ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții N.E.T., ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, obligarea la plata drepturilor bănești reprezentând: - spor pentru confidențialitate, în cuantum de 15%; - spor pentru mobilitate, în cuantum de 20%; - spor pentru condiții deosebite de muncă datorită utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare, în cuantum de 15%, pentru perioada 15 noiembrie 2004 - 15 noiembrie 2007 - contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998.

Totodată, reclamanții au solicitat actualizarea drepturilor în raport de rata inflației, precum și includerea acestor sporuri, începând cu data de 15 noiembrie 2007, în drepturile salariale brute lunare. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici și angajați pe bază de contract individual de muncă în cadrul direcțiilor și compartimentelor din Inspecția Muncii, aceasta fiind o instituție bugetară a administrației publice centrale de stat, cu venituri mixte. Deși pârâta putea să reglementeze în bugetul său de venituri și cheltuieli sumele aferente acordării sporurilor solicitate, aceste drepturi nu au fost acordate fără nicio motivare. Au arătat reclamanții că se încadrează în dispozițiile H.G.

nr. 1028/2006 referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. S-a precizat că funcționarii publici din cadrul instituției pârâte au obligația, conform art. 18 din Legea nr. 108/1999, să păstreze confidențialitatea secretelor de fabricație, a procedurilor de exploatare, precum și a oricărei reclamații care semnalează nerespectarea legii, această obligație având-o și ceilalți funcționari atât în baza prevederilor Legii nr. 188/1999 cât și în baza atribuțiilor din fișa postului și că există funcționari publici încadrați pe funcții similare care beneficiază de sporul de confidențialitate reglementat de Legea nr. 231/2007. Au mai apreciat reclamanții că sporul de mobilitate li se cuvine prin prisma art. 25 C. muncii.

La termenul din 7 mai 2008, reclamanții au precizat acțiunea formulată arătând că renunță la cererea privind acordarea tichetelor de masă și că solicită acordarea celorlalte drepturi pentru viitor. De asemenea s-a solicitat disjungerea cererii pentru o parte dintre reclamanți care sunt personal contractual în cadrul instituției pârâte. Prin sentința civilă nr. 1521 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de disjungere formulată, precum și cererea de chemare în judecată așa cum aceasta a fost precizată. În ceea ce privește cererea de disjungere formulată instanța a făcut aplicarea art. 17 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în mod eronat reclamanții fac o analogie cu personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării, deoarece în cazul reclamanților nu există un cadru legal pentru acordarea sporului de confidențialitate, Legea nr. 188/1999 neprevăzând acordarea vreunui spor de confidențialitate pentru categoria de funcționari publici din care fac parte reclamanții. Prima instanța a mai reținut, pe de o parte, că reclamanții nu au făcut dovada încadrării în prevederile art. 87 din Legea nr. 188/1999, iar pe de altă parte, că potrivit art. 88 alin. (4) din același act normativ, pe timpul delegării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul, autoritatea care îl deleagă fiind obligată să suporte costul integral al transportului, cazării și al indemnizației de delegare.

În ce privește personalul contractual, prima instanță a apreciat că din economia art. 25 C. muncii, rezultă că această clauză de mobilitate se stabilește în contractul individual de muncă, or reclamanții nu au produs această dovadă. S-a mai reținut că H.G. nr. 1028/2006 prevede o serie de obligații ale angajatorului care trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru îndeplinirea cerințelor minime. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții prin reprezentant N.E.T., criticând soluția pronunțată, pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de disjungere formulată, întrucât o parte din reclamanți au raporturi contractuale de muncă cu pârâta și nu raporturi de serviciu, motiv pentru care cererea de chemare în judecată a acestora trebuia soluționată de Tribunalul București.

S-a mai precizat că instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit asupra acordării tichetelor de masă, nefiind investită în acest sens, iar că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că Tribunalul Bacău a admis cererea privind acordarea sporului de confidențialitate și a sporului pentru mobilitate formulată de inspectorii de muncă din cadrul instituției pârâte. Au mai apreciat recurenții că pârâta, în calitate de angajator, avea obligația să demonstreze că nu datorează sporul pentru condiții deosebite de muncă urmare a utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare. S-a susținut că acordarea unor sporuri în mod discriminatoriu constituie o încălcare a prevederilor O.G. nr. 137/2000, modificată și completată și că instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 7 mai 2008, s-a menționat că parte de reclamanți au calitatea de personal contractual în cadrul instituției pârâte, fiind angajați pe bază de contract individual de muncă. Urmare a acestei împrejurări, prin cererea depusă la data de 7 mai 2008, reclamanții au solicitat disjungerea cauzei pentru personalul angajat pe bază de contract individual de muncă.

Prin sentința atacată, prima instanță a respins cererea formulată, rezumându-se la a invoca prevederile art. 17 C. proc. civ. Or, măsura în care solicitările reclamanților, personal contractual, se justifică în raport de actele normative invocate, cade în sarcina instanței prin care se realizează jurisdicția muncii, acesta fiind motivul pentru care, în primă instanță, s-a solicitat disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe reclamanții angajați pe bază de contract individual de muncă. În atare condiții, instanța fondului avea obligația de a administra probe în vederea stabilirii fără echivoc a calității fiecărui reclamant, în speță funcționar public sau angajat pe bază de contract individual de muncă, în cel din urmă caz competența instanței fiind atrasă de prevederile art. 284 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și de art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ. Invocarea de către prima instanță a prevederilor art. 17 C. proc. civ. apare lipsită de temei, în condițiile în care aceasta nu a fost sesizată printr-o cerere incidentală sau accesorie, neputându-se reține că în situația de față ar opera o prorogare de competență în favoarea instanței de contencios administrativ. Pentru considerentele arătate, se impune casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii fără echivoc a calității fiecărui reclamant, sens în care urmează a se dispune probe, urmând a se analiza și incidența în cauză a prevederilor art. 16 din O.G. nr. 6/2007 invocate de reclamanți prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312 alin. (2) și alin. (3) și art. 313 C. proc.

civ., va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recursul declarat de N.E.T. în nume propriu și în calitate de reprezentant al reclamanților A.A., ș.a., împotriva sentinței civile nr. 1521 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.