ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4687/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.L.M. a chemat în judecată C.J.P. Timiș, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea Hotărârii nr. 10185 din 23 aprilie 2007 dată de pârâtă, prin care i s-a respins cererea, stabilindu-se că nu are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, se încadrează în cerințele Legii nr. 189/2000, invocând considerentele de ordin material și moral care i-au marcat copilăria, dat fiind statutul de refugiat pe motive etnice din Ardealul ocupat în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, când alături de părinți, a fost lipsit de posibilitățile ce i-ar fi fost oferite, dacă familia nu s-ar fi refugiat pe motive etnice.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 169 din 20 iunie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamant, reținând că ideea la care s-ar ajunge, prin asumarea raționamentului propus de C.J.P., că un minor, mai ales la o vârstă fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P. Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență că, reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c)) din Legea nr. 189/ 2000 și art. 2 din H.G.

nr. 127/2002, întrucât în anul 1940, când s-a strămutat tatăl său, petentul nici nu era conceput. Intimatul-reclamant, susține în continuare recurenta, ar fi putut beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, doar în cazul în care s-ar fi născut în intervalul de 300 de zile de la durata refugiului tatălui său. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/ 1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile strict enumerate de lege. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele cetățeni români care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Interpretarea dată de recurentă în sensul că persoana în cauză ar fi beneficiat de dispozițiile Legii nr. 189/2000 doar dacă s-ar fi născut în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau dacă ar fi fost concepută în timpul strămutării, la maximul 300 de zile de la data începerii perioadei de strămutare, nu își poate găsi corespondent legal și ca atare, nu poate fi avută în vedere de către instanță pentru soluționarea pricinii. Pe de altă parte, potrivit reglementărilor Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la părinții săi (art. 14), iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi, astfel că, concluzia ce se desprinde de aici este aceea că despărțirea copilului de părinți și separarea de aceștia nu este validă, decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege.

Față de cele de mai sus, se constată că, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea Hotărârii nr. 10185/2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat de C.J.P. Timiș, urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 169 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2007.