ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 160/F-C- din

5 noiembrie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului să-i răspundă la cererea expediată în 5 mai 2008, respectiv să-i dea

o dovadă scrisă din care să rezulte că împotriva mai multor judecători și procurori

se efectuează cercetări penale.

Solicitarea reclamantului a fost

înregistrată la pârât, care a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi

penale în dosarul nr. 425/P/2007, iar rezoluția din 12 mai 2007 a fost comunicată reclamantului cu borderoul din 19 mai 2008, situație care rezultă din

înscrisurile de la filele 13 și 14 din dosar, iar dacă acesta este nemulțumit

de rezultatul cercetărilor penale, concretizat în rezoluția sus amintită, are

la îndemână căi speciale de atac.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul C.I., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare

unei alte instanțe egale în grad, sau modificarea ei în sensul admiterii

acțiunii.

Pe fondul cauzei, a solicitat obligarea

pârâtului să-i răspundă la cererile formulate, respectiv să-i comunice stadiul

cercetărilor ce se efectuează în dosarul nr. 425/P/2007 împotriva unor

judecători de la Tribunalul Vâlcea și Judecătoria Drăgășani, procurori de la parchetele

de pe lângă aceste instanțe și a unor ofițeri sau subofițeri de la Poliția Drăgășani și Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, cu arătarea numelui acestora

și a faptelor pentru care sunt cercetați.

Pentru ipoteza în care în dosarul

menționat s-a dat vreo rezoluție, a solicitat obligarea pârâtului să procedeze

la comunicarea ei, întrucât până în prezent nu a primit-o.

Au fost invocate motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea acestora

făcându-se însă referire numai la aspectele ce urmează:

nulitate, întrucât reclamantul a formulat plângeri penale împotriva tuturor

judecătorilor secției, aceștia având obligația de a formula cereri de abținere,

care să fie soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În opinia recurentului, obligația de a

face dovada acestui aspect îi revenea pârâtului, întrucât a fost invocat prin

însăși cererea de chemare în judecată.

comunicare a rezoluției nr. 425/P/2007, cum se reține în hotărâre, borderoul indicat

cuprinzând o expediere fără destinație, nume, prenume, adresă, etc. către

Orașul Drăgășani, unde există mai multe persoane cu numele C.I.

Or, aceasta constituie un abuz grosolan

al procurorilor care se eschivează în fel și chip și refuză cu orice preț să-i

comunice respectiva rezoluție.

Această comunicare este necesară pentru a

se formula plângere potrivit art. 278, art. 278

1

C. proc. pen.,

acesta fiind motivul refuzului practicat de pârât, iar motivarea din finalul

hotărârii nu are suport și temei legal întrucât, indiferent de pretinsa

comunicare a rezoluției, pârâtul nu a răspuns niciodată cererii formulate de reclamant

la 5 mai 2008.

Analizând actele dosarului, hotărârea

atacată și motivele de recurs invocate de recurent, prin prisma dispozițiilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar și examinând cauza sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

respectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ., precum și a principiilor fundamentale care

guvernează procesul civil, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Reclamantul –recurent nu a formulat

cerere de recuzare în cauză, iar concluziile scrise prin care a susținut că a

formulat plângere penală împotriva tuturor judecătorilor secției a fost depusă

la arhiva instanței ulterior momentului pronunțării soluției adoptate.

Abstracție făcând de acest aspect,

motivul prevăzut de art. 27 pct. 5 C. proc. civ., căruia i-ar putea fi

circumscrise susținerile recurentului, presupune existența unei judecăți penale

în ultimii 5 ani între judecător și una din părți, condiție neîndeplinită

atunci când se invocă doar formularea unei plângeri penale, cum este cazul în

speță, astfel încât nu se poate reține existența obligației judecătorului care

a pronunțat hotărârea atacată de a formula o cerere abținere întemeiată pe acest

text de lege, coroborat cu art. 25 C. proc. civ.

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar acestea

nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefiind incident în speță nici acest motiv de

nelegalitate invocat de recurent.

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs fără a fi însă dezvoltat,

se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ.,

potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Acest motiv de modificare a hotărârii

privește numai situația în care, deși actul dedus judecății este cât se poate

de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă „natura” sau

„înțelesul”.

Or, în speță, nu s-a pus problema

stabilirii naturii sau înțelesului unui act juridic, în sensul acestui text de

lege, prima instanță pronunțându-se, în limitele învestirii, asupra acțiunii

reclamantului grefată pe refuzul nejustificat de soluționare a unor cereri și,

respectiv, nesoluționarea acestora în termenul legal de 30 de zile.

recurentului circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă

a prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea

nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau

interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau

prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competentă pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

În sensul acestei legi, actul

administrativ are semnificația unui act unilateral cu caracter individual sau

normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, care dă

naștere, modifică sau stinge aporturi juridice, astfel cum se prevede prin art.

2 alin. (1) lit. c).

Rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale și celelalte acte emise în legătură cu activitatea parchetelor, cum este

cazul în speță, nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului

administrativ, acestea având natură penală și intrând sub incidența Codului de

procedură penală.

Prin urmare nici aspectele circumscrise

pretinsei neîndepliniri a obligației de comunicare a respectivelor acte,

modalității concrete de efectuare a comunicării și eventualei nerespectări a

termenelor prevăzute de lege nu pot fi examinate de instanța de contencios

administrativ, reclamantul-recurent putându-și valorifica drepturile și

interesele procesuale numai prin exercitarea căilor specifice de atac, cum

corect a reținut și instanța de fond.

Față de cele expuse, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I.

împotriva sentinței civile nr. 160/F-C din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

iunie 2009.