractului de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000 ca fiind nul.

În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 299-308 C. proc. civ. și art. 969-970 C. civ. Secția Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin încheierea nr. 4103 pronunțată la data de 18 iunie 2008 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea Secției Comerciale cu motivarea că față de obiectul acțiunii introductive și a naturii juridice a raporturilor deduse judecății acțiunea este comercială. La Secția Comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul a fost înregistrat sub nr. 6416/1/2008. Din analiza actelor și înscrisurilor aflate la dosar în raport de critica de nelegalitate invocată de recurent, Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice.

Având în vedere natura juridică a raporturilor deduse judecății care este comercială, Înalta Curte constată că în cauză este incident pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat prin petitul 4 al cererii, constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere nr. 35913/29 septembrie 2000 ca urmare a nerespectării clauzelor contractului iar instanța de fond în mod greșit a constatat nul acest contract cu motivarea că dispozițiile de la cap. V art. 5.2 privind obligațiile asociatului, lit. e) „Plătește Consiliului Local al Municipiului Reșița 2,5% din veniturile obținute ca urmare a exploatării rețelei, dar nu mai puțin de 30.000 dolari SUA anual” ar echivala cu o clauză leonină care este sancționată cu nulitatea.

Instanța de apel prin menținerea soluției pronunțată de instanța de fond asupra acestui capăt de cerere, a pronunțat o hotărâre nelegală fiind, astfel incident și art. 304 pct. 5. De asemeni a fost încălcat principiul disponibilității, deoarece reclamantul a solicitat constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, iar instanța a preluat din apărările intimatei-pârâte, faptul că prevederile cuprinse în contractul de asociere, capitolul V, art. 5.2 lit. e) ar reprezenta o clauză leonină, sancționată cu nulitatea de art. 1513 C. civ. și s-a pronunțat asupra acesteia fără să o pună în dezbaterea părților. În consecință, hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale, așa încât recursul declarat de reclamant va fi admis, casată decizia recurată și sentința pronunțată de tribunal și va fi trimisă cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal dar Secția Comercială.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Reșița prin Primar împotriva deciziei civile nr. 456/A din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 2872 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă, și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal, dar secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.