ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 160/F-C- din 5 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă la cererea expediată în 5 mai 2008, respectiv să-i dea o dovadă scrisă din care să rezulte că împotriva mai multor judecători și procurori se efectuează cercetări penale.

Solicitarea reclamantului a fost înregistrată la pârât, care a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul nr. 425/P/2007, iar rezoluția din 12 mai 2007 a fost comunicată reclamantului cu borderoul din 19 mai 2008, situație care rezultă din înscrisurile de la filele 13 și 14 din dosar, iar dacă acesta este nemulțumit de rezultatul cercetărilor penale, concretizat în rezoluția sus amintită, are la îndemână căi speciale de atac. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.I., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe egale în grad, sau modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

Pe fondul cauzei, a solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă la cererile formulate, respectiv să-i comunice stadiul cercetărilor ce se efectuează în dosarul nr. 425/P/2007 împotriva unor judecători de la Tribunalul Vâlcea și Judecătoria Drăgășani, procurori de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și a unor ofițeri sau subofițeri de la Poliția Drăgășani și Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, cu arătarea numelui acestora și a faptelor pentru care sunt cercetați. Pentru ipoteza în care în dosarul menționat s-a dat vreo rezoluție, a solicitat obligarea pârâtului să procedeze la comunicarea ei, întrucât până în prezent nu a primit-o. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea acestora făcându-se însă referire numai la aspectele ce urmează: 1. Hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât reclamantul a formulat plângeri penale împotriva tuturor judecătorilor secției, aceștia având obligația de a formula cereri de abținere, care să fie soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție. În opinia recurentului, obligația de a face dovada acestui aspect îi revenea pârâtului, întrucât a fost invocat prin însăși cererea de chemare în judecată. 2. În dosar nu se află nicio dovadă de comunicare a rezoluției nr. 425/P/2007, cum se reține în hotărâre, borderoul indicat cuprinzând o expediere fără destinație, nume, prenume, adresă, etc. către Orașul Drăgășani, unde există mai multe persoane cu numele C.I.

Or, aceasta constituie un abuz grosolan al procurorilor care se eschivează în fel și chip și refuză cu orice preț să-i comunice respectiva rezoluție. Această comunicare este necesară pentru a se formula plângere potrivit art. 278, art. 278 1 C. proc. pen., acesta fiind motivul refuzului practicat de pârât, iar motivarea din finalul hotărârii nu are suport și temei legal întrucât, indiferent de pretinsa comunicare a rezoluției, pârâtul nu a răspuns niciodată cererii formulate de reclamant la 5 mai 2008. Analizând actele dosarului, hotărârea atacată și motivele de recurs invocate de recurent, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. 1. Hotărârea atacată a fost dată cu respectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., precum și a principiilor fundamentale care guvernează procesul civil, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut. Reclamantul –recurent nu a formulat cerere de recuzare în cauză, iar concluziile scrise prin care a susținut că a formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor secției a fost depusă la arhiva instanței ulterior momentului pronunțării soluției adoptate. Abstracție făcând de acest aspect, motivul prevăzut de art. 27 pct. 5 C. proc.

civ., căruia i-ar putea fi circumscrise susținerile recurentului, presupune existența unei judecăți penale în ultimii 5 ani între judecător și una din părți, condiție neîndeplinită atunci când se invocă doar formularea unei plângeri penale, cum este cazul în speță, astfel încât nu se poate reține existența obligației judecătorului care a pronunțat hotărârea atacată de a formula o cerere abținere întemeiată pe acest text de lege, coroborat cu art. 25 C. proc. civ. 2. Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefiind incident în speță nici acest motiv de nelegalitate invocat de recurent.

3. Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs fără a fi însă dezvoltat, se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Acest motiv de modificare a hotărârii privește numai situația în care, deși actul dedus judecății este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă „natura” sau „înțelesul”. Or, în speță, nu s-a pus problema stabilirii naturii sau înțelesului unui act juridic, în sensul acestui text de lege, prima instanță pronunțându-se, în limitele învestirii, asupra acțiunii reclamantului grefată pe refuzul nejustificat de soluționare a unor cereri și, respectiv, nesoluționarea acestora în termenul legal de 30 de zile.

4. Nejustificate sunt și criticile recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În sensul acestei legi, actul administrativ are semnificația unui act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, care dă naștere, modifică sau stinge aporturi juridice, astfel cum se prevede prin art. 2 alin. (1) lit. c). Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și celelalte acte emise în legătură cu activitatea parchetelor, cum este cazul în speță, nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, acestea având natură penală și intrând sub incidența Codului de procedură penală.

Prin urmare nici aspectele circumscrise pretinsei neîndepliniri a obligației de comunicare a respectivelor acte, modalității concrete de efectuare a comunicării și eventualei nerespectări a termenelor prevăzute de lege nu pot fi examinate de instanța de contencios administrativ, reclamantul-recurent putându-și valorifica drepturile și interesele procesuale numai prin exercitarea căilor specifice de atac, cum corect a reținut și instanța de fond. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 160/F-C din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.